joi, august 18

Înapoi la Sanda Marin... cu dragoste

Am o prietenă în lista de facebook, care e pasionată de gătit şi e mare fană a site-urilor de bucătăreală. Prin intermediul ei aflu şi eu despre diverse reţete care mai de care mai deliciose şi mai încântătoare ochiului.
Aşa se face că ieri m-a atras fotografia unei creme uşoare de brânză. Dau click şi mă duc la pagina cu pricina, să văd modul de preparare. Cum îmi era şi puţin foame, având lipită de retină fotografia produsului finit, mă uit lacomă după ingrediente. Deja îmi închipuiam cam ce ar fi necesar, dar trebuia respectată reţeta, nu?
Şi mă uit cum spuneam, după compoziţie... atâta doar că în loc de ingrediente, sub titlul reţetei era o reclamă.

Acum... ştie toată lumea utilitatea publicităţii...
Numai că reclama la crema pentru hemoroizi ce promitea un "efec" (aşa scria!) garantat în 48 de ore, nu mi s-a părut a fi în deplină armonie cu titlul, cu reţeta şi cu site-ul. Abia sub minunatul tratament natural erau înşiruite ingredientele şi modul de preparare al antreului. Am zis pas.
Cele două creme sunt... relativ incompatibile... după gândul şi judecata mea, aşa că mi-a cam pierit pofta, însă nu m-am descurajat. Trec rapid la altă reţetă al cărui nume părea cunoscut... într-un anumit fel.

Brânzoici. 
Suna cam bizar, dar am mers pe pagina respectivă cu amintirea brânzoaicelor pufoase şi parfumate pregătite în copilăria mea, de mama. Mi-a trecut şi de astea. 
Nu ştiu cum să spun, dar cuvântul "brânzoici" nici nu există în dicţionar. Nu mai vorbesc de faptul că am 4 cărţi de bucate şi toate au la cuprins reţete de brânzoaice, nu brânzoici! Dar nu mai conta, eu oricum nu sunt mare bucătăreasă aşa că nu am pretenţia că le ştiu pe toate, iar brânzoicii păreau să promită un dezmăţ al papilelor gustative şi bineînţeles că m-am repezit să listez reţeta. 
Dar ia reţeta de unde nu e. Exista însă o reclamă la un preparat nemaivăzut care promitea să elimine candida în doar patru săptămâni. 
Oh, yeah! 
O persoană care părea să fi terminat primele două clase cu oarece probleme, lăuda minunaţii brânzoici într-un comentariu scurt. Ingredientele şi  modul de preparare lipseau. Era o trimitere către un alt site, unde în mod evident... nu am găsit ceea ce căutam.

Concluzie? Reclamele de pe unele site-uri cu mâncare sunt de toată jena. A pune reclame cu tratamente pentru candida şi hemoroizi pe un site culinar e ca şi cum ai pune reclame la prezervative şi canale tv. pentru adulţi, pe patriarhia.ro.

În mod paradoxal, sunt fericită acum. N-am mâncat nimic de ieri, ceea ce înseamnă mai puţine calorii consumate şi evident o siluetă mai zveltă. În plus, postul forţat m-a cam sleit de puteri aşa că vorbesc mai puţin deoarece nu mai am energie. Nu e amuzant să vorbeşti când ai băut apă două zile la rând, iar criza biliară ameninţă să se declanşeze dintr-o clipă în alta.
Dar nu asta contribuie la fericirea conjugală ci soţul meu, care apreciază tăcerea mea şi faptul că mă străduiesc să  mă menţin în formă.  E încântat de silueta mea şi e mândru nevoie mare că are la braţ o nevastă topmodeală. Paloarea feţei o pune probabil pe seama faptului că am evitat să stau prea mult la soare în ultima vreme. Iar tăcerea... pesemne se gândeşte că m-am maturizat... ideea e că la noi în casă domneşte o pace şi o armonie... de n-ai văzut! 
De asta zic că-s fericită. 
N-am găsit eu reţetele râvnite, dar am descoperit secretul unei căsnicii perfecte! 




7 comentarii:

  1. maica , io zic sa schimbi doctorul , daca vrei sa nu trecem intr-o zi blogul tau , la valorificari postm..... :))mai bine bei cei de anghinare . Hai ca ma pricep putin la "bile" , serios ! ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Alm,
    hai că e amuzant, tocmai ţi-am lăsat şi eu un comentariu! :))
    Şi dacă zici tu, ceai de anghinare să fie. Merg mâine la plafar să cumpăr. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mereu la Sanda Marin... cu aceiasi dragoste.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sanda Marin=Mama. Și, nu, nu e mama mea. Înțelegi tu :P

    RăspundețiȘtergere
  5. FJ13,
    acelasi lucru mi l-am spus si eu.

    Iulia,
    Sanda Marin a devenit probabil mama multor femei. ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu e mare diferenta intre cele doua creme, amandoua ajuta la sanatate, insa modul de administrare e diferit. :)
    Ai ajuns, datorita acestor retete minunate de branzoici si de crem de branzi si de... altceva, sa fii un model pentru toti bugetarii (si pentru ceilalti); vei ajunge in clipurile electorale ca dovada palpabila a succesului politicii de austeritate, iar retetele respective de cremuri si branzoici vor face parte din Strategia Nationala de Masuri Anticriza. :)

    Foarte simpatic articolul. Foarte.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mircea, eu zic să lăsăm totuşi tratamentele în seama cui se ocupă cu aşa ceva pentru că în combinaţie cu reţetele culinare rezultatul e fatal. :))
    Cat despre clipurile electorale... nu ştiu ce să spun... adică... aş fi mândră să ştiu că mi-am ajutat ţara într-un moment atât de critic =))

    RăspundețiȘtergere