Acum câteva zile eram în supermarket, pentru aprovizionare. Nu golisem rafturile, însă a mea copilă umplea căruciorul, aşa că... aveam de toate. Mă îndreptam spre casa de marcat agale (doar transportam "material" fragil), şi mai aveam câţiva paşi...
... însă din spate vine ca o vijelie, EA.
Şi avea oameni buni, o viteză... de-ai fi spus că cel care soseşte primul la casă nu mai plăteşte. Ajunsă în dreptul meu, mă împinge cu un umăr (cotul nimerind metalul căruciorului) şi se strecoară cu greu prin spaţiul îngust dintre mine şi un raft masiv aşezat aproape de ieşire. Văzând-o atât de hotărâtă, m-am străduit totuşi să-i fac loc. A trecut în faţă şi s-a aşezat la rând încruntată, fără să-mi mulţumească şi fără să îşi ceară scuze că m-a îmbrâncit.
Mă uitam uşor enervată la ea şi observând că are în braţe câteva produse, mi-am spus în sinea mea că are dreptate să fie supărată: pentru cele cîteva chestii avea să stea o jumate de oră la rând. Şi cum o compătimeam eu aşa, fiind revoltată pe conducerea supermarketului că nu au o un loc special de plătit pentru cei care au în coş o pâine şi un iaurt (mai vezi şi din ăştia!)... ei, în acel moment s-a întâmplat ceva! Ce anume?!!
I-a venit masculul de la vânătoare. Fusese viteaz şi terminase de golit multe rafturi din împrejurimi. Prin urmare, mulţumit de succesul avut se îndrepta vesel spre locul unde regina amazoanelor îl aştepta.
Când au început să aşeze pe banda trofeele, m-a cuprins ameţeala. Mi-a trecut prin cap că făceau aprovizionarea de doi ani, altfel nu-mi explic pentru ce au cumpărat atâtea. Bineînţeles că era treaba lor ce cumpără şi cât cumpără, dar în momentul în care "mândreţea" de femeie m-a îmbrâncit cu nesimţire şi a întrat în faţă ştiind că urma să vină gibonul cu tolba plină, fără să îi pese că sunt cu fetiţa la cumpărături, a devenit şi treaba mea.
Aş fi vrut să le spun câteva vorbe de duh, dar fiind cu Andreea, nu mi-am dorit să asiste copila la un schimb neplăcut de cuvinte (pentru că era evident că asta ar fi urmat). M-am uitat cu scârbă la ei şi m-am îndreptat spre altă casă de marcat.
Nu îmi dau seama dacă am procedat bine, însă chiar nu am vrut să îmi expun fetiţa.
În plus, este ştiut faptul că cel mai deştept, cedează.