Se afișează postările cu eticheta cocalarus aeternus. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cocalarus aeternus. Afișați toate postările

luni, noiembrie 14

Am noroc

Sau poate micuta mea are... pentru ca azi am stat fata in fata cu moartea si dumneaei a trecut mai departe, hotarand ca nu pe mine ma cauta. 
Intalnirea de gradul III a avut loc pe trecerea de pietoni din fata blocului: dupa ce o masina de politie mi-a acordat prioritate de trecere, un matiz furios a trecut in viteza pe prima banda, oprindu-se la o palma de piciorul meu drept. 
Ce pot spune? 
Omul de la volan a avut reflexe bune si franele functionau cum trebuie. M-am blocat putin in fata masinii, dupa care am trecut mai departe. Am ingaimat: "Foarte frumos...". La care individul din dreapta soferului a simtit nevoia sa-mi spuna ceva despre organul sau reproducator. Nu i-am inteles reactia, deoarece ei erau vinovati. Nu era ca si cum traversasem fara sa ma asigur, pentru ca nu fac asta niciodata (niciodata!). In fine, nu m-am intors si nici n-am comentat, pentru ca era inutil. Acefalii atata pot. Si evident, e mai usor sa injuri un nevinovat decat sa-ti ceri scuze.

Mi-am luat copila de la gradinita (eram in drum catre), am trecut prin piata si abia pe drumul de intoarcere am realizat gravitatea celor intamplate. Atunci am intrat in panica. Au trecut doua ore si inca nu ma pot linisti. Cine mama naibii le da astora carnetele? Cine lasa liberi pe strazi toti nebunii?
Oamenilor, de aia merg toate cum merg in tara noastra. Pentru ca cerem multe de la cei de langa noi, fara a fi in stare sa ne schimbam primii. Si pentru ca printre noi misuna prostia ridicata la rangul de normalitate de adeptii sai.

P.S. Masina de politie nu era de la rutiera, asa ca domnii si-au vazut linistiti de treaba. Vive la police roumaine!:mrgreen:



joi, octombrie 20

Vreau caldura! Si altele

Gata, eu zic ca ne-am jucat destul de-a frigul. Acum putem reveni la temperaturile din iulie.
Nu suna prea realist, nu?
Dar eu visez sa vina vara... chiar de saptamana viitoare daca se poate. E unicul gand care ma pune in miscare. De Craciun imi doresc sa vina vara si sa fie cald... cald... Si sa dorm, pentru ca de doua nopti stau de straja la capul Andreei, care tuseste fara incetare.

La gradinita e un frig de nu-ti simti mainile. Cand a inceput anul scolar nu au avut femeie de serviciu in gradinita timp de 3 saptamani (au facut mamicile curat, pe rand). Acum nu se da caldura. Copiii scapa creioanele din maini de frig si tusesc. Toti. Nu toti odata, dar nu e unul care sa nu fie racit. Iar luni am dus-o pe Andreea (singura sanatoasa) la gradi. Marti la dus, era inca bine, la plecare insa...

Pe drum intalnim o bunicuta cu nepoata de mana. Fetele sunt colege. Bunica mi se plange ca cea mica e racita, ca tuseste, ia antibiotic si inca ceva. Dar venea cu ea la gradinita! 
- Dar de ce n-o tineti acasa doamna, daca e racita? intreb eu nemultumita.
- Aaa... dar nu e grav, tuseste doar putin si-i curge putin nasul...
Mda, si pentru asta face tratament cu antibiotic... Am dat ochii peste cap si am lasat-o intr-ale ei. La pranz cand am luat fetita acasa, mi-a spus ca i-a fost frig.
Pentru ca nu vor sa dea drumul la caldura in scoala. Ce mai conteaza ca au si clase de copii prescolari? N-au decat sa inghete odata cu ceilalti. Ghinionul lor.
Iar mamele eroine ale zilelor noastre nu-si tin copiii acasa cand acestia racesc, ci ii aduc in colectivitate. Pentru ca ele sa poata urmari in liniste telenovela preferata. Da stiu, unele au locuri de munca, dar nu toate. Si daca esti la serviciu iar altcineva iti aduce odorul la gradinita, acel cineva poate sta cu el acasa.

Stiu ca s-a mai discutat despre asta. Am mai citit despre mamici nemultumite de acest fenomen. Pentru ca e un fenomen. Nu stiu cum, dar la noi daca esti racit/gripat/tusesti ca un magar obosit si ai nasul izvor nesecat de muci... ei, daca ai toate astea nu stai acasa, ci pleci in colectivitate. Scoala, serviciu (cine isi ia concediu medical ca e racit?) nu conteaza, important e sa tusesti si sa improsti si restul populatiei cu muci, bacterii sau virusuri, dupa caz.
Mai afli prin tramvai despre vreun leac miraculos care "iti ia ca cu mana" boala. Cataplasmele cu cartofi, mamaliguta calda, sosetele cu otet sau sticlele cu apa fierbinte sunt la mare cautare, iar daca raceala se incapataneaza si nu pleaca, poti apela rapid la vecina de la scara alaturata... copilu' ei a fost racit acu' un an... ce antibiotic i-o fi dat atunci, ca i-a trecut repede?

Nu ma plang doar de-atat. E doar o banala raceala pe care o putea face oricand, insa cand duci copilul intr-o clasa unde 20 de suflete stranuta, vomita, tusesc si isi sufla nasul la unison, e putin probabil ca va iesi neafectat de acolo.
Si chiar nu inteleg! Daca ai copilul racit, de ce il aduci la gradinita? De ce ii dai medicamente dupa ureche? De ce il indopi cu antibiotice doar pentru ca asa crede vecina ca e bine? De ce nu il tii acasa cat timp se reface? Pentru ca e mic si organismul lui lupta mai usor cu boala daca nu-l soliciti fara rost si nu-l tii in frig 5 ore. Imunitatea nu o capata luand medicamente cate 5 saptamani pe luna, ci printr-o igiena si o alimentatie corecta, prin miscare, aerisirea camerei, evitarea aglomeratiei cand e cazul si multe altele.

M-am saturat de frig. Vreau caldura!

luni, octombrie 10

Era troglodiţilor

Ieri dimineaţă, pe o vreme de n-ai fi dat nici un câine afară, am plecat de-acasă cu frigul în oase. Cu mâini tremurânde ce abia ţineau umbrela, mi-am cumpărat un bilet şi am mers repejor să urc în troleibuz. Mai erau doi pensionari, un pici de vreo 12 ani murat de ploaia rece, şi o tânără zgribulită pe un scaun. Şi eu, cu biletul în mână. Când porni troleul, m-am agăţat hotărâtă de capsator şi...
- Nu capsaţi! aud o voce.
Ridic surprinsă capul şi văd tânăra de pe bancă dând cu hotărâre din cap, a negare.
- Capsaţi degeaba... continuă ea ezitând.
O privesc lung şi fără a spune ceva, îi fac de petrecanie biletului. Îl analizez şi i-l arăt.
- Văd că funcţionează.
Ea dă din mână zâmbind.
- Voiam să spun că e duminică... şi plouă...
- Aşa... şi? întreb.
- Păi... se fâstâceşte ea... dacă e duminică şi plouă, probabil n-o să mai oprească troleul la control.
M-am abţinut cu greu să nu râd, căci explicaţia ei mi s-a părut prea stupidă!
- Şi ce? controlorii se pot urca din staţie şi se pot aşeza pe scaun lângă tine, îi zic.
S-a albit la faţă şi a căpătat o expresie de animal hăituit. În acel moment mi-a părut rău că nu i-am cerut biletul la control. Cred că ar fi murit pe loc. Când a realizat că nu-s organ de control i-a mai revenit culoarea în obraji şi a încercat să fie prietenoasă. Mi-am dat seama de ce, la despărţire.

Cum era şi normal, discuţia deschisă a fost despre vreme. Mi s-a plâns că are copii de dus la grădiniţă şi că de când a început anul şcolar tot într-o răceală o ţine. A început să-mi înşire medicamentele date copilului şi am aflat că ăl mic face aerosoli de două ori pe zi şi că pentru asta dă câte 5 lei pe şedinţă, la spitalul de copii. Am lăsat-o să vorbească, părea că are nevoie. Când am dat să cobor mi-a cerut biletul... "că e păcat să se piardă". I l-am dat... cu dezgust.

***

Cum troleibuzul oprise într-o baltă imensă şi nu puteam înota până la trotuar, m-am grăbit spre uşa din faţă. Acolo, o bătrână cu mişcări greoaie m-a rugat să o ajut la scară. N-o puteam refuza, aşa că i-am întins o mână şi i-am făcut loc să urce, apoi am vrut să cobor, numai că... Un bărbat de vârstă mijlocie s-a repezit spre urcarea în mijlocul de transport. Se pironeşte în faţa scării şi-mi zice:
- Daţi-vă să urc!
- Păi daţi-vă să cobor! spun eu.
- Ei... da' de ce n-aţi coborât până acum? întreabă el revoltat, refuzând să-mi facă loc să cobor.

Nu-mi venea să cred! Îmi venea să-i strig "omule, te-ai ţicnit?". Era inutil să-i explic faptul că am ajutat pe careva să urce. Am insistat şi individul s-a dat cumva într-o parte, cu o mână agăţată de bara troleului, un picior pe scară şi unul în aer, lăsându-mi spaţiu să cobor.. M-am strecurat printre uşa şoferului şi burta gherţoiului, numai că omul, nemulţumit că i-am refuzat dreptul dat de divinitate, acela de a urca în maşină când vrea muşchii lui, mi-a pus piedică. Doar faptul că m-am mişcat mai rapid decât el m-a salvat de o căzătură cu nasul în baltă, însă tibia piciorului meu drept n-a fost tot atât de norocoasă.
Nesimţirea individului m-a paralizat. Mă enervasem şi în momentul ăla mi-am dorit să fiu mai voinică. I-aş fi tras vreo două cu cea mai mare plăcere. În drum spre trecerea de pietoni m-am trezit râzând. Situaţia în care fusesem era atât de absurdă, încât nici să mă enervez nu merita.

Realizez însă cu groază că ăştia sunt oamenii de lângă mine. Cu toată evoluţia secolului 21, cu toate pretenţiile de popor civilizat... realitatea este că mulţi, poate prea mulţi, sunt asemeni zgribulitei care mergea "blat" cu troleibuzul şi măgarului biped care mi-a pus piedică la coborâre... Realitatea este că n-o să ajungem în rândul celorlalte popoare din cauza ăstora. Ei ne ţin în loc, ei sunt cei care lasă în urmă munţi de gunoaie atunci când ies din casă în natură, au dreptul la vot, au voie să procreeze şi să "educe" progeniturile rezultate. Pentru că orice om care are măcar jumate de creier funcţional îşi dă seama ce educaţie poate oferi un asemenea exemplar. Realitatea este că...

... Trăim în era troglodiţilor. Şi din păcate... involuăm cu rapiditate.


vineri, august 5

Cum demonstrezi că eşti o doamnă

Sau cum să te dai în stambă. Ghid practic.


          Eşti prima generaţie încălţată din neamul tău, şi cu siguranţă ai tăi sunt mândri de tine şi de realizările tale. Pe bună dreptate de altfel, ai evoluat de când ai plecat din leagănul copilăriei tale. 
Ţi-ai găsit perechea potrivită (biată victimă în toată povestea), reuşind în cele din urmă să cumpăraţi un cuibuşor de nebunii numai al vostru, în care soacra (ducă-se pe alte meleaguri!) n-are ce căuta. În acest caz, trebuie să ţii cont de câteva reguli de aur.
          Apartamentul trebuie zugrăvit şi mobilat după ultimul trend, all day long! Ai grijă să te plângi la toată lumea că te-ai săturat de praf, deşi tu eşti cea care iniţiază procesul la fiecare 6 luni. Descrie cu lux de amănunte fiecare etapă, chiar şi de câte 3-4 ori dacă trebuie, pentru că lumea nu ştie cum se face o zugrăveală bună, şi mai ales, e posibil ca unii să comită crime în ale decoratului interior... cum ar fi să mai păstreze un obiect din cele cumpărate în anii anteriori. Aşa ceva pur şi simplu nu se face!!
And don't forget the prices!
          Dacă ţi-ai luat maşină (şi sigur ţi-ai luat!) ai grijă să mergi cât mai des pe la părinţi, claxonând toate gâştele de pe uliţă, să vadă toată lumea ce mare personalitate a ajuns fata Marghioalei lu' Buzatu'. Manelele ce se aud urlând din difuzoare completează imaginea bunăstării emanate prin fiecare por al pielii tale (s)nobile, aşa că nu e cazul să pleci la drum fără ultimul hit al lui guţă.
          Poşeta din imitaţie purtată la pantofii sport (numiţi "ádidáşi" dintr-un motiv încă nedescoperit), bluza mulată cu imprimeu leopard, sclipici şi franjuri pe mâneci, plus pantalonii cu trei numere mai mici, nu fac decât să arate bunul gust de care dă dovadă purtătoarea, aşa că nu te sfii să îţi încarci rafturile şifonierului cu astfel de ţinute.
         Vocabularul trebuie să fie cât mai variat, conţinând expresii mirobolante şi cuvinte elevate care încep cu "f" şi "p". Doar o doamnă se respectă şi nu se lasă călcată în picioare de toţi ... . 
Poţi râde cu poftă atunci când povesteşti ceva, nu are nici o importanţă dacă ceilalţi nu gustă gluma. Oricum tu ştii că posezi un simţ unic al umorului. 
Încrederea în sine se citeşte pe chip, aşa că orice "gogoaşă" ai spune, fă-o cu simţul răspunderii, şi fă-l k.o pe cel care îndrăzneşte să afirme adevărul. Tu le ştii pe toate, nu are rost să te laşi intimidată de amănunte.
         Socializează! Noii vecini de bloc/cartier/judeţ trebuie să afle cât mai curând ce noroc a dat peste ei atunci când te-ai mutat în zonă. Arată ce bună vecină eşti, oferindu-te să împrumuţi un praf de sare, o lingură de ulei, doi pempărşi şi consiliere gratuită în caz de ceartă în familie. În acest caz trebuie reţinut că nu poţi fi de partea ambilor soţi, este evident că unul dintre ei nu are dreptate, şi atunci nu poţi decât să îţi oferi rezerva de fitile, mereu la îndemână pentru orice eventualitate.
          Relaţiile se consolidează la un mic stropit cu bere, în grădina din faţa blocului, în fiecare uichend. Parangheliile să se ţină lanţ! Chiuie până rămâi fără voce pentru următoarele două zile, iar dansul să se facă regulamentar: din buric, fese, joc de gleznă şi genunchi, iar mâinile în aer. Asigură-te că vecinii afumaţi se vor minuna de talentele tale ascunse, şi-l vor invidia pe cel care ţi-a pus verigheta pe deget.
          
         Fiindcă veni vorba de verighetă... nu cumva să o laşi singurică acolo pe degeţel... Nuu! Mai pune pe lângă ea şi nişte ineluţe, câte două dacă încap, şi nu uita de lănţişoare şi cercei. Cu cât mai mare e gramajul, cu atât mai bine. Nu-ţi fie teamă să le porţi, doar ai muncit pentru ele, nu le-ai furat!


Cam atât pentru azi. Lista rămâne deschisă.



miercuri, august 3

Uite apa, nu e apa

Nu ştiu cum e pe la alţii, dar în oraşul  nostru, în fiecare vară se fac reparaţii la conductele de apă. De câte 2-3 ori. Cum e şi normal, în această perioadă fiecare se spală în funcţie de posibilităţi... unul are centrală, altul foloseşte cu încredere aragazul, iar cei care detestă oricum apa şi săpunul, consideră că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Luni însă, societatea furnizoare de apă, a anunţat locuitorii oraşului că în intervalul 2.08.2011, ora 3.00 - 3.08.2011, ora 5, adică 26 ore, mai adaugă ei în paranteză, va întrerupe apa potabilă pentru executarea unor lucrări. 
Deci pentru 26 ore, Galaţiul avea să fie raiul nespălaţilor de pretutindeni. În fine, ne-am făcut rezerve de apă ca prin anii '80 (care apă arata aşa) 

apa de la robinet, luni seara                                            apă plată
 Evident, nu ştiu ce calitate avea apa în perioada sus menţionată, dar se vede cât de... minunat de tulbure e acum, în anul de graţie 2011.

Trecând peste asta, să spunem că lucrările cu pricina trebuiau făcute, iar apa trebuia să dispară din peisaj pentru câteva ore. 26 să zicem. Cei care au fost atenţi au făcut rezerve de apă, cei care din diverse motive n-au avut apă oprită, au sunat la dispeceratul societăţii şi au solicitat cisterne cu apă. Asta se întâmpla ieri.
Azi dimineaţă ar fi trebuit ca apa gălbuie şi plină de impurităţi să susure din nou vesel în bucătăriile şi băile noastre.
Bineînţeles că nu aşa s-a întâmplat. La ora 7 robinetul era la fel de tăcut ca şi ieri. Şi dăm telefon, dar sună veşnic ocupat, semn că lumea a luat cu asalt dispeceratul societăţii cu pricina.

Între timp...
... am aflat că realimentarea cu apă a oraşului se va face treptat, pentru a nu suprasolicita conductele, până la prânz tot oraşul urmând să aibă apă;
... pe site-ul societăţii apare un anunţ ;
... ora 10 a venit, apă tot nu-i de băut!
... din ziarul local aflăm că realimentarea cu apă mai durează , semn că Dorel nu doarme;
... este ora 11 şi am aşa o senzaţie că va mai trece o vreme până voi beneficia din nou de această minune a lumii moderne - apa la robinet.

Concluzii?
Doar câteva.

1. Ştirile care vin de la Apă Canal sunt atât de alambicate încât te întrebi (cum e şi normal) care e adevărul până la urmă. Le-aş încadra la categoria "... şi marmota învelea ciocolata în staniol".

2. Mi-am dat seama că lipsa apei nu e aşa o tragedie. Ieri a plouat, şi cei care s-au grăbit au reuşit să facă un duş rapid în stradă, uşurând astfel semnificativ factura la apă.
Cei care au ratat duşul, pot folosi cu încredere noile deodorante antiperspirante cu protecţie de până la 24/48/72 ore. Pe această cale, rog supermarketurile să pună în funcţiune toate casele de marcat pentru a evita aglomeraţia.
3........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................


Update: Este ora 13.28. Apă tot nu avem. Mă întreb când va mai ploua.



joi, iulie 28

Back in the loop

De trei săptămâni, posesorul numărului de telefon 0745212590 (pe care, fie vorba-ntre noi, nu îl cunosc) mă sună într-o veselie.  Prima dată am crezut că e cineva cunoscut, pentru că m-a apelat de câteva ori până am răspuns. Apelantul a bâlbâit ceva, dându-mi astfel de înţeles că nu era om care avea de discutat cu mine, şi cum era de aşteptat, am închis văzându-mi de treburi.

Dar... cum există întotdeauna unul cu mintea odihnită, abia acum a început distracţia!
O vreme a sunat zi-lumină cu număr ascuns, apoi văzând că nu răspund, indiferent de insistenţa sa, admiratorul meu a hotărât să iasă din anomimat, apelurile fiind făcute în continuare de pe numărul de mai sus. Dacă văzu omul că nici aşa nu răspund, a început să-mi trimită sms-uri, îmi care îmi cerea să-l/o sun, mă tot întreba cine sunt şi de unde am numărul lui/ei de telefon.

Pardon?!
Acum, stimate concetăţean... iartă-mi îndrăzneala  ... da'... 'mneata, de unde ai numărul meu de telefon?
În plus, dacă tot suntem best pals (pe principiul: "tu îţi pierzi vremea trimiţându-mi sms-uri, eu consum bunătate de timp liber, citindu-le), spune-mi rogu-te, tu chiar n-ai şi alte treburi pe-acasă?
Întreb şi eu, pentru că ieri am primit 3 sms-uri cu textul: "Sunama". Ete... exact asta mă pregăteam să fac, numa' că m-ai luat niţel prin surprindere!

Dar stai... "sunama" este oare echivalentul lui "sună-mă"? Că poate omul învaţă japoneza şi vrea să mă avertizeze de vreo catastrofă... sunama... tzunama... Mneah! Stai omule liniştit! Dunărea n-a mai ieşit din matcă de anul trecut, iar valul de căldură nu mă afectează prea tare, că merg mai pe la umbră şi nu plec de acasă fără sticla cu apă după mine.

Lăsând gluma, dacă persoana mai insistă, mă gândesc să fac o reclamaţie la poliţie. E bine? E rău? Îmi poate da cineva un sfat în această privinţă?





luni, iunie 13

Magia unei nopţi nedormite

Mi se pare mie, sau criza a adus şi ceva bun în viaţa noastră? Am observat că de la o vreme nu se mai aud pe stradă "divine" acorduri de manele. Din telefoanele mobile răsună doar Moonlight Sonata, Fur Elise, ba cred că am auzit şi Oda bucuriei la un moment dat. Acum, fiecare ascultă ce doreşte când e sunat de cunoscuţi, dar parcă e prea mare diferenţa...

luni, martie 28

Ziua bună nu se cunoaşte întotdeauna de dimineaţă

Ziua de vineri se anunţa una obişnuită. Andreea s-a trezit cu două ore mai devreme pentru a fi sigură că nu întârziem la grădiniţă, şi pentru că dormisem doar 4 ore m-am bucurat foarte mult... Prin fereastră se vedeau strălucind palid razele soarelui şi mi-am spus că va fi o zi frumoasă, numai bună pentru plimbat cu trotineta. Andreea, nu eu, deşi...
Mai târziu însă, aveam să aflu că nu de fiecare dată când soarele îţi dă bineţe de dimineaţă vei avea o zi frumoasă, pentru că pe la prânz, am avut parte de ceva mai multă aventură decât m-aş fi gândit.

sâmbătă, martie 12

Teste IQ pentru mame

Dacă prostia ar durea, mai mult de jumătate din populaţie ar fi în comă. Spun asta pentru că ieri am văzut "mama anului", un monument de tâmpenie cu o performanţă greu de egalat.

Pentru început

În apropierea grădiniţei unde învaţă fetiţa mea sunt două "magazine" micuţe, aşezate chiar pe marginea străzii. De fapt sunt nişte chioşcuri mai măricele unde găseşti cam tot ce-ţi pofteşte inima: de la cosmetice şi detergenţi, până la farfurii, produse din mase plastice şi hârtie igienică. În oraş, majoritatea chioşcurilor de acest fel au fost desfiinţate, dar astea au scăpat deocamdată, deşi ocupă aproape tot trotuarul astfel încât nu prea ai cum să treci prin dreptul lor decât în şir indian. N-ar fi o problemă atât de agasantă dacă n-ai fi nevoit să mergi (de cele mai multe ori)  direct pe stradă. Însă oamenii par să se fi obişnuit şi viaţa merge înainte.

vineri, ianuarie 28

Preocupat de viaţa ta


Am observat că "a-ţi da cu părerea" despre orice, e în vogă. Nu are importanţă că nu ştii despre ce vorbeşti, că deranjezi, eşti total pe dinafară, jigneşti, răneşti, important este să deschizi gura şi să faci vocalize. Adică să-ţi expui preţioasa părere de care nimeni nu are nevoie. Aerul mistic şi vorbirea cu emfază sunt extrem de importante în astfel de situaţii (să pară că eşti un soi de guru).

Neliniştiţii sunt concetăţeni de-ai noştri, amabili şi teribil de preocupaţi de natalitatea în scădere. Sunt cei care au grijă de bunăstarea familiei (tale, că de-a lor se ocupă prietenii). Ei vor să ştie dacă ai/n-ai datorii, dacă mâncarea gătită e sănătoasă, ce mobilă ţi-ai cumpărat  (şi afli invariabil că acelaşi mobilier îl găseai în altă parte la jumate de preţ - deşi tu erai sigur că modelul era unicat), şi în sfârşit, dacă soneria de la uşă e tot cea de acum 5 ani (pentru că între timp, s-a demodat, evident).

marți, decembrie 14

Şi-s grăbită, şi-s grăbită...

Nu, nu e vorba de "Gospodina" Otiliei Cazimir, ci despre o altă gospodină, aspirantă la titlul de "doamnă". Ea probabil consideră că-l merită, eu... sunt de altă părere.


Acum câteva zile eram în supermarket, pentru aprovizionare. Nu golisem rafturile, însă a mea copilă umplea căruciorul, aşa că... aveam de toate. Mă îndreptam spre casa de marcat agale (doar transportam "material" fragil), şi mai aveam câţiva paşi...


... însă din spate vine ca o vijelie, EA. 


Şi avea oameni buni, o viteză... de-ai fi spus că cel care soseşte primul la casă nu mai plăteşte. Ajunsă în dreptul meu, mă împinge cu un umăr (cotul nimerind metalul căruciorului) şi se strecoară cu greu prin spaţiul îngust dintre mine şi un raft masiv aşezat aproape de ieşire. Văzând-o atât de hotărâtă, m-am străduit totuşi să-i fac loc. A trecut în faţă şi s-a aşezat la rând încruntată, fără să-mi mulţumească şi fără să îşi ceară scuze că m-a îmbrâncit.


Mă uitam uşor enervată la ea şi observând că are în braţe câteva produse, mi-am spus în sinea mea că are dreptate să fie supărată: pentru cele cîteva chestii avea să stea o jumate de oră la rând. Şi cum o compătimeam eu aşa, fiind revoltată pe conducerea supermarketului că nu au o un loc special de plătit pentru cei care au în coş o pâine şi un iaurt (mai vezi şi din ăştia!)... ei, în acel moment s-a întâmplat ceva! Ce anume?!! 


I-a venit masculul de la vânătoare. Fusese viteaz şi terminase de golit multe rafturi din împrejurimi. Prin urmare, mulţumit de succesul avut se îndrepta vesel spre locul unde regina amazoanelor îl aştepta.


Când au început să aşeze pe banda trofeele, m-a cuprins ameţeala. Mi-a trecut prin cap că făceau aprovizionarea de doi ani, altfel nu-mi explic pentru ce au cumpărat atâtea. Bineînţeles că era treaba lor ce cumpără şi cât cumpără, dar în momentul în care "mândreţea" de femeie m-a îmbrâncit cu nesimţire şi a întrat în faţă ştiind că urma să vină gibonul cu tolba plină, fără să îi pese că sunt cu fetiţa la cumpărături, a devenit şi treaba mea.


Aş fi vrut să le spun câteva vorbe de duh, dar fiind cu Andreea, nu mi-am dorit să asiste copila la un schimb neplăcut de cuvinte (pentru că era evident că asta ar fi urmat). M-am uitat cu scârbă la ei şi m-am îndreptat spre altă casă de marcat.
Nu îmi dau seama dacă am procedat bine, însă chiar nu am vrut să îmi expun fetiţa. 


În plus, este ştiut faptul că cel mai deştept, cedează.

vineri, noiembrie 12

Beţivii, la ghişeul 3!

Eram la C.E.C. Acolo, atmosferă relaxată nevoie mare, adică erau vreo trei ghişee şi tot atâtea cozi în dreptul lor. Aşteptam cuminte, cu gândurile aiurea, să ajung în faţă.

Înaintea mea, un bărbat îmbrăcat foarte elegant, se foia uşor agitat - se vedea că se grăbea iar lâncezeala funcţionarei îl înnebunea. Până la urmă îi vine rândul omului şi mi-am dat seama (eu şi restul persoanelor din încăpere) că avea de platit o amendă. Nimic interesant până aici. Dar... după ce bărbatul i-a înmânat funcţionarei hârtia ce-o ţinea delicat în mână, aceasta a citit în grabă ce scria, apoi a strigat:

- Ce????? Beţivii la ghişeul 3!

Ouch!
Trezită din reverie de vocea stridentă de la ghişeu, m-am uitat uşor amuzată la faţa posesorului de ”amendă pentru consum de alcool pe domeniul public”... Era alb ca varul şi arăta ca o persoană care e pe punctul de a comite o crimă... dar în nici un caz nu arăta ca un beţiv adunat de prin nu ştiu ce şanţuri.

Nu ştiu în ce împrejurări ajunsese în posesia unei astfel de amenzi şi nici nu are importanţă. Însă profesionalismul de care a dat dovadă respectiva funcţionară m-a ”impresionat” de-a dreptul...

luni, octombrie 25

Tusea şi junghiul

Profitând de vremea (încă) frumoasă, după ce am luat-o pe Andreea de la grădiniţă, am făcut o plimbare extrem de plăcută. Strigătele şi chemările la arme ale micii războinice erau previzibile... dimineaţă văzuse un desen animat cu muşchetarii. Probabil acum ne cunoaşte jumate de cartier, având în vedere că strădaniile mele de a potoli micul muşchetar s-au dovedit inutile... ăăă... en garde!

În drumul nostru am descoperit că a răsărit o băncuţă nou-nouţă... şi cum era normal, micuţa mea a dorit ”să ne odihnim picioarele” pentru o vreme. Pentru că după 5 minute mi-a spus:
- Mami, eu mă mai joc pe aici şi tu mai stai puţin pe bancă, da?? aşa am şi făcut.

Numai că aşteptând pe bancă mi-au alunecat ochii. Pe lângă noi tocmai trecea o tânără mămică ţinându-şi pruncul de vreun anişor, în braţe. La un moment dat doreşte să lase copilul sa meargă, dar plânsul instantaneu a convins-o să ia mogâldeaţa iarăşi în braţe.

Atunci am văzut.


Tatăl copilului mergea pe lângă soţia lui. Era cam ocupat din câte mi-am dat seama la o privire mai atentă: mânca seminţe.

duminică, octombrie 17

Expertul

Îl cunosc pe X de un an şi ceva. Suntem colegi de şcoală. Nu i-am acordat mare atenţie până de curând, când o banală discuţie l-a adus în prim plan. Şi-atunci mi-am dat seama de un lucru: probabil fiecare avem printre rude, colegi, cunoştinţe, vecini, printre oamenii de lângă noi, un tip cum e X.

X este expert... expert părerist.
Genul care îi priveşte pe cei de lângă el cu un rictus plictisit în colţul gurii şi o sprânceană ridicată. Ascultă cu atenţie tot ce se discută, apoi mormăie uşor în barbă, zâmbeşte superior şi plescăie mulţumit. Expresia ce i se întipăreşte pe faţă e: ”ştiu eu mai bine!”. Si de fiecare dată va contrazice pe oricine, în orice chestiune, doar de dragul de a-şi da cu părerea. Bineînţeles, nu există nimic pe lumea asta care să-l impresioneze... lui i s-au întâmplat toate (cu un plus de dramatism faţă de ceea ce se povesteşte).
E uşor misogin (pentru că e un trend), dar numai cu cine nu-i cântă în strună. Are impresia greşită că e carismatic atunci când îl imita pe domnu' Jiji ... mno, dau asigurări că e vorba de un adult, tată de familie...
 Îi plac bancurile deocheate şi melodiile cu versuri necenzurate, fiind convins că dă doamnele pe spate dacă-şi setează aşa ceva ca sunet de apel. N-aş fi avut această impresie dar am observat că lasă telefonul să sune prelung şi priveşte în jur cu ochii strălucind de satisfacţie... probabil se crede desăvârşit.
Nu ştiu dacă l-aş putea numi cocălar, dar am siguranţa că e întruchiparea tuturor bădăranilor care fac umbră Terrei.

Aş fi tratat cu indiferenţă subiectul, dar m-a uimit răutatea şi egoismul de care s-a dovedit a fi capabil. Pentru că în ciuda tuturor ”calităţilor”, l-am crezut paşnic... totuşi. Însă în urma banalei discuţii de care aminteam la început, mi-am dat seama de ce România nu va ajunge niciodată o ţară civilizată. Datorită mentalităţii celor ca el.
 ”Am o problemă cu paiul din ochiul altuia, dar nu mă deranjează bârna din ochiul meu” şi ”să moară capra vecinului” sunt două mari adevăruri după care se ghidează (din păcate) mulţi.

Probabil ”expertul” meu nu merita un articol întreg, dar îl analizez de vreo două săptămâni şi mă minunez. Cei ca el au permisiunea de la natură şi de la legislaţia în vigoare să procreeze! 

joi, octombrie 14

Iubire, bibelou de porţelan

Ieri mă întorceam acasă (cu microbuzul, fireşte). În maşină aglomerat - fericiţi cei ce erau aşezaţi, pentru ca restul muritorilor aveau lejeritatea sardelelor din conservă.  Suspensiile praf, viteză - că nu se încadra omul în grafic, poziţii care mai de care mai incomode... restul puteţi să vi-l închipuiţi.

Eh, cum ne chinuiam noi să ne ţinem de o bară, de un scaun, de părul vecinului... in fine, să rămânem întregi, tipul de lângă mine începe să se foiască. Se întoarce pe o parte, se contorsionează, se apleacă puţin, ridică ceva, iar se întoarce, până când observ că se aşează în braţele domnişoarei de pe scaun. De fapt, pe un picior de-al ei, ţinându-şi genunchii şi rucsacul în exterior. Mi-e greu să explic poziţia, cert e că ocupa loc mai mult decât dacă ar fi stat în picioare. Acum, nu numai că s-a aşezat, dar în scurt timp au început să se pupe de mama focului. Eh, nu era chiar un pupic mai înflăcărat, ci mai degrabă un french kiss. Dintr-ăla cu ţocăituri :|

La cât de enervată eram pe situaţie (era oricum vina mea, mă grăbisem şi urcasem într-o maşină aglomerată, care s-a umplut şi mai mult pe traseu), când i-am văzut pe cei doi relaxaţi de parcă ar fi fost la picnic în crâng, m-a pufnit râsul. Un domn în vârstă încerca fără succes să treacă de genunchii ăluia, că voia omul să coboare... însă nici măcar tz,tz,tz-urile lui dezaprobatoare n-au reuşit să-i perturbe pe tinerii amorezi. Într-un final, s-a mobilizat lumea, unii s-au mai dat jos şi i-au făcut omului loc să coboare, după ce a făcut o schemă uluitoare de yoga pentru a trece de genunchii neclintiţi. Mie îmi venea să aplaud, dar mă înecase tusea, să nu-şi dea lumea seama că mă distram. Oricum nimeni n-a comentat mare lucru, deşi toţi se uitau - unii miraţi, unii enervaţi - sunt convinsă că după ce au coborât, au fost comentarii de genul: "mamă, ce-mi venea  să-i trag una, dar m-am abţinut, că altfel ce păţea..." 

După ce craiul a coborât, cosânzeana cea brunetă şi-a continuat drumul cu un zâmbet tâmp pe faţă. Se vedea că se iubeau. Era clar că relaţia lor era profundă şi deţineau secretul fericirii absolute. Probabil se cunoşteau de câteva zile. De pe mess.



marți, octombrie 12

Hai să te-asigurăm, dacă nu, te amendăm

Toată lumea ştie că au devenit obligatorii asigurările pentru locuinţe. Nimic nou, nimic neobişnuit. Numai că, în momentul în care compania lu' peşte pune un anunţ agresiv pe uşa de la intrarea în bloc (pe care are grijă să lase - sugestiv - şi un număr de telefon) îţi piere tot cheful de a-ţi mai asigura ceva. În orice caz, nu la aşa  ”meseriaşi”. 


luni, octombrie 11

Ce nu e în regulă în această fotografie?

Răfoind pozele cu Andreea, am dat peste o fotografie de acum câteva săptămâni, din parc. Din păcate, e făcută cu telefonul, de la o distanţă prea mare, aşa că e neclară. Am încercat să fiu discretă, pentru că ”doamnele” din imagine erau însoţite de soţii lor (nişte malaci care probabil nu ar fi apreciat exercitarea talentului meu artistic pe nevestele lor). 
Ce m-a deranjat? Cucoanele respective şedeau pe o chestie (nu ştiu cum se numeşte, dar în mod normal copiii mai mici se joacă în locul cu pricina) şi îşi supravegheau odraslele. Câţiva copii, printre care şi Andreea, au încercat fără succes să se joace acolo, şi cu toate că au văzut copiii şi au fost rugate sa elibereze locul, s-au făcut că nu observă! 
Cum experienţa m-a învăţat că e mai sănătos să ocoleşti un prost (în cazul de faţă - patru!!), le-am lăsat în pace. Nu înainte de a le face o fotografie.


Pentru că mi se pare firesc (nu-i aşa?) să mergi în parc şi să te dai într-un scrânciob - tu adult fiind!! 
La urma urmei, majoritatea sunt destul de solide (pentru că ”doamnele” îşi închipuie că mai au tot 25 de kg), şi în felul acesta îţi mai aminteşti de copilărie. Oricum ăştia mici folosesc mai mult toboganul!

Sigur e normal?!

luni, septembrie 27

Traiasca bunul-simt! (ce-o mai fi si ala...)

Nu mai stiu de ce mi-am facut blog. Oricum, multa vreme nu prea am scris nimic, apoi incet, am inceput sa mai adaug cate o pagina in el, si a prins a-mi placea. E refugiul meu. Nu am cine stie ce veleitati scriitoricesti si nici nu cred ca voi avea vreodata - pe blog scriu pentru placerea mea, si pentru a-i arata peste ani, fetitei mele, mici franturi din viata ei.

Desi n-am crezut ca articolele mele vor avea impact asupra cuiva, se pare ca au avut - cel putin unul dintre ele.

Cititorul a fost atat de "impresionat" incat a copiat articolul integral, si l-a asezat in paginile blogului sau.

Deoarece bunul simt mi-a dictat sa contactez omul intr-un mod civilizat, i-am lasat un comentariu pe blog, la postul cu pricina. Pentru ca nu s-a intamplat nimic, i-am trimis si un mesaj la adresa de contact, in care il rugam sa stearga articolul respectiv sau sa faca trimitere "clickaibila" catre blogul sursa (pentru ca momentan, la o verificare superficiala, google a inteles ca eu i-am copiat omului postul!!). Rezultatul? Nici o reactie!

Sunt dezamagita, pentru ca respectivul are la profil, ca domeniu de interes/de activitate... religia!! Insa am aruncat o privire mai atenta prin paginile blogului si mi-am dat seama ca proprietarul cu asta se ocupa: cu copy/paste-ul de pe alte site-uri, pentru ca n-am vazut un singur articol scris de manuta lui, toate sunt copii ale unor articole din ziare, bloguri sau carti, la sfarsitul carora este scris anemic, autorul (fara a lasa un link spre sursa, fara a instiinta persoana ca i-ai preluat munca - asa cum se procedeaza).

Intr-un final m-am hotarat sa scriu despre asta. Nu-i voi da numele deoarece nu vreau sa-i fac publicitate si trafic. Insa e bine sa va verificati din cand in cand articolele... nu se stie, puteti oricand avea surpriza sa constatati ca ceea ce scrieti e xeroxát.



LATER EDIT: Si-a cerut scuze si a sters articolul din blog. Nu ma asteptam, dar am avut parte de o surpriza placuta.

Se pare ca exista totusi si bun-simt.

miercuri, septembrie 1

Inca un telefon

       Aseara, pe cand imi imbaiam odorul, minunea tehnologiei moderne (adica telefonul mobil) incepe sa sune vesel.  Eh, ma gandesc, lasa-l. N-aveam cum sa raspund – clabuceam fetita si oricum n-o las singura in baie. Dar, cu o scurta pauza intre apeluri, telefonul meu suna de mama focului.
       Pana la urma am terminat cu baita, si tocmai o imbracam pe Andreea, cand micul obiect da semne de neliniste din nou. M-am gandit  ca s-a intamplat ceva (ca doar nu suna nimeni de sase ori sa-ti spuna ca s-a logodit) si dau sa raspund. Numai ca... numar necunoscut!! Cum nu mai raspund la astfel de apeluri de la telefonul buclucas incoace, ma opresc. Apelantul era insa foarte insistent (!!) asa ca in cele din urma apas tasta verde si zic - "alo" - cam mecanic, ce-i drept. De la celalalt capat se aude o voce ragusita de femeie :

 Álo ! Cini iesti ?

WTF !!!!!!!!! Ma suni de o ora sa ma-ntrebi cine sunt ??!! M-am gandit ca cineva face glume proaste, asa ca intreb si eu :
 Dar tu cine esti? Si cu cine vrei sa vorbesti?
Cu Ginuta - parea ca nu glumeste.
Greseala. Si-am inchis. N-a mai sunat. Probabil tonul meu nu foarte amabil rece, a convins persoana ca nu e bine sa repete actiunea.
Ce nu pot eu intelege e urmatorul lucru: cum poate suna cineva de atatea ori la acelasi numar, intr-un timp atat de scurt? Adica, ma gandesc si eu ca tot omul, daca ai o urgenta si cel pe care-l suni nu raspunde, trimiti un sms. Nu? Se pare ca nu.

Doar o intrebare

Cand se deschide sezonul la vanatoarea de... vecini?