Dupa ce a trecut ploaia, am fost sa ne plimbam. Pe drum: mi-e sete, vreau sa urc pe scarile alea, vreau sa mergem pe acolo, hai sa ne intoarcem, hai totusi pe acolo, vreau bratara aia (nu se poate mama, e o bratara pentru fete, tu esti mica. "NU SUNT FETITA, SUNT FATA... si vreau bratara aia." "nu se poate mama, e o bratara pentru ... femei, tu esti fata" - si culmea! A functionat! Am reusit sa o iau din fata vitrinei fara scandal! Uau, ce tare sunt! I-am luat oricum o chestie din aia de facut balonase de sapun. Super incantata!
In drumul spre casa am trecut pe langa un magazin cu delicatese; bineinteles ca a vrut niste trufe de ciocolata si i-am luat. Cand am iesit din magazin, i-am dat o trufa sa o manance dar m-a refuzat: "nu mami, mananc acasa, nu pe strada!". Copilul meu stie ca nu e frumos sa manance pe strada!! M-am holbat la ea si mi-am spus: "maama, da' ce bine te-am educat!".
Pentru ca nu reusea sa faca balonase si sa alerge dupa ele, am luat eu tubul cu pricina si am inceput sa-i fac baloane. Alerga dupa ele si tipa cand prindea unul... era amuzant, ne distram.
Tocmai cand ne distram mai bine, trece o suita interesanta pe langa noi: o bunica scortoasa si foarte gatita, fiica sau nora, gatita si aia de mama focului si un baietel de vreo doi anisori. Nu mi-ar fi atras atentia daca n-as fi auzit-o pe bunica, comentand: "femeie in toata firea, se joaca pe strada cu copilul, in loc sa fie serioasa". N-am mai auzit ce bombanea, dar privirea plina de dispret - si cuvantul "educatie" ce a ajuns pana la urechile mele, m-au amuzat. Chiar asa! Eram culmea, indrazneam sa ma joc cu fetita mea pe strada. Chiar am tupeu si lipsa de bun simt!
Culmea e ca pustiul lor, fascinat de joaca mea cu Andreea, s-a smuls din mainile mamei sale si a venit spre noi. Moment in care bunica si mama au sarit agitate pe el si l-au luat de langa noi pe sus. Mi-am oprit fetita si le-am lasat sa se indeparteze. Am ras. Si acum rad.
Cat de odihnita sa-ti fie mintea sa judeci un parinte ce se lasa prins in jocul copilului?? Si ma intreb la randu-mi: oare ce educatie va primi pustiul respectiv de la doua... cotofene constipate, pentru care conteaza mai mult aparentele decat sufletul? Uite-asa isi fac aparitia viitorii fitzosi, frustrati si "vedetzi" de bani gata.
Intamplarea imi aduce aminte de o alta minune vazuta in parc: un baietel de vreo doi anisori cu mamica. Au stat in parc vreo doua ore: timp in care mama a vorbit TOT TIMPUL la telefon, fara sa se ocupe de cel mic. Cand a terminat de vorbit, l-a luat pe micut de o aripa si au plecat acasa. In timpul asta, eu m-am jucat in nisip cu fetita mea si cu inca un baietel. Construiam castele si broaste testoase. E inutil sa spun ca eram singura mamica din parc, care se juca impreuna cu copilul.
Nu sunt o mama perfecta, imi pierd de multe ori rabdarea, dar incerc sa ma corectez si incerc sa cresc odata cu fetita mea. Pentru ca astia mici au obiceiul sa vina pe lume fara manual de instructiuni si nimeni, absolut nimeni, nu te poate pregati pentru ce urmeaza dupa ce intra in viata ta un astfel de ingeras.
Si cand te gandesti ca sunt atatia copii ce simt lipsa parintilor in viata lor...
