luni, octombrie 25

Tusea şi junghiul

Profitând de vremea (încă) frumoasă, după ce am luat-o pe Andreea de la grădiniţă, am făcut o plimbare extrem de plăcută. Strigătele şi chemările la arme ale micii războinice erau previzibile... dimineaţă văzuse un desen animat cu muşchetarii. Probabil acum ne cunoaşte jumate de cartier, având în vedere că strădaniile mele de a potoli micul muşchetar s-au dovedit inutile... ăăă... en garde!

În drumul nostru am descoperit că a răsărit o băncuţă nou-nouţă... şi cum era normal, micuţa mea a dorit ”să ne odihnim picioarele” pentru o vreme. Pentru că după 5 minute mi-a spus:
- Mami, eu mă mai joc pe aici şi tu mai stai puţin pe bancă, da?? aşa am şi făcut.

Numai că aşteptând pe bancă mi-au alunecat ochii. Pe lângă noi tocmai trecea o tânără mămică ţinându-şi pruncul de vreun anişor, în braţe. La un moment dat doreşte să lase copilul sa meargă, dar plânsul instantaneu a convins-o să ia mogâldeaţa iarăşi în braţe.

Atunci am văzut.


Tatăl copilului mergea pe lângă soţia lui. Era cam ocupat din câte mi-am dat seama la o privire mai atentă: mânca seminţe.

2 comentarii:

  1. Pai, poate nu era tatal copilului. Sau manca seminte ca sa prinda forta... mai stii?!

    Iar chestia asta cu mancatul semintelor pe strada mi se pare oribila.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si mie mi se pare oribil, tocmai de aceea mi-a atras atentia.

    Era tatal copilului pentru ca mama vorbea cu piciul: "vrei la tati?... hai striga, taati!"... si tati ranjea, scuipand seminte. Probabil pentru forta :))
    Scena era de poveste... :))

    RăspundețiȘtergere