sâmbătă, octombrie 30

...


Garou - Je n'attendais que vous



Garou - Burning


Garou - First Day of My Life

luni, octombrie 25

Tusea şi junghiul

Profitând de vremea (încă) frumoasă, după ce am luat-o pe Andreea de la grădiniţă, am făcut o plimbare extrem de plăcută. Strigătele şi chemările la arme ale micii războinice erau previzibile... dimineaţă văzuse un desen animat cu muşchetarii. Probabil acum ne cunoaşte jumate de cartier, având în vedere că strădaniile mele de a potoli micul muşchetar s-au dovedit inutile... ăăă... en garde!

În drumul nostru am descoperit că a răsărit o băncuţă nou-nouţă... şi cum era normal, micuţa mea a dorit ”să ne odihnim picioarele” pentru o vreme. Pentru că după 5 minute mi-a spus:
- Mami, eu mă mai joc pe aici şi tu mai stai puţin pe bancă, da?? aşa am şi făcut.

Numai că aşteptând pe bancă mi-au alunecat ochii. Pe lângă noi tocmai trecea o tânără mămică ţinându-şi pruncul de vreun anişor, în braţe. La un moment dat doreşte să lase copilul sa meargă, dar plânsul instantaneu a convins-o să ia mogâldeaţa iarăşi în braţe.

Atunci am văzut.


Tatăl copilului mergea pe lângă soţia lui. Era cam ocupat din câte mi-am dat seama la o privire mai atentă: mânca seminţe.

etc

duminică, octombrie 17

Expertul

Îl cunosc pe X de un an şi ceva. Suntem colegi de şcoală. Nu i-am acordat mare atenţie până de curând, când o banală discuţie l-a adus în prim plan. Şi-atunci mi-am dat seama de un lucru: probabil fiecare avem printre rude, colegi, cunoştinţe, vecini, printre oamenii de lângă noi, un tip cum e X.

X este expert... expert părerist.
Genul care îi priveşte pe cei de lângă el cu un rictus plictisit în colţul gurii şi o sprânceană ridicată. Ascultă cu atenţie tot ce se discută, apoi mormăie uşor în barbă, zâmbeşte superior şi plescăie mulţumit. Expresia ce i se întipăreşte pe faţă e: ”ştiu eu mai bine!”. Si de fiecare dată va contrazice pe oricine, în orice chestiune, doar de dragul de a-şi da cu părerea. Bineînţeles, nu există nimic pe lumea asta care să-l impresioneze... lui i s-au întâmplat toate (cu un plus de dramatism faţă de ceea ce se povesteşte).
E uşor misogin (pentru că e un trend), dar numai cu cine nu-i cântă în strună. Are impresia greşită că e carismatic atunci când îl imita pe domnu' Jiji ... mno, dau asigurări că e vorba de un adult, tată de familie...
 Îi plac bancurile deocheate şi melodiile cu versuri necenzurate, fiind convins că dă doamnele pe spate dacă-şi setează aşa ceva ca sunet de apel. N-aş fi avut această impresie dar am observat că lasă telefonul să sune prelung şi priveşte în jur cu ochii strălucind de satisfacţie... probabil se crede desăvârşit.
Nu ştiu dacă l-aş putea numi cocălar, dar am siguranţa că e întruchiparea tuturor bădăranilor care fac umbră Terrei.

Aş fi tratat cu indiferenţă subiectul, dar m-a uimit răutatea şi egoismul de care s-a dovedit a fi capabil. Pentru că în ciuda tuturor ”calităţilor”, l-am crezut paşnic... totuşi. Însă în urma banalei discuţii de care aminteam la început, mi-am dat seama de ce România nu va ajunge niciodată o ţară civilizată. Datorită mentalităţii celor ca el.
 ”Am o problemă cu paiul din ochiul altuia, dar nu mă deranjează bârna din ochiul meu” şi ”să moară capra vecinului” sunt două mari adevăruri după care se ghidează (din păcate) mulţi.

Probabil ”expertul” meu nu merita un articol întreg, dar îl analizez de vreo două săptămâni şi mă minunez. Cei ca el au permisiunea de la natură şi de la legislaţia în vigoare să procreeze! 

sâmbătă, octombrie 16

Andreisme III

Mi-am auzit copila vorbind cu păpuşile ei despre... nivelul clasei! Pentru că monologul era foarte animat, am întrebat-o:
- Andreea, tu ştii ce e ”nivelul clasei”?
- DA - vine răspunsul prompt.
- Ce e mami, nivelul clasei? întreb eu cu blândeţe.
- Este cel care ne ia rucsacii...
- Vă ia rucsacii?!
- Daa.
- Bine, vă ia rucsacurile, dar eu vreau să ştiu ce e nivelul clasei.
- Păi... (gânditoare) nivelul claaasei... este... o programare care lucrează... desenează... şi dă bulină roşie şi bulină verde. 
- !!!!!!!!!!!!!!! este o programare??
- Da. Acum gata, nu mă mai întreba, mă duc la joacă.

Probabil a simţit că voiam să o întreb ce e o programare.

joi, octombrie 14

Noul submarin atomic

Am primit un filmuleţ haios pe mail. 



Iubire, bibelou de porţelan

Ieri mă întorceam acasă (cu microbuzul, fireşte). În maşină aglomerat - fericiţi cei ce erau aşezaţi, pentru ca restul muritorilor aveau lejeritatea sardelelor din conservă.  Suspensiile praf, viteză - că nu se încadra omul în grafic, poziţii care mai de care mai incomode... restul puteţi să vi-l închipuiţi.

Eh, cum ne chinuiam noi să ne ţinem de o bară, de un scaun, de părul vecinului... in fine, să rămânem întregi, tipul de lângă mine începe să se foiască. Se întoarce pe o parte, se contorsionează, se apleacă puţin, ridică ceva, iar se întoarce, până când observ că se aşează în braţele domnişoarei de pe scaun. De fapt, pe un picior de-al ei, ţinându-şi genunchii şi rucsacul în exterior. Mi-e greu să explic poziţia, cert e că ocupa loc mai mult decât dacă ar fi stat în picioare. Acum, nu numai că s-a aşezat, dar în scurt timp au început să se pupe de mama focului. Eh, nu era chiar un pupic mai înflăcărat, ci mai degrabă un french kiss. Dintr-ăla cu ţocăituri :|

La cât de enervată eram pe situaţie (era oricum vina mea, mă grăbisem şi urcasem într-o maşină aglomerată, care s-a umplut şi mai mult pe traseu), când i-am văzut pe cei doi relaxaţi de parcă ar fi fost la picnic în crâng, m-a pufnit râsul. Un domn în vârstă încerca fără succes să treacă de genunchii ăluia, că voia omul să coboare... însă nici măcar tz,tz,tz-urile lui dezaprobatoare n-au reuşit să-i perturbe pe tinerii amorezi. Într-un final, s-a mobilizat lumea, unii s-au mai dat jos şi i-au făcut omului loc să coboare, după ce a făcut o schemă uluitoare de yoga pentru a trece de genunchii neclintiţi. Mie îmi venea să aplaud, dar mă înecase tusea, să nu-şi dea lumea seama că mă distram. Oricum nimeni n-a comentat mare lucru, deşi toţi se uitau - unii miraţi, unii enervaţi - sunt convinsă că după ce au coborât, au fost comentarii de genul: "mamă, ce-mi venea  să-i trag una, dar m-am abţinut, că altfel ce păţea..." 

După ce craiul a coborât, cosânzeana cea brunetă şi-a continuat drumul cu un zâmbet tâmp pe faţă. Se vedea că se iubeau. Era clar că relaţia lor era profundă şi deţineau secretul fericirii absolute. Probabil se cunoşteau de câteva zile. De pe mess.