Vai bunico, da' ce artistic înjuri!

Ieri am fost cu micuța în parcul din spatele blocului. Mă rog, parc e mult spus. Au desființat vechiul loc de joacă deoarece piesele nu erau în conformitate cu ”bine stabilitele” norme europene (erau alea vechi pe care ne cățăram toți în copilărie și care dăunau grav buzunarului cuiva) și au ”plantat” în loc un tobogan, un balansoar, un leagăn, o motocicletă ce se leagănă, două bănci plus două gropi de nisip - fără nisip.

De gunoaie am zis? N-am zis. Ei bine, sunt multe. Foarte multe. Așa-zisul parc are o imagine deplorabilă. Patru coșuri de gunoi Patru resturi de coșuri de gunoi zac aruncate pe lângă stâlpii de care fuseseră prinse. În jungla de buruiene din apropierea parcului poți rătăci fără probleme un țânc de 1-2 anișori. Zici că e stufăriș pe marginea bălții, atât de dese sunt bălăriile.

Mda, nu despre asta voiam să scriu, dar dacă veni vorba... Vreau să spun că deși este foarte aproape de casă, nu l-am vizitat până acum. De la bun început nu mi-a plăcut transformarea, așa că l-am evitat. Până ieri. Probabil voi mai face o vizită pentru o ședință foto. Și atât.

Deci, copila se zbenguia veselă, neștiind ce să aleagă din multitudinea... de fapt au încântat-o motocicleta pe arc și toboganul. Și băiețelul cu care s-a împrietenit instantaneu. Băiețel care era venit cu bunica lui, cu care și eu am intrat în discuție la fel de rapid. Se cunoștea că era plictisită și voia să-și mai omoare timpul cu cineva. Eu oricum intru foarte ușor în vorbă cu aproape oricine, așa că mamae s-a apucat să-mi împărtășească din experiența ei de viață, ca mamă a cinci copii și soață de ex-șofer (un bețiv și un nenorocit, monșer!).
M-a acostat părintește. Adică s-a apucat să-mi dea sfaturi referitoare la creșterea copilului. Super! Așa-mi plac păreriștii... Am încercat să vorbesc dar n-am avut timp să mă strecor prin tornada de cuvinte. Am lăsat-o în banii ei încercând să par interesată de ceea ce spunea. În momentul în care și-a dat cu părerea că Andreea pare cam speriată și că ar trebui să o duc la o babă ”să-i toarne cositoru”... am izbucnit în râs.

- Ce e aia? întreb.
- Eee... pare ușor încurcată... descântece pentru sperieți. (prinde curaj) Foarte bune. Se face la copii. Se  face și legatu'n chepțeni. (poftim?? ) Da, da... Eu am fost cu băiatu' mic, acu'i mare, are 26 de ani. E însurat, are copil... Am fost cu el cân' era mic. După ce-am venit cu el acasă din maternitate... ce-am mai tras cu el... plângeaaaa și plângeaaaaa, și se strângea, se învinețea și se strâmbaaa... am zis că nu-i cum trebe... și m-am dus cu el la o babă să-i toarne cositoru'. Da' nu era țigancă. Și s-a făcut băiatu' meu mare. N-am zis că mai scot om din el. Dacă nu-l descântam...

Mi-a trecut prin cap să o întreb dacă auzise de colici la nou-născuți, dar ce știam eu? ... ea crescuse cinci copii, nu?
Văzând că nu mă convinge de babe, își încearcă norocul cu preoții. Fără succes. Amin.

După ce s-a convins că n-are cu cine discuta așa finețuri și trecu la altele. Ei... acum a început distracția! Cred că n-am auzit în viața mea cuvinte atât de obscene și niște înjurături atât de artistice. Astea erau fascinante deoarece ieșeau din gura unei femei care se afla în parc, cu nepoțelul. E adevărat că nu vorbea destul de tare încât să audă cei mici, dar am o vagă bănuială că băiatul nu e străin de limbajul ”de scenă” al bunicii.
Femeia avea un stil unic de a-și povesti viața, presărat cu jurăminte:
- Nu te mint, să știi... pe cuvânt... uite... să nu mă mișc de-aici dacă mint!  
Și uite-așa mi-am dat seama că prietenul Habarnam există și în realitate nu numai în paginile cărții ce-i poartă numele...

Într-un final am considerat că mi-am șlefuit îndeajuns vocabularul și am anunțat copila că mergem acasă. Mamae a chemat și ea nepotul și ne-am luat rămas bun. Mi-a spus că vine frecvent în parc și s-a arătat amatoare de viitoare întâlniri. Deci am făcut impresie bună. 

Mda... știți vorba aia ”cine n-are bătrâni, să-și cumpere”? Eu zic să aibă grijă și să verifice de două ori pe ce dă banii. Nu de alta, dar viața mi-a dovedit (nu odată) că unii îmbătrânesc degeaba.