Isn't Love Sweet?

    Am citit la Tina un articol care m-a distrat teribil. Revolta ei la romantismul exagerat al unora mi-a amintit de o întâmplare veche.

Prin clasa a noua am avut o colegă de clasă, Aurora. Cred că am fost colege doar pentru un an sau doi. Am reîntâlnit-o după vreo 6 ani pe coridorul unei instituţii. Eu aşteptam la un birou, ea la altul. Cum sunt sociabilă din fire şi mă plictiseam teribil, am intrat în vorbă cu ea, care abia aştepta să fie abordată.

    După cinci minute deja îmi povestea despre dragostea vieţii ei, Costeluş. Un băiat de pus la rană. Era norocoasă că-l cunoscuse. O iubea ca pe ochii din cap şi o răsfăţa mai ceva decât o răsfățase vreodată maică-sa.
    Totuşi, ceva le umbrea dragostea. Costeluş era mai mare cu 8-9 ani şi burlac fiind, mai călca pe bec. Adică, mai la o bere cu băieţii, mai la un pescuit... şi alte alea. Nu prea-i conveneau prinţesei "năravurile" lui Fătfrumos (chiar dacă la ora actuală o suna şi îi cerea voie să iasă cu prietenii, plus că întreba câte beri avea voie să bea) era hotărâtă să pună piciorul în prag imediat după nuntă.

    - Dar vă căsătoriţi? întreb eu ca... omul trezit din reverie, pentru că tocmai îmi spusese că se cunoscuseră de puţină vreme, prin intermediul unei mătuşi. Mătuşa era a lui fătfrumos şi era îngrijorată că-i trece vremea băiatului şi o ia pe căi greşite cu băutura şi golanii, aşa că i-a căutat o fată bună. Şi i-a găsit-o pe cea mai bună! Pe Aurorica (aşa o alinta Costeluş).

     - Daaa... vine prelung răspunsul. E cazul! El îmbătrâneşte şi eu tre' să mă strâng de pe drumuri.

............

Vând fân

      Mi-am deschis amanet. E un loc foarte special. E de amanetat ciorapi.  

Mi se pare   mornal  nomral  normal ca lucrurile să fie bine făcute. E firsc  friesc firesc! Îmi cam fug ochii... cred că de prea multă muncă.   

Să proiectăm, zic...

Pantoful cenuşăresului

Plecasem cu Andreea la cumpărături. Ne uitam după pantofi pentru ea, şi cum e ceva mai pretenţioasă, mă înarmasem cu răbdare deoarece ştiam că avem de umblat mult. După vizite obositoare prin toate raioanele cu încălţăminte pentru copii, descoperim un magazin micuţ şi cocheţel cu rafturi pline de pantofi şi săndăluţe pentru pitici.

Super, mi-am zis. Avem de unde proba. Trebuia să nimerim ceva să ne şi placă... mă rog, să îi placă ei, Andreei, şi să i se potrivească. Şi a luat copila mea la probat toată încălţămintea. Deja făceam parte din decor, când în magazin a intrat o tânără cu un bătrânel plictisit. L-a plasat pe un scaun şi a insistat să probeze o pereche de pantofi sport. El nu. Ea... da.

Înapoi la Sanda Marin... cu dragoste

Am o prietenă în lista de facebook, care e pasionată de gătit şi e mare fană a site-urilor de bucătăreală. Prin intermediul ei aflu şi eu despre diverse reţete care mai de care mai deliciose şi mai încântătoare ochiului.
Aşa se face că ieri m-a atras fotografia unei creme uşoare de brânză. Dau click şi mă duc la pagina cu pricina, să văd modul de preparare. Cum îmi era şi puţin foame, având lipită de retină fotografia produsului finit, mă uit lacomă după ingrediente. Deja îmi închipuiam cam ce ar fi necesar, dar trebuia respectată reţeta, nu?
Şi mă uit cum spuneam, după compoziţie... atâta doar că în loc de ingrediente, sub titlul reţetei era o reclamă.

Acum... ştie toată lumea utilitatea publicităţii...
Numai că reclama la crema pentru hemoroizi ce promitea un "efec" (aşa scria!) garantat în 48 de ore, nu mi s-a părut a fi în deplină armonie cu titlul, cu reţeta şi cu site-ul. Abia sub minunatul tratament natural erau înşiruite ingredientele şi modul de preparare al antreului. Am zis pas.
Cele două creme sunt... relativ incompatibile... după gândul şi judecata mea, aşa că mi-a cam pierit pofta, însă nu m-am descurajat. Trec rapid la altă reţetă al cărui nume părea cunoscut... într-un anumit fel.

Brânzoici. 

Suna cam bizar, dar am mers pe pagina respectivă cu amintirea brânzoaicelor pufoase şi parfumate pregătite în copilăria mea, de mama. Mi-a trecut şi de astea. 

Nu ştiu cum să spun, dar cuvântul "brânzoici" nici nu există în dicţionar. Nu mai vorbesc de faptul că am 4 cărţi de bucate şi toate au la cuprins reţete de brânzoaice, nu brânzoici! Dar nu mai conta, eu oricum nu sunt mare bucătăreasă aşa că nu am pretenţia că le ştiu pe toate, iar brânzoicii păreau să promită un dezmăţ al papilelor gustative şi bineînţeles că m-am repezit să listez reţeta. 

Dar ia reţeta de unde nu e. Exista însă o reclamă la un preparat nemaivăzut care promitea să elimine candida în doar patru săptămâni. 

Oh, yeah! 

O persoană care părea să fi terminat primele două clase cu oarece probleme, lăuda minunaţii brânzoici într-un comentariu scurt. Ingredientele şi  modul de preparare lipseau. Era o trimitere către un alt site, unde în mod evident... nu am găsit ceea ce căutam.

Concluzie? Reclamele de pe unele site-uri cu mâncare sunt de toată jena. A pune reclame cu tratamente pentru candida şi hemoroizi pe un site culinar e ca şi cum ai pune reclame la prezervative şi canale tv. pentru adulţi, pe patriarhia.ro.

În mod paradoxal, sunt fericită acum. N-am mâncat nimic de ieri, ceea ce înseamnă mai puţine calorii consumate şi evident o siluetă mai zveltă. În plus, postul forţat m-a cam sleit de puteri aşa că vorbesc mai puţin deoarece nu mai am energie. Nu e amuzant să vorbeşti când ai băut apă două zile la rând, iar criza biliară ameninţă să se declanşeze dintr-o clipă în alta.

Dar nu asta contribuie la fericirea conjugală ci soţul meu, care apreciază tăcerea mea şi faptul că mă străduiesc să  mă menţin în formă.  E încântat de silueta mea şi e mândru nevoie mare că are la braţ o nevastă topmodeală. Paloarea feţei o pune probabil pe seama faptului că am evitat să stau prea mult la soare în ultima vreme. Iar tăcerea... pesemne se gândeşte că m-am maturizat... ideea e că la noi în casă domneşte o pace şi o armonie... de n-ai văzut! 

De asta zic că-s fericită. 

N-am găsit eu reţetele râvnite, dar am descoperit secretul unei căsnicii perfecte! 

Uite apa, nu e apa

Nu ştiu cum e pe la alţii, dar în oraşul  nostru, în fiecare vară se fac reparaţii la conductele de apă. De câte 2-3 ori. Cum e şi normal, în această perioadă fiecare se spală în funcţie de posibilităţi... unul are centrală, altul foloseşte cu încredere aragazul, iar cei care detestă oricum apa şi săpunul, consideră că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Luni însă, societatea furnizoare de apă, a anunţat locuitorii oraşului că în intervalul 2.08.2011, ora 3.00 - 3.08.2011, ora 5, adică 26 ore, mai adaugă ei în paranteză, va întrerupe apa potabilă pentru executarea unor lucrări. 

Deci pentru 26 ore, Galaţiul avea să fie raiul nespălaţilor de pretutindeni. În fine, ne-am făcut rezerve de apă ca prin anii '80 (care apă arata aşa) ↓

apa de la robinet, luni seara                                            apă plată

 Evident, nu ştiu ce calitate avea apa în perioada sus menţionată, dar se vede cât de... minunat de tulbure e acum, în anul de graţie 2011.

Trecând peste asta, să spunem că lucrările cu pricina trebuiau făcute, iar apa trebuia să dispară din peisaj pentru câteva ore. 26 să zicem. Cei care au fost atenţi au făcut rezerve de apă, cei care din diverse motive n-au avut apă oprită, au sunat la dispeceratul societăţii şi au solicitat cisterne cu apă. Asta se întâmpla ieri.
Azi dimineaţă ar fi trebuit ca apa gălbuie şi plină de impurităţi să susure din nou vesel în bucătăriile şi băile noastre.
Bineînţeles că nu aşa s-a întâmplat. La ora 7 robinetul era la fel de tăcut ca şi ieri. Şi dăm telefon, dar sună veşnic ocupat, semn că lumea a luat cu asalt dispeceratul societăţii cu pricina.

Între timp...
... am aflat că realimentarea cu apă a oraşului se va face treptat, pentru a nu suprasolicita conductele, până la prânz tot oraşul urmând să aibă apă;
... pe site-ul societăţii apare un anunţ ;
... ora 10 a venit, apă tot nu-i de băut!
... din ziarul local aflăm că realimentarea cu apă mai durează , semn că Dorel nu doarme;
... este ora 11 şi am aşa o senzaţie că va mai trece o vreme până voi beneficia din nou de această minune a lumii moderne - apa la robinet.

Concluzii?
Doar câteva.

1. Ştirile care vin de la Apă Canal sunt atât de alambicate încât te întrebi (cum e şi normal) care e adevărul până la urmă. Le-aş încadra la categoria "... şi marmota învelea ciocolata în staniol".

2. Mi-am dat seama că lipsa apei nu e aşa o tragedie. Ieri a plouat, şi cei care s-au grăbit au reuşit să facă un duş rapid în stradă, uşurând astfel semnificativ factura la apă.
Cei care au ratat duşul, pot folosi cu încredere noile deodorante antiperspirante cu protecţie de până la 24/48/72 ore. Pe această cale, rog supermarketurile să pună în funcţiune toate casele de marcat pentru a evita aglomeraţia.
3........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................


Update: Este ora 13.28. Apă tot nu avem. Mă întreb când va mai ploua.

Teste IQ pentru mame

Dacă prostia ar durea, mai mult de jumătate din populaţie ar fi în comă. Spun asta pentru că ieri am văzut "mama anului", un monument de tâmpenie cu o performanţă greu de egalat.

Pentru început

În apropierea grădiniţei unde învaţă fetiţa mea sunt două "magazine" micuţe, aşezate chiar pe marginea străzii. De fapt sunt nişte chioşcuri mai măricele unde găseşti cam tot ce-ţi pofteşte inima: de la cosmetice şi detergenţi, până la farfurii, produse din mase plastice şi hârtie igienică. În oraş, majoritatea chioşcurilor de acest fel au fost desfiinţate, dar astea au scăpat deocamdată, deşi ocupă aproape tot trotuarul astfel încât nu prea ai cum să treci prin dreptul lor decât în şir indian. N-ar fi o problemă atât de agasantă dacă n-ai fi nevoit să mergi (de cele mai multe ori)  direct pe stradă. Însă oamenii par să se fi obişnuit şi viaţa merge înainte.

Cu stângu-n dreptu'

De dimineaţă primesc pe telefon două mesaje frumoase (de la acelaşi număr). M-au încântat şi mi-ar fi plăcut să-i răspund persoanei care mi le-a trimis... dacă aş fi ştiut de la cine sunt. Pentru că nu erau semnate şi numărul imi era necunoscut! Nu puteam să sun şi să întreb cum te cheamă  ...

Iată vin colindători, florile dalbe...

Aseară, pe vremea când pregăteam copila de culcare (asta însemnând că era trecut de 10.00), se aud bătăi puternice în uşă. Nu inundasem vecinii, în baie nu se formase nici o fântână arteziană în cursul zilei (adică nu era spartă nici o ţeavă)... deci nu-mi închipuiam cine putea fi la acea oră. Mi-a trecut prin cap că ar putea fi moş crăciun cineva ar putea avea o problemă, aşa că m-am dus la uşă. În semi-întunericul de pe scară, văd pe vizor două siluete masive şi... cum era normal n-ar fi trebuit ... n-am deschis.

- Cine era? intreabă domnul meu văzându-mă făcându-mi de lucru pe lângă uşă.
- Doi malaci - vine răspunsul prompt.
Cu toate împotrivirile mele, soţul meu vine şi deschide uşa. Şi numai ce aud oamenii zicând:
- Primiţi colindători?

Moment în care, dumnealui se uită întrebător către mine...

.............?????????  io de unde era să ştiu?????????  Era trecut de zece seara, iar cei doi arătau ca în spotul de prevenire a abuzurilor asupra minorilor.




Mda, îmi amintesc de anii copilăriei. Când cei mici colindau şi uşile erau deschise la orice oră, fără teama că ar putea năvăli vreun dement peste tine în casă...

Pana de inspiratie

De curand a aparut o noua reclama la tv. La carmol.
E... mirobolanta!

Cred ca e printre cele mai stupide reclame vazute vreodata!! Si se stie ca sunt multe reclame za best! 
Dar asta le intrece cu succes pe toate.

De gustibus non est disputandum

Asta e privelistea cu care-mi delectez privirile de cate ori mai arunc un ochi pe fereastra. Nu ca as avea prea mult timp liber, dar mi se pare util sa verific spusele celor de la meteo... 

Si primul lucru pe care il vad e... blocul de vizavi :)

Beţivii, la ghişeul 3!

Eram la C.E.C. Acolo, atmosferă relaxată nevoie mare, adică erau vreo trei ghişee şi tot atâtea cozi în dreptul lor. Aşteptam cuminte, cu gândurile aiurea, să ajung în faţă.

Înaintea mea, un bărbat îmbrăcat foarte elegant, se foia uşor agitat - se vedea că se grăbea iar lâncezeala funcţionarei îl înnebunea. Până la urmă îi vine rândul omului şi mi-am dat seama (eu şi restul persoanelor din încăpere) că avea de platit o amendă. Nimic interesant până aici. Dar... după ce bărbatul i-a înmânat funcţionarei hârtia ce-o ţinea delicat în mână, aceasta a citit în grabă ce scria, apoi a strigat:

- Ce????? Beţivii la ghişeul 3!

Ouch!
Trezită din reverie de vocea stridentă de la ghişeu, m-am uitat uşor amuzată la faţa posesorului de ”amendă pentru consum de alcool pe domeniul public”... Era alb ca varul şi arăta ca o persoană care e pe punctul de a comite o crimă... dar în nici un caz nu arăta ca un beţiv adunat de prin nu ştiu ce şanţuri.

Nu ştiu în ce împrejurări ajunsese în posesia unei astfel de amenzi şi nici nu are importanţă. Însă profesionalismul de care a dat dovadă respectiva funcţionară m-a ”impresionat” de-a dreptul...

Ce nu e în regulă în această fotografie?

Răfoind pozele cu Andreea, am dat peste o fotografie de acum câteva săptămâni, din parc. Din păcate, e făcută cu telefonul, de la o distanţă prea mare, aşa că e neclară. Am încercat să fiu discretă, pentru că ”doamnele” din imagine erau însoţite de soţii lor (nişte malaci care probabil nu ar fi apreciat exercitarea talentului meu artistic pe nevestele lor). 

Ce m-a deranjat? Cucoanele respective şedeau pe o chestie (nu ştiu cum se numeşte, dar în mod normal copiii mai mici se joacă în locul cu pricina) şi îşi supravegheau odraslele. Câţiva copii, printre care şi Andreea, au încercat fără succes să se joace acolo, şi cu toate că au văzut copiii şi au fost rugate sa elibereze locul, s-au făcut că nu observă! 

Cum experienţa m-a învăţat că e mai sănătos să ocoleşti un prost (în cazul de faţă - patru!!), le-am lăsat în pace. Nu înainte de a le face o fotografie.

Pentru că mi se pare firesc (nu-i aşa?) să mergi în parc şi să te dai într-un scrânciob - tu adult fiind!! 

La urma urmei, majoritatea sunt destul de solide (pentru că ”doamnele” îşi închipuie că mai au tot 25 de kg), şi în felul acesta îţi mai aminteşti de copilărie. Oricum ăştia mici folosesc mai mult toboganul!

Sigur e normal?!

Traiasca bunul-simt! (ce-o mai fi si ala...)

Nu mai stiu de ce mi-am facut blog. Oricum, multa vreme nu prea am scris nimic, apoi incet, am inceput sa mai adaug cate o pagina in el, si a prins a-mi placea. E refugiul meu. Nu am cine stie ce veleitati scriitoricesti si nici nu cred ca voi avea vreodata - pe blog scriu pentru placerea mea, si pentru a-i arata peste ani, fetitei mele, mici franturi din viata ei.

Desi n-am crezut ca articolele mele vor avea impact asupra cuiva, se pare ca au avut - cel putin unul dintre ele.

Cititorul a fost atat de "impresionat" incat a copiat articolul integral, si l-a asezat in paginile blogului sau.

Deoarece bunul simt mi-a dictat sa contactez omul intr-un mod civilizat, i-am lasat un comentariu pe blog, la postul cu pricina. Pentru ca nu s-a intamplat nimic, i-am trimis si un mesaj la adresa de contact, in care il rugam sa stearga articolul respectiv sau sa faca trimitere "clickaibila" catre blogul sursa (pentru ca momentan, la o verificare superficiala, google a inteles ca eu i-am copiat omului postul!!). Rezultatul? Nici o reactie!

Sunt dezamagita, pentru ca respectivul are la profil, ca domeniu de interes/de activitate... religia!! Insa am aruncat o privire mai atenta prin paginile blogului si mi-am dat seama ca proprietarul cu asta se ocupa: cu copy/paste-ul de pe alte site-uri, pentru ca n-am vazut un singur articol scris de manuta lui, toate sunt copii ale unor articole din ziare, bloguri sau carti, la sfarsitul carora este scris anemic, autorul (fara a lasa un link spre sursa, fara a instiinta persoana ca i-ai preluat munca - asa cum se procedeaza).

Intr-un final m-am hotarat sa scriu despre asta. Nu-i voi da numele deoarece nu vreau sa-i fac publicitate si trafic. Insa e bine sa va verificati din cand in cand articolele... nu se stie, puteti oricand avea surpriza sa constatati ca ceea ce scrieti e xeroxát.



LATER EDIT: Si-a cerut scuze si a sters articolul din blog. Nu ma asteptam, dar am avut parte de o surpriza placuta.

Se pare ca exista totusi si bun-simt.

Imi plac oamenii...

... care se cred importanti.

Astazi am avut sansa de a cunoaste un personaj absolut mirific. Cu un aer sever, ne priveste cu o usoara superioritate - are si de ce, cred ca depaseste lejer 2 m. Vocea baritonala si atitudinea sobra, impun respect. Numai ca s-a prezentat... in felul acesta:

- Ma numesc Domnul Prepelita. Sunt inginer si imi puteti spune domnu' Prepelita, domnu' inginer sau domnu' profesor...

Auzind ca se numeste Domnu' Prepelita, imi venea sa-l intreb care e numele de familie. Dar n-am facut-o. La cat de inginer era, nu cred ca ar fi gustat gluma...

Taxa pe sare!!

Foarte ingrijorati pentru sanatatea populatiei, cei din Ministerul Sanatatii s-au gandit ei asa... bine (cred ca n-au dormit nopti intregi de grija!!) si acum pregatesc o noua taxa: taxa pe sare , deoarece poporul nu are dupa ce bea apa  mananca prea sarat si asta cica nu face bine la sanatate.

Am impresia ca peste jumate de an, sarea va intra in categoria produselor de lux. Parca ïl vad pe Catalin Radu Dezastre transmitand de la fata locului: "tocmai a fost anihilata o retea de traficanti de sare...".

Dragi ministri si care mai sunteti pe acolo... va multumim ca: printre scobitul in nas, urechi, scarpinatul la... burta si urmarirea cu interes a bunaciunilor din filmele porno, deci printre toate aceste activitati de extrema importanta nationala, va pasa si de sanatatea electoratului!

P.S. Stirea vine de la Antena 3, asa ca...

Talent sau inconstienta?

Cand am vazut pozele astea, gandul mi-a zburat la cei doi copii pe care ii vazusem ieri, cu rolele pe strada, printre gropi si masini. Mai ales printre masini. Nu pareau sa aiba mai mult de 10-11 ani.

Unul dintre ei abia isi tinea echilibrul, si intr-una din mainile pe care le flutura in aer am vazut un telefon... era evident ca incerca sa comunice cu cineva, dupa incapatanarea cu care voia sa duca telefonul la ureche. 

Eram uluita si ingrozita in acelasi timp! Nu numai ca incurcau circulatia dar erau in pericol! Zona in care isi etalau "aptitudinile" e una destul de aglomerata. Unii soferi franau si claxonau, altii doar injurau si treceau mai departe...

Ma intreb daca parintii aveau habar pe unde-si fac veacul odraslele lor... desi nu cred. Cata inconstienta! Cata nebunie!

Tara tuturor oportunitatilor

Traind in tara noastra o iei razna cate putin. Doar in Romania unde sistemul sanitar e la pamant si pentru un banal consult trebuie sa dai bani grei pentru putina atentie, unde profesorii sunt ignorati sistematic si aratati cu degetul de catre suprema conducere, unde hotia, violurile, crima si escrocheriile sunt in floare favorizate de un sistem bolnav si corupt, numai intr-o astfel de Romanie se puteau plati despagubiri detinutilor. Pentru conditii inumane de incarcerare - ce sa spun, ca "el" a fost un ingeras cand i-a dat in cap babutei de la etajul 2.

Deci sa inteleg bine: un individ fura, violeaza, mutileaza pe cineva sau savarseste o crima si odata ajuns in inchisoare doreste conditii de "cazare" mai bune decat avea acasa, mai bune decat au oamenii de rand, care muncesc pe branci pentru o bucata de paine (fara sa le treaca prin minte sa dea in cap altcuiva pentru cativa banuti si un telefon mobil). Solutia? Hai sa dam statul in judecata! Si cum era de asteptat statul pierde si fiecare lichea primeste cateva mii de euro. Bani pe care tot contribuabilul ii scoate din buzunar.

Bun, conditii grele, apa nepotabila, gandaci... nimic nou. Adica apa nepotabila avem toti la robinete in apartamente (singura diferenta este ca noi o platim cu bani grei). Multi dintre oamenii care muncesc cate 12 ore pe zi pentru salariul mediu pe economie, nu o duc mai bine. Nu-si permit nici strictul necesar unui trai decent, iar un mic rasfat iese total din discutie.

Sau isi inchipuie cineva ca spitalele care colcaie de gandaci, unde nu beneficiezi de tratament gratuit (desi esti cu asigurarile la zi), fiind nevoit sa-ti platesti fiecare pastila si avand drept bonus acreala unui personal medical care se crede dumnezeul fiecarui amarat care are ghinionul de a nimeri in "mica imparatie", ofera conditii mai stralucite de "cazare"!?

As putea continua cu o lista intreaga de conditii inumane de trai pe care le gasesti la tot pasul in mult iubita noastra patrie. Conditii inumane, oferite cetatenilor platitori de taxe si impozite.

Si tot noi trebuie sa ne cerem scuze si sa le platim despagubiri "baietilor buni" pentru ca nu am avut inspiratia sa le oferim cazare la un hotel de 5 stele, cu jacuzzi. In curand vom ajunge sa le multumim hotilor de buzunare pentru atentia cu care ne-au coplesit taindu-ne posetele, furandu-ne portofelele sau cand "din greseala" nimerim cu un ochi in pumnul unui jmecher...

Ce mai conteaza ca o femeie violata ramane cu traume psihice pe viata, iar individul primeste o pedeapsa intre 2 si 5 ani, din care face doar un an si jumatate si este eliberat pentru "buna purtare"!? Asta e ceva ce nu pot pricepe eu: cum adica este eliberat pentru "buna purtare"? Ce-a facut? A dat saru'mana la gardieni, n-a violat vreun coleg de "camera", s-a spalat pe dinti regulamentar, a facut pipi fix in vasul de toaleta si nu pe langa??


Multi dintre acesti indivizi recidiveaza la scurt timp dupa ce au fost eliberati iar noi le cerem scuze pentru conditiile oferite si le platim despagubiri. 

Evident in cazul violului femeia a fost "vinovata", trecand prin fata "bietului mielusel" si provocandu-l printr-un comportament specific de "lelita balcanica" dupa cum considera un reputat (!?) expert criminalist. (T. Butoi)

Dar oare de ce ma mir si ma revolt? Doar in tara noastra anormalitatea devine normala. In ultimii ani Romania a devenit taramul tuturor posibilitatilor, tara hotilor de toate categoriile, a functionarilor corupti si lenesi. Nu stiu de ce reusim sa copiem asa bine doar relele de la altii, fara sa se lipeasca si ceva bun de noi...