Sub vraja lui Moş Gerilă

A trecut apocalipsa.
A trecut şi Crăciunul.
Spre deosebire de anii trecuţi, acum am fost şi eu cuprinsă de emoţia sărbătorilor... pentru vreo 5 minute. Am cumpărat cadouri pentru iubirile mele, am vorbit la telefon cu cei mai aproape de sufletul meu, ba chiar am îngânat şi câteva colinde cu Andreea.
Asta se întâmpla înainte de serbare. Venise acasă atât de îmbufnată:

În sfârşit!

A nins.

Probabil nu are nici un rost să descriu surpriza şi încântarea de pe chipul micuţei mele la vederea peisajului gătit de sărbătoare. Toată lumea ştie cum sunt cei mici, iar Andreea nu face nicio excepţie.

Candidăm, candidăm iarna...

Despre "eleganţa" politicienilor locali am mai discutat. Şi mi se pare firesc să mai aduc odată vorba despre asta, nu de alta, dar parcă familia mea n-a fost nicicând atât de stimată şi onorată cum a fost în anul de graţie 2012.

Prin luna mai, în preajma zilei Sfinţilor Constantin şi Elena, descoperim în cutia poştală o felicitare semnată de un politician local (al cărui nume nu l-am reţinut); felicitare adresată tatălui meu.
Am citit şi m-am minunat.