duminică, aprilie 4

...



E zi mare, ziua de Paste. Toata crestinatatea se bucura pentru invierea Mantuitorului neamului. 
Insa azi nu mai simt fiorul de alta data, ceva s-a schimbat si nu stiu daca lucrurile vor reveni vreodata la normal. Ma tot gandesc la tata. E al doilea an de cand nu mai e printre noi si tocmai ziua de Paste imi aminteste de lipsa lui. Ma simt ciudat sa celebrez... tocmai trecerea lui in nefiinta. Asa ca incerc sa nu ma gandesc, incerc sa imi ocup mintea cu alte idei, amintiri... in speranta ca voi reusi sa imi linistesc avalansa de lacrimi ce sta sa porneasca dintr-o clipa in alta. 

joi, martie 25

Cu Clayderman in sedinta

        Acum vreo doua zile am fost invitata la o sedinta "extraordinara" in cadrul unei companii de asigurari. Fusesem informata ca vine nu stiu ce lider de nivel..., de fapt cel care a pus bazele afacerii aici in Romania. Nu ma simt atrasa de domeniul asigurarilor, asa ca nu ma interesa foarte tare ce avea sa se discute - eram acolo doar pentru ca o anumita doamna ma invitase si nu puteam refuza.
        Cum spuneam, am ajuns, ne-am asezat comod pe scaune - ne-am dat telefoanele pe "silent" (cum e normal in orice fel de intrunire) si am asteptat cuminti sa inceapa prezentarea. In sala, toata lumea discuta FOARTE TARE, asa ca in momentul in care domnul X a inceput sa vorbeasca, eu fiind situata pe undeva pe la mijlocul salii, nu am auzit nimic pret de vreo cateva minute - pana si-a dat lumea seama ca tipul din fata face eforturi vizibil disperate spre a fi auzit. Buun! Deci am pierdut momentul in care omul se prezenta, eh, nu-i nimic imi spun, sa vedem ce are de spus in continuare. Cum sistemul MLM imi era oarecum cunoscut, asteptam totusi o noutate. Da' de unde!!
       Sedinta a fost extrem de plicticoasa, tipul din fata noastra nu avea carisma, nu era un bun orator si nu venea cu nimic nou care sa starneasca interesul auditoriului. In plus, persoanele din jurul meu aveau telefoane care sunau asa frumos din 5 in 5 minute... "chica bomb", "Clayderman" (e un trend sa ai Clayderman pe telefon - te face sa pari cult), s.a.m.d. Ba, la un moment dat, puteam sa jur ca am auzit si o manea, dar nu sunt foarte sigura, pentru ca persoana a raspuns rapid. Nu am nimic cu manelele (nu le ascult, dar in rest, nu am nimic - sunt de parere ca fiecare e liber sa asculte ce doreste), iar Clayderman imi place la nebunie... dar nu in timpul unei sedinte!
       Am mai spus ca persoanele mai si raspundeau la telefon?? :)) "tu m-ai sunat? - in soapta - nu pot sa vorbesc acum... ma auzi? (putin mai tare!!) nu pot sa vorbesc acum... poftim?  nu pot sa vorbesc acum... daa... te sun eu mai tarziu..." Deja se dusese naibii toata povestea tipului durduliu din fata noastra care asuda teribil, intr-un efort supraomenesc de a capta atentia doamnelor carora le tot sunau telefoanele.:)
      Intr-un tarziu oaspetele sosit pe meleagurile noastre tocmai din celalalt capat al tarii - n-am retinut exact localitatea -  a ajuns la partea mea preferata de la sedintele de felul acesta... si anume, partea in care distinsul orator incepe sa se laude! 
      Nu pot sa-mi dau seama cum reusesc, probabil au  manuale standard care ii invata ce anume sa spuna, pentru ca toti au acelasi stil de a se lauda - cat de bine le merge lor, cum si-au trimis copilul cel mic in excursie la Paris cand abia venise de la schi din Austria, (copilul este invariabil baiat, are cam 11 - 12 ani si se numeste fara exceptie Victor sau Vlad)  cum si-a permis sa mai cumpere 2000 de m.p. de teren langa cel de 1500 pe care-l avea (din intamplare) prin jurul casei, cum baiatul cel mare invata la un liceu particular de renume (cum altfel!?) din oras... sa mai continui? nu cred ca are rost!
      Intr-un tarziu, a dezvaluit auditoriului select planurile de extindere ale companiei, la nivel european. Moment in care doamna de langa mine s-a foit nervoasa si a mormait "haide dom'le, ma iei pe mine cu Europa, ca eu am masina la 7 si un sfert!!). Am aflat ulterior ca doamna respectiva si inca un grup de persoane nu erau din oras.
     Pana la urma am plecat si noi. Cel mai mult mi-a placut fetita de 4 ani si 6 luni, care era cu mamica ei cu doua randuri mai in fata, si care dupa ce a rabdat cu eroism cele doua ore, a rabufnit: "m-am plictisit, hai odata acasa!". In rest, vorbe mari, vise la pachet si nimic concret. Dar... noi sa fim sanatosi!

marți, martie 23

Fara originalitate, dar amuzant ;)) (sursa: mail)


     Niciodata sa nu iei viata prea in serios... nimeni n-a plecat viu din ea.


     Test de oboseala
     (cititi cu atentie textul)  

      Imaginea de mai jos are doi delfini identici in ea. A fost folosita in spitale pentru a masura nivelul de oboseala al pacientilor. 
      Priveste la cei doi delfini cum sar din apa. Delfinii sunt identici. Un studiu stiintific apropiat ne-a dezvaluit ca: in ciuda faptului ca delfinii sunt identici, o persoana supusa starii de oboseala (care are un nivel scazut al antioxidantilor) va descoperi totusi diferente intre ei. Cu cat pacientrul descopera mai multe diferente (intre cei doi delfini), cu atat el este mai obosit (are un nivel al antioxidantilor mai scazut)...
       Priveste la fotografia de mai jos si daca gasesti mai mult decat una sau doua diferente inseamna ca trebuie sa-ti iei o vacanta (si sa consumi mai multi antioxidanti - sa fii 100% consumator de produse...).






















                                      Eu sunt deja in vacanta. :))




luni, martie 22

Pe faleza

            Am fost in sfarsit pe faleza! E si departe tare ;)) (doar trei sferturi de ora pana acolo), asa ca am profitat de vremea excelenta si dusi am fost. Micuta noastra a fost mai mult decat fericita. Ne-am intalnit unchiul si matusa, asa ca ziua a fost perfecta. A alergat TOT  timpul!! Nu-mi pot inchipui de unde are atata energie, pentru ca eu simteam ca ma lasa puterile doar strigand dupa ea sa nu se apropie de apa. 
           In afara de asta, am vazut un nivel al Dunarii foarte crescut. Pana acum ne gandeam ca mai are putin si ramane cu cateva picaturi pe fundul albiei, dar acum si-a luat revansa.
         Am intalnit multi catei - evident, pe toti ii cheama... Kiki - am intalnit si un gandacel - pe care l-a admirat vreo 5 minute, l-a intrebat unde se duce, pentru ca e cam tarziu, i-a spus "Paa" apoi si-a continuat maratonul. 
        Apoi, matusa a venit cu o idee inovatoare: "Sa aruncam cu pietre in apa"... idee nu foarte pe placul meu, dar extrem de agreata de micuta mea. Bineinteles ca nu am fost de acord... asa ca urmatoarea jumatate de ora ne-am petrecut-o intr-un mod foarte educativ - aruncand pietre in apa...
        Intr-un final, salvarea a venit de la o pisica ratacita pe acolo. Am convins-o sa faca o poza pe langa pisica si apoi am plecat. Am ajuns in parc! Ne-am dat in leagan, in tobogán... ce mai, ne-am distrat pe cinste!
        Seara s-a incheiat in cel mai placut mod cu putinta - asta insemnand strigate tribale si batut din picioare... deoarece mica domnisoara voia o cutie interesanta cu bomboane de ciocolata - care nu intra in discutie, avand in vedere ora inaintata. Bineinteles, au urmat proteste, plansete si tipete (pentru impresie) din partea micii teroriste, pana cand s-a asternut linistea. Matusa a fost impresionata de rapiditatea cu care s-a stins "focul de artificii" si   s-a amuzat teribil pe seama conversatiei noastre.
         Am ajuns acasa, toata lumea e obosita, insa micuta mea tot nu vrea sa mearga la culcare. Intr-un tarziu, cedeaza si recunoaste ca e foarte obosita si ar vrea sa mearga "la nani". Cu bebelusul (o papusica) si "pisica". "Pisica" e pernita cu care doarme de cand era un bebelus, si de care nu s-ar desparti in ruptul capului. Dar asta e alta poveste...

joi, martie 18

Rani deschise

      O lacrima isi face loc in coltul ochiului si se prelinge pe obraz, fierbinte si amara. S-a strans in ea toata durerea, iar urma lasata arde. 
    Si timpul trece... lui nu-i pasa de durerea mea. El face ceea ce stie mai bine - trece nevazut, dar isi lasa amprenta. Si am crezut ca odata cu trecerea lui, uitarea isi va face simtita prezenta... dar nu e asa... Durerea e la fel de vie ca in prima zi.

duminică, martie 14

Curiozitati noi

     Zilele trecute ma gandeam ca am trecut cu brio peste perioada intrebarilor despre dinti si limba. Micuta mea a mai crescut, cuvintele au inceput sa fie mai pe intelesul nostru (desi, vocabularul "personalizat" inca nu a iesit complet din uz) si multora dintre curiozitatile sale le gaseste o explicatie foarte... originala.
       In momentul in care ii explicam ceva, asculta cu multa atentie iar la sfarsit aproba si completeaza: "aa, da!", dupa care pleaca la treburile ei. Am uitat sa spun ca fetita mea este o persoana extrem de ocupata. Cum vine ora de masa sau de culcare, brusc o apuca cheful de colorat intr-o carticica sau isi aminteste ca mai are de construit casuta din cuburi, asa ca, imi spune raspicat: "am multe de facut!"... inainte sa apuc eu sa mai articulez vreun cuvant.
       De ieri, a descoperit ca are... oase. Imi studiaza cu atentie mainile si se minuneaza. Cred si eu, mainile mele stravezii nu au nimic in comun cu manutele ei durdulii. Urmeaza evident intrebarile.
     - Mami, da' mainile tale au oase?
     - Da mami, au oase
     - Wow... si mainile mele au oase?
     - Da scumpo, si mainile tale au oase.
     - Si Bianca are oase? (Bianca e prietena ei de la gradinita)
     - Si Bianca are.
     - Wow... da'... mama lu' Bianca are oase?
     - Si mama Biancai are oase...
     - Si mamaie are oase? (soacra mea)
     - Si mamaie...
     - Si bunica...? (mama)
     - Si bunica...
      Pauza, apoi: -Si Kiki... Kiki are si el oase? (Kiki e catelul intalnit in vara la tara la bunica si e febletea ei. In amintirea lui, toti cateii de pe strada se numesc Kiki. Insa KIKI... e unul singur!!)
     - Si Kiki are oase mami, toata lumea si toate animalele au oase. 
     Se uita lung la mine iar eu nu stiu cum sa-i explic mai pe intelesul ei care e treaba cu oasele. Pentru ca nedumerirea e mare...
     - Daca Kiki are oase... atunci de ce mananca oase? Isi mananca oasele lui!?
     - Cateii mananca mancare pentru catei... incerc eu sa-i explic, dar...
     - Ba nu. Mananca oase. Am vazut eu la "Tom si Jely".
     - Alea nu erau oase, ci doar niste biscuiti in forma de oase pentru catei.
     Concluzie: 
     - Daca biscuitii pentru catei au forma de oase, atunci de unde stiu cateii ca sunt biscuiti si nu oase?

vineri, martie 12

Eurovision 2010

De cateva zile urmaresc piesele ce vor participa la Eurovision 2010. Cateva dintre ele suna destul de bine. Romania este reprezentata anul acesta de Paula Seling si Ovi cu piesa "Playing with Fire". Melodia e ritmata, Paula are un nou look, ce o prinde foarte bine, numai ca cele doua voci nu par a se potrivi.
         Ma intreb ce loc vom reusi sa "prindem" anul acesta - insa cum jocurile la Eurovision se fac pe motive politice, vom vedea. Nu stiu de ce, am impresia ca va castiga una din tarile vecine Norvegiei. Poate ma insel. Nu sunt asa buna la pronosticuri, asa ca astept cu nerabdare concursul.



Mamica "model"

Cred ca lumea a luat-o razna rau, da’ rau de tot! O mamica “ofera” un dans de-a dreptul deocheat, copilului. Cat de luata de val trebuie sa fii sa faci asa ceva??
Cu cata gingasie ar trebui o mama sa-si ocroteasca pruncul... 

joi, martie 11

Vine, vine, primavara...

Cineva spunea ceva de primavara - cred ca eu visam la floricele, soare, copaci inverziti… Care primavara!? Ninge asa de frumos de azi dimineata, incat zici ca se apropie Craciunul. Presupun ca dupa ce trece si zapada asta, vine direct vara. Si e un frig, incat mi-as face un abonament in pat, la caldura si confort! Doar privitul pe fereastra imi provoaca frisoane, nu mai vorbesc de plimbatul prin ninsoare, dar nu am ce face.
Visez la momentele cand eram copil, fara griji, fara batai de cap; si ma incapatanam sa-mi doresc “sa cresc mare”. Am crescut, na! Pot sa retractez? Vreau sa fiu iarasi copil, sa n-am alte griji decat invatatul si joaca. M-am razgandit, nu mai vreau sa fiu mare! De ce nu se poate omul scuza frumos ca a gresit, si sa o ia de la capat – adica nu chiar de la capat, dar macar de pe la 10 ani? Eh, ce bine ar fi…
Dar am sa revin la realitate si am sa ma pregatesc (din nou!!) de plecare! Asta e! Am crescut si nu am cum sa repar acest… “neajuns”. Poate intr-o alta viata voi avea mai multa grija cu ceea ce-mi voi dori, nu de alta, dar, s-ar putea sa se indeplineasca prea repede si mai apoi sa regret.
In concluzie, cand va veni vara si vor fi 50 de grade la umbra, chiar de-as lesina de cald, eu voi fi cea mai fericita, si nu-mi voi mai dori cu disperare sa vina odata iarna. Ca iarna vine oricum… si odata instalata, nu vrea sa mai plece!