Am observat că "a-ţi da cu părerea" despre orice, e în vogă. Nu are importanţă că nu ştii despre ce vorbeşti, că deranjezi, eşti total pe dinafară, jigneşti, răneşti, important este să deschizi gura şi să faci vocalize. Adică să-ţi expui preţioasa părere de care nimeni nu are nevoie. Aerul mistic şi vorbirea cu emfază sunt extrem de importante în astfel de situaţii (să pară că eşti un soi de guru).
Neliniştiţii sunt concetăţeni de-ai noştri, amabili şi teribil de preocupaţi de natalitatea în scădere. Sunt cei care au grijă de bunăstarea familiei (tale, că de-a lor se ocupă prietenii). Ei vor să ştie dacă ai/n-ai datorii, dacă mâncarea gătită e sănătoasă, ce mobilă ţi-ai cumpărat (şi afli invariabil că acelaşi mobilier îl găseai în altă parte la jumate de preţ - deşi tu erai sigur că modelul era unicat), şi în sfârşit, dacă soneria de la uşă e tot cea de acum 5 ani (pentru că între timp, s-a demodat, evident).
Exemple aş putea să dau multe, însă acum mă voi opri la copii. Cei care sunt părinţi deja, probabil au fost în situaţia mea măcar odată. Dacă nu, înseamnă că au fost mai norocoşi (sau că "neliniştiţii" n-au avut destul curaj!).
Pentru că Andreea a apărut destul de târziu (după unii) în familia noastră, n-am dus lipsă de îngrijorarea celor apropiaţi că vom rămâne singuri pe lume şi n-om avea cui lăsa averile după ce-om trece în alte dimensiuni. Aşa că întrebări cu subînţeles gen "unul mic, pe când?", "nu v-aţi plictisit în doi?", "la botez când dansăm?", "v-aţi certat cu barza?", (şi exemplele pot continua la nesfârşit) au tot curs. Ajunsesem să ocolim (fără mare succes) anumite persoane pe care le ştiam extrem de preocupate de acest amănunt.
Când mica făptură a intrat în vieţile noastre dându-ne toată organizarea peste cap, am fost nespus de fericiţi. Încântaţi de minunea cu ochi mari ce ne făcea să ne purtăm nefiresc, n-am observat că întrebările încetaseră.
Dar purtătorii de grijă nu dorm! Aşa se face că la aproape 5 ani de la evenimentul Andreea, păreriştii au început ofensiva: "trebuie să-i faceţi pereche".
Trebuie?? Da' cine spune?
Cum e şi normal, dezamăgim oamenii spunându-le că ne-am hotărât să rămânem cu un singur copil. Urmează strângeri din umeri, încruntarea frunţii, mişcarea dezaprobatoare din cap şi verdictul:
"Nu e bine."
"De ce? întreb.
"Pentru că nu e bine."
Ei, în faţa unui asemenea argument, rămâi convins că ceva nu e în ordine... în capul omului preocupat de viaţa ta.
Mâncâm aceeaşi pită! De ani de zile nu aud decât melodia "Nu e bine să ai doar un copil".
RăspundețiȘtergereSau, de-a dreptul înfiorător şi sinistru: "Dacă se întâmplă ceva cu pruncul, ce vă faceţi? Trebuie să mai faceţi unul!"
Tulai, Doamne! Dacă aş avea puşcă le-aş face câte-o gaură-n cap! :(
Arcadia,
RăspundețiȘtergeresinistru sau nu, am avut şi eu parte de aceeaşi întrebare la un moment dat. Mă uluieşte pesimismul oamenilor. Şi grija pentru alţii...
Automat mai trebuie un copil si daca o sa fie tot fata, "Cand vine si baietelul?!!" :)
RăspundețiȘtergereEih astea sunt oamenii, daca sunt prea mult bagati in seama incep sa creada ca ceea ce spun chiar are importanta si/sau ca ceea ce spun automat e bine.
nu suport oamenii care intra asa peste tine, intra in viata ta si iti pune astfel de intrebari, cand de fapt raspunsul la aceste intrebari trebuie sa ti-l dai tie si persoanei alaturi de care ai hotarat sa iti traiesti viata
RăspundețiȘtergereFlorin,
RăspundețiȘtergerela noi, familia perfectă are doar doi prunci (preferabil băiat şi fată), deja de la al treilea copil începe lumea să spună că n-ai avut minte: 3 copii??? ce-o fi fost în capul lor? :))
Unii oricum au impresia că tot ce spun e bine, aşa că nu mai contează ce cred eu. Dar ai dreptate, nu trebuie acordată prea multă importanţă unor astfel de situaţii.
Alexandra,
RăspundețiȘtergerenimeni nu-i suportă. Dar oamenii insistă, e ca şi cum le-ai cere să nu mai respire. :))
Deci musai sa fie doi: unul la Cambridge si unul la Stanford. Altfel nu se poate!
RăspundețiȘtergereEu cred ca nu ai inteles buna intentie a oamenilor. Ei se ofereau sa te ajute sa ii cresti, sa ii educi si toate cele... Saracii de ei! =))
Robert,
RăspundețiȘtergerevezi dilemă? Eu am numai unul, unde îl trimit?
Cu restul... înseamnă că am interpretat eu greşit urletele hienelor. :))