sâmbătă, decembrie 31

2012

S-a mai sfarsit un an si cu ceva noroc, ajungem sa vedem  si a patra apocalipsa... live. E bine, e de bine. Sa ne bucuram si sa trecem in noul an cu sanatate si multe bucurii.
Ne "vedem" in 2012.

La multi ani!




marți, decembrie 27

2011


Anul trecut spuneam ca prin intermediul blogului am crescut si am cunoscut multi oameni de la care am avut ce invata.

2011 a fost mai spectaculos insa, pentru ca a venit cu o lectie. O lectie de viata si durere, de dragoste si daruire, de lupta eroica impletita cu cele mai negre temeri si speranta.
Am urmarit cu inima stransa de spaima povestea Theodorei, o mogaldeata de 6 anisori greu incercata de providenta. Sufletul mi-a fost tot timpul indreptat catre ea si catre mama ei. Nu aveam copilul bolnav, dar cumva, intelegeam o parte din cosmarul trait. Sub o alta forma, il traisem si eu.

luni, decembrie 19

Dacă-i cânt tare, trebuie să audă

Până acum vreo două zile, Andreea îşi dorea de la Moş Crăciun un joc. Avea ea ceva anume în cap, ceva care a zburat pe fereastră vineri, când o colegă a venit la grădiniţă cu un căluţ din pluş, care avea "copite, o şa roz şi un buton pe care dacă apeşi face aşa: niiiihaha" (descrierea Andreei). Acum îşi doreşte cu disperare un căluţ identic. Şi oftează periodic, având priviri moi şi rugătoare, întrebând bosumflat:

sâmbătă, decembrie 17

Intru în atmosferă

Azi am văzut brazii şi m-a pocnit nostalgia Crăciunului. Mirosea frumos a brad şi lumea nu se prea înghesuia la cumpărat. Preţuri între 50 şi 250 de lei. În schimb se dădeau bine crengile. 10 lei bucata. Un cetăţean făcea socoteală: 10 lei creanga... dacă un brad are 30 de crengi (ei, na?)... îţi dai seama ce câştig are? Acum, nu ştiu unde văzu omul brad cu 30 de crengi, că ăi de erau la vâzare aveau cel mult 1,50 - 2 m şi câteva crenguţe, dar ca idee...
Piaţa era aglomerată de nu aveai unde arunca un ac. Măcelăriile pline ochi. Aceleaşi preţuri peste tot. Într-una din carmangerii oamenii se ciondăneau între ei, şi toţi, cu vânzătoarele. Toţi voiau aceeaşi pulpă de guiţător şi aveau impresia că vânzătoarele se pot mişca mai cu talent. Fata roagă oamenii să aibă răbdare că îi satisface pe toţi, dar în propriul ritm, că n-are decât două mâini şi un cap... Am fost mişcată de amabilitatea ei...

Mda... uite s-a mai scurs un an din clepsidră şi am trecut cu brio cele trei apocalipse programate de nebunii de serviciu. Mă gândesc cu groază că de-acum ne vom plictisi, dar îmi dau seama că şi 2012 se anunţă interesant. Anul viitor pe vremea asta vom aştepta febrili data de 21. Nu-mi amintesc dacă este şi altceva programat pentru vară sau toamnă. Poate vreun cutremur de 15 grade, o mărire salarială sau o tragedie aviatică în care să pierdem şi noi măcar un sfert din actuala clasă politică...
 Eh, zic şi eu, ca omu' fericit că vine Crăciunul.

O să tâmpim ascultând colinde. Personal, voi lăsa această plăcere altora şi mă voi delecta cu câteva piese clasiceAşa sunt eu de Crăciun, mai amabilă. E adevărat că intru mai greu în atmosferă, dar important e că zâmbesc tot timpul.
Nici n-am cum să nu zâmbesc. Acum e perioada aia mirifică din an, când toţi sunt amabili. Se salută cu vecinii cu care până ieri s-au înjurat de mama focului (până după sărbători, că dup-aia o iau de la capăt, cu forţe proaspete) şi îşi urează unii altora sănătate şi un an mai bun, cu mai puţine ţevi sparte.
În plus, nu ştiu dacă aţi observat, dar de Crăciun le revine tuturor memoria. Îţi dai seama de acest lucru aruncând o privire fugară în căruciorul de cumpărături al celui care se află în faţa ta la supermarket. (ei da, mai fac şi asta, că doar sunt român şi-mi pasă de aproapele meu...). Brusc, realizezi că omul dinaintea ta a fost amnezic tot anul iar acum, de Crăciun, şi-a revenit din negura uitării.  Păi altfel nu-mi explic multitudinea de cumpărături care nu au nici o legătură cu sărbătoarea sfintei ghiftuieli. Carcase de cd-uri, suporturi pentru încălţăminte, oale, electrocasnice, aparate de masaj, ondulatoare de păr, storcătoare de fructe şi multe altele.
Da ştiu, fiecare cumpără ce vrea, dar când stai la rând la casa de marcat vreo două ore şi vezi în faţa ta doar oameni cu astfel de cumpărături, parcă-ţi vine să te întorci la copacul cu flori al lui Hruşcă. Şi nu să-i cânţi.
Adică nu e ca şi cum omul nu poate trece de sărbători dacă nu-şi cumpără 20 de carcase pentru cd. Şi suport pentru pantofi + storcător de fructe.
Dar... noi să fim sănătoşi!

În altă ordine de idei, aştept cu bucurie sărbătorile, cozile de la orice şi momentul magic în care vom împodobi bradul şi-o vom păcăli pe Andreea că vine Moş Crăciun dacă merge la culcare mai devreme. Măcar anul ăsta, că după aceea mai creşte şi-mi zice că fabulez.
Despre asta voi scrie însă altă dată.
Acum sunt puţin nerăbdătoare. Am văzut o ofertă la umeraşe pentru pantaloni şi aştept cu înfrigurare ziua de mâine, să-mi cumpăr şi eu vreo 50 de bucăţi. 




marți, noiembrie 15

De ce iubesc eu tara asta

Pentru ca...

... oamenii sunt sinceri si corecti.
... oriunde te-ai intoarce, dai doar de persoane amabile si altruiste. 
... vanzatoarele si functionarii publici sunt rabdatori si te servesc zambind.
... soferii merg cu 20 km/ora in afara localitatii si 10 km/ora pe strazile orasului, iti acorda prioritate si nu te injura atunci cand iti rup picioarele pe trecerea de pietoni. Ba unii isi cer si scuze, desi este evident ca tu nu aveai ce cauta pe strada in afara orelor legale, respectiv orele de somn ale bietilor soferi.
... hotii de buzunare au disparut de mult din peisaj, ei transformandu-se in experti de portofel, si cum e normal, pentru expertiza se plateste o taxa (o suma modica de altfel, ca orice taxa din patria noastra).
... pensionarii sunt asemeni bunicilor din povesti, plesnind de sanatate si bunavoie, cu un zambet sagalnic pe chip, privind cu nostalgie tinerii care se plimba pe alei tinandu-se sfiosi de mana.
... adolescentii sunt zglobii, respectuosi si au un vocabular elevat, presarat cu fraze din Paler, Cioran si Nietzsche.
... parintilor le pasa de pruncii lor mai mult decat de ultima achizitie a vecinilor. Datorita bunastarii caminului isi pot permite sa petreaca 3 vacante pe an in strainatate, iar restul timpului liber si-l petrec cu folos alaturi de cei mici, invatandu-i totodata ce inseamna respectul, onoarea si demnitatea - piloni de baza ai societatii noastre.
... cadrelor didactice li s-au marit salariile. Acest lucru motiveaza omul de la catedra, venitul la scoala transformandu-se acum in hobby. Si ca orice hobby, predarea se face de drag, cu zambetul pe buze.

... politicienii si-au donat salariile pe 5 ani vistieriei, contribuind astfel la iesirea definitiva a Romaniei din criza. Acum nu prea mai au ce pune pe masa, dar au devenit eroii neamului, si faptul ca oamenii ii respecta si se roaga pentru sanatatea lor si a familiilor lor ii multumeste pe deplin, (altceva nemaitrebuindu-le, dupa cum singuri au afirmat).
... luptele politice pentru putere sunt istorie. Dragostea pentru popor si tara a triumfat, iar partidele au fraternizat, punand interesele tarii pe primul plan.
... si promisiunea presedintelui s-a adeverit: oamenii traiesc intr-adevar bine! Sunt fericiti, au joburi bine platite si fiecare familie are cate 3-4 prunci. La ultimul recensamant am aflat ca populatia Romaniei a atins pragul de 45 milioane de locuitori. Somajul a disparut, iar asistatii sociali fac parte din randul celor veniti din Germania, Franta si Italia, unde situatia economica este dezastruoasa si oamenii mor de foame si frig pe capete.

... cei care au luat mita in trecut s-au autodenuntat, coruptia devenind o notiune abstracta, violatorii au hotarat de bunavoie sa foloseasca la ceai doar indulcitor imbogatit cu CaBr2, criminalii s-au pocait, facand penitenta.
... preotii au abolit taxele impuse in anii trecuti, renuntand la spagi, lux, masini scumpe si telefoane de ultima generatie,  fiind extrem de multumiti cu salariul oferit de patriarhie. Multi dintre ei si-au dat seama ca adevarata lor menire este cea de "doctor de suflete", si imbinand psihologia cu spiritualitatea au redus cazurile de depresie prezente printre cei care au prins inceputul crizei (cand totul parea fara speranta), cat si cazurile de sinucidere care predominau printre adeptii miscarii "Noua Apocalipsa".
... spitalele au devenit aidoma hotelurilor de 5 stele, iar personalul angajat isi trateaza pacientii cu cea mai mare dragoste si atentie. 

... guy-people au dat mana si au fraternizat cu haterii ortodocsi, care si-au cerut scuze si au promis sa nu mai arunce cu cocktailuri molotov la urmatoarea parada guy.
... s-a rezolvat problema abandonurilor din maternitati si copiii institutionalizati si-au gasit un camin.
... femeile abuzate de soti isi pot reface viata dupa ce ii baga in puscarie pe nenorociti, ele fiind sprijinite de societate si autoritati in vederea gasirii unui loc de munca si a unei bone specializate pentru copii.
... pe strazi, nu mai exista picior de catel sau pisica fara stapan, deoarece asociatiile care se ocupa cu protectia lor a gasit o modalitate eficienta de a se ocupa de ele. E adevarat, dupa modelul necivilizatilor aia americani, dar uite ca si societatile subdezvoltate mai au idei bune uneori.
... tiganii au plecat aproape toti in vest, iar care au ramas aici s-au lasat de gainarii si au devenit oameni de nadejde ai tarii.

Dar motive as gasi o mie, pentru ca iubesc tot ce reprezinta tara mea. Si ma incanta sa vad ca temerile legate de viitorul fetitei mele s-au spulberat. Acum nici nu mai stiu de la ce au pornit, pentru ca realitatea a fost mult mai generoasa cu noi decat m-as fi asteptat. 
As vrea sa mai astern cateva randuri, dar se pare ca peste o ora intru la clonare pentru a 15-a oara si nu as vrea sa intarzii iar.

Me out. 15 noiembrie 3061




luni, noiembrie 14

Am noroc

Sau poate micuta mea are... pentru ca azi am stat fata in fata cu moartea si dumneaei a trecut mai departe, hotarand ca nu pe mine ma cauta. 
Intalnirea de gradul III a avut loc pe trecerea de pietoni din fata blocului: dupa ce o masina de politie mi-a acordat prioritate de trecere, un matiz furios a trecut in viteza pe prima banda, oprindu-se la o palma de piciorul meu drept. 
Ce pot spune? 
Omul de la volan a avut reflexe bune si franele functionau cum trebuie. M-am blocat putin in fata masinii, dupa care am trecut mai departe. Am ingaimat: "Foarte frumos...". La care individul din dreapta soferului a simtit nevoia sa-mi spuna ceva despre organul sau reproducator. Nu i-am inteles reactia, deoarece ei erau vinovati. Nu era ca si cum traversasem fara sa ma asigur, pentru ca nu fac asta niciodata (niciodata!). In fine, nu m-am intors si nici n-am comentat, pentru ca era inutil. Acefalii atata pot. Si evident, e mai usor sa injuri un nevinovat decat sa-ti ceri scuze.

Mi-am luat copila de la gradinita (eram in drum catre), am trecut prin piata si abia pe drumul de intoarcere am realizat gravitatea celor intamplate. Atunci am intrat in panica. Au trecut doua ore si inca nu ma pot linisti. Cine mama naibii le da astora carnetele? Cine lasa liberi pe strazi toti nebunii?
Oamenilor, de aia merg toate cum merg in tara noastra. Pentru ca cerem multe de la cei de langa noi, fara a fi in stare sa ne schimbam primii. Si pentru ca printre noi misuna prostia ridicata la rangul de normalitate de adeptii sai.

P.S. Masina de politie nu era de la rutiera, asa ca domnii si-au vazut linistiti de treaba. Vive la police roumaine!:mrgreen:



sâmbătă, octombrie 22

Recunosc!

Da.
Cu inima stransa si cu adanci mustrari de constiinta recunosc, sunt vinovata! Regret, imi dau seama ca e o crima, dar nu am ce face... nenorocirea e prezenta deja in vietile noastre... Iar eu sunt principala aducatoare de tristete!
Culmea e ca nici nu stiu exact cand s-a intamplat. Poate ca tragedia a planat mereu deasupra capetelor noastre sau poate maturitatea e de vina. Se stie ca, cu cat inaintezi in varsta devii mai mofturos in unele privinte mai ceva decat un copil. Pai daca asta s-a intamplat, atunci n-ar mai trebui sa ma simt atat de vinovata, nu? Ah, dar ce spun? Ce spun?! Sunt un paradox al naturii...
Dar totusi, nu ma gandeam ca traiesc zi de zi asa o drama. 
Oare nestiinta te face inocent, sau porti pe umeri povara ignorantei si a pacatului? Oricum ar fi, azi am aflat ce catastrofa sunt si cat rau pot face familiei mele pentru ca... pentru ca... mno, nu stiu cum s-o spun, dar mie...


NU-MI PLACE COMPOTUL DE GUTUI! 

Dar, poate ar trebui sa povestesc ce s-a intamplat.

Azi am innebunit o cucoana cand i-am spus ca nu-mi place compotul de gutui. Ea saraca avea mainile pline de bataturi si rosaturi, dupa ce curatase ieri productia de la o jumate de livada de gutui (cam stricate, le-a criticat dand din cap). Cum eu eram obosita si privirea imi aluneca in gol trista si preocupata, 'mneai considera ca e cazul sa-i detaliez parerea mea despre compotul de gutui. La care eu i-am spus simplu:
- Nu fac.
- DE CE?!
- Pai noua nu ne place, zic, amintindu-mi de bietele borcane cu ilustrul compot mesterit cu migala de mama. Borcane care au luat calea haiduciei prin alte camari, cu voia noastra si acordul tacit al mamei care, asa cum era si normal, nu a aflat nici pana in ziua de azi cine le-a facut de petrecanie bunataturilor. Anul asta am rugat-o sa sara peste etapa compoturilor direct la cea a dulceturilor, care au mai mare cautare in familia noastra de doi adulti... si un copil care prefera mierea.
Femeia era in stare de soc. 
- Cum sa nu-ti placa compotul, mai ales al' de gutui, cand e asa minunat. Mai ales la raceala, cand iti pui intr-o cana si bei... mmm, stii ce bine face?
- Nu stiu. Oricum nu-i bai, noi racim destul de rar, dar cand se intampla o facem cu clasa... ajungem direct la urgenta, deci compotul iese din ecuatie.
Cum era evident ca nu mai intalnise pe nimeni caruia sa nu-i placa delicatesa cu pricina, probabil si-o fi spus ca fac glume pe seama ei.

Deci asta e, oameni buni. In momentul in care afirmi sus si tare ca nu-ti place compotul de gutui... comiti o crima impotriva umanitatii.






joi, octombrie 20

Vreau caldura! Si altele

Gata, eu zic ca ne-am jucat destul de-a frigul. Acum putem reveni la temperaturile din iulie.
Nu suna prea realist, nu?
Dar eu visez sa vina vara... chiar de saptamana viitoare daca se poate. E unicul gand care ma pune in miscare. De Craciun imi doresc sa vina vara si sa fie cald... cald... Si sa dorm, pentru ca de doua nopti stau de straja la capul Andreei, care tuseste fara incetare.

La gradinita e un frig de nu-ti simti mainile. Cand a inceput anul scolar nu au avut femeie de serviciu in gradinita timp de 3 saptamani (au facut mamicile curat, pe rand). Acum nu se da caldura. Copiii scapa creioanele din maini de frig si tusesc. Toti. Nu toti odata, dar nu e unul care sa nu fie racit. Iar luni am dus-o pe Andreea (singura sanatoasa) la gradi. Marti la dus, era inca bine, la plecare insa...

Pe drum intalnim o bunicuta cu nepoata de mana. Fetele sunt colege. Bunica mi se plange ca cea mica e racita, ca tuseste, ia antibiotic si inca ceva. Dar venea cu ea la gradinita! 
- Dar de ce n-o tineti acasa doamna, daca e racita? intreb eu nemultumita.
- Aaa... dar nu e grav, tuseste doar putin si-i curge putin nasul...
Mda, si pentru asta face tratament cu antibiotic... Am dat ochii peste cap si am lasat-o intr-ale ei. La pranz cand am luat fetita acasa, mi-a spus ca i-a fost frig.
Pentru ca nu vor sa dea drumul la caldura in scoala. Ce mai conteaza ca au si clase de copii prescolari? N-au decat sa inghete odata cu ceilalti. Ghinionul lor.
Iar mamele eroine ale zilelor noastre nu-si tin copiii acasa cand acestia racesc, ci ii aduc in colectivitate. Pentru ca ele sa poata urmari in liniste telenovela preferata. Da stiu, unele au locuri de munca, dar nu toate. Si daca esti la serviciu iar altcineva iti aduce odorul la gradinita, acel cineva poate sta cu el acasa.

Stiu ca s-a mai discutat despre asta. Am mai citit despre mamici nemultumite de acest fenomen. Pentru ca e un fenomen. Nu stiu cum, dar la noi daca esti racit/gripat/tusesti ca un magar obosit si ai nasul izvor nesecat de muci... ei, daca ai toate astea nu stai acasa, ci pleci in colectivitate. Scoala, serviciu (cine isi ia concediu medical ca e racit?) nu conteaza, important e sa tusesti si sa improsti si restul populatiei cu muci, bacterii sau virusuri, dupa caz.
Mai afli prin tramvai despre vreun leac miraculos care "iti ia ca cu mana" boala. Cataplasmele cu cartofi, mamaliguta calda, sosetele cu otet sau sticlele cu apa fierbinte sunt la mare cautare, iar daca raceala se incapataneaza si nu pleaca, poti apela rapid la vecina de la scara alaturata... copilu' ei a fost racit acu' un an... ce antibiotic i-o fi dat atunci, ca i-a trecut repede?

Nu ma plang doar de-atat. E doar o banala raceala pe care o putea face oricand, insa cand duci copilul intr-o clasa unde 20 de suflete stranuta, vomita, tusesc si isi sufla nasul la unison, e putin probabil ca va iesi neafectat de acolo.
Si chiar nu inteleg! Daca ai copilul racit, de ce il aduci la gradinita? De ce ii dai medicamente dupa ureche? De ce il indopi cu antibiotice doar pentru ca asa crede vecina ca e bine? De ce nu il tii acasa cat timp se reface? Pentru ca e mic si organismul lui lupta mai usor cu boala daca nu-l soliciti fara rost si nu-l tii in frig 5 ore. Imunitatea nu o capata luand medicamente cate 5 saptamani pe luna, ci printr-o igiena si o alimentatie corecta, prin miscare, aerisirea camerei, evitarea aglomeratiei cand e cazul si multe altele.

M-am saturat de frig. Vreau caldura!