marți, februarie 1

Iubire sau dependenţă?

Miss Sse arată revoltată în articolul ei  de umilinţele suportate de anumite femei, în numele dragostei. Şi are dreptate! Şi mie mi se pare anormal acest fel de iubire. În general, orice om sănătos la minte dezaprobă un astfel de comportament violent. La cele spuse de ea, aş mai adăuga câteva lucruri.

Din ce am văzut până la anii ăştia, îmi dau seama că sunt destule familii (la noi în ţară) care consideră că nu e un capăt de lume dacă fiica lor o mai ia pe coajă de la masculul din dotare.

Concepţia generală este că de fapt doar femeile inculte, provenite din familii dezorganizate, se lasă chinuite într-o astfel de căsnicie.
Însă sunt destule femei cu studii superioare, provenind din familii bune, înghit asemenea tratament de la iubiţii lor soţiori. Cineva îi spunea "love madness". Nu ştiu ce poate face o femeie să accepte convieţuirea lângă un asemenea specimen, poate teama de singurătate sau o iubire bolnăvicioasă devenită dependenţă. Sau încurajările cunoscuţilor: "Lasă tu, crezi că găseşti altul mai bun? Toţi sunt la fel! Mai taci şi tu, fă cum zice el şi poate va fi mai bine." 
Însă niciodată nu e mai bine, pentru că nu are cum să fie.

Mai sunt cele care au 2-3 copii şi nu au unde se duce. Adică nu au o familie care să le acorde un mic ajutor până se pun  pe picioare. 
Iar la noi în ţară, mamele singure nu au un sprijin de la autorităţi ca să-şi refacă viaţa. Nu mă refer aici la bani, ci la un loc de muncă decent, un adăpost şi protecţie reală din partea poliţiei. Pentru că altfel există şanse să se ajungă în astfel de situaţii.

De fapt, e vorba de mentalitatea întregii societăţi. Deşi în alte ţări violenţa domestică este aspru pedepsită, la noi nu prea se iau măsuri în astfel de cazuri. De ce s-ar implica un poliţist între doi soţi care se bat, când poate şi el şi-a altoit nevasta înainte de a pleca la serviciu? 
În plus, am observat că majoritatea oamenilor condamnă tot victima. Adică tot ea, femeia, e de vină pentru situaţia în care se află. 
"Dacă stă să o bată ăla, e proastă. Aşa-i trebuie. Îi place să ia bătaie. N-o ţine nimeni cu forţa." etc.
În timp ce el, abuzatorul, e tratat cu un soi de blândeţe: e animal, n-ai ce să-i faci!

Ceea ce mă uimeşte însă, este faptul că în timp ce ei sunt oarecum menajaţi şi ele făcute în toate felurile pentru că suportă, nimeni nu ia în considerare următorul lucru: abuzatorul e un individ bolnav psihic ce-şi hrăneşte orgoliul umilind o fiinţă care şi-a pierdut încrederea şi respectul de sine. 
Femeile care sunt abuzate fizic sunt şi emoţional, altfel ar avea forţa de a pleca, de a se opune.
Evident, mai sunt cele care ştiu că relaţia respectivă e nesănătoasă pentru ele şi totuşi aleg să meargă în continuare aşa. Nu sunt psiholog, dar mi se pare evident că tipa are o stimă de sine scăzută (având impresia că nu merită ceva mai bun), sau are tendinţe masochiste şi îi place să fie agresată.

Nu îmi dau seama prea bine la ce categorie să le încadrez pe tinerele fete care se lasă umilite în public de către cei pe care îi consideră iubiţi. Cele care se îndrăgostesc în 2 zile de un status de mess. Cele care după două conversaţii la telefon, spun dezinvolt "te iubesc". Ce anume poate da naştere ideii că "iubire fără lacrimi nu există"? Poate o relaţie precară cu părinţii şi nevoia de atenţie (de orice fel) duc la astfel de situaţii. Sau... cine ştie?

Poate e de vină degradarea promovată peste tot. Sau poate noi suntem vinovaţi, în clipele când punem la zid victima şi arătăm indulgenţă pentru călău,  însă ne-am obişnuit să căutăm întotdeauna în altă parte, evitând cu bună ştiinţă să ne privim în oglindă.


26 de comentarii:

  1. dara, merci pt răspuns şi susţinere, merci că-mi împărtăşeşti părerea şi mă bucur enorm că am mai "revoltat"pe cineva cu privire la asta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Miss S,
    orice femeie cu capul pe umeri te va sustine si se va revolta la asemenea grozavii! Eu am adus in discutie unele lucruri de care in mod normal nu se vorbeste, aceleasi lucruri pe care i le-am spus si Alexandrei la postul ei despre abuzuri.

    Oricum, e bine sa-si spuna fiecare parerea, poate astfel se mai trezesc si unele din aburii "iubirii".

    RăspundețiȘtergere
  3. Nici eu nu-s psiholog ca să vorbesc ştiinţific, bănuiesc doar cauzele care pot duce la astfel de comportamente deviate, de o parte şi de cealaltă.

    Postarea ta mi-a amintit de o întâmplare care ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns.
    Mi-a fost prezentat, la o petrecere, un domn, medic de profesie, despre care toată lumea ştia că-şi bate nevasta, dar nimeni nu lăsa a se zări vreo umbră de dezaprobare, pentru că domnul doctor, pasă-mi-te, era un foarte respectabil specialist.

    Ei bine, persoana care mi l-a prezentat nu i-a pomenit şi profesia şi specializarea, aşa că doctorul s-a opărit instantaneu, reproşându-i omului că el nu este vreun neica-nimeni, deci se cuvenea să fie numit doctor-primar cardiolog, bla-bla.
    I-am răspuns zâmbind că nu e nicio problemă, pentru mine titlurile domniei sale oricum nu contează câtă vreme îşi bate nevasta ca orice mojic cu două clase.

    Să vă spun că a plecat de la petrecere pentru că a avut o urgenţă? Ce coincidentă! =))

    RăspundețiȘtergere
  4. Arcadia,
    ouch, that really hurt!! =))
    Nu-mi vine să cred că i-ai putut spune aşa ceva!

    RăspundețiȘtergere
  5. mai exista situatii in care tinerele domnisoare si-au invatat lectia de-acasa. adica au vazut tot timpul cu mama este batutat de tata, deci considera normal ca si ea sa pateasca la fel

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga mea, nu prea existau şanse să socializăm pe termen lung, ca să mă tem de urmări. Şi chiar şi aşa, eu îmi asum faptele.
    Dar ofuscarea lui m-a scos din minţi şi nu mi-am mai controlat impulsul de-a-l tăsni în moalele ego-ului, atunci, pe loc :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Alexandra,
    în astfel de cazuri consider că e vina mamei, care nu a avut grijă să-şi înveţe odrasla să facă diferenţa dintre ce e bine şi ce e rău.

    RăspundețiȘtergere
  8. Arcadia,
    Merita! Dar tot n-aş fi avut curajul tău. Cred că tocmai am învăţat un lucru preţios! :D

    RăspundețiȘtergere
  9. Este interesanta tema dezbatuta de tine. Sunt mii de femei care sunt agresate fisic/psihic, si care considera ca nu am cum sa se apere. Pana la urma, depinde de fiecare. De circumstante, de principii, de idei, de stima de sine, s.a.m.d.

    Si eu sunt impotriva violentei domenstice. Dar nu o putem stopa. Ea exista.

    RăspundețiȘtergere
  10. Amanta ta,
    toate astea vin din educaţia primită, din grelelile părinţilor, din puterea fiecărei femei de a supravieţui. Femeile puternice nu vor deveni victime, pe când cele slabe au toate şansele.

    Şi da, aşa este, violenţa există şi nu o putem stopa. Din păcate.

    RăspundețiȘtergere
  11. Scuze ca ma bag si eu...Este de neconceput asa ceva....Si eu sunt impotriva violentei domenstice,de orice fel.
    Si sunt si cazuri in care sotiile isi bat sotii...

    RăspundețiȘtergere
  12. Florentin Draganescu,
    e adevărat că mai sunt şi astfel de extreme, dar trebuie să recunoşti că mai rar vezi cazuri când o ea de 1,70m şi 55kg, îl bate măr pe 'mnealui, care are 1,85m şi vreo 80 de kg.

    RăspundețiȘtergere
  13. ...când o ea de 1,70m şi 55kg, îl bate măr pe 'mnealui, care are 1,85m şi vreo 80 de kg, nu am vazut.

    RăspundețiȘtergere
  14. :)) Ok, ce să înţeleg de aici? Că ai văzut cazuri în care EA are 1,85m şi 90kg, snopind un el de 1,70m şi 60 de kg?

    RăspundețiȘtergere
  15. Iubirea trebuie să fie plăcută şi plină de zâmbete, atunci când apare prima lacrimă trebuie îndepărtată problema ce a cauzat lacrima. Mai târziu vor apărea riduri în suflet şi asta nu e bine pentru nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  16. Costea,
    ai spus un mare adevăr. Din păcate, nu toată lumea are aceeaşi părere despre iubire. Tânăra generaţie, în special, are convingerea că dragostea înseamnă lacrimi şi suferinţă, ceea ce mie mi se pare un nonsens.

    RăspundețiȘtergere
  17. Din pacate societatea in care traim permite aceste lucruri. Si tot ea ne face sa ne iesim din minti, sa o luam razna. E greu sa fii normal intr-o lume anormala! Si eud e cand m-am nascut in Romania, tara asta a luat-o tot intr-o directie .... gresita!
    Daca am ajuns sclavi ai societatii si al sistemului, sa devenim sclavi in familie, umiliti, jigniti, pusi la zid si ingenunchiati e numai un pas!
    Nu sunt de acord cu bataia si toate insirate mai in sus, insa sunt constienta ca in zilele noastre sa o iei de la zero fara nici un ajutor si cu copii e aproape sincidere! Saracele victime! Adica saracii de noi....

    RăspundețiȘtergere
  18. Alicee,
    e mult adevăr şi multă durere în cuvintele tale.
    Însă traiul greu nu e o scuză pentru umilirea partenerului de viaţă. "La bine şi la rău" - aşa au promis cei doi când şi-au unit destinele.

    RăspundețiȘtergere
  19. Violenta in familie .. nu inteleg astfel de lucruri, desi le vad cu ochii mei, pretutindeni. Cred ca tine de constinta fiecaruia dintre noi. Si nu conteaza cata stiinta aveam, ci numai constinta.

    Dar daca ajungi la bataie cu cei apropiati nu te mai poti numi om. Cu toate ca pana la bataie e cale lunga... jigniri, ofense si toate cele. Pe astea nu le pune nimeni la socoteala?

    RăspundețiȘtergere
  20. Robert,
    le-am pus şi pe astea la socoteală, încadrându-le la la abuzul psihic.
    Şi evident, bătaia apare în momentul în care argumentele şi celelalte metode de tortură s-au epuizat.

    Dar ştii care e mentalitatea în popor?
    Când zice o femeie că nu se înţelege cu soţul, automat vin întrebările standard: bea? nu; vine târziu acasă?... păi nu; te bate? încă nu... Concluzia? păi şi atunci de ce te plângi?

    RăspundețiȘtergere
  21. Problema e delicata.
    Dar daca ii aduce flori, o scoate in oras si ii spune vorbe dulci? In cazul asta cum e? Dupa mine si acest mod are defectele lui. Creeaza inegalitati intr-un cuplu.

    Sa nu ma intelegi gresit! Daca ii aduci flori sotiei, sa nu i le aduci o data pe saptamana, adica in mode regulat. Dupa mine isi pierde farmecul. Dar daca rusesti sa o surprinzi, parca merita momentele de asteptare.

    RăspundețiȘtergere
  22. În nici un caz flori odată pe săptămână! De două ori pe zi + mesaj cu "te iubesc, pisi" la fiecare jumătate de oră. :)) Glumesc, îţi dai seama! :D

    Nu cred că există femeie normală care să pretindă aşa ceva, pentru că, aşa cum ai spus şi tu, se pierde farmecul unei relaţii. În plus, când eşti căsătorit nu prea ai timp întotdeauna să ieşi în oraş. Surprize plăcute se pot face şi acasă (de către ambii parteneri, pentru echilibru ;) ).

    Eu vorbeam de cazuri în care el, deşi nu-şi bate soţia, are grijă să o "dezmierde" în fiecare zi cu fel de fel de cuvinte dulci, gen, eşti proastă şi multe altele de nereprodus aici. Tachinări şi încordări de muşchi în public sau în particular, lucruri menite să o pună "în banca ei" şi să nu uite cine e şeful în casă.

    Mai sunt şi cazurile în care el e un gentleman desăvârşit în public, amabil, numai lapte şi miere cu soţia, având grijă să pupe mânuţele tuturor doamnelor întâlnite la o petrecere (de ex.), şi imediat ce consideră că nu sunt văzuţi să o pocnească pe nenorocită pe motiv că s-a uitat X mai lung la ea. (caz real)

    RăspundețiȘtergere
  23. Off Dara...asta intra in seria mea de povesti cu "asa nu"! Eu stiu poveste reala in familia mea cu un astfel de abuz atat psihic cat si fizic, asta pana in momentul in care "femeia" a pus piciorul in prag si nu i-a mai pasat decat de ea!
    Poate prietenele mele nu inteleg cand le spun mereu...dragele mele fiti mai egoiste...iubiti-va mai mult...si nu il lasa pe "EL" sa te atinga nici macar cu o vorba. Dar eu le vreau binele cand le spun asta.

    Mie tata mi-a spus un lucru...sa stii draga mea ca barbatul care ti-a dat o palma ti le va da si pe urmatoarele...Si asa este...de cele mai multe ori. Ii multumesc lui Dumnezeu ca nu am avut parte de astfel de barbati in viata mea, si sper sa nu am niciodata ca nu stiu care ar iesi viu din toata povestea asta :))))).

    @Arcadia: si eu as fi facut la fel in locul tau, atata timp cat nu aveam nicio legatura prea mare cu persoana respectiva! Uneori e buna si impulsivitatea asta!

    RăspundețiȘtergere
  24. Lucica,
    şi pe mine m/a ferit Dumnezeu de un astfel de soţ, deşi cunoscându-mă, sigur n-aş fi stat lângă un astfel de specimen. Cunosc însă prea multe cazuri în care abuzul psihic şi uneori fizic, e considerat normal.

    Îi dau dreptate tatălui tău, pentru că şi al meu îmi spunea la fel: e greu până e dată prima palmă, celelalte vor veni de la sine.

    RăspundețiȘtergere
  25. Barbatilor le e greu sa recunoasca ca de multe ori sunt pe locul doi acasa. La fel si femeile... puterea e o utopie. Eu zic sa fie pace pe Pamant.
    De restul se ocupa Guvernul.

    RăspundețiȘtergere
  26. Robert,
    Cu gândul la o aşa idee îmbucurătoare, mă duc să plâng speciile dispărute în Cretacic. =))

    RăspundețiȘtergere