duminică, septembrie 18
marți, septembrie 6
Mamelor din România, cât vă îndopaţi copiii?
Mă întreb cu uimire şi un soi de furie cu ce naiba îşi furajează odraslele unele "mămici" iubitoare?! Pentru că am fost zilele astea într-un parc destinat celor mici (de ani şi de greutate) unde puştoaice de 8-10 ani care cântăreau cât mine foloseau leagănele fără pic de sfială.
Pare normal, dar nu e! Nu e normal ca un copil de 10 ani să aibă greutatea unui adult.
Oare ce fericire simte o mamă a cărei fetiţă cântăreşte cât un pui de bivol, văzând că un leagăn geme şi se îndoaie sub suava aşezare a micuţei? Întreb şi eu...
Da ştiu, n-am inimă şi mă leg de un copil nevinovat. Însă nu de copii mă iau, ci de ilustrele mame, acele purtătoare de sarcină, născătoare de pui vii care habar nu au cum să crească şi să educe un copil.
Înţeleg când sunt situaţii în care cel mic are unele probleme de sănătate, dar când odoru' se-ndoapă zi/lumină cu şaorma, pizza, hamburgeri, tone de dulciuri şi cola pentru că mamei îi este lene să gătească, deja discutăm despre altceva. Judec... pentru că nu pot înţelege excesele indiferent de natura lor. Iar când îndopatul fără frontieră afectează sănătatea unui copil (pentru că odată cu obezitatea apar şi alte probleme care afectează tânărul organism) e firesc să consider mama direct răspunzătoare pentru dezastrul rezultat.
Ieri citeam pe un site despre neliniştile unor fetiţe aflate la pubertate. Majoritatea întrebau cum să slăbească, sau dacă dieta nu ştiu care chiar dă rezultate. Am fost şocată. Poate aşa erau timpurile, dar eu la anii lor abia mă despărţeam de păpuşi, în nici un caz nu ţineam cure de slăbire, şi nici nu mă înfometam ca să mai scap de 5-6 kg, aşa cum am observat că e trendul printre adolescentele internaute. Şi asta repede, înainte să înceapă şcoala!
6 kg înseamnă mult.
Nu pricep... nu se mai face înot? Nu se mai joacă tenis? Nu se mai sare coarda? Nu se mai mănâncă normal? Se pare că nu. Nici măcar rolele nu sunt la mare căutare. Sportul practicat acum se numeşte masacrarea limbii române cu laptopul în braţe, continuând apoi cu astfel de dileme: "cum să slăbesc 7 kg în trei zile?", "cum să mă machiez să par mai sexy?", "ce statusuri cool să-mi pun la avatar?" ş.a.m.d. Iar peste câţiva ani se dau de ceasul morţii să afle dacă au rămas sau nu însărcinate când s-a uitat Dorel sub fustă. Şi cum pot slăbi, evident. Obsesia slăbitului e constantă.
Pentru că obezitatea afectează sănătatea, personalitatea, viaţa socială... în câteva cuvinte, afectează toată viaţa unui individ. Şi totul se întâmplă din cauza unor mame indolente, călăi ai propriilor copii.
Aşa că întreb... mămici, de ce vă urâţi copiii?
Etichete:
la microscop
duminică, septembrie 4
duminică, august 28
Cu capul în nori
Life in Picture - idee preluată de la Costin Comba
Casper îndrăgostit |
grifon |
Gânditorul de la Hamangia |
Bubico |
Etichete:
life in picture
miercuri, august 24
Testamentul
Vă mai amintiţi probabil poveştile copilăriei, unde împăratul cutare, pe moarte fiind, lăsa cu limbă de moarte instrucţiuni cu privire la succesiunea tronului. Sau aşa ceva.
Weekendul acesta am fost în vizită la mama. N-am cunoscut nici un împărat muribund, dacă la asta vă gândiţi, dar... am cunoscut-o pe tanti Caliopia. Aşa mi s-a recomandat. Tanti Caliopia e o femeie din sat, care mai departe de mănăstirea din apropiere n-a călătorit în viaţa ei. Şi ea e văduvă, şi asemeni mamei, suferă şi ea după bărbatul pierdut. De fapt, văduvia a apropiat-o de mama.
Pentru că era curioasă nevoie mare să mă cunoască, nu a scăpat ocazia de a ne vizita când a auzit că venim. Şi m-a cunoscut. Şi a fost cucerită pe loc de Andreea, care are o priză la persoanele în vârstă ceva de speriat.
Eram atât de obosită şi nu aveam nici un chef de socializare, dar am încercat să schimb câteva vorbe cu ea. Astfel, am aflat cum şi-a petrecut bărbatul ei ultimele clipe. Sunt convinsă că povesteşte asta oricui are chef şi timp să o asculte, pentru că odată ce începe să vorbească nu se mai opreşte. Tu poţi muri. Sau nu. Solemnitatea momentului nu lasă loc de alte morţi. Cu privirea pierdută undeva în eter, cu vorba apăsată şi lacrimi în glas îşi spune durerea trăită în urmă cu trei ani.
Mi-a povestit că omul s-a trezit într-o bună zi şi a cerut la nevastă o porţie de fasole cu cârnaţi. Era bolnav de ceva vreme şi femeia s-a bucurat când l-a auzit cerând mâncare. S-a gândit că-i spre bine. Şi i-a îndeplinit cu bucurie dorinţa. I-a adus fasolea cu cârnaţi la pat, şi o farfurie cu varză murată. Că mai aveau încă din iarnă şi se păstrase tare bine. Omul a mâncat cu poftă două porţii, apoi i-a cerut să-l cheme pe băiatul lor, că vrea să-i vorbească.
Cu ultimele puteri, bătrânul i-a spus feciorului:
- Aurele, vezi că eu mor. Tu să ai grijă de iapă şi de mă-ta, ai auzit?
sâmbătă, august 20
joi, august 18
Înapoi la Sanda Marin... cu dragoste
Am o prietenă în lista de facebook, care e pasionată de gătit şi e mare fană a site-urilor de bucătăreală. Prin intermediul ei aflu şi eu despre diverse reţete care mai de care mai deliciose şi mai încântătoare ochiului.
Aşa se face că ieri m-a atras fotografia unei creme uşoare de brânză. Dau click şi mă duc la pagina cu pricina, să văd modul de preparare. Cum îmi era şi puţin foame, având lipită de retină fotografia produsului finit, mă uit lacomă după ingrediente. Deja îmi închipuiam cam ce ar fi necesar, dar trebuia respectată reţeta, nu?
Şi mă uit cum spuneam, după compoziţie... atâta doar că în loc de ingrediente, sub titlul reţetei era o reclamă.
Acum... ştie toată lumea utilitatea publicităţii...
Numai că reclama la crema pentru hemoroizi ce promitea un "efec" (aşa scria!) garantat în 48 de ore, nu mi s-a părut a fi în deplină armonie cu titlul, cu reţeta şi cu site-ul. Abia sub minunatul tratament natural erau înşiruite ingredientele şi modul de preparare al antreului. Am zis pas.
Cele două creme sunt... relativ incompatibile... după gândul şi judecata mea, aşa că mi-a cam pierit pofta, însă nu m-am descurajat. Trec rapid la altă reţetă al cărui nume părea cunoscut... într-un anumit fel.
Aşa se face că ieri m-a atras fotografia unei creme uşoare de brânză. Dau click şi mă duc la pagina cu pricina, să văd modul de preparare. Cum îmi era şi puţin foame, având lipită de retină fotografia produsului finit, mă uit lacomă după ingrediente. Deja îmi închipuiam cam ce ar fi necesar, dar trebuia respectată reţeta, nu?
Şi mă uit cum spuneam, după compoziţie... atâta doar că în loc de ingrediente, sub titlul reţetei era o reclamă.
Acum... ştie toată lumea utilitatea publicităţii...
Numai că reclama la crema pentru hemoroizi ce promitea un "efec" (aşa scria!) garantat în 48 de ore, nu mi s-a părut a fi în deplină armonie cu titlul, cu reţeta şi cu site-ul. Abia sub minunatul tratament natural erau înşiruite ingredientele şi modul de preparare al antreului. Am zis pas.
Cele două creme sunt... relativ incompatibile... după gândul şi judecata mea, aşa că mi-a cam pierit pofta, însă nu m-am descurajat. Trec rapid la altă reţetă al cărui nume părea cunoscut... într-un anumit fel.
Brânzoici.
Suna cam bizar, dar am mers pe pagina respectivă cu amintirea brânzoaicelor pufoase şi parfumate pregătite în copilăria mea, de mama. Mi-a trecut şi de astea.
Nu ştiu cum să spun, dar cuvântul "brânzoici" nici nu există în dicţionar. Nu mai vorbesc de faptul că am 4 cărţi de bucate şi toate au la cuprins reţete de brânzoaice, nu brânzoici! Dar nu mai conta, eu oricum nu sunt mare bucătăreasă aşa că nu am pretenţia că le ştiu pe toate, iar brânzoicii păreau să promită un dezmăţ al papilelor gustative şi bineînţeles că m-am repezit să listez reţeta.
Dar ia reţeta de unde nu e. Exista însă o reclamă la un preparat nemaivăzut care promitea să elimine candida în doar patru săptămâni.
Oh, yeah!
O persoană care părea să fi terminat primele două clase cu oarece probleme, lăuda minunaţii brânzoici într-un comentariu scurt. Ingredientele şi modul de preparare lipseau. Era o trimitere către un alt site, unde în mod evident... nu am găsit ceea ce căutam.
Concluzie? Reclamele de pe unele site-uri cu mâncare sunt de toată jena. A pune reclame cu tratamente pentru candida şi hemoroizi pe un site culinar e ca şi cum ai pune reclame la prezervative şi canale tv. pentru adulţi, pe patriarhia.ro.
În mod paradoxal, sunt fericită acum. N-am mâncat nimic de ieri, ceea ce înseamnă mai puţine calorii consumate şi evident o siluetă mai zveltă. În plus, postul forţat m-a cam sleit de puteri aşa că vorbesc mai puţin deoarece nu mai am energie. Nu e amuzant să vorbeşti când ai băut apă două zile la rând, iar criza biliară ameninţă să se declanşeze dintr-o clipă în alta.
Dar nu asta contribuie la fericirea conjugală ci soţul meu, care apreciază tăcerea mea şi faptul că mă străduiesc să mă menţin în formă. E încântat de silueta mea şi e mândru nevoie mare că are la braţ o nevastă topmodeală. Paloarea feţei o pune probabil pe seama faptului că am evitat să stau prea mult la soare în ultima vreme. Iar tăcerea... pesemne se gândeşte că m-am maturizat... ideea e că la noi în casă domneşte o pace şi o armonie... de n-ai văzut!
De asta zic că-s fericită.
N-am găsit eu reţetele râvnite, dar am descoperit secretul unei căsnicii perfecte!
Etichete:
gafe
luni, august 15
Meditaţie
marți, august 9
Chilipirul din spam
Te înşeală soţia? Colegii te sapă? Şeful îţi citeşte deja necrologul?
Desigur, până acum acestea au fost simple bănuieli. Însă viaţa ta poate deveni mai frumoasă.
Cu microfonul gsm poţi afla exact cine ţi-e prieten. Detalii mai jos.
Desigur, până acum acestea au fost simple bănuieli. Însă viaţa ta poate deveni mai frumoasă.
Cu microfonul gsm poţi afla exact cine ţi-e prieten. Detalii mai jos.
Etichete:
spam
luni, august 8
Abonați-vă la:
Postări (Atom)