Amintirile Arcadiei despre prima ţigară, mi-au adus în faţa ochilor momente preţioase din adolescenţă.
Aveam 16 ani. În familia noastră doar fratele meu fuma. Pe ascuns, evident! Avea el certitudinea că nu se face să fumeze de faţă cu părinţii, şi, cu toate că tata (fost fumător a câte 2 pachete/zi în tinereţe) îl descoperise de mult, fratele meu n-ar fi recunoscut în ruptul capului că aroma tutunului nu-i este defel străină.
În rest, colegi, prieteni, vecini... toată lumea fuma... fără mine, evident! Asemenea activitate interesantă îmi era interzisă cu desăvârşire, căci parcă toţi se vorbiră şi se sfătuiră, să mă protejeze, să mă menajeze... şi aveau grijă să mă informeze că nu e bine, şi nu e sănătos fumatul. Mda... ipocriţilor... le răspundeam suav!
Aşa că, într-o după-amiază, pe când erau ai mei plecaţi la drum mai lung, mi-am luat inima în dinţi şi am cumpărat un pachet de ţigări More (pachet verde, că de-alea fumau "pretinile" mele). Am deschis larg fereastra de la cameră, că avea tata un simţ olfactiv extrem de dezvoltat şi nu voiam să mă deconspir, am pus picioarele pe masă (cum văzusem în filmele americane) şi... am tras un fum. Prima impresie... excelentă! Rotocoale stângace, fumul scos pe nas... au fost joacă de la prima încercare. Nu m-am înecat, nu mi-au dat lacrimile şi n-am tuşit nici măcar odată!
Aşa că, într-o după-amiază, pe când erau ai mei plecaţi la drum mai lung, mi-am luat inima în dinţi şi am cumpărat un pachet de ţigări More (pachet verde, că de-alea fumau "pretinile" mele). Am deschis larg fereastra de la cameră, că avea tata un simţ olfactiv extrem de dezvoltat şi nu voiam să mă deconspir, am pus picioarele pe masă (cum văzusem în filmele americane) şi... am tras un fum. Prima impresie... excelentă! Rotocoale stângace, fumul scos pe nas... au fost joacă de la prima încercare. Nu m-am înecat, nu mi-au dat lacrimile şi n-am tuşit nici măcar odată!
Deja mă umflam în pene şi râdeam pe sub mustăţi de toţi cei care îmi povestiseră că la primul fum de ţigară au pierdut câteva zile din viaţă. Am terminat ţigara fără urmări deosebite... eram mândră de mine! Aşa că am început-o şi pe a doua. Deja eram relaxată, aveam atitudinea omului care ştie ce are de făcut.
Hm... cugetam eu... deci toate poveştile auzite, sunt spuse de oameni care habar n-au să tragă un fum de ţigară! Simplu ca bună ziua!
Dădusem gata cam jumate din a doua ţigaretă, şi filozofam aiurea, când am simţit că-mi fuge scaunul de sub mine, iar podeaua o ia la sănătoasa. Ferestrele s-au alungit, iar plopii din depărtare mi s-au părut nefiresc de apropiaţi. Am simţit că-mi ard ochii, lacrimile înţepau ingrozitor şi stomacul meu a căpătat personalitate proprie, încercând să iniţieze o discuţie referitoare la prânzul din ziua respectivă.
Pân' aici! Mi-am impus şi ultima fărâmă de voinţă, încercând să mă îndrept spre bucătărie, în căutarea unui pahar cu apă. Dar ţi-ai găsit? Mai nou, holul apartamentului părea un fel de galerie subterană, fără lumină, fără aer. Mai ales fără aer.
Nu mai vedeam nimic în faţa ochilor, plămânii agresaţi refuzau să îşi mai facă datoria, şi în acel moment m-am gândit sincer că voi muri. Brusc mi s-a făcut milă de mine. Conform celor aflate de pe la babe, era mare păcat şi curată tragedie să mori fără lumânare. Mai mult târându-mă, am început să caut o lumânare. N-am găsit. M-a apucat bocitul. Aoleu, mor... şi n-are cine-mi ţine o lumânare!
În cele din urmă, am aterizat pe un colţ de canapea, şi după ce mi-am recăpătat puţintel sufletul, am promis în sinea mea: dacă scap, nu mai trag din ţigară în viaţa mea!!
Şi-am scăpat... şi nici n-am mai fumat.
Pân' aici! Mi-am impus şi ultima fărâmă de voinţă, încercând să mă îndrept spre bucătărie, în căutarea unui pahar cu apă. Dar ţi-ai găsit? Mai nou, holul apartamentului părea un fel de galerie subterană, fără lumină, fără aer. Mai ales fără aer.
Nu mai vedeam nimic în faţa ochilor, plămânii agresaţi refuzau să îşi mai facă datoria, şi în acel moment m-am gândit sincer că voi muri. Brusc mi s-a făcut milă de mine. Conform celor aflate de pe la babe, era mare păcat şi curată tragedie să mori fără lumânare. Mai mult târându-mă, am început să caut o lumânare. N-am găsit. M-a apucat bocitul. Aoleu, mor... şi n-are cine-mi ţine o lumânare!
În cele din urmă, am aterizat pe un colţ de canapea, şi după ce mi-am recăpătat puţintel sufletul, am promis în sinea mea: dacă scap, nu mai trag din ţigară în viaţa mea!!
Şi-am scăpat... şi nici n-am mai fumat.
