Seduces me

Every thing you are, every thing you'll be

Touches the current of love

So deep in me

Every sigh in the nigh, every tear that you cry,

Seduces me...

And all that I am, and all that I'll be,

Means nothing at all, if you can be with me

Your most innocent kiss, or you sweet caress

Seduces me...

I don't care about tomorrow

I've given up on yesterday

Here and now is all that matters

Right here with you is where I'll stay

Every thing in this world

Every voice in the night

Every little thing of beauty

Comes shining through in your eyes

And all that is you, becomes part of me too

Becouse all you do,

Seduces me...

And if I should die tomorow

I'd go down with a smile on my face 

I thank God I've ever known you

I fall on my knees

For all the love we've made

Every sigh in the night

Every tear that you cry

Seduces me... seduces me...

And all that you do,

Seduces me...

Puisor aniversat

3 saptamani

6 luni

1 ani si 6 luni

2 ani

3 ani

4 ani

Pe 15 aprilie 2006 venea pe lume micuta Andreea. Acum o ora a implinit 4 ani. La multi ani, raza mea de soare! Mami si tati te iubesc!

Programarea

Ieri am mers la medicul de familie sa iau o reteta. In fata cabinetului aglomeratie, ca de obicei. Ei, nu-i nimic imi spun, o reteta se elibereaza imediat. Imi era cam groaza de sala de asteptare pentru ca eram cu fetita mea, care are o placere fantastica sa alerge si sa faca precum indienii pe holul de la medic... 


Lumea putin agitata... pe usa cateva anunturi lipite stramb peste alte anunturi. Erau noile hotarari ale casei de asigurari de sanatate si instiintau pacientii ca beneficiaza de consultatie DOAR daca si-au facut programare cu 3 zile inainte. Adica daca esti in varsta, ai tensiunea 24 cu 9 si te simti "putin" rau te programezi si peste 3 zile te consulta. Tu poti muri linistit intre timp, programarea e facuta. Sau daca vrei o adeverinta, iti faci o programare pentru a treia zi - bine, pentru asta chiar merge cu programare ca doar nu afli peste noapte ca iti trebuie o amarata de adeverinta a doua zi la 7 dimineata. Am uitat sa precizez ca se fac doar 20 de programari pe zi, daca mai vine vreun neinspirat fara programare, n-are decat s-astepte pana la sfarsitul programului si daca mai are doamna doctor timp il consulta si pe el, contra unei taxe de 25 de lei. 


Programul doamnei doctor fiind de 5 ore/zi, mi se pare normal sa nu poata consulta mai multi pacienti in aceeasi zi. Unde mai pui la socoteala ca in timpul destinat pacientilor mai vine si cate o "cunostinta" care ii mai arata ultimul catalog de la nu stiu ce cosmetice, o persoana care doreste sa o covinga pe doctora ca e musai sa-si faca asigurare contra uraganelor sau mai stiu eu ce prietena care n-are ce face si mai taie putina frunza la caini in cabinetul cu 20 de programari facute cu 3 zile inainte.

Acum, eu pot sa-mi fac programare, nu-i problema, am inteles ca se doreste aglomerarea din fata cabinetului. Dar daca micuta mea face febra brusc (asa cum fac astia mici de obicei), sau face o indigestie ori altceva... care necesita consult medical imediat dar totusi nu e de dus la spitalul de copii, unde ori nu se uita nimeni la tine si mori asteptand, ori te interneaza imediat (si te lasa sa astepti in salon...), intr-o astfel de situatie cum se procedeaza?

De aia e asa "sanatoasa" populatia tarii noastre! Se platesc asigurari de sanatate pentru tata mare si beneficiezi de consult medical de doi lei. Si ala platit pe loc, altfel nu discuta nimeni cu tine. Si uite-asa ajungi sa te tratezi dupa ureche, ca sa nu mai stai la cozi interminabile si sa nu mai dai alti bani la consultatia "gratuita" de la medicul de familie!

Treaba cu programarea o pot intelege si mi se pare in regula, pentru ca asa vii linistit la cabinet fara teama ca vei gasi acolo rand ca la carne pe vremuri. Deci e de bine.

Mai grav mi se pare refuzarea acordarii primului ajutor in caz de urgenta. Pentru ca, de la spital te trimit la medicul de familie, iar acesta refuza sa te primeasca daca nu ai programare facuta din timp. Deci nu e bine.

Pai atunci cum e mai bine?? Pentru ca eu am senzatia ca ma invart in jurul cozii... deja am ametit.

Seduces me

Ce-au avut cu cainele?

Seara trecuta, din lipsa de ocupatie, m-am asezat comod in fotoliu si m-am uitat la film. N-am mai vazut un film de multa vreme, asa ca n-a mai contat ce rula la tv, eram langa sotul meu si am savurat momentul. Am mai prins o parte dintr-un film ce parea promitator (avand in vedere ca era trecut de jumate). Si... urmeaza actiunea! 


Super frate! Deci erau unii undeva, n-am inteles unde, si erau vanati de un crocodil imens. Cand ne-am prins noi ca e film la tv, erau hapaiti deja cativa dintre ei. Moama... si crocodilu' asta, dupa ce ca era imens, era pus pe rele... da' stii cum? Rau de tot! Voia cu orice pret sa-i extermine pe toti nenorocitii aia, care nu stiu cum naiba nimerisera tocmai acolo unde era namila nesatula (am voie sa spun asta!?). Bineinteles, cainele din dotare a fost servit drept aperitiv, sau desert, ca era la urma.

Sfarsitul s-a incadrat in tiparele clasice, cum era normal, adica au scapat putin sifonati un el si o ea, iar bestia a fost ucisa de el - care a fost cu 5 secunde mai istet decat animalul care ar fi scos de la faliment o intreaga fabrica de posete si geamantane. Filmul, un total fiasco, mi-a adus aminte de "celebrul" Aligatorul, pe care l-am vazut acum vreo 20 de ani la cinema. Pe vremea aia mai erau cinematografe in oras.

Ce n-am inteles eu este: ce-au avut domnule, cu bietul caine?? 

In concluzie, cand n-aveti ce face, butonati cu spor telecomanda. Daca insistati poate aveti norocul sa dati de un film foarte prost. Sau daca n-aveti timp de film, urmariti stirile de la protv (n-are importanta de la ce ora, toate sunt la fel). Dureaza mai putin, dar efectul e acelasi... garantat!

Hey, Soul Sister

Amintirea durerii

Imi privesc fetita si ma minunez de repeziciunea cu care trece timpul. Ea e masura amintirii unei crunte suferinte. Si pentru ea trebuie sa-mi innabus toata durerea ce o strang in suflet de-atata timp. Atat de mult ma straduiesc incat uneori ma pacalesc si pe mine. Insa durerea nu dispare, nu piere atat de repede... mai trebuie timp, mai trebuie uitare... Dar oare se uita durerea, oare sunt rani ce se vindeca? Si daca se vindeca, oare cicatricile nu dor? Sau doare doar amintirea ranii avute, sau poate e amintirea durerii traite... Aminitirile dor? Da. Doare sufletul ranit, doare inima sangeranda, doare lipsa unui om. Doare lipsa cuvintelor. 
Si daca sufletul ingheata... se topeste in suvoiul de lacrimi. Si uneori cuvintele sunt de prisos, o ceata pune stapanire pe toata fiinta si nici nu mai stii daca suferi sau e doar o inchipuire. 

Ma salveaza zambetul si inocenta micii fapturi, ma salveaza iubirea unui om ce-mi sterge lacrimile, ma salveaza amintirea unor cuvinte si toata dragostea ultimei imbratisari.

Un picior in minus!

Asa arata mica vacuta schilodita, pentru care copilul meu a varsat lacrimi amare in aceasta seara mai bine de o jumatate de ora. A se observa piciorul lipsa, care zace prin cine stie ce colt; picior care a mai fost rupt si lipit de tati de nu stiu cate ori, pentru ca odorul meu tine foarte mult la jucariile sale, indiferent cat de jalnic arata. Intr-un final s-a potolit, dar a fost atat de nazuroasa in continuare incat am simtit ca ma lasa puterile. 

Dupa ce toata ziua am lucrat la un proiect cu personalitate proprie, care nu avea nimic in comun cu viziunea mea finala,  cand pe seara protv-ul m-a bagat in sperieti cu stiri(cine m-a pus??) despre toate nenorocirile posibile de pe fata pamantului... scumpetea mea de fetita a facut un spectacol... 

Imi odihnesc putin nervii! Deja ma pregatesc de runda a doua - cand vom merge la culcare. Acum vreo ora m-a intrebat cat e ceasul si cand a auzit de 9 seara... a simtit nevoia sa completeze: "e 3 ziua! mai stam sa ne jucam...", adica sa se mai joace ea, pentru ca pe mine m-a concediat de la jucariile ei "acum ma joc eu, nu tu". Asa ca pot sa ma recreez cateva clipe, cu acordul copilului!

Cu multa nostalgie imi amintesc de lunile in care era doar un bebelus... cumintica, manca la ore fixe si fara nazuri, la ora 21 deja dormea, ce mai, era o minune de copilas! Nici acum nu e dezastru total, dar isi dezvolta personalitatea si trece de la o stare la alta cu atata rapiditate, incat uneori ma ia prin surprindere. Cum tati nu prea e pe acasa, eu sunt cea pe care isi testeaza ideile si care trebuie sa vina cu raspunsuri la sutele de intrebari pe care le pune zilnic.

Insa seara, dupa ce adoarme, ma uit la ea si nu-mi vine sa cred ce repede a crescut. E un miracol! A fi mama e intr-adevar cel mai minunat si cel mai greu lucru de pe pamant. Nu te pregateste nimeni pentru ceea ce urmeaza, inveti din mers, te bucuri, suferi si te minunezi de transformarea micii fapturi in om. Te simti si atotputernic si neputincios in a-ti forma copilul si a-l apara de tot ce stii ca i-ar face rau.

Gata. Am terminat pentru ca devin nostalgica.

Sarbatori fericite si... o conducta sparta

Eu locuiesc la bloc. Bloc turn (ce-i drept, are numa' 10 etaje), dat in "functiune" cu cateva luni inainte de venirea mea pe lume, deci e o cladire destul de veche. Am niste vecini... minunati, dar asta e alta poveste.

De cativa ani incoace, de Paste sau de Craciun se sparge cate o teava prin vecini. Nu stiu daca sa rad sau sa urlu de nervi, dar deja m-am obisnuit. Anul acesta nu a fost cu nimic deosebit fata de anii precedenti. Numai ca "minunea" s-a intamplat dupa Paste, adica astazi. Dimineata cand am intrat in baie am auzit in perete un zgomot inconfundabil (am urechea atat de sensibila la susurul apei...). L-am chemat imediat pe sotul meu, care a incercat sa se uite (?) pe langa conducte in sus - desi n-am inteles de ce, pentru ca la cat de tare curgea apa, era evident ca pe la un etaj superior exista o conducta sparta, nu fisurata.

Domnul meu a plecat imediat sa investigheze. Nu suntem genul care batem in calorifer de la primul stranut, sau ne alarmam de la prima picatura de apa cursa din tavan; si chiar daca am avut momente in care  puteam filma "Singing in the rain" la noi in baie, suntem totusi constienti ca locuim la bloc si trebuie sa ne bucuram de fiecare moment petrecut in scumpa nostra casa.

Spre bucuria mea, problema s-a rezolvat in cateva ore. Nici acum nu pot crede ce noroc am avut anul acesta: conducta cu pricina nu s-a spart in ziua de Paste! Sau de Craciun! Pentru ca am aflat cu stupoare ca teava era fisurata din toamna (!), dar vecinii nu au reparat-o pentru ca au avut nunta, apoi au plecat in luna de miere, apoi a venit Craciunul... si daca nimeni nu a reclamat vreo neplacere... de ce sa fie reparata?

Boulevard of broken dreams

De cateva zile ascult intruna doua melodii. Le-am pus pe blog, poate ma "vindec". :))