Întrebări

Am fost la muzeu cu micuţa. A fost fascinată. Eu, mai mult decât ea, mai ales pentru faptul că, din câţi copilaşi erau pe acolo, al meu era cel mai zvăpăiat... aşa că totul a fost observat în fugă, folosindu-mi cel de-al treilea ochi... pentru că doi erau deja ocupaţi cu supravegherea zvârlugii. Iar fotografiile au fost un total dezastru. Peştii nu erau împăiaţi, aşa că n-am reuşit să fac nici o poză cum trebuie: ori se mişca Andreea, ori peştii! Aşteptăm primăvara şi mergem din nou. :D

Somn

 Când a ajuns în faţa acvariului din imagine, a exclamat:
- Oh, urâţilor! (era vorba despre 4 exemplare din specia somn)
S-a mai minunat puţin de urâţenia lor, şi apoi m-a întrebat:
- Mami, cum îl cheamă pe peştele ăsta urât? şi arată spre unul dintre ei.
- Somn - îi răspund.
- Dar de ce îl cheamă somn? pentru că e obosit?
.............
Ce era să-i spun, că se numeşte Silurus glanis?!

pauza de masă

Andreea

Tocmai a împlinit 5 ani, se alintă, zâmbeşte, se încruntă, ne corectează, ne întreabă... ne face fericiţi. Andreea.

Şi... prima serbare!

În aşteptarea moşului

De câteva zile ne pregătim intens pentru serbarea de mâine dimineaţă. Copila cântă şi repetă poeziile iar eu îi împodobesc rochiţa cu sclipici (indicaţiile doamnei educatoare!). Nu mai vorbesc de faptul că "sorcova" a devenit hitul săptămânii. Aşa că, de la prima oră a zilei (cam 7,30), Andreea îmi încântă auzul cu minunata sorcova, vesela...
E veselă (chiar dacă eu am ajuns să detest cântecelul) şi îl aşteaptă pe Moş Crăciun. M-a însărcinat cu scrierea unui bileţel pentru moşul... Evident, i-am îndeplinit dorinţa!

Bradul nu l-am împodobit încă. Am observat că mulţi au început să împodobească brăduţii de pe la sfârşitul lui noiembrie şi nu înţeleg de ce, dar e alegerea lor. Probabil moda lansată de marile (sau micile) magazine, aceea de a aduce spiritul crăciunului în casă începând cu sfârşitul lui septembrie, a început să prindă şi la restul omenirii.
Noi avem tradiţia noastră (a familiei), aşa ca această delicată operaţiune este lăsată în fiecare an pentru seara de ajun.

Voi reveni mâine cu detalii de la serbare. Sper să fie bine. Îmi dau seama că emoţiile mele sunt cu mult mai mari decât ale ei. Pentru micuţa mea totul e simplu: va avea o rochiţă frumoasă, va dansa, va spune o poezie, şi ceea ce e mai important... va fi multă lume acolo. Pentru că fetiţei mele, fiind singură la părinţi, ii place să fie în centrul atenţiei. Aşa că mâine dimineaţă va fi în elementul ei.

Un zâmbet pe 16mm :)

Sfârşit de toamnă.

Evoluţie

E vorba de evoluţia mea... deşi mi-a dat şi Andreea o mână de ajutor :))

Idilă timpurie

Luni am ajuns cu întârziere la grădiniţă (guilty!). Pentru că vineri a lipsit (sfatul medicului), colegii au fost mai mult decât încântaţi să o vadă pe micuţa mea. Mi-a adus zâmbetul pe buze reacţia Claudiei, o fetiţă mai nazdrăvană, care la vederea Andreei a început să ţopăie fericită, chiţăind asemeni unui şoricel. Asta se întâmpla pe holul grădiniţei. Însă când am intrat în clasă, am asistat la următoarea scenă:

Andreea s-a dus să-şi pună jucăria pe dulap. Un băieţel după ea îşi manifesta încântarea de a o vedea. Între timp, Doamna a rugat copii să se aşeze la locurile lor. Nu au încă locurile stabilite, e mai mult după preferinţe, aşezaţi să fie. Pentru că Andreea părea puţin nehotărâtă, am întrebat-o:

”Unde e locul tău, mami?”

Ea a stat puţin pe gânduri, moment în care, Cristi (băieţelul-umbră) o întreabă:

”Unde e locul nostru??”  (what? unde e locul nostru? wow... ce progrese s-au făcut într-o lună de grădiniţă!!)

Până la urmă, copila mea s-a hotărât să aleagă un scăunel la o masă din faţă. Pentru că lângă ea nu mai era nici un scăunel, piciul s-a dus glonţ la primul scaun liber, l-a tras cu greu şi l-a adus lângă Andreea. Un alt băieţel, la fel de nehotărât, a dat să se aşeze pe locul liber... dar ţi-ai găsit? Cristi l-a oprit şi a strigat la el: ”pleacă, aici stau eu!”

Mi-am reţinut un hohot şi i-am spus ”la revedere” Andreei (cu pupici pe frunte), dar n-am scăpat fără un pupic depus şi pe fruntea lui Cristi. 

Gradinita, dragostea mea

Printesa-pisica

Meseria de parinte se invata din mers. Nimic, dar absolut nimic nu te pregateste pentru aceste clipe. :)

Andreea e printesa. Printesa-pisica... Cu vreo doua luni in urma era "capitanul-printesa-pisica"! Pentru ca e o printesa, vrea sa fie strigata:
"Printesa, poftim la masa!"
"Printesa, hai la bucatarie, s-a incalzit laptele!"
"Printesa, strange te rog jucariile (care nu sunt jucarii, sunt prieteni) si hai la culcare..."
... si lista poate continua. Pe strada, are grija sa corecteze toate persoanele neinspirate care i se adreseaza cu apelativul "fetita":
"Nu sunt fetita, sunt printesa!"
Si de cateva zile, cand iesim la plimbare canta destul de tare, cat sa fie auzita: "Eu sunt printesa, eu sunt printesa, eu sunt printesa...".


Si cand te gandesti ca pana acum nu credeam in reincarnare! ;))

Pe drum de seara

Pentru ca in ultimul timp caldura ne-a coplesit, plimbarile noastre zilnice au devenit nocturne. Am stat de vorba cu toti gandacii iesiti la treaba printre firele inalte de iarba, tantarii ne-au devenit cei mai buni prieteni si am facut o colectie impresionanta de purici dezmierdand toate pisicile si cateii. Insa micuta mea nu s-a multumit cu mangaiatul si admiratul animalutelor de la distanta, asa ca am fost nevoita sa imortalizez importantele evenimente... 

Pentru ca Andreea a vrut sa o ia in brate apucand-o de coada si
tragand cu putere, pisica (initial foarte prietenoasa) s-a razgandit
si drept rasplata n-a vrut sa ne ofere nici un prim-plan.
Evident, am avut parte de o excelenta repriza de plansete...

Prin parc

Hoinarind

Nu vreaaauu footoograafiaataaa!

Am spus ca nu vreau fotografii. Plec!!

Veniti odata!

voi stati cuminti acolo!!

sa ma asez mai bine

miau, miau, miau, miau...

La, la, laaa...

Detin banca...

Ooo!! Intrusi!!!!

Ia uite, am gasit un catel! E si o doamna cu el...

1 iunie

Azi a fost ziua copilului. Andreea nu a inteles decat ca a fost ziua ei. In consecinta m-a intrebat de dimineata:

Mama, azi implinesc 3 ani?

Nu mami, astazi este ziua tuturor copiilor... ( m-am cam incurcat in explicatii) nu este ziua ta de nastere. Se uita lung la mine si spre fericirea mea, nu mai intreaba nimic. Doar da din cap, semn ca a inteles. E foarte incantata de cadoul ei. Daca a primit cadou, restul aproape ca nu mai conteaza. Azi a fost atat de generoasa cu noi, incat nici nu s-a mai suparat cand a trebuit sa plec de acasa.

Spre seara, s-a transformat in super-erou, asa ca s-a costumat cu pelerina si mi-a spus ca zboara la treburile ei de super-erou. Pelerina e un prosop din colectia ei (are o colectie maricica de servete din panza, de diferite forme si culori. Are o pasiune in a le colectiona si daca cineva vine la noi si ii aduce un servet de panza cat mai frumos colorat, se transforma pe loc in cel mai bun prieten al ei.)

Micuta mea creste atat de frumos... si cand o privesc, inima mi se umple de  incantare si fericire! E superba si mi se pare cea mai mare realizare a mea! Dar cum vorbeste mandria din mine, imi dau seama ca sunt patetica... dar nu ma pot abtine.

Puisor aniversat

3 saptamani

6 luni

1 ani si 6 luni

2 ani

3 ani

4 ani

Pe 15 aprilie 2006 venea pe lume micuta Andreea. Acum o ora a implinit 4 ani. La multi ani, raza mea de soare! Mami si tati te iubesc!

Pe faleza

            Am fost in sfarsit pe faleza! E si departe tare ;)) (doar trei sferturi de ora pana acolo), asa ca am profitat de vremea excelenta si dusi am fost. Micuta noastra a fost mai mult decat fericita. Ne-am intalnit unchiul si matusa, asa ca ziua a fost perfecta. A alergat TOT  timpul!! Nu-mi pot inchipui de unde are atata energie, pentru ca eu simteam ca ma lasa puterile doar strigand dupa ea sa nu se apropie de apa. 
           In afara de asta, am vazut un nivel al Dunarii foarte crescut. Pana acum ne gandeam ca mai are putin si ramane cu cateva picaturi pe fundul albiei, dar acum si-a luat revansa.

         Am intalnit multi catei - evident, pe toti ii cheama... Kiki - am intalnit si un gandacel - pe care l-a admirat vreo 5 minute, l-a intrebat unde se duce, pentru ca e cam tarziu, i-a spus "Paa" apoi si-a continuat maratonul. 
        Apoi, matusa a venit cu o idee inovatoare: "Sa aruncam cu pietre in apa"... idee nu foarte pe placul meu, dar extrem de agreata de micuta mea. Bineinteles ca nu am fost de acord... asa ca urmatoarea jumatate de ora ne-am petrecut-o intr-un mod foarte educativ - aruncand pietre in apa...

        Intr-un final, salvarea a venit de la o pisica ratacita pe acolo. Am convins-o sa faca o poza pe langa pisica si apoi am plecat. Am ajuns in parc! Ne-am dat in leagan, in tobogán... ce mai, ne-am distrat pe cinste!
        Seara s-a incheiat in cel mai placut mod cu putinta - asta insemnand strigate tribale si batut din picioare... deoarece mica domnisoara voia o cutie interesanta cu bomboane de ciocolata - care nu intra in discutie, avand in vedere ora inaintata. Bineinteles, au urmat proteste, plansete si tipete (pentru impresie) din partea micii teroriste, pana cand s-a asternut linistea. Matusa a fost impresionata de rapiditatea cu care s-a stins "focul de artificii" si   s-a amuzat teribil pe seama conversatiei noastre.
         Am ajuns acasa, toata lumea e obosita, insa micuta mea tot nu vrea sa mearga la culcare. Intr-un tarziu, cedeaza si recunoaste ca e foarte obosita si ar vrea sa mearga "la nani". Cu bebelusul (o papusica) si "pisica". "Pisica" e pernita cu care doarme de cand era un bebelus, si de care nu s-ar desparti in ruptul capului. Dar asta e alta poveste...