marți, decembrie 7

Unii imbătrânesc fără rost

Joia trecuta, la gradinita a venit un fotograf profesionist. Mamicile de fetite (in special) au ramas in clasa cu copiii, in asteptarea omului, pentru a mai pieptana odata micile fapturi cand va fi cazul.

Gabi e o fetita blonduta, cu ochii albastri si limpezi, care insa nu e prea vorbareata. Doamna educatoare spune ca nu i-a auzit glasul niciodata. Cu parinitii si bunica mai vorbeste uneori...
Cu Gabi a venit bunica. Ea e cea care aduce copila de obicei la gradinita, pentru ca mami si tati lucreaza.

De cand a intrat fotograful in clasa si a aranjat decorul pentru cei mici, toata lumea e intr-o stare de agitatie: care se piaptana, care se schimba, care vrea apa... Gabi insa, sta pe scaunelul ei si nu schiteaza nici un gest. Il urmareste cu atentie pe domnul cu aparatele alea ciudate. Nu intelege ce e cu umbrelele acelea deschise si paravanul in fata caruia ar trebui sa stea copii pe scaun i se pare infiorator. Intre timp eu ii explic Andreei ce urmeaza sa facem. Bunica Gabrielei o ridica brusc de pe scaun si ii spune:
- Hai sa te pieptan ca sa faci o poza.
Copila se refuza, bunica insista. Fetita refuza din nou (vehement), asa ca bunica o obliga. O cearta si o trage cu greu spre scaunul cu pricina, dar Gabi se opune cu toata forta, panicata. In loc sa o calmeze, bunica alege calea mai usoara... doar stie ea mai bine: apuca urechea micutei si o scutura puternic, invartindu-i capul in toate directiile, amenintand-o cu o bataie mai zdravana, acasa.

...

O clipa am avut impresia ca timpul s-a oprit in loc.

Nu m-a rabdat inima si cu Andreea de o mana, din doi pasi am fost langa bunica senila. Am intrebat-o ce se petrece si mi-a raspuns ca Gabi nu vrea sa mearga sa faca poza, pentru ca s-a speriat de decor. M-am uitat stupefiata la femeie, apoi m-am aplecat spre fetita. Plangea. I-am zambit si i-am vorbit cu blandete, incercand sa o linistesc si mai apoi sa o conving sa mearga spre locul unde se afla fotograful. A refuzat sa-mi prinda mana, in schimb, cand i-am sugerat sa-i dea manuta Andreei, a parut incantata. Am luat fetele si am mers sa studiem "locul faptei". A vazut cum sunt fotografiati ceilalti copii, l-am rugat pe domnul cu pozele sa ne arate si noua camera foto si fiecare copil ne-a zambit de pe display-ul aparatului. Bunica ne urma pas cu pas, si la fiecare mic gest de impotrivire al Gabrielei, mai lansa o serie de amenintari cu bataia. Pana am rugat-o sa inceteze, spunandu-i si demonstrandu-i ca nu asa se poarta un adult responsabil cu un copil.

Pana la urma, am reusit sa o convingem oarecum pe micuta, ca nu se intampla nimic rau, insa tot nu parea  sa agreeze ideea de a se aseza acolo unde ii indica insistent bunica. Intr-un final, cu ajutorul fotografului (om bun, care stia sa lucreze cu cei mici) si cu noi zambindu-i si facandu-i cu mainile din spatele lui, fetita s-a asezat pe scaunel - click - si gata!

Bunica a mai bombanit odata copila si a dat plictisita din mana. N-am inteles de ce. Pentru mine era evident ca EA era vinovata de toata situatia.

Intamplarea m-a urmarit toata saptamana. Imi amintesc privirea inlacrimata si speriata a micutei Gabi si simt ca ma apuca furia. Ma intreb... unde e intelepciunea specifica parului carunt?!

Se spune ca "cine nu are batrani, sa-si cumpere"...
Oare? Tocmai am realizat ca unii imbatranesc fara rost.

10 comentarii:

  1. O experienta similara am traiet eu, dar nu cu bunica ci cu mama unui copilas care nu voia sa se pozeze cu Mos Craciun.
    Eu mi-am pierdut firea si am urlat la dobitoaca, mi s-au alaturat si alti parinti iar bietul copilas a scapar de poza. Ce s-o fi intamplat acasa n-avem de unde sti.

    Daca ar tine de mine, as obliga cuplurile la o evaluare psihologica inainte de a face prunci. Celor care nu trec testul le-as interzice prin lege sa procreeze inainte de a se trata pana la vindecare la un psiholog. :-L

    RăspundețiȘtergere
  2. @Arcadia - sa stii ca mi-a trecut si mie prin cap asa ceva, pentru ca vad prea multi copii crescuti de parinti nepotriviti

    RăspundețiȘtergere
  3. scriu aci ca nu stiu unde altundeva ca am descoperit blogul tau de 2 zile si am citit tooot ce-ai scris si-am ascultat toate muzicile si totul este pe sufletul meu deci...astept si alte postari :)

    RăspundețiȘtergere
  4. sunt de acord cu dara si arcadi, e nevoie dew rabdare si dragoste pentru a creste un copil si nu neaparat bataia rezolva problema.

    RăspundețiȘtergere
  5. @IXAZALUOH, bine ai venit aici! Nu am considerat niciodata ca as avea veleitati scriitoricesti, dar mi-am pus sufletul in randurile scrise pe blog, asa ca cele spuse de tine ma incanta :)

    RăspundețiȘtergere
  6. @Lavinia, asa este, trebuie doar dragoste (rabdarea vine odata cu iubirea). Numai ca unii nu au inteles cum se creste un copil. Si asta e trist.

    RăspundețiȘtergere
  7. Probabil era doar o bunica de inchiriat... genul pana vin parintii de la job. Trebuie sa o faca si pe asta...

    Nu inseamna ca daca ai imbatranit, te-ai si maturizat. Sunt doua chestii distincte.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Robert, din pacate, e bunica buna a fetitei. E mama tatalui ei.

    Insa ai dreptate.

    RăspundețiȘtergere
  9. Atunci e mai rau! Si tot de inchiriat ramane...
    Din cate stiu eu, bunicii sunt cei care iti spun povesti la gura sobei, si nu cei care te urecheaza de cate ori au ocazia.

    RăspundețiȘtergere
  10. Robert, fetita aude doar reprosuri de la bunica. Din cate mi-am dat seama astazi, copilei i se spune si cand e cazul sa respire sau nu. Imi venea sa o pocnesc pe batrana, atat de pisaloaga era!

    RăspundețiȘtergere