joi, aprilie 8

Sarbatori fericite si... o conducta sparta


Eu locuiesc la bloc. Bloc turn (ce-i drept, are numa' 10 etaje), dat in "functiune" cu cateva luni inainte de venirea mea pe lume, deci e o cladire destul de veche. Am niste vecini... minunati, dar asta e alta poveste.

De cativa ani incoace, de Paste sau de Craciun se sparge cate o teava prin vecini. Nu stiu daca sa rad sau sa urlu de nervi, dar deja m-am obisnuit. Anul acesta nu a fost cu nimic deosebit fata de anii precedenti. Numai ca "minunea" s-a intamplat dupa Paste, adica astazi. Dimineata cand am intrat in baie am auzit in perete un zgomot inconfundabil (am urechea atat de sensibila la susurul apei...). L-am chemat imediat pe sotul meu, care a incercat sa se uite (?) pe langa conducte in sus - desi n-am inteles de ce, pentru ca la cat de tare curgea apa, era evident ca pe la un etaj superior exista o conducta sparta, nu fisurata.

Domnul meu a plecat imediat sa investigheze. Nu suntem genul care batem in calorifer de la primul stranut, sau ne alarmam de la prima picatura de apa cursa din tavan; si chiar daca am avut momente in care  puteam filma "Singing in the rain" la noi in baie, suntem totusi constienti ca locuim la bloc si trebuie sa ne bucuram de fiecare moment petrecut in scumpa nostra casa.

Spre bucuria mea, problema s-a rezolvat in cateva ore. Nici acum nu pot crede ce noroc am avut anul acesta: conducta cu pricina nu s-a spart in ziua de Paste! Sau de Craciun! Pentru ca am aflat cu stupoare ca teava era fisurata din toamna (!), dar vecinii nu au reparat-o pentru ca au avut nunta, apoi au plecat in luna de miere, apoi a venit Craciunul... si daca nimeni nu a reclamat vreo neplacere... de ce sa fie reparata?

4 comentarii:

  1. la mine in bloc a avut un incident de genul acesta miercuri...eu am fost plecata impreuna cu prietenul meu din oras de pasti si am ajuns miercurea...si seara stateam la tv si dintr-o data, de pe casa scarii se auzea zgomotul unei cascade...am deschis usa si am constat ca intr-adevar aevm o mini cascada pentru ca vecinul de la etajul 4 a scos tocul de la usa ca apa sa iasa pe casa scarii...lui saracul i se stricase masina de spalat

    RăspundețiȘtergere
  2. Eh, ce sa-i faci!? Se descurca omul cum poate. S-o fi gandit ca restul vecinilor vor sa afle cum a fost cand s-a turnat Titanicul.

    RăspundețiȘtergere
  3. acuma atata...oricum la chestii de genu nu prea ai ce sa comentezi pentru ca sunt lucruri care se intampla...cand?...nu se stie?...afli mai tarziu cand auzi apa
    imi place aici la tine...te astept si pe la mine si am sa mai revin

    RăspundețiȘtergere
  4. Asta asa e. Nimeni nu-si doreste o conducta sparta sau o masina de spalat defecta.
    Multumesc, esti foarte draguta. :)

    RăspundețiȘtergere