Mă frământă gândurile de câteva zile. Discutând cu unii şi cu alţii, am ajuns la concluzia că sunt o mamă nepotrivită şi demodată.
De ce? Deoarece mi-am ferit copila de anumite lucruri pe care eu le consider nocive pentru dezvoltarea ei.
De exemplu, fetiţa mea nu ştie să deschidă calculatorul şi să schimbe setările la antivirus sau să folosească photoshopul. Mai rău de atât, nici măcar nu ştie să uploateze filmuleţe pe youtube! Nu mai vorbesc de faptul că în bucătarie e un dezastru, pentru că nu ştie să îşi facă singură un ceai, să taie o ceapă sau să folosească mixerul sau storcătorul de fructe... Din contră, toată ziua e cu gândul la joacă, desenează, cântă, explorează, şi-a botezat căţelul de pluş Tablou-stricat şi n-o preocupă defel soarta balenelor din Pacific!
Într-un cuvânt, e un copil normal, de 4 ani jumate, preocupat de lucruri potrivite vârstei sale. Nu e un geniu... e spontană, amuzantă, curioasă, de fapt... e absolut normală şi se poartă aşa cum o fac majoritatea copiilor de vârsta ei.
Dar... guess what? Am aflat că trăiesc într-o lume plină de mici Einstein(i), unde a fi normal nu e bine. Mămicile din jurul meu nu prididesc în a-şi lăuda odraslele, care mai de care.
Am rămas siderată auzind că o fetiţă de vârsta Andreei îşi ajută frecvent mama la bucătărie, tăind legumele pentru ciorbă, iar de sărbători a făcut maioneza pentru salata beouf! De altfel, mămica respectivă mi-a spus cu emfază că micuţa a pus demult păpuşile şi jucăriile de pluş la naftalină, acum având o colecţie întreagă de truse de machiaj, oje şi rujuri (toate pentru copii, mă lămureşte ea, văzându-mi ochii măriţi considerabil de uimire).
M-am simţit sângace şi greoaie, pentru că eu am învăţat să fac o ciorbă după 20 de ani, iar tainele maionezei le-am desluşit şi mai târziu. Iniţierea în arta make-up-ului mi-a fost interzisă cu desăvârşire în adolescenţă, până n-am învăţat semnificaţia expresiei "less is more".
N-am timp să diger informaţia, când aflu despre un băieţel, care, deşi la grădiniţă abia poate ţine creionul în mână, acasă e expert în editarea fotografiilor cu nu ştiu ce program. Cel puţin aşa îl laudă mămica lui!
Plusează mămicile care au copii mai mari. Cele care uită cum erau pruncii lor la vârste fragede, şi se simt generoase cu detalii de genul: "ah, al meu a mers de la 5 luni, iar pe la un an juca şah!".
Aşa stând lucrurile, am devenit complet timorată şi mi-a luat câteva zile să-mi revin... la normal. M-au bântuit fel de fel de întrebări şi încrederea în hotărârile luate până acum, se clatină uşor. Dar îmi revin rapid şi trag concluzii. Deci trăim în epoca senzaţionalului, unde musai toţi copii trebuie să fie supradotaţi. Eh, asta e! Cred că am să pot duce până la urmă, pe umeri, povara normalităţii.
Totuşi... unde or fi toţi copiii ăia normali care se jucau prin parcuri? Cei care făceau năzbâtii, care stâlceau cuvintele şi spuneau tot felul de lucruri trăsnite care te amuzau...
Supradotati si cu toate astea ei se pierd pe drum... Respectivii parinti cred ca ar trebui sa isi indrepte atentia asupra felului in care resursele copilului sunt gestionate. La ce folos ca stii sa folosesti un program de editare cand sari peste acele carioci ce iti coloreaza viata (si mainile... de cele mai multe ori)?! Acei parinti doar incurajeaza copiii sa sara peste etape importante ale copilariei pe principiul ca "Nu vreau sa ii lipseasca si copilului ce mi-a lipsit mie" sau "De ce sa ingradim libertatea de exprimare a unui copil??", ii transforma in niste monstri...
RăspundețiȘtergereEsti o mama buna... una din putinele...
Sa iti creasca fetita mare si sanatoasa, ca iubita sunt convins ca e.
Eu sunt total de acord cu ceea ce faci TU. Ce ai spus tu acolo despre alte mame mi s-a parut ingrozitor, am ramas socata. Eu inteleg ca lumea se dezvolta, lucrurile se schimba, dar de ce in rau??
RăspundețiȘtergereOf...Dara, tu esti o mamica minunata!
Meanbrake,
RăspundețiȘtergerenici nu ştiu cât de adevărate sunt cele spuse de părinţi, pentru că am observat că e o regulă să exagerezi când vine vorba despre performanţele copilului. Dar într-adevăr, chiar şi adevărat dacă ar fi, tot nu merită sacrificată copilăria de dragul... unui vis neîmplinit al părintelui.
Mulţumesc, mă străduiesc, nu ştiu cât îmi reuşeşte. Dar să ştii că mai sunt mame bune, numai că sunt mai discrete. :)
Însă ai dreptate, e iubită. Mult.
Miss S,
RăspundețiȘtergerenu e chiar aşa îngrozitor, din punctul lor de vedere e normal. Ceva de genul "fiecare cioară îşi vede puiul porumbel". De fapt, eu sunt ciudăţenia printre ele.
Lucrurile se schimbă "în rău" cum zici tu, pentru că fiecare încearcă să iasă din anonimat prin ceva senzaţional, nu prin ceva de bun simţ.
Se mai întâmplă şi invers câteodată.
Mulţumesc. :)
Acum am să-mi iau nasul la purtare dacă mă mai laudă lumea mult. ;))
Nu stiu cat de porumbel poate fi un copil la 4-5 ani care face lucruri pe care in mod normal ar trebui sa le faca pe la 12 ani... Si ai dreptate, orice parinte exagereaza, doar ca unii nici macar sa isi promoveze odrasla nu stiu. In conditiile in care capacitatile respectivilor copii ar fi veridice, mie mi-ar fi frica sa cresc un asemenea copil. Oare o sa ne traim batranetile intr-o lume a psihopatilor??
RăspundețiȘtergereP.S.: Iti urmaresc de ceva timp blogul, doar ca de data asta nu am mai rezistat si a trebuit sa scriu... Pur si simplu m-a indignat snobismul de care dau dovada unii...
Da, nu eşti o mamă tocmai model, draga mea, cum nici eu n-am fost!
RăspundețiȘtergerePe când pruncul era prin clasa a treia, a venit un nene psiholog la şcoală să recruteze copiii supradotaţi. In primă fază le-a dat un test. Cum erau prea mulţi cei care au luat punctaj maxim, le-a mai dat unul. Tot erau prea mulţi aşa că i-a mai testat odată. În final, testul decisiv era un interviu, în faţa publicului format din profesori, părinţi şi elevi.
Noa, la faza asta domnul expert le punea diferite întrebări. Pe pruncul meu l-a întrebat ce părere are el despre sine, este sau nu un copil supradotat? Ei bine, răspunsul a venit senin:
habar n-am, asta e treaba dumneavoastră, treaba mea e să mă joc în timpul liber nu să merg la club, deci sper să nu fiu. =))
Ești absolut convinsă că mămicile alea nu sunt mitomane?
RăspundețiȘtergereSincer, eu as prefera ca un copil sa traiasca normal,jucandu-se nu sa inceapa de la o varsta frageda sa foloseasca calculatorul.
RăspundețiȘtergereParte urata e ca nici macar la desene nu se poate uite ca si ele in pline de violenta si alte lucruri care eu le consider neadecvate pentru un copil. Chiar si eu,la 17 ani cateodata cand din curiozitate ajunc pe programul de desene ajung sa ma sperii.
Si in plus, pentru programele sofisticate din ziua de azi, e timp sa invete.
Acum e mai bine sa isi traiasca copilaria ca un copil normal intr-o lume mai mult sau mai putin anormala.
Acum te-a "descoperit" si doar postarea asta am ajuns sa ti-o citesc, dar sincer cred ca esti o mama excelenta si stii tu foarte bine ce trebuie sa faci pentru copilul tau.
Crede-ma ca cea mica o sa creasca si o sa fie mandra de tine. :)
ahh deci macar nu sunt sigura, avand in vedere ca fac si eu 20 de ani si stiu sa gatesc chestii generale, cartofi prajiti, piure si snitele:))
RăspundețiȘtergerecat despre fetitia ta, mi se pare chiar foarte bine ceea ce faci, pentru ca e un copil, e normal sa aiba parte de copilarie si sa se bucure de ea. si eu mai ajutam la bucatarie, dar cred ca mai mult incurcam pentru ca atunci cand se faceau placinte si mie imi trebuie alut sa fac si eu ceva si eram faine din cap pana in picioare:))
Alti copii de varsta fetitei tale nici nu se stiu juca pentru ca de cand au descoperit calculatorul, acolo stau in fata lui, nu le mai trebuie altceva si se pare ca unii parinti, inconstientie de altfel isi simt copilul mai in siguranta stand inchis in casa.
Si acum sa vorbeasca psihologul din mine:D la fel ca si programele de la tv, si majoritatea jocurilor pe care le joaca copii sunt pline de violenta. Astfel de scene violente se pot imita cu usurinta de catre copii. Iar expunerea repetata, de la varste fragede, la tv si la calculator poate duce la probleme de LD(probleme de invatare) si ADHD(probleme de atentie si hiperactivitate)
Meanbrake,
RăspundețiȘtergereNu cred că e cazul să ne facem probleme pentru psihopaţii bătrâneţilor noastre. ;)) Am destule motive să cred că multe dintre cele auzite sunt asemenea "poveştilor pescăreşti".
E adevărat că generaţiile actuale de copii sunt altfel faţă de părinţi, gândeşte-te numai la câtă informaţie şi tehnologie au acces! Dar de aici şi până la a fi supradotaţi... e drum lung. Alfel, ar fi plină lumea de astfel copii.
Numai că în goana după unicitate şi senzaţional, unii părinţi nu-şi mai dau seama când depăşesc limita bunului simţ.
Mai sunt şi cei care îşi împing tot timpul copii din spate în speranţa că au la uşă un geniu, şi dacă nu e, cu multă muncă poate deveni.
P.S. Mulţumesc, sunt onorată.
Arcadia,
RăspundețiȘtergeretare mă temeam că vei spune asta! :))
După răspunsul pruncului tău, îmi dau seama că a fost crescut exact aşa cum trebuie. Sper să reuşesc şi eu.
Iulia Mihai,
RăspundețiȘtergerenu! :))
X,
RăspundețiȘtergeredin păcate ai mare dreptate în ceea ce priveşte desenele animate. Încerc să restricţionez cât pot accesul la astfel de programe, ba mai mult, avem producţiile Disney dublate în română, tocmai pentru a-i oferi o alternativă.
Dacă la 17 ani gândeşti în felul acesta, bravo ţie!
Mulţumesc. Bine ai venit. :)
Alexandra,
RăspundețiȘtergerepăi ştii să faci mai multe decât mine! :))
Şi micuţa mea îşi bagă năsucul să mă ajute, evident, mai mult încurcându-mă. De exemplu, pe la doi ani a pus mâna pe aspirator, acesta fiind închis (deşi era mai mare ca ea) şi mă imita pe mine. I-am făcut şi poze, era nostimă. Acum, poate ar trebui să mă laud şi eu că fiică-mea dă cu aspiratorul de la 2 ani! :))
Iar calculatorul e mare problemă la mulţi. Ştiu cazuri când cei mici refuză ieşitul din casă pentru a sta cât mai mult la calculator. Şi da, părinţii au senzaţia că sunt mai în siguranţă... din păcate.
Acum două vorbe şi domnişoarei psiholog. ;)) Am citit despre aceste lucruri, de ce crezi ca n-o las la calculator? Şi programul de tv e redus, dar pentru ea nu e o problemă pentru că îşi găseşte de lucru (de joacă) în orice situaţie. Uneori îmi fac probleme că imaginaţia prea bogată o să-i dea bătăi de cap mai târziu.
tot cam asa mi-am crescut si eu copilul - o fata care are acum 13 ani si este in cls. a VIII-a. Am dat-o la gradinita abia la 5 ani si s-a dovedit ca nu prea avea ce face acolo. Nu am insistat nici cu scrisul, nici cu cititul, in schimb stateam foarte mult de vorba cu ea. Ca pe orice copil o interesau toate lucrurile, niciodata nu-i spuneam sa ma lase in pace; cand nu stiam sa-i dau un raspuns ii spuneam ca nu stiu si-l cautam impreuna. Anul trecut a luat premiul intai cu media 9.97 - singura din clasa - si a ocupat locul 1 pe Bucuresti la olimpiada de engleza, acum doi ani a luat mentiune pe Bucuresti la romana, a invatat sa cante la chitara singura - pt ca nu-i place sa-i spuna cineva ce sa faca si cum sa faca- stie sa-si sustina punctul sau de vedere, stie sa-si asume o responsabilitate.
RăspundețiȘtergereNu o presez sa faca nimic: nici sa spele vase, nici sa invete ... dar comunicam - este lucrul cel mai important!!!
Daca ar fi sa o iau de la capat as proceda la fel!
ps. n-am insirat performantele ei ca sa ma laud, ci pentru a-ti arata ca nu este nevoie sa-ti sufoci copilul cu tot felul de activitati ca sa fie genial. Am vazut astfel de copii, colegi ai fetei mele; imi era mila de ei, in fiecare zi aveau program, erau pur si simplu tiriti de la o activitate la alta de niste parinti, chiar bunici, care nu se intrebau niciodata daca cumva copilul lor mai rezista. La varsta adolescentei aproape toti s-au revoltat si au pus capat acestor activitati. este foarte bine cum procedezi, numai sa nu o protejezi excesiv de lucrurile neplacute. Copiii vorbesc si urat, jignesc, unii sunt rautaciosi, etc. nu trebuie ferita de asa ceva dar trebuie discutat: care comportament e bu, care este rau, cum trebuie sa reactioneye in diferite situatii, de ce gresesc copii, de ce gresesc adultii, etc.
scuza-ma daca te-am plictisit, promit sa nu mai scriu atat de mult!
Donca,
RăspundețiȘtergereFelicitări pentru metoda folosită în educarea fetei. Eu încă învăţ şi am o frică teribilă să nu dau greş în acest sens.
În nici un caz nu m-aş fi gândit că exagerezi cu laudele, pentru că ceea ce spui tu e diferit faţă de ceea ce aud şi văd.
Nu m-ai plictisit, din contră, îţi mulţumesc pentru cuvintele tale, îmi vor fi de folos. Prefer să ascult persoane cu experienţă care ştiu ce vorbesc şi nu exagerează, rezultatele fiind pe măsura celor spuse.
...e normal.Sa fie sanatoasa,cand va dori va face ea ...
RăspundețiȘtergereFlorentin Draganescu,
RăspundețiȘtergeremulţumesc, cam aşa gândesc şi eu.
Ma gandeam sa-ti zic ca daca-ti incarci copilul de la varsta aia cu prea multe informatii, mai tarziu n-o sa te mai lauzi cu el. Dar m-am razgandit, nu sunt mama inca si nu am experienta in "dat educatie". Si pe mine ma supara nepotzelul meu de 8 ani care se joaca online "in retea" de vre-un an jumate, taica-su ii cumpara ultimele gadgeturi in materie de jocuri si ma minunez unde e pofta si curiozitatea lui, lucruri de care eu cel putin, ma bucuram enorm. Las-o sa traiasca perioada asta cum simte ea.
RăspundețiȘtergereChiulica,
RăspundețiȘtergeredupă cum ai observat, eu chiar îi interzic anumite lucruri, fiind conştientă de nocivitatea lor. Însă nu pot să nu mă minunez de părinţii care îşi laudă odraslele în exces + că le mai şi permit accesul pe unde nu e cazul.
Mulţumesc pentru cuvintele tale, chiar dacă nu ai experienţă în a educa un copil. :) Nici eu nu am, dar învăţ din mers. Asta înseamnă să fii părinte. :)