Nu, n-am să vorbesc despre Eminescu.
Voi spune însă că în ultima vreme mi-au atras atenţia unele mămici şi grija arătată progeniturilor din dotare. Nu ştiu ce se întâmplă, ori înaintez eu în vârstă, ori mai tinerele mame sunt din ce în ce mai toante şi mai inconştiente... Ori amândouă...
Aşadar, azi mi-au zgâriat retina ele, urmaşele Evei.
Au urcat de la Spitalul de copii. Erau două femei şi-un piciulică de vreo 18 luni. Tânăra ţinea băieţelul în braţe şi urla la femeia mai în vârstă care o însoţea (probabil aceasta era mai tare de urechi!?). Deşi maşina era aglomerată, o domnişoară a sărit în picioare şi i-a oferit locul mămicii cu pruncul în braţe. Aceasta refuză pe un ton vizibil deranjat (n-am înţeles de ce!), dar apoi se răzgândeşte şi fără să mulţumească, aşează (brutal) copilul pe scaun şi-i împinge poşeta în braţe zicându-i:
- Ia ţine mă şi tu asta!
Băieţelul a îngăimat ceva, iar mama îl întreabă:
- Ce e mă... pute urât? pute urât? râde... pute urât? Auzi? (se întoarce spre cealaltă) cică pute urât!
(Aici am început să mă foiesc pe scaun şi am devenit brusc interesată de culoarea moleculelor de azot din atmosferă.)
Tot în acelaşi moment am "admirat-o". Vorbea atât de urât cu cel mic şi era atât de sigură pe ea, atât de relaxată... Brusc, am avut o revelaţie! Minunile se petrec în jurul nostru în fiece clipă, trebuie doar să deschizi ochii!!
După ce au lămurit problema mirosurilor şi-a dat seama că în maşină e şi cald.
- Uff, da' ce cald e! Hai mamă să te dezbrac, că e cald. Nu ţi-e cald? Că e cald!
La care cel mic întreabă: "caad?"
- Da Mario, da, cald. E cald în maşină. Hai s-te dezbrac. Nu ţi-e cald? Stai îmbrăcat... numa' tu şi cu tac-tu staţi îmbrăcaţi când toată lumea moare de cald! zice cu năduf.
În cele din urmă l-a luat pe micuţ de pe scaun şi l-a plasat în braţele "lu' mamaie", dându-i acesteia din urmă o serie de indicaţii presărate cu remarci "drăguţe" la adresa tatălui. Aproape că mi-a părut rău că trebuia să mă despart de ea. Ar fi fost extrem de "instructiv" să o ascult în continuare.
Şi am coborât gânditoare, minunându-mă pentru a nu ştiu câta oară: fenomenele astea procreează!
Voi spune însă că în ultima vreme mi-au atras atenţia unele mămici şi grija arătată progeniturilor din dotare. Nu ştiu ce se întâmplă, ori înaintez eu în vârstă, ori mai tinerele mame sunt din ce în ce mai toante şi mai inconştiente... Ori amândouă...
Aşadar, azi mi-au zgâriat retina ele, urmaşele Evei.
Au urcat de la Spitalul de copii. Erau două femei şi-un piciulică de vreo 18 luni. Tânăra ţinea băieţelul în braţe şi urla la femeia mai în vârstă care o însoţea (probabil aceasta era mai tare de urechi!?). Deşi maşina era aglomerată, o domnişoară a sărit în picioare şi i-a oferit locul mămicii cu pruncul în braţe. Aceasta refuză pe un ton vizibil deranjat (n-am înţeles de ce!), dar apoi se răzgândeşte şi fără să mulţumească, aşează (brutal) copilul pe scaun şi-i împinge poşeta în braţe zicându-i:
- Ia ţine mă şi tu asta!
Băieţelul a îngăimat ceva, iar mama îl întreabă:
- Ce e mă... pute urât? pute urât? râde... pute urât? Auzi? (se întoarce spre cealaltă) cică pute urât!
(Aici am început să mă foiesc pe scaun şi am devenit brusc interesată de culoarea moleculelor de azot din atmosferă.)
Tot în acelaşi moment am "admirat-o". Vorbea atât de urât cu cel mic şi era atât de sigură pe ea, atât de relaxată... Brusc, am avut o revelaţie! Minunile se petrec în jurul nostru în fiece clipă, trebuie doar să deschizi ochii!!
După ce au lămurit problema mirosurilor şi-a dat seama că în maşină e şi cald.
- Uff, da' ce cald e! Hai mamă să te dezbrac, că e cald. Nu ţi-e cald? Că e cald!
La care cel mic întreabă: "caad?"
- Da Mario, da, cald. E cald în maşină. Hai s-te dezbrac. Nu ţi-e cald? Stai îmbrăcat... numa' tu şi cu tac-tu staţi îmbrăcaţi când toată lumea moare de cald! zice cu năduf.
În cele din urmă l-a luat pe micuţ de pe scaun şi l-a plasat în braţele "lu' mamaie", dându-i acesteia din urmă o serie de indicaţii presărate cu remarci "drăguţe" la adresa tatălui. Aproape că mi-a părut rău că trebuia să mă despart de ea. Ar fi fost extrem de "instructiv" să o ascult în continuare.
Şi am coborât gânditoare, minunându-mă pentru a nu ştiu câta oară: fenomenele astea procreează!
Asta mi-a amintit de Complexul lui Portnoy, al lui Philip Roth.
RăspundețiȘtergerePresupun că mămica respectivă n-a auzit de el, sau de complexul lui Oedip şi de triangularizaţia mamă-copil-tată care e baza funcţionării viitoare normale a pruncului.
Dacă mămuca relaxată şi sigură pe ea ar şti că prin discursul de tip: "numa' tu şi cu tac-tu staţi îmbrăcaţi când toată lumea moare de cald" ştirbeşte poziţia falică a tatălui, riscâmd să crească un copil cu tendinţe antisociale, ar avea mare grijă ce spune când deschide gura. :D
Arcadia,
RăspundețiȘtergerePărea genul de persoană care nu-şi complică existenţa cu aşa ceva. Oricum, la felul în care vorbea, nu cred că citise vreodată şi altceva în afara promoţiilor din supermarketuri.
Prea multe d-astea procreeaza.
RăspundețiȘtergereFJ13,
RăspundețiȘtergereDin păcate.
Mario... asta nu e nume romanesc! Probabil fatuca era plimbata prin tari straine sau era genul care se uita la telenovele.
RăspundețiȘtergereAsa ca sa punem punct... educatiei!
@Arcadia
Se pare ca eu nu scap de Complexul Arcadian... geniala explicatia. Am inteles tot, mai putin partea cu pozitia falica =))
Robert,
RăspundețiȘtergereExact la aceste două lucruri m-am gândit şi eu când am aflat numele micuţului.
Dara , si mie imi place sa trag cu urechea si juma de ochi la scene de astea . :) cum zicea cineva in comentarii-pacat ca acestea procreaza - cel mai mult si o sa avem curand o societate de idioti . Si cand te gandesti ca ei formeaza mai devreme sau mai tarziu anturajul de la scoala al copilului tau .....
RăspundețiȘtergereAlm,
RăspundețiȘtergereDin păcate, în acest caz nu era nevoie să trag cu urechea. Femeia vorbea atât de tare încât acoperea şi muzica ce răsuna zglobiu la radio din microbuz. În plus, eu eram pe un scaun din spate, iar ele undeva pe la mijloc, deci ar fi fost cam greu să aud ce spun dacă n-ar fi vorbit în acel mod.
Ceea ce mă cam înspăimântă este partea cu anturajul copilei mele... m-am gândit de nenumărate ori că poate greşesc în educaţia ei, având în vedere câţi părinţi de acest fel întâlnesc. Însă am întâlnit şi oameni care mai gândesc şi mi-a mai rămas o fărâmă de speranţa.
@Robert: Aleluia, nu ne-ai uitat de tot! :D
RăspundețiȘtergereImportant e că eşti cu noi, lasă-le încolo de complexe! :D
@Dara , ca tot vroiam de froo doo zile sa mai zic ceva in legatura cu anturajul pruncilor nostri. Eu am un mare fix cu treaba asta si mi-am permis sa controlez ff atenta prieteniile lor (binenteles cu diplomatia de rigoare) raman insa sa cred ca multi copii au fost distrusi de anturaje rele . Daca am reusi sa ii ajutam sa-si formeze propria lor coloana vertebrala ca sa poata face alegeri bune .
RăspundețiȘtergereAlm,
RăspundețiȘtergereIată că şi aici sunt întru totul de acord cu tine (şi nu spun asta doar pentru a-mi da importanţă pe blog). Fetiţa mea e încă mică, dar tot am grijă la prieteniile pe care le leagă, mai ales că la o vârstă atât de fragedă ei au tendinţa de a-şi face amici foarte uşor.
Această completare îmi întăreşte convingerea avută din clipa în care am păşit prima dată în paginile blogului tău: aceea că eşti o mămică extraordinară. :)
Doamne...Caragiale se aplica si in zilele noastre cine credea ca va fi nemuritor prin ceea ce a scris...
RăspundețiȘtergereDin pacate insa, asa cum ai spus si tu acesti oameni procreaza!!!
Lucica,
RăspundețiȘtergereDin păcate, asta e lumea în care trăim...