Ce bine e sa fii parinte (continuare)

De cateva zile ne-am abonat la toboganul din parc. De plecat, se pleaca imediat de acasa, mai greu e cu intoarcerea. 

Ca orice parinte responsabil, cu capul pe umeri, iti pui la contributie toata inteligenta cu care te-a inzestrat natura cand ai devenit parinte... Si vii cu argumente de necontestat in fata copilului de 4 ani (care inca mai crede ce-i indrugi tu acolo!) cum ar fi: "hai sa mergem acasa ca ies gandacii sa caute mancare si daca ne gasesc aici se sperie si or sa moara de foame!" iar copilului ii convine varianta propusa de tine, se indupleca si merge acasa.

Ieri a venit acasa cu o piatra, o crenguta si un ciorchine cu flori de visin (micuta mea nu a inteles deocamdata cum sta treaba cu ocrotitul naturii - desi la noi acasa taxeaza regulamentar pe oricine atinge din greseala una din florile din dotare). Bineinteles ca floricica a ramas fara petale dupa o jumatate de ora si asa a inceput episodul 2 de plansete neinduplecate si suspine adanci, dupa ce cu o seara inainte asistasem la episodul 1 din aceeasi saga.

Oricum piatra e si acum prin casa, dupa ce a vizitat toate colturile apartamentului, inclusiv spatiul dintre burtica fetitei si bluza ce facea legatura cu restul hainelor... adica a bagat piatra in san. Am descoperit-o dupa ce copilul a venit scancind la mine: "mami, am pierdut piatra in burtica, langa burtica...". "Spune ca are piatra in san, dar n-are nimic, am cautat eu" ma informeaza sotul meu. Insa copilul stia sigur ce are si a insistat. Am gasit piatra dupa ce i-am scos  ambele bluze din pantaloni. Era fericita si acum putea pleca din nou cu tati la tobogan. 


La plecare am aflat cum fac gandacii: "gazai, gazai!" - in cazul in care mai avea cineva dubii referitor la limbajul atat de accesibil al... gandacilor.