Redirectat

Încă de dimineaţă am avut parte de o surpriză cât se poate de neplăcută. Încercând să caut ceva pe google, îmi apăru în faţa ochilor...
 

Leapşa strikes again

Încă o leapşă, tot de la Miss S.. 
1.Dacă vi s-ar propune să vă scrieţi biografia, cărui scriitor i-aţi încredinţa sarcina asta?

Lui Raymond Chandler. 

2. Care sunt motivele pentru care i-aţi încredinţa lui sarcina asta?

Tot de dragoste...

Rammstein - Amour

Asculta mai multe audio diverse

Vechituri

Poza e ceva mai veche. Am descoperit-o căutând altceva. Însă nedumerirea mea persistă: mai întâi, cine naiba e leo ăsta?

Apoi, de ce e aşa un şoc faptul că "minunea" de femeie din imagine, ar fi fost iubita respectivului timp de 5 ani?

Acceptare

Preocupat de viaţa ta

Am observat că "a-ţi da cu părerea" despre orice, e în vogă. Nu are importanţă că nu ştii despre ce vorbeşti, că deranjezi, eşti total pe dinafară, jigneşti, răneşti, important este să deschizi gura şi să faci vocalize. Adică să-ţi expui preţioasa părere de care nimeni nu are nevoie. Aerul mistic şi vorbirea cu emfază sunt extrem de importante în astfel de situaţii (să pară că eşti un soi de guru).

Neliniştiţii sunt concetăţeni de-ai noştri, amabili şi teribil de preocupaţi de natalitatea în scădere. Sunt cei care au grijă de bunăstarea familiei (tale, că de-a lor se ocupă prietenii). Ei vor să ştie dacă ai/n-ai datorii, dacă mâncarea gătită e sănătoasă, ce mobilă ţi-ai cumpărat  (şi afli invariabil că acelaşi mobilier îl găseai în altă parte la jumate de preţ - deşi tu erai sigur că modelul era unicat), şi în sfârşit, dacă soneria de la uşă e tot cea de acum 5 ani (pentru că între timp, s-a demodat, evident).

The Piano

Nu ştiu ce titlu să-i dau!

Am primit de la Iulia Mihai o leapşă. Încerc să răspund, să vedem ce va ieşi!

sunt...  mamă, iubită, romantică, naivă, copilăroasă, iubitoare, prea mămoasă :), ironică, acidă, incomodă, iertătoare dar niciodată uitucă, tenace, diplomată;

O datorie neuitată :)

Pe la sfârşitul lui octombrie primeam o leapşă de la Miss Sunshine şi de la Alexandra. Am fost foarte ocupată, apoi am uitat. Însă nu e frumos să rămân cu datorii la fete, nu-i aşa? :)

1. Eşti intr-o situaţie unde drepturile individului nu exista. Trebuie sa alegi intre Umilinţă şi Bataie. Tu ce alegi si de ce?

Explicaţii

Dacă la ora prânzului am reuşit să plec de la grădiniţă vie şi nevătămată, nu garantez că după ce merg să-mi aduc odorul, se va întâmpla aceeaşi minune. Asta în funcţie de ce explicaţii mai dă copila mea colegilor de clasă. Acum cred că sunt necesare câteva cuvinte de "luminare".

Astăzi, după ce am schimbat-o pe Andreea în vestiarul grădiniţei şi m-am întors să aşez hainele pe un umeraş, o aud împărtăşindu-şi cunoştinţele acumulate în vacanţă, colegilor ei, la câţiva metri în spatele meu:

Privind înapoi...

...spre anul ce tocmai se duce, îmi dau seama cât de multe am câştigat.

E vorba despre cunoaştere în primul rând, apoi de oamenii cunoscuţi prin intermediul blogului (oameni interesanţi, de la care am avut multe de învăţat), şi nu în ultimul rând e vorba despre mine. Am mai "crescut", şi ceea ce fusese la început un loc în care-mi plângeam durerea, a devenit un al doilea univers care mă încântă şi mă ajută să mă destind după o zi încărcată.

Sunt la modă petiţiile?

De la un timp, am observat că sunt la modă petiţiile online pentru aproape orice. Primesc adeseori pe mail diverse invitaţii de a mă alătura şi eu nobilelor cauze. La început, după ce mă documentam semnam entuziastă, gândind că ajută la ceva.
Acum însă, stau şi mă întreb: oare mai citeşte cineva aceste petiţii online  în afară de cei care sunt măcinaţi de ceva anume, având impresia că acesta e modul în care se poate întâmpla o schimbare?

Petiţie contra denumirii de rom

All I want for Christmas...

Cu stângu-n dreptu'

De dimineaţă primesc pe telefon două mesaje frumoase (de la acelaşi număr). M-au încântat şi mi-ar fi plăcut să-i răspund persoanei care mi le-a trimis... dacă aş fi ştiut de la cine sunt. Pentru că nu erau semnate şi numărul imi era necunoscut! Nu puteam să sun şi să întreb cum te cheamă  ...

Sărbători fericite!

Let it Snow - Comments and Glitter Graphics!

Off topic :)

Mi-a strecurat Nona o melodie. Se gândea că-mi va plăcea... şi nu s-a înşelat!

Iată vin colindători, florile dalbe...

Aseară, pe vremea când pregăteam copila de culcare (asta însemnând că era trecut de 10.00), se aud bătăi puternice în uşă. Nu inundasem vecinii, în baie nu se formase nici o fântână arteziană în cursul zilei (adică nu era spartă nici o ţeavă)... deci nu-mi închipuiam cine putea fi la acea oră. Mi-a trecut prin cap că ar putea fi moş crăciun cineva ar putea avea o problemă, aşa că m-am dus la uşă. În semi-întunericul de pe scară, văd pe vizor două siluete masive şi... cum era normal n-ar fi trebuit ... n-am deschis.

- Cine era? intreabă domnul meu văzându-mă făcându-mi de lucru pe lângă uşă.
- Doi malaci - vine răspunsul prompt.
Cu toate împotrivirile mele, soţul meu vine şi deschide uşa. Şi numai ce aud oamenii zicând:
- Primiţi colindători?

Moment în care, dumnealui se uită întrebător către mine...

.............?????????  io de unde era să ştiu?????????  Era trecut de zece seara, iar cei doi arătau ca în spotul de prevenire a abuzurilor asupra minorilor.




Mda, îmi amintesc de anii copilăriei. Când cei mici colindau şi uşile erau deschise la orice oră, fără teama că ar putea năvăli vreun dement peste tine în casă...

Clasic?

O noapte albă, albă

Mă consider un om cu principii şi cu toate că multă lume din jurul meu îmi spune că greşesc (de cele mai multe ori nefolosind termeni prea eleganţi), prefer să îmi păstrez verticalitatea. Ca să pot dormi.


Niciodată n-am judecat oamenii după aspect. Un chip urât poate ascunde o inimă de aur, la fel cum o frumuseţe uluitoare se poate dovedi fără suflet şi caracter.

Uneori însă, natura ne avertizează în privinţa unor oameni, sculptându-le pe faţă urâţenia inimii.


Ieri am descoperit o astfel de persoană. Împrejurările care au făcut-o să-şi dezvăluie caracterul nu m-au lăsat să închid ochii toată noaptea... se ştie că noaptea e un sfetnic bun.
Pe lângă concluziile trase şi hotărârea luată, pe la 4 dimineaţa am descoperit că ningea. Evident am ieşit pe balcon şi am făcut câteva poze. Îmi place când e linişte şi îmi pot "auzi" gândurile.

Şi-s grăbită, şi-s grăbită...

Nu, nu e vorba de "Gospodina" Otiliei Cazimir, ci despre o altă gospodină, aspirantă la titlul de "doamnă". Ea probabil consideră că-l merită, eu... sunt de altă părere.


Acum câteva zile eram în supermarket, pentru aprovizionare. Nu golisem rafturile, însă a mea copilă umplea căruciorul, aşa că... aveam de toate. Mă îndreptam spre casa de marcat agale (doar transportam "material" fragil), şi mai aveam câţiva paşi...


... însă din spate vine ca o vijelie, EA. 


Şi avea oameni buni, o viteză... de-ai fi spus că cel care soseşte primul la casă nu mai plăteşte. Ajunsă în dreptul meu, mă împinge cu un umăr (cotul nimerind metalul căruciorului) şi se strecoară cu greu prin spaţiul îngust dintre mine şi un raft masiv aşezat aproape de ieşire. Văzând-o atât de hotărâtă, m-am străduit totuşi să-i fac loc. A trecut în faţă şi s-a aşezat la rând încruntată, fără să-mi mulţumească şi fără să îşi ceară scuze că m-a îmbrâncit.


Mă uitam uşor enervată la ea şi observând că are în braţe câteva produse, mi-am spus în sinea mea că are dreptate să fie supărată: pentru cele cîteva chestii avea să stea o jumate de oră la rând. Şi cum o compătimeam eu aşa, fiind revoltată pe conducerea supermarketului că nu au o un loc special de plătit pentru cei care au în coş o pâine şi un iaurt (mai vezi şi din ăştia!)... ei, în acel moment s-a întâmplat ceva! Ce anume?!! 


I-a venit masculul de la vânătoare. Fusese viteaz şi terminase de golit multe rafturi din împrejurimi. Prin urmare, mulţumit de succesul avut se îndrepta vesel spre locul unde regina amazoanelor îl aştepta.


Când au început să aşeze pe banda trofeele, m-a cuprins ameţeala. Mi-a trecut prin cap că făceau aprovizionarea de doi ani, altfel nu-mi explic pentru ce au cumpărat atâtea. Bineînţeles că era treaba lor ce cumpără şi cât cumpără, dar în momentul în care "mândreţea" de femeie m-a îmbrâncit cu nesimţire şi a întrat în faţă ştiind că urma să vină gibonul cu tolba plină, fără să îi pese că sunt cu fetiţa la cumpărături, a devenit şi treaba mea.


Aş fi vrut să le spun câteva vorbe de duh, dar fiind cu Andreea, nu mi-am dorit să asiste copila la un schimb neplăcut de cuvinte (pentru că era evident că asta ar fi urmat). M-am uitat cu scârbă la ei şi m-am îndreptat spre altă casă de marcat.
Nu îmi dau seama dacă am procedat bine, însă chiar nu am vrut să îmi expun fetiţa. 


În plus, este ştiut faptul că cel mai deştept, cedează.