La intamplare

               De la madalina raducanu  am primit o "misiune" si anume aceea de a spune cate ceva despre unele lucruri  care conteaza pentru mine. Trebuie sa spun ca mi-a dat o tema destul de dificila... pentru ca in ultimul timp am lasat zilele sa treaca fara a ma gandi daca ce e in jurul meu mai conteaza. Insa...

              Andreea, e mica mea comoara! Mi-e atat de draga si zambetul ei imi incalzeste atat de tare inima incat aproape nimic altceva nu mai conteaza.
              Ma amuza cand se alinta si-mi spune apasat: "maami, te iubbueesc!"  ;)). Imi place s-o privesc cand doarme - e atat de micuta, de gingasa... iar eu sunt cea care trebuie s-o protejez. Nu de putine ori m-am trezit intrebandu-ma daca sunt in stare sa fac asta.
              Sotul meu, e cel care-mi tulbura inima si mintea.
              Cafeaua... ei, aici ar fi multe de spus. Avem o relatie foooarte speciala! Desi nu beau mai mult de o ceasca de cafea pe zi, preparearea acesteia are un anumit ritual, urmat cu un soi de... sfintenie ;)) sa nu profanam bunatate de cafea.
              Muzica... si aici ar fi mult de scris. Am incercat sa exemplific, insa imi dau seama ca nedreptatesc multe melodii superbe care mi-au incantat fiinta la un moment dat.
             Amintirile... dor.
             Sunt indragostita de florile mele. Sunt superbe!
             Rudyard Kipling imi strabate de fiecare data sufletul cu versurile poeziei Fa-ti timp .

            Sunt doar cateva lucruri luate intamplator. Aceasta... leapsa merge mai departe la Diana , Smaranda,  in lumea magica a lui Cami , la Ghiocelul alb si Robert .

...

Asculta mai multe audio Muzica

Realitatea vazuta prin ochi de copil

Saptamana trecuta, pe cand ma plimbam cu Andreea, sambata fiind, lumea a dat navala la nunti. La un moment dat vedem un convoi de masini impodobite nevoie mare (aratau cam asa):

Andreea le priveste fascinata si exclama:


Maaami, uite ce frumoasa e masina aia, cu floricele pe ea si cu doua perdele!!


Eu: ...

Ayo - Slow, Slow (Run Run)

Printesa-pisica

Meseria de parinte se invata din mers. Nimic, dar absolut nimic nu te pregateste pentru aceste clipe. :)

Andreea e printesa. Printesa-pisica... Cu vreo doua luni in urma era "capitanul-printesa-pisica"! Pentru ca e o printesa, vrea sa fie strigata:
"Printesa, poftim la masa!"
"Printesa, hai la bucatarie, s-a incalzit laptele!"
"Printesa, strange te rog jucariile (care nu sunt jucarii, sunt prieteni) si hai la culcare..."
... si lista poate continua. Pe strada, are grija sa corecteze toate persoanele neinspirate care i se adreseaza cu apelativul "fetita":
"Nu sunt fetita, sunt printesa!"
Si de cateva zile, cand iesim la plimbare canta destul de tare, cat sa fie auzita: "Eu sunt printesa, eu sunt printesa, eu sunt printesa...".


Si cand te gandesti ca pana acum nu credeam in reincarnare! ;))

Dupa 20 de ani

              O parte din drumul spre casa bunicii l-am strabatut cu trenul. Traseul acesta il stiu pe dinafara, pentru ca pe vremuri mergeam in vacanta tot pe aici. Insa pe atunci ajungeam la destinatie in 3 ore, nu in 4 ca acum, si in fiecare statie exista cate o cismea cu apa pentru calatorii insetati. Iar pe vremea aia nu erau caldurile de acum. Sa nu ma intelegeti gresit... cismele exista si acum... numai ca ele arata asa:

Intr-un trecut nu prea indepartat, aici obisnuia sa curga apa...

...acum s-a razgandit!! Oare de ce?!?

        



              Aici, niste oameni au construit ceva, tocmai pentru a le oferi calatorilor cel mai de pret dar al vietii: APA! Si tot niste oameni, sub pretextul democratiei (prost intelese), al eliberarii de sub regimul comunist, al lipsei banilor si dintr-o mie de alte motive puerile, au lasat in paragina (in cel mai fericit caz) sau au distrus TOT ce a fost construit inainte de anul 1989!! De ce? Nu stiu motivele - desi mie acest lucru mi se pare o ofensa adusa bunului simt - si pot doar sa-mi inchipui.
              Eram doar o copila atunci cand Romania a luat drumul "libertatii" absolute, asa ca nu stiu prea multe despre viata de pana atunci decat ce-am auzit de pe la parinti si de pe la cei care-au trait acele vremuri. Este fireasca nevoia omului de a se exprima si a trai liber (oare asta facem acum?), dar ce nu inteleg este nevoia de distrugere pe care au simtit-o foarte multi dintre noi. De ce tot ce a fost construit pe timpul regimului ceausist, acum a fost distrus?
              Revolta m-a cuprins cand trenul a stationat vreo 20 de minute intr-o gara. Mai aveam vreo doua ore pana ajungeam acasa, apa era pe terminate si in compartiment erau vreo 50 de grade. Aerul frigea!! Iar noi mai aveam aproape 1 litru de apa. Ne aprovizionasem bine, dar cum in tren faceai sauna, Andreea a baut mai bine de 2 litri de apa in mai putin de doua ore. Noi deja am redus consumul cand am vazut acest lucru. Si acum, cand aveam ocazia sa facem aprovizionarea... surpriza!!

Pe aici, trecuse candva apa!!

              Vorbesc doar de un singur lucru, pentru ca starea intregului traseu e deplorabila!! Trenul opreste in gari fantoma si te astepti ca din cladirile darapanate, fara usi si fara ferestre, sa zboare un stol de lilieci sau sa apara vreo naluca. Ramasite ale unor fabrici, sere, depozite, silozuri, taie vazduhul cu cele cateva ziduri ce inca mai au puterea de a se tine semete, in amintirea unor timpuri trecute, in care romanii au dus-o greu. Atunci se cumpara painea pe cartela si oamenii "mureau de foame" - acum avem de toate, inclusiv copii ce sufera de obezitate si diabet de la varste din ce in ce mai fragede. Atunci, erau interzise intreruperile de sarcina si exista titlul de "mama eroina" - acum, e liber la avorturi, la nepasare, la disperare si la dezolare...

             Nu, nu traiesc cu nostalgia unor vremuri pe care nu le tin minte, traiesc doar cu durerea prezentului si viitorului incert in care imi cresc fetita. Probabil am pornit la drum cu intentii bune, dar pe parcurs ne-am pierdut omenia, ne-am pierdut speranta si bucuria de a trai...

Ne-am intors...

                   ...mai devreme decat mi-as fi dorit! Insa nu dependenta de net mi-a grabit intoarcerea, ci o mica problema de sanatate. Asa ca, momentan sunt pacienta model... Si e atat de cald, incat abia astept sa stau de vorba cu medicii, nu de alta, dar majoritatea au aer conditionat in cabinete...
                   Asteptam cu atata nerabdare sa plec din oras... aveam nevoie de liniste, de timp, de putina energie... insa in zadar. Am revenit mai stresata si mai obosita decat eram la plecare. Abia acum realizez ca s-a simtit lipsa tatei... locul acela nu va mai fi niciodata o oaza de liniste si va purta pe vecie stigmatul durerii.

Calatori

Maine dimineata vom pleca. Urmeaza doua saptamani de liniste in natura. Ma despart cu greu de lumea virtuala. Pana acum, m-am laudat ca nu sunt dependenta de internet... acum am sansa sa imi dovedesc acest lucru - daca intru in sevraj, ma intorc mai repede! :))

Teama

De cateva zile bunica e in vizita la noi. Luni vom pleca impreuna. Am emotii... n-am mai fost de un an acolo, iar acum vom sta doua saptamani. Mama insista sa merg la mormantul tatei... si nu stiu daca am sa pot face asta. Desi au trecut mai bine de doi ani, simt ca e inca devreme. Sau poate a venit momentul sa imi infrunt teama si durerea.

Pasiune