2011

Anul trecut spuneam ca prin intermediul blogului am crescut si am cunoscut multi oameni de la care am avut ce invata.

2011 a fost mai spectaculos insa, pentru ca a venit cu o lectie. O lectie de viata si durere, de dragoste si daruire, de lupta eroica impletita cu cele mai negre temeri si speranta.
Am urmarit cu inima stransa de spaima povestea Theodorei, o mogaldeata de 6 anisori greu incercata de providenta. Sufletul mi-a fost tot timpul indreptat catre ea si catre mama ei. Nu aveam copilul bolnav, dar cumva, intelegeam o parte din cosmarul trait. Sub o alta forma, il traisem si eu.

In plus, stie orice mama ce tragedie e in familie cand mezinul stranuta/tuseste/facefebra. Ce avea Theodora... depasea orice imaginatie... stiam ca e ingrozitor si atat. Ce nu stiam insa, era faptul ca mamica Theodorei, aceasta doamna a metaforelor, nu a cazut in deznadejde de la primul semn al dezastrului. Adversarul era cunoscut, se mai infruntasera in ring. Asa ca, bataioasa, a pornit pe un drum denivelat, fiind exact mama de care avea nevoie micuta fiinta.

Si a trecut de-atunci jumatate de an. Timp in care pentru fiecare din noi viata s-a scurs lin, cu emotiile intamplarilor banale de fiecare zi, dar pentru ele, banalul a devenit viata de spital. Alm, caci despre ea este vorba, a fost in tot acest timp trup si suflet cu Theodora, exact asa cum au fost cu ceva timp in urma, vreme de noua luni, asta au vazut toti cei care-i stiu povestea. Timp de sase luni, ea s-a luptat cu boala micutei, a fost si mama lui Catalin, a fost si sotie, si doamna a casei. Si le-a facut pe toate, caci nu-si putea neglija intaiul nascut, asa cum nu putea neglija nici celelalte indatoriri; in definitiv, micuta Theo avea nevoie de un camin primitor si de o mama proapata.
Drumul nu se incheie aici. Mai au de mers, si sper ca totul sa mearga ca si pana acum, adica bine.
S-a tot vorbit vara asta de "mama anului" (Nicoleta Luciu...). De parca femeia asta e fenomenala. O fi, nu zic nu. Dar pentru mine, "mama anului" e Alm. Pentru ce? Pentru tot ce a intampinat vara asta, si mai ales... pentru felul cum a reusit sa infrunte tot.

Probabil mai sunt mamici in aceeasi situatie si toate merita admiratie, dar eu pe Alm am cunoscut-o, si povestea Theodorei am urmarit-o prin cuvintele mamei sale, asezate artistic pe blog, atunci cand timpul i-a permis.

Alm, iti doresc succes in continuare! Sa ai un an mai bland, plin de bucurii si cu cat mai putine zile prin spital. Iar micutei Theodora ii doresc sanatate si o copilarie fericita!
La multi ani!