sâmbătă, martie 12

Teste IQ pentru mame

Dacă prostia ar durea, mai mult de jumătate din populaţie ar fi în comă. Spun asta pentru că ieri am văzut "mama anului", un monument de tâmpenie cu o performanţă greu de egalat.

Pentru început

În apropierea grădiniţei unde învaţă fetiţa mea sunt două "magazine" micuţe, aşezate chiar pe marginea străzii. De fapt sunt nişte chioşcuri mai măricele unde găseşti cam tot ce-ţi pofteşte inima: de la cosmetice şi detergenţi, până la farfurii, produse din mase plastice şi hârtie igienică. În oraş, majoritatea chioşcurilor de acest fel au fost desfiinţate, dar astea au scăpat deocamdată, deşi ocupă aproape tot trotuarul astfel încât nu prea ai cum să treci prin dreptul lor decât în şir indian. N-ar fi o problemă atât de agasantă dacă n-ai fi nevoit să mergi (de cele mai multe ori)  direct pe stradă. Însă oamenii par să se fi obişnuit şi viaţa merge înainte.


Aşa nu!

Doamna despre care povestesc - gospodină excelentă după cum bag seama - se oprise pentru câteva clipe în faţa unuia dintre magazinele cu pricina. Era însoţită de o doamnă mai în vârstă (mama ei probabil) şi amândouă se uitau la farfurii. Nimic anormal până aici, farfuriile sunt utilizate în orice casă (chiar dacă nu toată lumea le cumpără de la tarabă)  daaaar... pentru că urmează şi un "dar"... doamnele aveau cu ele şi un bebe, în cărucior evident. Care cărucior îl lăsaseră, cât se uitau ele la farfurii... unde credeţi
Nu veţi ghici nici după un milion de încercări! 
Vă spun eu: în stradă!
Da, aţi citit bine, două tute se uitau la o tarabă cu farfurii, lăsând căruciorul cu tot cu copil în stradă!
Am realizat absurditatea situaţiei abia după ce mă îndepărtasem câţiva metri de cărucior, când Andreea, după ce s-a entuziasmat de bebele drăguţ, m-a întrebat de ce mama lui l-a lăsat în stradă. Copila mea are spirit de observaţie, aşa că m-am oprit şi m-am întors să văd despre ce e vorba. Văd căruciorul, privesc uimită la gospodinele pământului şi până să dau să zic ceva, apare o maşină (care tocmai părăsea parcarea din apropiere). În acel moment m-am blocat. Maşina nu avea viteză şi neavând loc să treacă a oprit în faţa căruciorului, claxonând scurt. Şoferul şi-o fi spus că e de ajuns pentru a atenţiona posesoarea de copil, însă s-a înşelat. După câteva clipe a mai claxonat odată. Incredibil, dar împingătoarea de cărucior nu a reacţionat nici acum!
Vânzătoarea de la buticul alăturat reacţionează:

- Luaţi doamnă, copilul din stradă!!!


Abia atunci s-a trezit şi individa, sărind ca arsă în stradă, să-şi ridice comoara.
Ar fi multe de comentat, dar am rămas cu un gust amar, mai amar decât pelinul. Aş râde dacă situaţia n-ar fi una reală, care se putea termina tragic.
Primul meu gând a fost că o fi una dintre cele care şi-au programat naşterea mai devreme pentru a beneficia de doi ani de stat acasă cu pruncul. Însă în condiţiile astea, îmi permit să spun că cel mic ar fi mai bine îngrijit la o creşă, decât sub supravegherea mamei.
Tânăra merită nominalizată la "mama anului 2011", nu e aşa?
Întâmplarea mi-a dat de gândit. Poate n-ar trebui ca toate femeile să aibă dreptul să aducă pe lume prunci.
Poate ar trebui ca mamele să dea un examen la ieşirea din maternitate, şi dacă nu-l trec, să nu poată lua copilul acasă.
Da, ştiu, sunt răutăcioasă. Dar nu sunt fără motiv.
Femeia şi-a lăsat pruncul în stradă pentru a schimba impresii despre farfurii. Iar asta, pur şi simplu... nu se face! 

19 comentarii:

  1. Sa stii ca subscriu din plin la indignarea ta. Dar tu nu-ti dai seama ca daca s-ar face cum propui? ar fi dezastru , si asa suntem pe locul 1 in Europa la numarul de copii abandonati . :)
    Tocmai specimenele astea cresc natalitatea in Romania.

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar ieri scriam pe un blog fix aceste cuvinte:
    a procrea nu e egal cu a fi partinte.

    QED

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu mă bag pentru că nu sunt mamă :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Alm,
    ai dreptate. Ar trebui testate de când li se face buletinul. Ştiu că suntem pe primul loc la copii abandonaţi, însă cred că batem recordul şi la numărul de părinţi inconştienţi.
    E chiar trist.

    RăspundețiȘtergere
  5. Arcadia,
    nu pot decât să fiu de acord cu tine!

    RăspundețiȘtergere
  6. Iulia,
    râzi tu Harap-Alb...
    Mi-ar plăcea să-ţi aflu părerea şi atunci când vei deveni mamă. :P

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce-o fi in capu' lor, bata-le sa le bata... :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Chiulica,
    păi ce să fie? Farfurii, nu e clar? :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Lasand gluma la o parte, unele femei nu sunt facute pentru a fi mame. Deloc. Niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  10. Da, asta se vede... însă ele de ce nu-şi dau seama?
    Mă gândesc totuşi că în zilele noastre nu se mai fac copii aşa, la întâmplare, ca pe vremea bunicii. Unii sunt programaţi şi răsprogramaţi. Şi atunci, în tot acest timp în care o ea se gândeşte să devină mamă (astfel încât să ia şi bănuţii oferiţi pentru creşterea pruncului) poate lua în calcul dacă e în stare să aibă grijă/să educe un copilaş.

    RăspundețiȘtergere
  11. Pai tocmai, tu crezi ca se mai gandeste la altceva decat la bănuţii oferiţi pentru creşterea pruncului, cum ai zis-o si tu? Bunica e interesata si ea de farfurii...

    RăspundețiȘtergere
  12. Normal, doar banii ăia sunt extrem de importanţi. De altfel, şi farfuriile sunt importante. Aparent, mult mai importante decât pruncul.
    Dar au evoluat!
    Majoritatea sunt femei emancipate...

    RăspundețiȘtergere
  13. Dara,
    No can do :P Le respect pe cele ce vor, dar de mine nu-i :P

    RăspundețiȘtergere
  14. Iulia,
    faptul că spui asta dovedeşte că ştii ce spui şi ai tot respectul meu pentru acest lucru. :)
    Fiecare ştie ce îi trebuie şi ce i se potriveşte (sau cel puţin aşa ar fi ideal).

    RăspundețiȘtergere
  15. cred ca pe de o parte ai dreptate. poate nu toate femeile sunt pregatite pentru un copil si pentru toate lucrurile care le implica venirea acestuia pe lume. Oricum asa ceva e de groaza!

    RăspundețiȘtergere
  16. Alexandra,
    din păcate, nu toate femeile sunt făcute pentru a fi mame şi dacă ar fi sincere cu ele, n-ar mai aduce pe lume copii de care nu sunt în stare să aibă grijă.

    RăspundețiȘtergere
  17. Mi-a placut chestia cu coma. Deosebita!
    Dar totusi gresesti un pic. Nu test IQ ar trebui sa faca mamele si in daca totusi s-ar alege aceasta varianta, in niciun caz testul ar trebui facut la iesirea din maternitate. Ci poate un pic mai inainte... stii tu cand! :D

    Problema are totusi o rezolvare. Propun ca noua reclama la prezervative sa fie ceva de genul: Utilizati cu incredere ... altfel puteti deveni parinti! Da sa fie inscris asa, in lungul prezervativului ... in caz ca se mai gaseste vreunul care arunca cutia :D

    RăspundețiȘtergere
  18. Robert,
    Zilele astea am dat numai peste oameni "comatoşi" din punct de vedere cerebral. Iar cele două doamne m-au impresionat puternic.
    Şi ai dreptate, am greşit. M-am corectat la comentarii, când am spus că ar trebui dat un asemenea test în momentul în care fetelor li se face buletin.

    Cât despre prezervativele marca "Utilizaţi cu încredere"... =)) Dă-mi voie să pun la îndoială faptul că într-un anumit moment, citeşte cineva ceea ce scrie pe cutie! Oricum, ideea e de milioane! =))

    RăspundețiȘtergere