Eram intr-un magazin, când pe copila mea a apucat-o vorbăria... ca de obicei.
Fac o paranteză aici pentru a spune că am ferma convingere că micuţa mea are vocaţie de comentator sportiv. Debitul ei verbal mă sperie uneori. Odată a vorbit 3 ore continuu. Nu a făcut pauză decât pentru a bea puţină apă la un moment dat. Închid paranteza.
A văzut nişte jeleuri cu forme interesante şi m-a întrebat dacă alea sunt pentru copii. Nu, i-am răspuns... fără mustrări de conştiinţă (părinţii ştiu de ce). Am cumpărat ce-mi trebuia, i-am luat şi ei ceva (nu jeleuri), iar în timp ce aşteptam să mi se dea restul, copila întreabă:
- Mami, când o să mă fac mare şi-o să fiu femeie, tot Andreea o să mă cheme?
- Da mami, tot Andreea. Iau restul şi ne îndreptăm către ieşire. Andreea, pe un ton grav:
- Mami, când am să fiu eu femeie, te rog mult să nu îmbătrâneşti, şi nici să nu mori... că eu nu vreau să mori...
M-am blocat. Vânzătoarele au pufnit în râs, iar eu m-am străduit să-i ofer copilei un răspuns coerent:
- Bine pui, am să mă străduiesc...
- Da mami, aşa să faci. Să nu mori, pentru că tu eşti preferata mea şi mi-ar părea tare rău să te pierd...
- Bine mamă, dacă aşa zici tu... mormăi pierdută, apoi... hai să luăm şi nişte mere, vrei?
- Daaaa!
Nu-mi dau seama dacă toţi picii de 5 ani sunt preocupaţi de îmbătrânire şi moarte aşa cum e fata mea, dar parcă eu aveam alte idei la vârsta ei... huh... chiar că am îmbătrânit!
Fac o paranteză aici pentru a spune că am ferma convingere că micuţa mea are vocaţie de comentator sportiv. Debitul ei verbal mă sperie uneori. Odată a vorbit 3 ore continuu. Nu a făcut pauză decât pentru a bea puţină apă la un moment dat. Închid paranteza.
A văzut nişte jeleuri cu forme interesante şi m-a întrebat dacă alea sunt pentru copii. Nu, i-am răspuns... fără mustrări de conştiinţă (părinţii ştiu de ce). Am cumpărat ce-mi trebuia, i-am luat şi ei ceva (nu jeleuri), iar în timp ce aşteptam să mi se dea restul, copila întreabă:
- Mami, când o să mă fac mare şi-o să fiu femeie, tot Andreea o să mă cheme?
- Da mami, tot Andreea. Iau restul şi ne îndreptăm către ieşire. Andreea, pe un ton grav:
- Mami, când am să fiu eu femeie, te rog mult să nu îmbătrâneşti, şi nici să nu mori... că eu nu vreau să mori...
M-am blocat. Vânzătoarele au pufnit în râs, iar eu m-am străduit să-i ofer copilei un răspuns coerent:
- Bine pui, am să mă străduiesc...
- Da mami, aşa să faci. Să nu mori, pentru că tu eşti preferata mea şi mi-ar părea tare rău să te pierd...
- Bine mamă, dacă aşa zici tu... mormăi pierdută, apoi... hai să luăm şi nişte mere, vrei?
- Daaaa!
Nu-mi dau seama dacă toţi picii de 5 ani sunt preocupaţi de îmbătrânire şi moarte aşa cum e fata mea, dar parcă eu aveam alte idei la vârsta ei... huh... chiar că am îmbătrânit!
Absolut fantastic... Absolut FANTASTIC :)
RăspundețiȘtergereE o reactie normala.Copii se indragostesc sa spun asa de parinti,pentru ca se simt in siguranta alaturi de ei,se simt iubiti,alintati.Ei aud, inregistreaza ,gandesc,fac un rezumat iar rezultatul este de o dragalasie nemaipomenita."Sa nu mori mami,pentru ca esti preferata mea".Traieste aceste momente pânã la extaz,pentru ca vor trece.O imbratisare de la mine pentru doua suflete frumoase.Sper sa ai si un barbat pe masura.:))
RăspundețiȘtergerewow! uneori micutii ne lasa fara cuvinte.ne vine greu sa acceptam ca o mana de om se poate gandi la altceva decat jucarii, desene animate si alte lucruri de genul asta. si totusi o fac.
RăspundețiȘtergereIulia,
RăspundețiȘtergeresi mie mi se pare fantastic, dar mna... am zis ca io-s maica-sa... :))
Solidaster,
este si barbatul, chiar sunt fericita. :)
O imbratisare si de la mine. :*
Tina,
intr-adevar, copiii sunt uluitori din multe puncte de vedere. N-am stiut asta pana nu l-am avut pe-al meu. :)
Acum nu mai ai ce face. Ce-ai zis ramane zis!
RăspundețiȘtergereDeci tebuie sa te obisnuiesti cu ideea ca n-ai sa mori. De ce ar fi ceva rau asa ceva? :))
Mircea,
RăspundețiȘtergeream zis că mă străduiesc, nu i-am promis, dar... :))
Apropos de ce nume vei avea cand vei fi mare, oare ce-si inchipuie acei parinti imaturi care isi boteaza copiii Vladut, Irinel, Cornelus? mai ales la baieti apare chestia asta...
RăspundețiȘtergereLoopoo,
RăspundețiȘtergeream impresia ca la unii, transformarea in parinti coincide cu moartea catorva neuroni. Stiu si eu caz concret: Georgel-Maricel. Tipul tocmai isi da doctoratul in alta tara...
:) buna intrebare, ce gandesc parintii cand pun astfel de nume? am cunoscut cu multi ani in urma un barbat pe care tatal sau, cu cateva pahare la bord de fericire ca are baiat,a uitat de acasa pana la primaria comunei ce nume i-a spus nevasta sa ii dea copilului in acte.
RăspundețiȘtergereasa ca a ales el. voia sa il numeasca Ghiocel!!!! bietul copil!. noroc cu secretarul primariei care era om citov si i-a spuns tatalui: "Mai Nea X, cum sa ii pui numele Ghiocel? cand o fi de 50 de ani cum il striga lumea? Nea Ghiocele? pana la urma l-a botezat secretarul. i-a spus George. norocul lui!
Tina,
RăspundețiȘtergerepoveste reala: pe colega mea de banca din clasa a IX.a o chema IUBIREA. Am intrebat/o de unde vine numele si mi-a spus ca tatal ei i l-a pus. Pe fosta lui iubita din tinerete o chema asa, si la prima lui nascuta, in dorul iubitei... i-a spus Iubirea. :))
Mare-i gradina lui Dumnezeu!!!!
RăspundețiȘtergereSi cu toate astea... multi nu pot intra pe poarta si sar gardul...
RăspundețiȘtergere