Se afișează postările cu eticheta durere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta durere. Afișați toate postările

marți, august 17

Ne-am intors...

                   ...mai devreme decat mi-as fi dorit! Insa nu dependenta de net mi-a grabit intoarcerea, ci o mica problema de sanatate. Asa ca, momentan sunt pacienta model... Si e atat de cald, incat abia astept sa stau de vorba cu medicii, nu de alta, dar majoritatea au aer conditionat in cabinete...
                   Asteptam cu atata nerabdare sa plec din oras... aveam nevoie de liniste, de timp, de putina energie... insa in zadar. Am revenit mai stresata si mai obosita decat eram la plecare. Abia acum realizez ca s-a simtit lipsa tatei... locul acela nu va mai fi niciodata o oaza de liniste si va purta pe vecie stigmatul durerii.
Photobucket

vineri, iulie 30

Teama

De cateva zile bunica e in vizita la noi. Luni vom pleca impreuna. Am emotii... n-am mai fost de un an acolo, iar acum vom sta doua saptamani. Mama insista sa merg la mormantul tatei... si nu stiu daca am sa pot face asta. Desi au trecut mai bine de doi ani, simt ca e inca devreme. Sau poate a venit momentul sa imi infrunt teama si durerea.

luni, mai 24

O zi...









Ieri a fost ziua mea. Mi-am petrecut-o frumos, in parc, alaturi de sotul si fetita mea. Cu siguranta Andreea a fost cea care s-a distrat cel mai bine. Eu am vorbit la telefon... mult... pentru ca m-a sunat toata lumea sa-mi ureze "alea, alea" (de bine). E placut sa stiu ca atatia oameni se gandesc la mine, insa devin usor nostalgica. 


Nu anii adunati ma fac sa ma simt asa, ci distanta care se aseaza peste clipele petrecute alaturi de tatal meu. Fara sa vreau gandul ma duce spre el, pentru ca azi este/ar fi fost ziua lui de nastere. Ar fi implinit 66 de ani. 
Poate stie ca ma gandesc la el, poate stie ca Andreea ar vrea sa mearga cu el in parc... poate stie ca inca nu-i pot privi fotografiile... dar astazi este ziua lui, asa ca daca ar fi langa noi i-as spune: 








La multi ani, tata!

joi, aprilie 22

Vine o zi...











Cand mi-am pierdut tatal, am pierdut o lume intreaga. M-am maturizat intr-o clipa... in clipa in care l-am vazut fara viata. Cu o zi inainte vorbisem la telefon, iar acum, il priveam si nu-mi venea sa cred ca nu avea sa-mi mai vorbeasca vreodata. Era cel mai bun prieten al meu...
Acum, imi lipsesc lungile noastre conversatii, glumele si discutiile banale. Imi lipseste zambetul tacut si privirea plina de reprosuri, atunci cand mai dau cu capul in zid. Imi lipsesc sfaturile date cu tact, astfel incat sa nu deranjeze. 



Fetita mea isi va cunoaste bunicul numai din poze, si mi se pare ingrozitor... pentru ca stiu cat si-ar fi dorit sa o vada crescand.
Dar n-am sa mai plang... nu mai sunt copil... desi asa ma simt - asemeni unui copil orfan. 
Femeia din mine se lupta cu durerea, se lupta sa ramana mama si sotie... femeia din mine s-a maturizat tarziu... si brusc.

luni, aprilie 12

Amintirea durerii





Imi privesc fetita si ma minunez de repeziciunea cu care trece timpul. Ea e masura amintirii unei crunte suferinte. Si pentru ea trebuie sa-mi innabus toata durerea ce o strang in suflet de-atata timp. Atat de mult ma straduiesc incat uneori ma pacalesc si pe mine. Insa durerea nu dispare, nu piere atat de repede... mai trebuie timp, mai trebuie uitare... Dar oare se uita durerea, oare sunt rani ce se vindeca? Si daca se vindeca, oare cicatricile nu dor? Sau doare doar amintirea ranii avute, sau poate e amintirea durerii traite... Aminitirile dor? Da. Doare sufletul ranit, doare inima sangeranda, doare lipsa unui om. Doare lipsa cuvintelor. 
Si daca sufletul ingheata... se topeste in suvoiul de lacrimi. Si uneori cuvintele sunt de prisos, o ceata pune stapanire pe toata fiinta si nici nu mai stii daca suferi sau e doar o inchipuire. 




Ma salveaza zambetul si inocenta micii fapturi, ma salveaza iubirea unui om ce-mi sterge lacrimile, ma salveaza amintirea unor cuvinte si toata dragostea ultimei imbratisari.

duminică, aprilie 4

...



E zi mare, ziua de Paste. Toata crestinatatea se bucura pentru invierea Mantuitorului neamului. 
Insa azi nu mai simt fiorul de alta data, ceva s-a schimbat si nu stiu daca lucrurile vor reveni vreodata la normal. Ma tot gandesc la tata. E al doilea an de cand nu mai e printre noi si tocmai ziua de Paste imi aminteste de lipsa lui. Ma simt ciudat sa celebrez... tocmai trecerea lui in nefiinta. Asa ca incerc sa nu ma gandesc, incerc sa imi ocup mintea cu alte idei, amintiri... in speranta ca voi reusi sa imi linistesc avalansa de lacrimi ce sta sa porneasca dintr-o clipa in alta. 

joi, martie 18

Rani deschise

      O lacrima isi face loc in coltul ochiului si se prelinge pe obraz, fierbinte si amara. S-a strans in ea toata durerea, iar urma lasata arde. 
    Si timpul trece... lui nu-i pasa de durerea mea. El face ceea ce stie mai bine - trece nevazut, dar isi lasa amprenta. Si am crezut ca odata cu trecerea lui, uitarea isi va face simtita prezenta... dar nu e asa... Durerea e la fel de vie ca in prima zi.

luni, august 31

Durere...



Posted by Picasa




Clipe de tristete, clipe de singuratate. Uneori sunt linistite, alteori sunt ca o furtuna. Trairile sunt atat de intense si gandurile sunt atat de stridente incat simt ca ma pierd intr-un univers al meu. Universul autocunoasterii. In ultimul timp, a devenit al durerii.
Inot intr-un ocean de tristete si de multe ori obosesc... simt ca ma inec... dar cateva cuvinte din trecut ma salveaza mereu. Sunt cuvintele unui om care a crezut in mine si stia ca nu-l voi dezamagi. Sunt cuvintele spuse de tatal meu atunci cand m-a strans pentru ultima oara in brate, parca si-ar fi luat ramas bun... Acum l-as intreba unde a vazut atata putere, pentru ca sunt momente in care simt ca ma prabusesc in cea mai adanca prapastie a deznadejdii.
Si gandurile asurzitoare isi fac loc tot timpul in mintea mea. Atatea intrebari fara raspuns se perinda obsesiv prin fata ochilor mei...
Oare visez? Daca deschid ochii, doua manute pufoase ma mangaie pe frunte. Este micul meu ingeras. Imi spune ca ma iubeste si-i intorc zambetul. In acel moment stiu ca nu am dreptul sa renunt la nimic si forta pe care mi-o da dragostea unui om, ma intoarce la realitate si atunci se formeaza din nou intregul. Intregul care imi da energia de a merge mai departe.