sâmbătă, decembrie 7

Mai pute-ti?

Am descoperit cel mai interesant si mai util blog din cate exista. Sigur mai sunt si altele, dar aici a fost dragoste la prima... citire mrgreen.

Textul e absolut fabulos!


luni, august 5

Întrebări existenţiale

De vreo două săptămâni coloana mea vertebrală a căpătat personalitate şi se încăpăţânează să reziste cu succes la toate tratamentele prescrise de doctor. În consecinţă am fost nevoită să mai staţionez prin pat o vreme, şi odată cu drumurile făcute la medic, diverse investigaţii şi o atentă documentare asupra problemei, am reînnoit şi relaţia cu televizorul. Biata telecomandă suferă în tăcere alături de mine atunci când îmi încape în mâini. 

Numai că, tot răul spre bine. Am realizat cu surprindere că Andreea cunoaşte mai bine decât mine canalele tv. şi că ştie pe de rost spoturile publicitare. Mai mult decât atât, le analizează şi caută o logică în mesajul transmis. 

Iar eu eram foarte mândră de faptul că nu-mi intoxic odrasla cu prea multe ore de tv...
Se pare însă că cei mici au metodele lor de a combate grija părintească, în acest caz o memorare rapidă a reclamelor a fost lovitura de graţie pentru mine. Aşa se face că într-o bună zi, cu nasul băgat într-un teanc de reviste, trei dinozauri şi două maşinuţe (persoană ocupată nevoie mare!), mica făptură întreabă:

- Mami... sărut înseamnă pup?
- Ăă, da. Am răspuns cu o uşoară strângere de inimă. Copila mea creşte... De ce întrebi?
- Păi... zice total confuză, ce mare scofală e să-ţi reuşească un pup? Cum să simţi că rămâi fără aer doar de la un pup?!
Tot omul care a stat măcar o oră în faţa televizorului ştie reclama de la Vodafone, cea cu scafandrul. Eu abia am aflat de ea.
M-am întrebat dacă e cazul să-i explic mai detaliat despre ce e vorba... şi am decis să mai amân. Deşi am impresia că timpul nu are răbdare.

Şi asta îmi aminteşte de videoclipul următor:









marți, iulie 9

Isn't Love Sweet?


    Am citit la Tina un articol care m-a distrat teribil. Revolta ei la romantismul exagerat al unora mi-a amintit de o întâmplare veche.
Prin clasa a noua am avut o colegă de clasă, Aurora. Cred că am fost colege doar pentru un an sau doi. Am reîntâlnit-o după vreo 6 ani pe coridorul unei instituţii. Eu aşteptam la un birou, ea la altul. Cum sunt sociabilă din fire şi mă plictiseam teribil, am intrat în vorbă cu ea, care abia aştepta să fie abordată.
    După cinci minute deja îmi povestea despre dragostea vieţii ei, Costeluş. Un băiat de pus la rană. Era norocoasă că-l cunoscuse. O iubea ca pe ochii din cap şi o răsfăţa mai ceva decât o răsfățase vreodată maică-sa.
    Totuşi, ceva le umbrea dragostea. Costeluş era mai mare cu 8-9 ani şi burlac fiind, mai călca pe bec. Adică, mai la o bere cu băieţii, mai la un pescuit... şi alte alea. Nu prea-i conveneau prinţesei "năravurile" lui Fătfrumos (chiar dacă la ora actuală o suna şi îi cerea voie să iasă cu prietenii, plus că întreba câte beri avea voie să bea) era hotărâtă să pună piciorul în prag imediat după nuntă.
    - Dar vă căsătoriţi? întreb eu ca... omul trezit din reverie, pentru că tocmai îmi spusese că se cunoscuseră de puţină vreme, prin intermediul unei mătuşi. Mătuşa era a lui fătfrumos şi era îngrijorată că-i trece vremea băiatului şi o ia pe căi greşite cu băutura şi golanii, aşa că i-a căutat o fată bună. Şi i-a găsit-o pe cea mai bună! Pe Aurorica (aşa o alinta Costeluş).
     - Daaa... vine prelung răspunsul. E cazul! El îmbătrâneşte şi eu tre' să mă strâng de pe drumuri.
............




miercuri, martie 20

Vând fân



   idea   Mi-am deschis amanet. E un loc foarte special. E de amanetat ciorapi.  



Mi se pare   mornal  nomral  normal ca lucrurile să fie bine făcute. E firsc  friesc firesc! Îmi cam fug ochii... cred că de prea multă muncă.   


Să proiectăm, zic...



vineri, decembrie 28

Sub vraja lui Moş Gerilă

A trecut apocalipsa.
A trecut şi Crăciunul.
Spre deosebire de anii trecuţi, acum am fost şi eu cuprinsă de emoţia sărbătorilor... pentru vreo 5 minute. Am cumpărat cadouri pentru iubirile mele, am vorbit la telefon cu cei mai aproape de sufletul meu, ba chiar am îngânat şi câteva colinde cu Andreea.
Asta se întâmpla înainte de serbare. Venise acasă atât de îmbufnată:

joi, decembrie 13

În sfârşit!


A nins.
Probabil nu are nici un rost să descriu surpriza şi încântarea de pe chipul micuţei mele la vederea peisajului gătit de sărbătoare. Toată lumea ştie cum sunt cei mici, iar Andreea nu face nicio excepţie.

sâmbătă, decembrie 1

Candidăm, candidăm iarna...



Despre "eleganţa" politicienilor locali am mai discutat. Şi mi se pare firesc să mai aduc odată vorba despre asta, nu de alta, dar parcă familia mea n-a fost nicicând atât de stimată şi onorată cum a fost în anul de graţie 2012.

Prin luna mai, în preajma zilei Sfinţilor Constantin şi Elena, descoperim în cutia poştală o felicitare semnată de un politician local (al cărui nume nu l-am reţinut); felicitare adresată tatălui meu.
Am citit şi m-am minunat.

luni, octombrie 15

Pantoful cenuşăresului

Plecasem cu Andreea la cumpărături. Ne uitam după pantofi pentru ea, şi cum e ceva mai pretenţioasă, mă înarmasem cu răbdare deoarece ştiam că avem de umblat mult. După vizite obositoare prin toate raioanele cu încălţăminte pentru copii, descoperim un magazin micuţ şi cocheţel cu rafturi pline de pantofi şi săndăluţe pentru pitici.

Super, mi-am zis. Avem de unde proba. Trebuia să nimerim ceva să ne şi placă... mă rog, să îi placă ei, Andreei, şi să i se potrivească. Şi a luat copila mea la probat toată încălţămintea. Deja făceam parte din decor, când în magazin a intrat o tânără cu un bătrânel plictisit. L-a plasat pe un scaun şi a insistat să probeze o pereche de pantofi sport. El nu. Ea... da.

vineri, octombrie 5

Vai bunico, da' ce artistic înjuri!

Ieri am fost cu micuța în parcul din spatele blocului. Mă rog, parc e mult spus. Au desființat vechiul loc de joacă deoarece piesele nu erau în conformitate cu ”bine stabilitele” norme europene (erau alea vechi pe care ne cățăram toți în copilărie și care dăunau grav buzunarului cuiva) și au ”plantat” în loc un tobogan, un balansoar, un leagăn, o motocicletă ce se leagănă, două bănci plus două gropi de nisip - fără nisip.

De gunoaie am zis? N-am zis. Ei bine, sunt multe. Foarte multe. Așa-zisul parc are o imagine deplorabilă. Patru coșuri de gunoi Patru resturi de coșuri de gunoi zac aruncate pe lângă stâlpii de care fuseseră prinse. În jungla de buruiene din apropierea parcului poți rătăci fără probleme un țânc de 1-2 anișori. Zici că e stufăriș pe marginea bălții, atât de dese sunt bălăriile.

joi, aprilie 26

Fiorul primei iubiri

Nu păreau să aibă mai mult de 16-17 ani. Erau strâns lipiţi unul de altul, înlănţuiţi într-o îmbrăţişare pătimaşă. Ea îi zâmbea şi mâinile îi mângâiau molatic faţa. Fruntea lui trăda durerea fizică provocată de atingerea mâinilor ei. Universul părea să fie doar al lor şi nu avea nici o importanţă că staţia era plină de oameni.
Ea s-a ridicat pe vârfuri apropiindu-şi mai mult faţa de cea a băiatului. Mâinile lui s-au strâns pe mijlocul fetei apoi brusc s-au relaxat. Ea s-a îndepărtat puţin privindu-l cu atenţie. Ochii flăcăului păreau să fie în lacrimi iar nasul roşu purta semeţ urmele unghiilor ei: îi storsese un coş.