sâmbătă, octombrie 22

Recunosc!

Da.
Cu inima stransa si cu adanci mustrari de constiinta recunosc, sunt vinovata! Regret, imi dau seama ca e o crima, dar nu am ce face... nenorocirea e prezenta deja in vietile noastre... Iar eu sunt principala aducatoare de tristete!
Culmea e ca nici nu stiu exact cand s-a intamplat. Poate ca tragedia a planat mereu deasupra capetelor noastre sau poate maturitatea e de vina. Se stie ca, cu cat inaintezi in varsta devii mai mofturos in unele privinte mai ceva decat un copil. Pai daca asta s-a intamplat, atunci n-ar mai trebui sa ma simt atat de vinovata, nu? Ah, dar ce spun? Ce spun?! Sunt un paradox al naturii...
Dar totusi, nu ma gandeam ca traiesc zi de zi asa o drama. 
Oare nestiinta te face inocent, sau porti pe umeri povara ignorantei si a pacatului? Oricum ar fi, azi am aflat ce catastrofa sunt si cat rau pot face familiei mele pentru ca... pentru ca... mno, nu stiu cum s-o spun, dar mie...


NU-MI PLACE COMPOTUL DE GUTUI! 

Dar, poate ar trebui sa povestesc ce s-a intamplat.

Azi am innebunit o cucoana cand i-am spus ca nu-mi place compotul de gutui. Ea saraca avea mainile pline de bataturi si rosaturi, dupa ce curatase ieri productia de la o jumate de livada de gutui (cam stricate, le-a criticat dand din cap). Cum eu eram obosita si privirea imi aluneca in gol trista si preocupata, 'mneai considera ca e cazul sa-i detaliez parerea mea despre compotul de gutui. La care eu i-am spus simplu:
- Nu fac.
- DE CE?!
- Pai noua nu ne place, zic, amintindu-mi de bietele borcane cu ilustrul compot mesterit cu migala de mama. Borcane care au luat calea haiduciei prin alte camari, cu voia noastra si acordul tacit al mamei care, asa cum era si normal, nu a aflat nici pana in ziua de azi cine le-a facut de petrecanie bunataturilor. Anul asta am rugat-o sa sara peste etapa compoturilor direct la cea a dulceturilor, care au mai mare cautare in familia noastra de doi adulti... si un copil care prefera mierea.
Femeia era in stare de soc. 
- Cum sa nu-ti placa compotul, mai ales al' de gutui, cand e asa minunat. Mai ales la raceala, cand iti pui intr-o cana si bei... mmm, stii ce bine face?
- Nu stiu. Oricum nu-i bai, noi racim destul de rar, dar cand se intampla o facem cu clasa... ajungem direct la urgenta, deci compotul iese din ecuatie.
Cum era evident ca nu mai intalnise pe nimeni caruia sa nu-i placa delicatesa cu pricina, probabil si-o fi spus ca fac glume pe seama ei.

Deci asta e, oameni buni. In momentul in care afirmi sus si tare ca nu-ti place compotul de gutui... comiti o crima impotriva umanitatii.






joi, octombrie 20

Vreau caldura! Si altele

Gata, eu zic ca ne-am jucat destul de-a frigul. Acum putem reveni la temperaturile din iulie.
Nu suna prea realist, nu?
Dar eu visez sa vina vara... chiar de saptamana viitoare daca se poate. E unicul gand care ma pune in miscare. De Craciun imi doresc sa vina vara si sa fie cald... cald... Si sa dorm, pentru ca de doua nopti stau de straja la capul Andreei, care tuseste fara incetare.

La gradinita e un frig de nu-ti simti mainile. Cand a inceput anul scolar nu au avut femeie de serviciu in gradinita timp de 3 saptamani (au facut mamicile curat, pe rand). Acum nu se da caldura. Copiii scapa creioanele din maini de frig si tusesc. Toti. Nu toti odata, dar nu e unul care sa nu fie racit. Iar luni am dus-o pe Andreea (singura sanatoasa) la gradi. Marti la dus, era inca bine, la plecare insa...

Pe drum intalnim o bunicuta cu nepoata de mana. Fetele sunt colege. Bunica mi se plange ca cea mica e racita, ca tuseste, ia antibiotic si inca ceva. Dar venea cu ea la gradinita! 
- Dar de ce n-o tineti acasa doamna, daca e racita? intreb eu nemultumita.
- Aaa... dar nu e grav, tuseste doar putin si-i curge putin nasul...
Mda, si pentru asta face tratament cu antibiotic... Am dat ochii peste cap si am lasat-o intr-ale ei. La pranz cand am luat fetita acasa, mi-a spus ca i-a fost frig.
Pentru ca nu vor sa dea drumul la caldura in scoala. Ce mai conteaza ca au si clase de copii prescolari? N-au decat sa inghete odata cu ceilalti. Ghinionul lor.
Iar mamele eroine ale zilelor noastre nu-si tin copiii acasa cand acestia racesc, ci ii aduc in colectivitate. Pentru ca ele sa poata urmari in liniste telenovela preferata. Da stiu, unele au locuri de munca, dar nu toate. Si daca esti la serviciu iar altcineva iti aduce odorul la gradinita, acel cineva poate sta cu el acasa.

Stiu ca s-a mai discutat despre asta. Am mai citit despre mamici nemultumite de acest fenomen. Pentru ca e un fenomen. Nu stiu cum, dar la noi daca esti racit/gripat/tusesti ca un magar obosit si ai nasul izvor nesecat de muci... ei, daca ai toate astea nu stai acasa, ci pleci in colectivitate. Scoala, serviciu (cine isi ia concediu medical ca e racit?) nu conteaza, important e sa tusesti si sa improsti si restul populatiei cu muci, bacterii sau virusuri, dupa caz.
Mai afli prin tramvai despre vreun leac miraculos care "iti ia ca cu mana" boala. Cataplasmele cu cartofi, mamaliguta calda, sosetele cu otet sau sticlele cu apa fierbinte sunt la mare cautare, iar daca raceala se incapataneaza si nu pleaca, poti apela rapid la vecina de la scara alaturata... copilu' ei a fost racit acu' un an... ce antibiotic i-o fi dat atunci, ca i-a trecut repede?

Nu ma plang doar de-atat. E doar o banala raceala pe care o putea face oricand, insa cand duci copilul intr-o clasa unde 20 de suflete stranuta, vomita, tusesc si isi sufla nasul la unison, e putin probabil ca va iesi neafectat de acolo.
Si chiar nu inteleg! Daca ai copilul racit, de ce il aduci la gradinita? De ce ii dai medicamente dupa ureche? De ce il indopi cu antibiotice doar pentru ca asa crede vecina ca e bine? De ce nu il tii acasa cat timp se reface? Pentru ca e mic si organismul lui lupta mai usor cu boala daca nu-l soliciti fara rost si nu-l tii in frig 5 ore. Imunitatea nu o capata luand medicamente cate 5 saptamani pe luna, ci printr-o igiena si o alimentatie corecta, prin miscare, aerisirea camerei, evitarea aglomeratiei cand e cazul si multe altele.

M-am saturat de frig. Vreau caldura!

joi, octombrie 13

Aş vrea să ştiu...

Când vă sărbătoriţi ziua de naştere, şi pe voi vă sună o domnişoară arogantă să vă ureze la mulţi ani şi toate cele bune, din partea viceprimarului?

 Nu de alta, dar pe noi, politicienii locali ne-au zăpăcit cu "iubirea şi grija" pentru alegători.

luni, octombrie 10

Era troglodiţilor

Ieri dimineaţă, pe o vreme de n-ai fi dat nici un câine afară, am plecat de-acasă cu frigul în oase. Cu mâini tremurânde ce abia ţineau umbrela, mi-am cumpărat un bilet şi am mers repejor să urc în troleibuz. Mai erau doi pensionari, un pici de vreo 12 ani murat de ploaia rece, şi o tânără zgribulită pe un scaun. Şi eu, cu biletul în mână. Când porni troleul, m-am agăţat hotărâtă de capsator şi...
- Nu capsaţi! aud o voce.
Ridic surprinsă capul şi văd tânăra de pe bancă dând cu hotărâre din cap, a negare.
- Capsaţi degeaba... continuă ea ezitând.
O privesc lung şi fără a spune ceva, îi fac de petrecanie biletului. Îl analizez şi i-l arăt.
- Văd că funcţionează.
Ea dă din mână zâmbind.
- Voiam să spun că e duminică... şi plouă...
- Aşa... şi? întreb.
- Păi... se fâstâceşte ea... dacă e duminică şi plouă, probabil n-o să mai oprească troleul la control.
M-am abţinut cu greu să nu râd, căci explicaţia ei mi s-a părut prea stupidă!
- Şi ce? controlorii se pot urca din staţie şi se pot aşeza pe scaun lângă tine, îi zic.
S-a albit la faţă şi a căpătat o expresie de animal hăituit. În acel moment mi-a părut rău că nu i-am cerut biletul la control. Cred că ar fi murit pe loc. Când a realizat că nu-s organ de control i-a mai revenit culoarea în obraji şi a încercat să fie prietenoasă. Mi-am dat seama de ce, la despărţire.

Cum era şi normal, discuţia deschisă a fost despre vreme. Mi s-a plâns că are copii de dus la grădiniţă şi că de când a început anul şcolar tot într-o răceală o ţine. A început să-mi înşire medicamentele date copilului şi am aflat că ăl mic face aerosoli de două ori pe zi şi că pentru asta dă câte 5 lei pe şedinţă, la spitalul de copii. Am lăsat-o să vorbească, părea că are nevoie. Când am dat să cobor mi-a cerut biletul... "că e păcat să se piardă". I l-am dat... cu dezgust.

***

Cum troleibuzul oprise într-o baltă imensă şi nu puteam înota până la trotuar, m-am grăbit spre uşa din faţă. Acolo, o bătrână cu mişcări greoaie m-a rugat să o ajut la scară. N-o puteam refuza, aşa că i-am întins o mână şi i-am făcut loc să urce, apoi am vrut să cobor, numai că... Un bărbat de vârstă mijlocie s-a repezit spre urcarea în mijlocul de transport. Se pironeşte în faţa scării şi-mi zice:
- Daţi-vă să urc!
- Păi daţi-vă să cobor! spun eu.
- Ei... da' de ce n-aţi coborât până acum? întreabă el revoltat, refuzând să-mi facă loc să cobor.

Nu-mi venea să cred! Îmi venea să-i strig "omule, te-ai ţicnit?". Era inutil să-i explic faptul că am ajutat pe careva să urce. Am insistat şi individul s-a dat cumva într-o parte, cu o mână agăţată de bara troleului, un picior pe scară şi unul în aer, lăsându-mi spaţiu să cobor.. M-am strecurat printre uşa şoferului şi burta gherţoiului, numai că omul, nemulţumit că i-am refuzat dreptul dat de divinitate, acela de a urca în maşină când vrea muşchii lui, mi-a pus piedică. Doar faptul că m-am mişcat mai rapid decât el m-a salvat de o căzătură cu nasul în baltă, însă tibia piciorului meu drept n-a fost tot atât de norocoasă.
Nesimţirea individului m-a paralizat. Mă enervasem şi în momentul ăla mi-am dorit să fiu mai voinică. I-aş fi tras vreo două cu cea mai mare plăcere. În drum spre trecerea de pietoni m-am trezit râzând. Situaţia în care fusesem era atât de absurdă, încât nici să mă enervez nu merita.

Realizez însă cu groază că ăştia sunt oamenii de lângă mine. Cu toată evoluţia secolului 21, cu toate pretenţiile de popor civilizat... realitatea este că mulţi, poate prea mulţi, sunt asemeni zgribulitei care mergea "blat" cu troleibuzul şi măgarului biped care mi-a pus piedică la coborâre... Realitatea este că n-o să ajungem în rândul celorlalte popoare din cauza ăstora. Ei ne ţin în loc, ei sunt cei care lasă în urmă munţi de gunoaie atunci când ies din casă în natură, au dreptul la vot, au voie să procreeze şi să "educe" progeniturile rezultate. Pentru că orice om care are măcar jumate de creier funcţional îşi dă seama ce educaţie poate oferi un asemenea exemplar. Realitatea este că...

... Trăim în era troglodiţilor. Şi din păcate... involuăm cu rapiditate.


duminică, octombrie 9

Gâze

Life in picture... ideea lui Costin Comba






Iulia, ştiu... focus pe gândăcel... însă acum e târziu, rămâne pe vara viitoare! :))


sâmbătă, octombrie 8

Problemă existenţială

Eram intr-un magazin, când pe copila mea a apucat-o vorbăria... ca de obicei.
 Fac o paranteză aici pentru a spune că am ferma convingere că micuţa mea are vocaţie de comentator sportiv. Debitul ei verbal mă sperie uneori. Odată a vorbit 3 ore continuu. Nu a făcut pauză decât pentru a bea puţină apă la un moment dat. Închid paranteza.

A văzut nişte jeleuri cu forme interesante şi m-a întrebat dacă alea sunt pentru copii. Nu, i-am răspuns... fără mustrări de conştiinţă (părinţii ştiu de ce). Am cumpărat ce-mi trebuia, i-am luat şi ei ceva (nu jeleuri), iar în timp ce aşteptam să mi se dea restul, copila întreabă:

- Mami, când o să mă fac mare şi-o să fiu femeie, tot Andreea o să mă cheme?
- Da mami, tot Andreea. Iau restul şi ne îndreptăm către ieşire. Andreea, pe un ton grav:
- Mami, când am să fiu eu femeie, te rog mult să nu îmbătrâneşti, şi nici să nu mori... că eu nu vreau să mori...
M-am blocat. Vânzătoarele au pufnit în râs, iar eu m-am străduit să-i ofer copilei un răspuns coerent:
- Bine pui, am să mă străduiesc...
- Da mami, aşa să faci. Să nu mori, pentru că tu eşti preferata mea şi mi-ar părea tare rău să te pierd...
- Bine mamă, dacă aşa zici tu... mormăi pierdută, apoi... hai să luăm şi nişte mere, vrei?
- Daaaa!

Nu-mi dau seama dacă toţi picii de 5 ani sunt preocupaţi de îmbătrânire şi moarte aşa cum e fata mea, dar parcă eu aveam alte idei la vârsta ei... huh... chiar că am îmbătrânit!



vineri, octombrie 7

Dulce ca pelinul

Că România e plină de oameni buni, săritori şi mărinimoşi, ştie toată lumea. Buni gospodari, primitori, cei dintâi la distracţie şi primii când e vorba de tăiat frunze la câini. Ştii sigur că 70% dintre concetăţenii tăi sunt părinţi nemaipomeniţi şi oameni de nădejde la o nevoie. Trebuie să fie, din moment ce contorizează fiecare kilogram pe care-l pui sau îl dai jos într-o lună, dacă-ţi iau seama la fiecare vorbă spusă pe un ton mai ridicat copilului tău, ştiu de câte ori ai ieşit într-o zi să faci piaţa şi... poate n-au ajuns chiar experţi, dar e preferabil să duci gunoiul pe întuneric, nu de alta... dar se contorizează şi ăsta.

În cazul acesta nu pot să nu mă întreb cum de s-a putut întâmpla aşa ceva?

O simplă reclamaţie poate salva un copil de la chinul supus de cei care i-au dat viaţă sau poate lua nişte suflete nevinovate dintr-o familie, şi-i poate plasa la nişte bolnavi psihic. Care s-au făcut asistenţi maternali pentru bani. Pentru nişte amărâţi de bani, copilaşii aceia vor rămâne cu traume pe viaţă. Dacă erau părinţii lor, toată lumea sărea în sus ca aceştia să fie decăzuţi din drepturile părinteşti, dar aşa... cine răspunde? Pentru că sunt convinsă că cei implicaţi vor scăpa ieftin, doar avem "legi", nu?
Problema e că nu e singurul caz şi probabil nu va fi nici ultimul.
Pentru că nu ştiu cum funcţionează, dar asistenţii maternali ar trebui supuşi la nişte teste psihice foarte riguroase.  În fiecare an, nu odată la trei ani.



luni, octombrie 3

Onopordon Acanthium

Relaţia mea cu Dumnezeu e una intimă, aparte. Nu are legătură cu biserica şi cu majoritatea preoţilor care habar n-au ce înseamnă credinţa.

Grădiniţa fetiţei mele se află în incinta unei şcoli, cred că am mai spus asta. Zilnic, mergând să-mi duc/aduc copila, îngheaţă sufletul în mine văzând cohorta de şcoleri şi auzind vocabularul stilat, de proaspăt elev educat până-n măduva oaselor de părinţi şi de cadrele didactice.
Înjurăturile (numai când nu sunt adulţi prin preajmă, altfel sunt mai sfinţi decât sfinţii), ocheadele neruşinate aruncate colegelor prea dezbrăcate pentru gustul meu şi anii lor, îmbrâncelile regulamentare pe scări, la urcat sau coborât, se petrec pe rând sau toate odată, depinde de situaţie şi posibilităţi. Părinţii... cu impresii, ca de obicei.
În mod normal, când picii termină grădinăreala sunt înscrişi în mod automat la şcoala cu pricina. Doar i-au păstorit timp de 3-4 ani, au dreptul la ei. Dar asta e altă poveste.

Săptămâna trecută era forfotă mare în clasă. Se discuta aprins dacă să se facă sau nu cursuri de limbă engleză. Copiii sunt la grupa mare. Anul trecut s-a renunţat la cererea părinţilor, care au motivat ca odraslele sunt prea mici şi că nu are sens să le chinuie cu învăţarea unei limbi străine de la o vârstă atât de fragedă. Constat cu enervare că şi anul ăsta s-a întâmplat la fel. Nu s-au strâns nici 10 copii pe listă. Şi întreb mămicile ce şi cum.
Eh, sunt prea mici, abia vorbesc româneşte, ce-i trebuie lu' ăla micu' engleză. Las' c-am auzit că de la anu' se bagă engleză obligatoriu, la pregătitoare. Face atunci.
@#/&... în gândul meu. Mă ocup eu acasă.
Nu sunt snoabă şi nu vreau să demonstrez că fata mea e cea mai cea, dar dacă pruncul şi-a manifestat dorinţa de a  învăţa engleza, de ce nu i-aş oferi posibilitatea? Deja cunoaşte unele lucruri de la noi şi rău nu are cum să-i prindă.

Între timp discuţia s-a întins, şi una din mămici s-a plâns că a cheltuit o căruţă de bani pe caietele de religie ale băiatului. Clasa întâi. Mă luminez şi eu.
Cum, la clasa întâi se face religie?
Daaa, nu ştiaţi?
Nu!
Cum să facă religie de la clasa întâi?! mă minunez eu în continuare. Mi se pare o tâmpenie.
................................................................................................................................................
În acel moment s-a lăsat linişte în jur. Vreo 10 perechi de ochi s-au holbat dezaprobator la mine. Am comis o blasfemie!
Acum mă ocolesc regulamentar şi mă salută cu o grimasă dată doar de constipaţia cronică. No more smiles for me... should I cry? Sure, in a minute.

Deci câteva cucoane ostenite consideră că e bine să facă odorul religie din clasa întâi, ele fiind credincioase adevărate. Dar mă urăsc pe mine cu pasiune pentru că am avut tupeul şi neruşinarea de a-mi exprima părerea vizavi de obiectul de studiu. Iar limba engleză e inutilă şi e doar o modalitate de a chinui copilu', care şi-aşa învaţă doar câteva cuvinte acolo... ce-i trebuie?...
Chiar aşa? Ce-i trebuie?
Doamnele fac probabil parte din noul val... care aşteaptă cu nerăbdare introducerea limbii chineze în şcoli. yawn

Am uitat să precizez că multe dintre ele sunt mamele cohortelor de care vorbeam la început. Copii bine educaţi de mămici lobotomizate.


Revin cu educaţia civică.