duminică, octombrie 10

Milionăreasă mă fac!

  Din curiozitate şi... o oarecare lipsă de ocupaţie, m-am înscris şi eu pe BlogMoney. N-am înteles prea bine cum stau lucrurile pe acolo (neuronul meu e amorţit de la nurofen si paracetamol), dar am făcut ochii maaari la asta: auzi, un post de pe blogul meu valorează 256 de lei (dintr-ăştia noi!).
Şi eu mi-am făcut blog să-mi ocup timpul liber pe care oricum nu-l aveam...
Îmi permit totuşi să am îndoieli, deocamdată vedem cum stau lucrurile.


Later edit: milionăreasă = milionar + easă (cuvânt inventat!) :))

I like

sâmbătă, octombrie 9

Cum e mai bine?

Darias intreabă femeile cat de departe ar merge pentru copiii lor.   Am vrut să-i las un comentariu, dar mi-am dat seama că aveam prea multe de scris, de unde şi ideea acestui post.

Deci, cât de mare e sacrificiul pe care l-ar face o femeie pentru copilul ei?

Fiecare mamă işi doreste tot ce-i mai bun pentru puiul ei, şi uneori e greu să-ţi faci pruncul fericit când chipul tău e încordat de griji. Te trezeşti făcând mii de planuri şi încerci zeci de scheme pentru a nu simţi copilul unele neajunsuri. Femeia e cea care adună de obicei noianul de griji ce se abate asupra familiei. Şi nu pentru că bărbaţii ar fi nepăsători, ci pentru că sunt diferiţi.
Însă ce faci când simţi că nimic nu mai merge? E plecatul afară o soluţie? Poate fi... sau poate nu e. Îţi trebuie o doză de curaj şi multă disperare. Disperarea te poate împinge spre lucruri necugetate sau te poate forţa să iei cea mai bună hotărâre din viaţa ta. Disperarea anihilează teama de necunoscut, de eşec... teama a lăsa copilul pe alte mâini.

Alegerea depinde de fiecare femeie/familie in parte. Ceea ce este bun pentru mine, poate să nu fie soluţia ideala pentru tine, şi invers. De exemplu, fetiţa mea e încă micuţă si nu aş avea cu cine să o las. Până acum a stat doar cu noi. Nu avem bunici la dispozitie - soacra e bolnavă, nu se pune problema sa stea cu copilul, iar pe mama nu aş risca sa o las cu fetiţa si cu soţul meu acasă... pentru că am convingerea indubitabilă că in felul acesta evit izbucnirea celui de-al treilea război mondial! De asemenea, nu aş avea încredere într-o bonă (şi am motivele mele).

În aceste condiţii, m-aş considera o mamă iresponsabilă dacă aş pleca de lângă copil. Chiar dacă intenţiile mele sunt bune, sacrificiul e mult prea mare. Copilul e cel sacrificat! Iar eu n-am adus un suflet nevinovat pe lume pentru a-l chinui, pentru a-l creşte incomplet, lipsit de iubirea şi căldura sufletească a mamei. Pentru că, oricât de mult ne-am dori, nu putem păstra legătura intactă de la mii de km. Aş câştiga într-o parte doar ca să pierd enorm în altele. Ce folos că i-aş putea oferi fetiţei absolut orice, insă n-aş fi lângă ea când ar aşterne pe hârtie primele litere!? Oare banii compensează lipsa unui părinte (a mamei în special) de lângă un copil? NU! 

Ştiu din experienţă cum e să creşti având o mamă mereu pe drumuri. Rezultatul? Tata a fost lângă mine in cele mai importante momente din viaţa mea, legătura cu mama fiind slabă şi la ora actuală. Acum la maturitate i-am înţeles motivele, însă tot gândesc în anumite momente că se putea şi altfel.

Revenind, nu cred că lipsa unui anumit confort duce la destrămarea unei relaţii, ci mai degrabă lipsa dragostei, încrederii şi a respectului. E adevărat că banii întreţin fericirea, însă cunosc destule cupluri care s-au despărţit după ce viaţa lor s-a îmbunătăţit din punct de vedere material. În plus, timpul şi distanţa nu lucrează întotdeauna în favoarea soţilor. Sunt mulţi aceeia care şi-au găsit "marea dragoste" pe drumul făcut pentru binele copilului. Însă ştim sigur ca micuţul a cerut la un moment dat doar un pantalon mai fistichiu, nu şi un nou tată sau o altă mamă.

Bine, am minimalizat, pentru că nevoile unui copil nu se reduc la o jucărie scumpă sau o haină la modă, însă în aşa ceva se transformă de cele mai multe ori, după ce unul dintre părinţi pleacă din sânul familiei pentru a spori veniturile. Crescând într-o epocă în care aproape totul era interzis ori se putea procura doar pe sub mână, pe mulţi i-am auzit spunând "dacă n-am avut eu, măcar el să nu ducă lipsă". Şi astfel, deşi bine intenţionaţi, unii nu reuşesc să ofere decât o educaţie defectuoasă, învăţându-şi odraslele cu totul de-a gata, având convingerea că totul li se cuvine. Ceea ce mi se pare greşit. Însă, oare cum e mai bine?

Într-un final, rămân la convingerea că fiecare femeie ştie ce e mai bine pentru copilul ei şi va face tot ce-i stă în puteri pentru a-i oferi acestuia o viaţă cât mai bună şi lipsită de griji.

sâmbătă, octombrie 2

Parada feţelor triste

Ieri am fost la bibliotecă. Cu autobuzul.
În faţa mea două fete trase la indigo, adică îmbrăcate/pieptănate identic. Una era machiata cam aşa . Cealaltă... părea desprinsă de pe coperta unei reviste (de scandal). Deşi era puţin trecut de ora prânzului, domnişoara avea faţa tencuită cu un strat gros de fond de ten, peste care aplicase cu generozitate vreo doua cutiuţe de fard de obraz. Părul negru iniţial, era acum fără luciu, ars de la atâta întins cu placa, şi-ar fi avut nevoie de atingerea intimă a unui şampon. O pereche de ochelari de vedere fistichii, aerul plictisit şi atitudinea arogantă, făceau muritorii de rând (călătorii) să fie uşor recunoscători fetei pentru onoarea de a respira acelaşi aer îmbâcsit.
Le priveam şi încercam să le ghicesc, fără succes, vârsta. La un moment dat au urcat două băbuţe: cam de aceeaşi statură, îmbrăcate in negru, având pe cap pălării de fetru... identice. Probabil erau surori. Pentru că s-au aşezat lângă domnişoarele mele, le-am putut "admira" în voie. Aveam în faţa mea două perechi nostime, însă mi s-a părut bizar să realizez ca doamnele (trecute de multe decenii de prima tinereţe) emanau mai multă energie si voie bună decât fetiţele plictisite.
Acum, am ajuns şi eu să mă întreb: ce e cu atitudinea asta la unii tineri? Îţi dau senzaţia că s-au născut plictisiţi.

luni, septembrie 27

Traiasca bunul-simt! (ce-o mai fi si ala...)

Nu mai stiu de ce mi-am facut blog. Oricum, multa vreme nu prea am scris nimic, apoi incet, am inceput sa mai adaug cate o pagina in el, si a prins a-mi placea. E refugiul meu. Nu am cine stie ce veleitati scriitoricesti si nici nu cred ca voi avea vreodata - pe blog scriu pentru placerea mea, si pentru a-i arata peste ani, fetitei mele, mici franturi din viata ei.

Desi n-am crezut ca articolele mele vor avea impact asupra cuiva, se pare ca au avut - cel putin unul dintre ele.

Cititorul a fost atat de "impresionat" incat a copiat articolul integral, si l-a asezat in paginile blogului sau.

Deoarece bunul simt mi-a dictat sa contactez omul intr-un mod civilizat, i-am lasat un comentariu pe blog, la postul cu pricina. Pentru ca nu s-a intamplat nimic, i-am trimis si un mesaj la adresa de contact, in care il rugam sa stearga articolul respectiv sau sa faca trimitere "clickaibila" catre blogul sursa (pentru ca momentan, la o verificare superficiala, google a inteles ca eu i-am copiat omului postul!!). Rezultatul? Nici o reactie!

Sunt dezamagita, pentru ca respectivul are la profil, ca domeniu de interes/de activitate... religia!! Insa am aruncat o privire mai atenta prin paginile blogului si mi-am dat seama ca proprietarul cu asta se ocupa: cu copy/paste-ul de pe alte site-uri, pentru ca n-am vazut un singur articol scris de manuta lui, toate sunt copii ale unor articole din ziare, bloguri sau carti, la sfarsitul carora este scris anemic, autorul (fara a lasa un link spre sursa, fara a instiinta persoana ca i-ai preluat munca - asa cum se procedeaza).

Intr-un final m-am hotarat sa scriu despre asta. Nu-i voi da numele deoarece nu vreau sa-i fac publicitate si trafic. Insa e bine sa va verificati din cand in cand articolele... nu se stie, puteti oricand avea surpriza sa constatati ca ceea ce scrieti e xeroxát.



LATER EDIT: Si-a cerut scuze si a sters articolul din blog. Nu ma asteptam, dar am avut parte de o surpriza placuta.

Se pare ca exista totusi si bun-simt.

sâmbătă, septembrie 18

Sssht... doamnele discuta!

Zilele trecute, in microbuz, doua doamne ferchezuite nevoie mare, strigau una la alta ca pe tarlaua bunicului discutau "DISCRET", facandu-si loc prin aglomeratie. Desi aveam castile la urechi, vocile ascutite acopereau orice alta sursa sonora.

"- Si cum soro, speli la mana acum?!? zice una. (imi dau seama ca erau in mijlocul conversatiei.)
- Daa, s-a stricat iarasi masina de spalat. E a doua oara, m-am saturat.
- Ahh, am spalat si eu la mana la viata mea... numai sufletul meu stie cat m-am chinuit... - completeaza prima cu naduf.
- Daa. Dar oricum sosetele tot la mana le spalam, ca nu ies cum trebuie la masina. Mai ales alea albe!
- Mie-mi spui?! Si eu tot asa! Si eu, si fiica-mea, numai albe purtam.  Si spaaaal... Da' eu nu le las sa se adune, spal in fiecare zi. Noroc ca n-am barbat, ca se adunau o gramada.
- Nici eu nu le las... mai ales ca acum nu mai merge masina... zice prietena amarata.
- Nu le las, zice prima, fara s-o asculte pe cealalta. In fiecare zi spal cate 30-40 de perechi..."

In acel moment m-am foit pe scaun si un zambet stramb s-a transformat intr-o tuse usoara. Deci doamna (mama de fata) spala in fiecare zi cate 30-40 de perechi de sosete...

O fi fost miriapod si nu m-am uitat eu bine la ea.

joi, septembrie 16

Andreisme (II)

Ce inseamna inteligent?

Andreea: Inteligent inseamna cand un baiat castiga mereu si se lupta cu alt baiat... rau. (in ordinea asta!)
Eu:           Un baiat?
A:            Mda.
Eu:           De ce numai un baiat? O fata nu poate fi inteligenta?
Andreea:  Nuuuuuuu!!!!!!!!!!
Eu:           De ce?
Andreea:  Pai... asa, pentru ca nu poate!