Vă mai amintiţi probabil poveştile copilăriei, unde împăratul cutare, pe moarte fiind, lăsa cu limbă de moarte instrucţiuni cu privire la succesiunea tronului. Sau aşa ceva.
Weekendul acesta am fost în vizită la mama. N-am cunoscut nici un împărat muribund, dacă la asta vă gândiţi, dar... am cunoscut-o pe tanti Caliopia. Aşa mi s-a recomandat. Tanti Caliopia e o femeie din sat, care mai departe de mănăstirea din apropiere n-a călătorit în viaţa ei. Şi ea e văduvă, şi asemeni mamei, suferă şi ea după bărbatul pierdut. De fapt, văduvia a apropiat-o de mama.
Pentru că era curioasă nevoie mare să mă cunoască, nu a scăpat ocazia de a ne vizita când a auzit că venim. Şi m-a cunoscut. Şi a fost cucerită pe loc de Andreea, care are o priză la persoanele în vârstă ceva de speriat.
Eram atât de obosită şi nu aveam nici un chef de socializare, dar am încercat să schimb câteva vorbe cu ea. Astfel, am aflat cum şi-a petrecut bărbatul ei ultimele clipe. Sunt convinsă că povesteşte asta oricui are chef şi timp să o asculte, pentru că odată ce începe să vorbească nu se mai opreşte. Tu poţi muri. Sau nu. Solemnitatea momentului nu lasă loc de alte morţi. Cu privirea pierdută undeva în eter, cu vorba apăsată şi lacrimi în glas îşi spune durerea trăită în urmă cu trei ani.
Mi-a povestit că omul s-a trezit într-o bună zi şi a cerut la nevastă o porţie de fasole cu cârnaţi. Era bolnav de ceva vreme şi femeia s-a bucurat când l-a auzit cerând mâncare. S-a gândit că-i spre bine. Şi i-a îndeplinit cu bucurie dorinţa. I-a adus fasolea cu cârnaţi la pat, şi o farfurie cu varză murată. Că mai aveau încă din iarnă şi se păstrase tare bine. Omul a mâncat cu poftă două porţii, apoi i-a cerut să-l cheme pe băiatul lor, că vrea să-i vorbească.
Cu ultimele puteri, bătrânul i-a spus feciorului:
- Aurele, vezi că eu mor. Tu să ai grijă de iapă şi de mă-ta, ai auzit?
Draga mea,ai reusit sa-mi smulgi din adáncul sufletului,un rás de toate zilele,cu ultima fraza.Felicitari,ai surprins esentialul.Dupa asemenea cuvinte ale rãposatului,nu mai ai ce sa adaugi.:)))))
RăspundețiȘtergereO seara linistita.
Solidaster,
RăspundețiȘtergereneveste gasesti la orice pas, dar o iapa buna... nu prea! :))
O seara placuta si tie.
Este o poveste emotionanta, iar eu sunt convins ca e adevarata (am auzit una asemanatoare).
RăspundețiȘtergereDespre fraza de incheiere, eu cred ca intentia a fost de a-i spune baiatului sa fie gospodar si sa nu-si uite familia.
Eşti sigură că în ordinea asta a fost rostit testamentul? =))
RăspundețiȘtergereEu, în locul femeii, măcar în poveste aş schimba locul cu iapa =)) =))
Mircea,
RăspundețiȘtergeredeşi nu pare, e adevărul adevărat! Femeia cu pricina există, deşi nu are habar că am făcut-o vedetă pe blogul meu. Şi e adevărat că omul a avut intenţii bune, dar modul în care nevastă-sa a povestit întâmplarea... face toţi banii.
Arcadia,
RăspundețiȘtergereeu n-am fost de faţă, aşa că redau întâmplarea exact aşa cum mi-a povestit nevasta. :)) Şi-apoi... testamentul e testament! Mă gândesc că s-o fi simţit insultată să schimbe locul cu iapa... =))
Exemplu perfect de mentalitate taliban-romaneasca ! arcadia 100 p ! Dara , multumim ptr ca ne-ai impartasit povestea ! fain de tot .
RăspundețiȘtergereAlm,
RăspundețiȘtergereiapa este un animal de importanţă majoră la casa omului. Face parte din familie şi trebuie tratat ca atare. Corect? ;))
=))))))))))))))
RăspundețiȘtergere(Intrebare)Cum ai reactionat pe moment la sfasitul "Tu să ai grijă de iapă şi de mă-ta, ai auzit?"
Molie,
RăspundețiȘtergereera cât pe ce să mă înec cu o înghiţitură de cafea. Îmi venea să râd, dar îţi dai seama că nu puteam face asta. Femeia aproape plângea, în casă nu se mai auzea nici musca... era un moment de un dramatism extrem... ;))
Asa sunt oamenii de la tara, lasa cu limba de moarte ce trebuie facut dupa.
RăspundețiȘtergereCristi,
RăspundețiȘtergereprobabil fiecare se gandeste la cei ramasi in urma. Numai ca nu toti au cate o iapa. ;))