luni, octombrie 15

Pantoful cenuşăresului

Plecasem cu Andreea la cumpărături. Ne uitam după pantofi pentru ea, şi cum e ceva mai pretenţioasă, mă înarmasem cu răbdare deoarece ştiam că avem de umblat mult. După vizite obositoare prin toate raioanele cu încălţăminte pentru copii, descoperim un magazin micuţ şi cocheţel cu rafturi pline de pantofi şi săndăluţe pentru pitici.

Super, mi-am zis. Avem de unde proba. Trebuia să nimerim ceva să ne şi placă... mă rog, să îi placă ei, Andreei, şi să i se potrivească. Şi a luat copila mea la probat toată încălţămintea. Deja făceam parte din decor, când în magazin a intrat o tânără cu un bătrânel plictisit. L-a plasat pe un scaun şi a insistat să probeze o pereche de pantofi sport. El nu. Ea... da.


- Nu vreau tu, că mă strâng! zice omul îmbufnat.
- De unde ştii dacă nici n-ai probat? 
- Ei... ştiu şi gata. M-am săturat să mă mai plimb prin magazine. Vreau acasă.
- Hai tată... se supără tânăra.
- Na... că probez... da' să ştii că mă strâng... eu vreau să fie mai largi că mi se umflă picioarele. 
Încearcă un pantof dar nici bine nu s-a încălţat că-l şi dă jos. Priveşte către fiică triumfător:
- Nu ţi-am zis că mă strânge? 
- Ooof... eşti mai rău decât un copil. Se întoarce către vânzător şi cere altă pereche. Numărul 45.
- Păi ăştia sunt 45, zice vânzătorul. Dar ce număr purtați? se întoarce către năzuros.
- ... 43, se aude moale.
Vânzătorul pare descumpănit, dar își revine:
- Pantofii aceștia sunt numărul 45. Şi sunt lucraţi pe un calapod mai mare.
Femeia se întoarce încruntată către bătrânel:
- Ai auzit? De ce nu vrei să-i probezi pe amândoi?
- Am auzit, dar dacă pe mine mă strâng... ce vrei? Să-mi dea un 46.
- N-am 46... da' de ce nu vreţi să-i încercaţi totuşi pe ăştia? Dacă îi încălţaţi poa...
- Nuu... zice bătrânelul. Sunt buni şi ăştia, numa' că mie mi se mai umflă picioarele şi vreau o pereche de pantofi care să nu-mi dea bătăi de cap când mi se umflă picioarele. Să intre în picior imediat, fără nici un fel de efort din partea mea...
- A... să puteţi sări din pat direct în pantofi... se luminează vânzătorul.
- Exact!! râde omul
- Păi, eu zic să probaţi perechea asta şi vedeţi cum vă vine. Oricum se mai lasă şi în scurt timp veţi fi mulţumit de achiziţie.

Într-un final bătrânelul se lasă convins şi probează perechea de pantofi. E grăsuţ şi mic de statură, iar operaţiunea îi dă vizibile bătăi de cap. Transpiră, icneşte şi se uită către cei doi ”satrapi” cu un aer de <v-am spus eu>. Femeia încearcă să-l ajute, dar omul se enervează şi o îndepărtează cu un gest. Ea insistă şi încearcă să-şi încalţe tatăl ca pe un copil îndărătnic.
Vânzătorul (care este şi proprietarul magazinului) nu poate sta nepăsător la caznele clienţilor şi sare cu amabilitate:



- Staţi doamnă, că vă dau eu o limbă!




Şi-i întinde femeii un încălţător cu ajutorul căruia, cu chiu, cu vai, a reuşit să-i pună bătrânului în picioare...  pantofii cu două numere mai mari.




7 comentarii:

  1. E bine ca vanzatorul avea instrumentul necesar. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cristi, era absolut necesar ca omul să aibă instrumentul în magazin =))

      Ștergere
  2. Ce se facea oare daca nu ii dadea o limba doamnei :)) ( a se intelege, ce se facea batranul daca nu primea incaltaorul :D)

    RăspundețiȘtergere
  3. :)))))))))))))))) va dau eu o limba??? :)))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tina, eu am intepenit cu pantoful micutei in maini cand l-am auzit. Banuiesc totusi ca si-a dat si el seama ca a sunat aiurea ce a spus, pentru ca a facut o mica pauza dupa =))

      Ștergere
  4. Un articol foarte tare ! Felicitari !

    RăspundețiȘtergere