Back in the loop

De trei săptămâni, posesorul numărului de telefon 0745212590 (pe care, fie vorba-ntre noi, nu îl cunosc) mă sună într-o veselie.  Prima dată am crezut că e cineva cunoscut, pentru că m-a apelat de câteva ori până am răspuns. Apelantul a bâlbâit ceva, dându-mi astfel de înţeles că nu era om care avea de discutat cu mine, şi cum era de aşteptat, am închis văzându-mi de treburi.

Dar... cum există întotdeauna unul cu mintea odihnită, abia acum a început distracţia!
O vreme a sunat zi-lumină cu număr ascuns, apoi văzând că nu răspund, indiferent de insistenţa sa, admiratorul meu a hotărât să iasă din anomimat, apelurile fiind făcute în continuare de pe numărul de mai sus. Dacă văzu omul că nici aşa nu răspund, a început să-mi trimită sms-uri, îmi care îmi cerea să-l/o sun, mă tot întreba cine sunt şi de unde am numărul lui/ei de telefon.

Pardon?!
Acum, stimate concetăţean... iartă-mi îndrăzneala  ... da'... 'mneata, de unde ai numărul meu de telefon?
În plus, dacă tot suntem best pals (pe principiul: "tu îţi pierzi vremea trimiţându-mi sms-uri, eu consum bunătate de timp liber, citindu-le), spune-mi rogu-te, tu chiar n-ai şi alte treburi pe-acasă?
Întreb şi eu, pentru că ieri am primit 3 sms-uri cu textul: "Sunama". Ete... exact asta mă pregăteam să fac, numa' că m-ai luat niţel prin surprindere!

Dar stai... "sunama" este oare echivalentul lui "sună-mă"? Că poate omul învaţă japoneza şi vrea să mă avertizeze de vreo catastrofă... sunama... tzunama... Mneah! Stai omule liniştit! Dunărea n-a mai ieşit din matcă de anul trecut, iar valul de căldură nu mă afectează prea tare, că merg mai pe la umbră şi nu plec de acasă fără sticla cu apă după mine.

Lăsând gluma, dacă persoana mai insistă, mă gândesc să fac o reclamaţie la poliţie. E bine? E rău? Îmi poate da cineva un sfat în această privinţă?

Tineret, mândria ţării

Mă sună ieri dimineaţă o prietenă pe care nu o văzusem de o vreme. M-a întrebat dacă nu vreau să ne întâlnim să mai punem ţara la cale, şi ne-am pus de acord să mergem cu picii în parc. Pentru că băiatul ei e mai măricel decât năzdrăvana mea, şi e îndrăgostit de o pereche de role de care nu s-ar despărţi nici noaptea la culcare dacă maică-sa n-ar face apel la tonalităţi mai înalte, am hotărât să mergem într-un loc special amenajat pentru rolleri.

Parcul plin de copii şi tineri ai căror hormoni se auzeau tropăind din depărtare, vremea frumoasă, vedere la Dunăre şi noi discutând. 

Toate bune până aici.

La un moment dat, auzim o voce în spatele nostru:

- Eeii!! În puii mei...

Întoarcem capetele să vedem ce s-a întâmplat. Vedem o fată... o fetişcană de cel mult 16-17 ani, ce-şi flutura mâinile în aer, exprimându-şi încântarea.

- Ce faci, femeie!? şi porni cu braţele deschise către "femeia" de 40 kg, proaspătă posesoare a unei cărţi de identitate. 

S-au îmbrăţişat, s-au pupat, lângă ele făcându-şi apariţia şi doi "masculi" feroce, cu tricouri roz, mulate, cu pantalonii strânşi pe gleznă şi turul până la genunchi. S-au pipăit îmbrăţişat călduros, s-au mozolit pupat cu drag, doar aşa fac prietenii, nu?

Amica mea, aflată la a doua tinereţe, zice privindu-le pe cele două:

- Tre' să mă duc la reciclare...

Fumatul care ucide

Amintirile Arcadiei despre prima ţigară, mi-au adus în faţa ochilor momente preţioase din adolescenţă. 

Aveam 16 ani. În familia noastră doar fratele meu fuma. Pe ascuns, evident! Avea el certitudinea că nu se face să fumeze de faţă cu părinţii, şi, cu toate că tata (fost fumător a câte 2 pachete/zi în tinereţe) îl descoperise de mult, fratele meu n-ar fi recunoscut în ruptul capului că aroma tutunului nu-i este defel străină.

În rest, colegi, prieteni, vecini... toată lumea fuma... fără mine, evident! Asemenea activitate interesantă îmi era interzisă cu desăvârşire, căci parcă toţi se vorbiră şi se sfătuiră, să mă protejeze, să mă menajeze... şi aveau grijă să mă informeze că nu e bine, şi nu e sănătos fumatul. Mda... ipocriţilor... le răspundeam suav!

Aşa că, într-o după-amiază, pe când erau ai mei plecaţi la drum mai lung, mi-am luat inima în dinţi şi am cumpărat un pachet de ţigări More (pachet verde, că de-alea fumau "pretinile" mele). Am deschis larg fereastra de la cameră, că avea tata un simţ olfactiv extrem de dezvoltat şi nu voiam să mă deconspir, am pus picioarele pe masă (cum văzusem în filmele americane) şi... am tras un fum. Prima impresie... excelentă! Rotocoale stângace, fumul scos pe nas... au fost joacă de la prima încercare. Nu m-am înecat, nu mi-au dat lacrimile şi n-am tuşit nici măcar odată!

Deja mă umflam în pene şi râdeam pe sub mustăţi de toţi cei care îmi povestiseră că la primul fum de ţigară au pierdut câteva zile din viaţă. Am terminat ţigara fără urmări deosebite... eram mândră de mine! Aşa că am început-o şi pe a doua. Deja eram relaxată, aveam atitudinea omului care ştie ce are de făcut.

Hm... cugetam eu... deci toate poveştile auzite, sunt spuse de oameni care habar n-au să tragă un fum de ţigară! Simplu ca bună ziua!

Dădusem gata cam jumate din a doua ţigaretă, şi filozofam aiurea, când am simţit că-mi fuge scaunul de sub mine, iar podeaua o ia la sănătoasa. Ferestrele s-au alungit, iar plopii din depărtare mi s-au părut nefiresc de apropiaţi. Am simţit că-mi ard ochii, lacrimile înţepau ingrozitor şi stomacul meu a căpătat personalitate proprie, încercând să iniţieze o discuţie referitoare la prânzul din ziua respectivă.
Pân' aici! Mi-am impus şi ultima fărâmă de voinţă, încercând să mă îndrept spre bucătărie, în căutarea unui pahar cu apă. Dar ţi-ai găsit? Mai nou, holul apartamentului părea un fel de galerie subterană, fără lumină, fără aer. Mai ales fără aer.
Nu mai vedeam nimic în faţa ochilor, plămânii agresaţi refuzau să îşi mai facă datoria, şi în acel moment m-am gândit sincer că voi muri. Brusc mi s-a făcut milă de mine. Conform celor aflate de pe la babe, era mare păcat şi curată tragedie să mori fără lumânare. Mai mult târându-mă, am început să caut o lumânare. N-am găsit. M-a apucat bocitul. Aoleu, mor... şi n-are cine-mi ţine o lumânare! 
În cele din urmă, am aterizat pe un colţ de canapea, şi după ce mi-am recăpătat puţintel sufletul, am promis în sinea mea: dacă scap, nu mai trag din ţigară în viaţa mea!!


Şi-am scăpat... şi nici n-am mai fumat.

I'm blue

Aşa arăta cerul aseară. Norii aveau forme interesante şi păreau din hârtie.

Turnul de televiziune din Galaţi

Eu zic pas

V. e o femeie înaltă şi... mai robustă. Când vorbeşte, aude tot cvartalul, iar râsul "suav" face să vibreze ferestrele încăperii. Are mersul hotărât şi duduie pământul când trece pe lângă tine. E adevărat că are 35 de ani şi doi copii, aşa că, kilogramele în plus n-o incomodează deloc. Ce contează câteva straturi depuse, când oricum eşti măritată, posesoare de copii şi fără vreo intenţie de a mai face vreo cucerire? Văitându-se că are probleme cu sănătatea

Magia unei nopţi nedormite

Mi se pare mie, sau criza a adus şi ceva bun în viaţa noastră? Am observat că de la o vreme nu se mai aud pe stradă "divine" acorduri de manele. Din telefoanele mobile răsună doar Moonlight Sonata, Fur Elise, ba cred că am auzit şi Oda bucuriei la un moment dat. Acum, fiecare ascultă ce doreşte când e sunat de cunoscuţi, dar parcă e prea mare diferenţa...

O chestiune delicată

Mi-a fost greu să scriu aceste rânduri. Este vorba despre o chestiune delicată. Ţiganii, sau... cum să-ţi educi copilul să nu urască oamenii din jur. Nu sunt rasistă sau xenofobă şi în general nu am probleme cu nimeni atâta timp cât dă dovadă că e OM.

Ideea acestui post mi-a venit acum două săptămâni, după ce am fost cu clasa fetiţei mele la grădina botanică. Copiii fiind mici, au avut nevoie de însoţitori, aşa se face că printre mămici a fost şi o bunică. Bunică despre care am mai discutat. O bunică depăşită de situaţie, de copil, de viaţă în general.

5 filme de Oscar

Am primit o leapşă de la ea , şi mi-a plăcut, chiar dacă n-am mai văzut un film de multă vreme. Nu mă pricep la filme şi multe dintre cele în exces lăudate... mie nu mi-au plăcut, dar asta contează mai puţin. Am să încerc totuşi să aşez în pagină 5 filme de Oscar ce m-au lăsat pe mine fără suflare.
1. Pe primul loc e...

Eu şi prietenul Google

Am cam neglijat blogul în ultima vreme şi am rămas cu datorii, dar nu-i bai, le voi onora pe toate... la un moment dat. Însă relaţia omenirii cu internetul e strânsă, aşa că am avut ocazia să-mi dau seama că problemele ce mi-au dat mie bătăi de cap odată, frământă acum alte minţi şi suflete. Leapşa primită de la Alm "tratează" exact acest subiect.
Ştiţi reclama cu  "respiră-mi şi mie în telefon"?

Crecă's infractoare!

Sau ceva de genu'... de vreme ce mă urmăreşte FBI, nu?!
Am clipit de 3 ori şi cu oarece pioşenie am deschis mail-ul primit de la... FBI!!! Nu-mi venea să cred! Adică măritul şi atotputernicul FBI nu are altă treabă decât să mă urmărească pe mine.
Pff! Ce persoană importantă sunt... şi eu habar n-aveam!

cutiuţa cu spam