În sfârşit!

A nins.

Probabil nu are nici un rost să descriu surpriza şi încântarea de pe chipul micuţei mele la vederea peisajului gătit de sărbătoare. Toată lumea ştie cum sunt cei mici, iar Andreea nu face nicio excepţie.

Candidăm, candidăm iarna...

Despre "eleganţa" politicienilor locali am mai discutat. Şi mi se pare firesc să mai aduc odată vorba despre asta, nu de alta, dar parcă familia mea n-a fost nicicând atât de stimată şi onorată cum a fost în anul de graţie 2012.

Prin luna mai, în preajma zilei Sfinţilor Constantin şi Elena, descoperim în cutia poştală o felicitare semnată de un politician local (al cărui nume nu l-am reţinut); felicitare adresată tatălui meu.
Am citit şi m-am minunat.

Pantoful cenuşăresului

Plecasem cu Andreea la cumpărături. Ne uitam după pantofi pentru ea, şi cum e ceva mai pretenţioasă, mă înarmasem cu răbdare deoarece ştiam că avem de umblat mult. După vizite obositoare prin toate raioanele cu încălţăminte pentru copii, descoperim un magazin micuţ şi cocheţel cu rafturi pline de pantofi şi săndăluţe pentru pitici.

Super, mi-am zis. Avem de unde proba. Trebuia să nimerim ceva să ne şi placă... mă rog, să îi placă ei, Andreei, şi să i se potrivească. Şi a luat copila mea la probat toată încălţămintea. Deja făceam parte din decor, când în magazin a intrat o tânără cu un bătrânel plictisit. L-a plasat pe un scaun şi a insistat să probeze o pereche de pantofi sport. El nu. Ea... da.

Vai bunico, da' ce artistic înjuri!

Ieri am fost cu micuța în parcul din spatele blocului. Mă rog, parc e mult spus. Au desființat vechiul loc de joacă deoarece piesele nu erau în conformitate cu ”bine stabilitele” norme europene (erau alea vechi pe care ne cățăram toți în copilărie și care dăunau grav buzunarului cuiva) și au ”plantat” în loc un tobogan, un balansoar, un leagăn, o motocicletă ce se leagănă, două bănci plus două gropi de nisip - fără nisip.

De gunoaie am zis? N-am zis. Ei bine, sunt multe. Foarte multe. Așa-zisul parc are o imagine deplorabilă. Patru coșuri de gunoi Patru resturi de coșuri de gunoi zac aruncate pe lângă stâlpii de care fuseseră prinse. În jungla de buruiene din apropierea parcului poți rătăci fără probleme un țânc de 1-2 anișori. Zici că e stufăriș pe marginea bălții, atât de dese sunt bălăriile.

Fiorul primei iubiri

Nu păreau să aibă mai mult de 16-17 ani. Erau strâns lipiţi unul de altul, înlănţuiţi într-o îmbrăţişare pătimaşă. Ea îi zâmbea şi mâinile îi mângâiau molatic faţa. Fruntea lui trăda durerea fizică provocată de atingerea mâinilor ei. Universul părea să fie doar al lor şi nu avea nici o importanţă că staţia era plină de oameni.
Ea s-a ridicat pe vârfuri apropiindu-şi mai mult faţa de cea a băiatului. Mâinile lui s-au strâns pe mijlocul fetei apoi brusc s-au relaxat. Ea s-a îndepărtat puţin privindu-l cu atenţie. Ochii flăcăului păreau să fie în lacrimi iar nasul roşu purta semeţ urmele unghiilor ei: îi storsese un coş.

Spirit civic

Nu mi-a venit a crede ochilor astăzi, când am ieşit din casă şi am observat că trotuarul din faţa blocului e curat. Adică a nins în cantităţi catastrofale, poţi pierde uşor un tanc printre mormanele de zăpadă, iar în faţa blocului e curat! E normal, ar putea spune cineva, dar nu e. Să spun şi de ce nu e?

Pentru că la noi în bloc e în vogă patinajul tradiţional. Acest sport e practicat atât de locatari, cât şi de amărâţii care au ghinionul de a trece prin faţa blocului.

Ar trebui să rămânem în ţară

Sau nu. Despre asta discutam cu o prietenă în urmă cu câteva săptămâni. Despre cât de dezamăgită de ceea ce se întâmplă şi câtă silă îmi provoacă aşa zisele "breaking news" (iar aici nu vorbesc despre oamenii ingropaţi în zăpadă de când iarna şi-a intrat cu adevărat în drepturi).

Şi atunci, a apărut întrebarea: "ce faci, pleci?"...

2012

S-a mai sfarsit un an si cu ceva noroc, ajungem sa vedem  si a patra apocalipsa... live. E bine, e de bine. Sa ne bucuram si sa trecem in noul an cu sanatate si multe bucurii.

Ne "vedem" in 2012.

La multi ani!

2011

Anul trecut spuneam ca prin intermediul blogului am crescut si am cunoscut multi oameni de la care am avut ce invata.

2011 a fost mai spectaculos insa, pentru ca a venit cu o lectie. O lectie de viata si durere, de dragoste si daruire, de lupta eroica impletita cu cele mai negre temeri si speranta.
Am urmarit cu inima stransa de spaima povestea Theodorei, o mogaldeata de 6 anisori greu incercata de providenta. Sufletul mi-a fost tot timpul indreptat catre ea si catre mama ei. Nu aveam copilul bolnav, dar cumva, intelegeam o parte din cosmarul trait. Sub o alta forma, il traisem si eu.

Sarbatori fericite!