miercuri, mai 12

Culmea tupeului










Dupa ce a trecut ploaia, am fost sa ne plimbam. Pe drum: mi-e sete, vreau sa urc pe scarile alea, vreau sa mergem pe acolo, hai sa ne intoarcem, hai totusi pe acolo, vreau bratara aia (nu se poate mama, e o bratara pentru fete, tu esti mica. "NU SUNT FETITA, SUNT FATA... si vreau bratara aia." "nu se poate mama, e o bratara pentru ... femei, tu esti fata" - si culmea! A functionat! Am reusit sa o iau din fata vitrinei fara scandal! Uau, ce tare sunt! I-am luat oricum o chestie din aia de facut balonase de sapun. Super incantata!


In drumul spre casa am trecut pe langa un magazin cu delicatese; bineinteles ca a vrut niste trufe de ciocolata si i-am luat. Cand am iesit din magazin, i-am dat o trufa sa o manance dar m-a refuzat: "nu mami,  mananc acasa, nu pe strada!". Copilul meu stie ca nu e frumos sa manance pe strada!! M-am holbat la ea si mi-am spus: "maama, da' ce bine te-am educat!".
Pentru ca nu reusea sa faca balonase si sa alerge dupa ele, am luat eu tubul cu pricina si am inceput sa-i fac baloane. Alerga dupa ele si tipa cand prindea unul... era amuzant, ne distram. 
Tocmai cand ne distram mai bine, trece o suita interesanta pe langa noi: o bunica scortoasa si foarte gatita, fiica sau nora, gatita si aia de mama focului si un baietel de vreo doi anisori. Nu mi-ar fi atras atentia daca n-as fi auzit-o pe bunica, comentand: "femeie in toata firea, se joaca pe strada cu copilul, in loc sa fie serioasa". N-am mai auzit ce bombanea, dar privirea plina de dispret - si cuvantul "educatie" ce a ajuns pana la urechile mele, m-au amuzat. Chiar asa! Eram culmea, indrazneam sa ma joc cu fetita mea pe strada. Chiar am tupeu si lipsa de bun simt! 

Culmea e ca pustiul lor, fascinat de joaca mea cu Andreea, s-a smuls din mainile mamei sale si a venit spre noi. Moment in care bunica si mama au sarit agitate pe el si l-au luat de langa noi pe sus. Mi-am oprit fetita si le-am lasat sa se indeparteze. Am ras. Si acum rad. 
Cat de odihnita sa-ti fie mintea sa judeci un parinte ce se lasa prins in jocul copilului?? Si ma intreb la randu-mi: oare ce educatie va primi pustiul respectiv de la doua... cotofene constipate, pentru care conteaza mai mult aparentele decat sufletul? Uite-asa isi fac aparitia viitorii fitzosi, frustrati si "vedetzi" de bani gata.

Intamplarea imi aduce aminte de o alta minune vazuta in parc: un baietel  de vreo doi anisori cu mamica. Au stat in parc vreo doua ore: timp in care mama a vorbit TOT TIMPUL  la telefon, fara sa se ocupe de cel mic. Cand a terminat de vorbit, l-a luat pe micut de o aripa si au plecat acasa. In timpul asta, eu m-am jucat in nisip cu fetita mea si cu inca un baietel. Construiam castele si broaste testoase. E inutil sa spun ca eram singura mamica din parc, care se juca impreuna cu copilul. 

Nu sunt o mama perfecta, imi pierd de multe ori rabdarea, dar incerc sa ma corectez si incerc sa cresc odata cu fetita mea. Pentru ca astia mici au obiceiul sa vina pe lume fara manual de instructiuni si nimeni, absolut nimeni, nu te poate pregati pentru ce urmeaza dupa ce intra in viata ta un astfel de ingeras. 

Si cand te gandesti ca sunt atatia copii ce simt lipsa parintilor in viata lor...

5 comentarii:

  1. Fiecare individ e diferit. Bucuria unui copil la varsta frageda este joaca si iubirea parintilor. Daca nu-i sunt oferite, in mintea si inima sa vor incolti numeroase idei ce-l vor afecta in viitor.
    Un copil e o bucurie fara amrgini, sanatatea si zambetul sau sunt cele mai pretioase cadouri pe care le poate primi un parinte. Daca nu ii oferi insa ocazia sa se joace, sa se simta copil, nu poti cunoaste aceste bucurii.
    Cele doua cucoane ce necesita Activia se cred superioare in timp ce tin nasul pe sus dar nu observa ce isi doreste si baietelul pe care-l poarta dupa ele ca un simplu accesoriu.
    Un copil nu este un accesoriu, este o fiinta care are nevoie de atentie pentru a se dezvolta armonios.

    RăspundețiȘtergere
  2. Din pacate, nu e singurul caz vazut. Daca dai o raita prin parc sa vezi ce frumos stau mamicile la o barfa mica in timp ce odraslele isi fac de cap!

    RăspundețiȘtergere
  3. mda...foarte mult tupeu iti treb ca sa te lasi prinsi de jocul copilului tau si sa te joci cu el..mie mi se pare ceva mai mult decat normal sa stai sa te joci cu propriul tau copil, pentru ca, chiar si atunci cand se joaca au nevoie de atentia ta...eu nu am avut parte de asta decat in primii 3 ani cat am stat cu mama acasa...ca dupa aia ai mei au lucrat si eu aram la gradi...si cand veneau acasa dupa 10 ore de munca sau dupa o tura de noapte numa chef de jucat cu mine nu aveau...atunci nu i-am inteles si eram mereu suparata pe ei pentru ca niciodata nu aveau timp pentru mine...dar acum am inteles ca au muncit pentru mine de fapt, ca sa ma poata creste si sa imi asigure un viitor!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt prea putini tineri care realizeaza sacrificiile pe care le-au facut parintii pentru a le oferi o educatie buna si aproape tot ce isi doresc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Intr-adevar! Majoritatea sunt preocupati sa se dea in spectacol pentru a capta atentia parintilor sau pur si simplu pentru ca asa e "cool". Plus ca nu realizeaza ca daca au de toate e pentru ca cineva (parintii) s-au sacrificat pentru ei si au impresia ca li se cuvine lumea si tot ce se afla in ea. DAR, dar... uneori si parintii au partea lor de vina si cand spun asta nu vreau sa judec pe nimeni - trag doar concluzii din ceea ce vad in fiecare zi.

    RăspundețiȘtergere