Aş vrea să ştiu...

Când vă sărbătoriţi ziua de naştere, şi pe voi vă sună o domnişoară arogantă să vă ureze la mulţi ani şi toate cele bune, din partea viceprimarului?

 Nu de alta, dar pe noi, politicienii locali ne-au zăpăcit cu "iubirea şi grija" pentru alegători.

Era troglodiţilor

Ieri dimineaţă, pe o vreme de n-ai fi dat nici un câine afară, am plecat de-acasă cu frigul în oase. Cu mâini tremurânde ce abia ţineau umbrela, mi-am cumpărat un bilet şi am mers repejor să urc în troleibuz. Mai erau doi pensionari, un pici de vreo 12 ani murat de ploaia rece, şi o tânără zgribulită pe un scaun. Şi eu, cu biletul în mână. Când porni troleul, m-am agăţat hotărâtă de capsator şi...
- Nu capsaţi! aud o voce.
Ridic surprinsă capul şi văd tânăra de pe bancă dând cu hotărâre din cap, a negare.
- Capsaţi degeaba... continuă ea ezitând.
O privesc lung şi fără a spune ceva, îi fac de petrecanie biletului. Îl analizez şi i-l arăt.
- Văd că funcţionează.
Ea dă din mână zâmbind.
- Voiam să spun că e duminică... şi plouă...
- Aşa... şi? întreb.
- Păi... se fâstâceşte ea... dacă e duminică şi plouă, probabil n-o să mai oprească troleul la control.
M-am abţinut cu greu să nu râd, căci explicaţia ei mi s-a părut prea stupidă!
- Şi ce? controlorii se pot urca din staţie şi se pot aşeza pe scaun lângă tine, îi zic.
S-a albit la faţă şi a căpătat o expresie de animal hăituit. În acel moment mi-a părut rău că nu i-am cerut biletul la control. Cred că ar fi murit pe loc. Când a realizat că nu-s organ de control i-a mai revenit culoarea în obraji şi a încercat să fie prietenoasă. Mi-am dat seama de ce, la despărţire.

Cum era şi normal, discuţia deschisă a fost despre vreme. Mi s-a plâns că are copii de dus la grădiniţă şi că de când a început anul şcolar tot într-o răceală o ţine. A început să-mi înşire medicamentele date copilului şi am aflat că ăl mic face aerosoli de două ori pe zi şi că pentru asta dă câte 5 lei pe şedinţă, la spitalul de copii. Am lăsat-o să vorbească, părea că are nevoie. Când am dat să cobor mi-a cerut biletul... "că e păcat să se piardă". I l-am dat... cu dezgust.

***

Cum troleibuzul oprise într-o baltă imensă şi nu puteam înota până la trotuar, m-am grăbit spre uşa din faţă. Acolo, o bătrână cu mişcări greoaie m-a rugat să o ajut la scară. N-o puteam refuza, aşa că i-am întins o mână şi i-am făcut loc să urce, apoi am vrut să cobor, numai că... Un bărbat de vârstă mijlocie s-a repezit spre urcarea în mijlocul de transport. Se pironeşte în faţa scării şi-mi zice:
- Daţi-vă să urc!
- Păi daţi-vă să cobor! spun eu.
- Ei... da' de ce n-aţi coborât până acum? întreabă el revoltat, refuzând să-mi facă loc să cobor.

Nu-mi venea să cred! Îmi venea să-i strig "omule, te-ai ţicnit?". Era inutil să-i explic faptul că am ajutat pe careva să urce. Am insistat şi individul s-a dat cumva într-o parte, cu o mână agăţată de bara troleului, un picior pe scară şi unul în aer, lăsându-mi spaţiu să cobor.. M-am strecurat printre uşa şoferului şi burta gherţoiului, numai că omul, nemulţumit că i-am refuzat dreptul dat de divinitate, acela de a urca în maşină când vrea muşchii lui, mi-a pus piedică. Doar faptul că m-am mişcat mai rapid decât el m-a salvat de o căzătură cu nasul în baltă, însă tibia piciorului meu drept n-a fost tot atât de norocoasă.
Nesimţirea individului m-a paralizat. Mă enervasem şi în momentul ăla mi-am dorit să fiu mai voinică. I-aş fi tras vreo două cu cea mai mare plăcere. În drum spre trecerea de pietoni m-am trezit râzând. Situaţia în care fusesem era atât de absurdă, încât nici să mă enervez nu merita.

Realizez însă cu groază că ăştia sunt oamenii de lângă mine. Cu toată evoluţia secolului 21, cu toate pretenţiile de popor civilizat... realitatea este că mulţi, poate prea mulţi, sunt asemeni zgribulitei care mergea "blat" cu troleibuzul şi măgarului biped care mi-a pus piedică la coborâre... Realitatea este că n-o să ajungem în rândul celorlalte popoare din cauza ăstora. Ei ne ţin în loc, ei sunt cei care lasă în urmă munţi de gunoaie atunci când ies din casă în natură, au dreptul la vot, au voie să procreeze şi să "educe" progeniturile rezultate. Pentru că orice om care are măcar jumate de creier funcţional îşi dă seama ce educaţie poate oferi un asemenea exemplar. Realitatea este că...

... Trăim în era troglodiţilor. Şi din păcate... involuăm cu rapiditate.

Gâze

Life in picture... ideea lui Costin Comba

Iulia, ştiu... focus pe gândăcel... însă acum e târziu, rămâne pe vara viitoare! :))

Problemă existenţială

Eram intr-un magazin, când pe copila mea a apucat-o vorbăria... ca de obicei.
 Fac o paranteză aici pentru a spune că am ferma convingere că micuţa mea are vocaţie de comentator sportiv. Debitul ei verbal mă sperie uneori. Odată a vorbit 3 ore continuu. Nu a făcut pauză decât pentru a bea puţină apă la un moment dat. Închid paranteza.

A văzut nişte jeleuri cu forme interesante şi m-a întrebat dacă alea sunt pentru copii. Nu, i-am răspuns... fără mustrări de conştiinţă (părinţii ştiu de ce). Am cumpărat ce-mi trebuia, i-am luat şi ei ceva (nu jeleuri), iar în timp ce aşteptam să mi se dea restul, copila întreabă:

- Mami, când o să mă fac mare şi-o să fiu femeie, tot Andreea o să mă cheme?
- Da mami, tot Andreea. Iau restul şi ne îndreptăm către ieşire. Andreea, pe un ton grav:
- Mami, când am să fiu eu femeie, te rog mult să nu îmbătrâneşti, şi nici să nu mori... că eu nu vreau să mori...
M-am blocat. Vânzătoarele au pufnit în râs, iar eu m-am străduit să-i ofer copilei un răspuns coerent:
- Bine pui, am să mă străduiesc...
- Da mami, aşa să faci. Să nu mori, pentru că tu eşti preferata mea şi mi-ar părea tare rău să te pierd...
- Bine mamă, dacă aşa zici tu... mormăi pierdută, apoi... hai să luăm şi nişte mere, vrei?
- Daaaa!

Nu-mi dau seama dacă toţi picii de 5 ani sunt preocupaţi de îmbătrânire şi moarte aşa cum e fata mea, dar parcă eu aveam alte idei la vârsta ei... huh... chiar că am îmbătrânit!

Dulce ca pelinul

Că România e plină de oameni buni, săritori şi mărinimoşi, ştie toată lumea. Buni gospodari, primitori, cei dintâi la distracţie şi primii când e vorba de tăiat frunze la câini. Ştii sigur că 70% dintre concetăţenii tăi sunt părinţi nemaipomeniţi şi oameni de nădejde la o nevoie. Trebuie să fie, din moment ce contorizează fiecare kilogram pe care-l pui sau îl dai jos într-o lună, dacă-ţi iau seama la fiecare vorbă spusă pe un ton mai ridicat copilului tău, ştiu de câte ori ai ieşit într-o zi să faci piaţa şi... poate n-au ajuns chiar experţi, dar e preferabil să duci gunoiul pe întuneric, nu de alta... dar se contorizează şi ăsta.

În cazul acesta nu pot să nu mă întreb cum de s-a putut întâmpla aşa ceva?

O simplă reclamaţie poate salva un copil de la chinul supus de cei care i-au dat viaţă sau poate lua nişte suflete nevinovate dintr-o familie, şi-i poate plasa la nişte bolnavi psihic. Care s-au făcut asistenţi maternali pentru bani. Pentru nişte amărâţi de bani, copilaşii aceia vor rămâne cu traume pe viaţă. Dacă erau părinţii lor, toată lumea sărea în sus ca aceştia să fie decăzuţi din drepturile părinteşti, dar aşa... cine răspunde? Pentru că sunt convinsă că cei implicaţi vor scăpa ieftin, doar avem "legi", nu?
Problema e că nu e singurul caz şi probabil nu va fi nici ultimul.
Pentru că nu ştiu cum funcţionează, dar asistenţii maternali ar trebui supuşi la nişte teste psihice foarte riguroase.  În fiecare an, nu odată la trei ani.

Onopordon Acanthium

Relaţia mea cu Dumnezeu e una intimă, aparte. Nu are legătură cu biserica şi cu majoritatea preoţilor care habar n-au ce înseamnă credinţa.

Grădiniţa fetiţei mele se află în incinta unei şcoli, cred că am mai spus asta. Zilnic, mergând să-mi duc/aduc copila, îngheaţă sufletul în mine văzând cohorta de şcoleri şi auzind vocabularul stilat, de proaspăt elev educat până-n măduva oaselor de părinţi şi de cadrele didactice.
Înjurăturile (numai când nu sunt adulţi prin preajmă, altfel sunt mai sfinţi decât sfinţii), ocheadele neruşinate aruncate colegelor prea dezbrăcate pentru gustul meu şi anii lor, îmbrâncelile regulamentare pe scări, la urcat sau coborât, se petrec pe rând sau toate odată, depinde de situaţie şi posibilităţi. Părinţii... cu impresii, ca de obicei.
În mod normal, când picii termină grădinăreala sunt înscrişi în mod automat la şcoala cu pricina. Doar i-au păstorit timp de 3-4 ani, au dreptul la ei. Dar asta e altă poveste.

Săptămâna trecută era forfotă mare în clasă. Se discuta aprins dacă să se facă sau nu cursuri de limbă engleză. Copiii sunt la grupa mare. Anul trecut s-a renunţat la cererea părinţilor, care au motivat ca odraslele sunt prea mici şi că nu are sens să le chinuie cu învăţarea unei limbi străine de la o vârstă atât de fragedă. Constat cu enervare că şi anul ăsta s-a întâmplat la fel. Nu s-au strâns nici 10 copii pe listă. Şi întreb mămicile ce şi cum.
Eh, sunt prea mici, abia vorbesc româneşte, ce-i trebuie lu' ăla micu' engleză. Las' c-am auzit că de la anu' se bagă engleză obligatoriu, la pregătitoare. Face atunci.
@#/&... în gândul meu. Mă ocup eu acasă.
Nu sunt snoabă şi nu vreau să demonstrez că fata mea e cea mai cea, dar dacă pruncul şi-a manifestat dorinţa de a  învăţa engleza, de ce nu i-aş oferi posibilitatea? Deja cunoaşte unele lucruri de la noi şi rău nu are cum să-i prindă.

Între timp discuţia s-a întins, şi una din mămici s-a plâns că a cheltuit o căruţă de bani pe caietele de religie ale băiatului. Clasa întâi. Mă luminez şi eu.
Cum, la clasa întâi se face religie?
Daaa, nu ştiaţi?
Nu!
Cum să facă religie de la clasa întâi?! mă minunez eu în continuare. Mi se pare o tâmpenie.
................................................................................................................................................
În acel moment s-a lăsat linişte în jur. Vreo 10 perechi de ochi s-au holbat dezaprobator la mine. Am comis o blasfemie!
Acum mă ocolesc regulamentar şi mă salută cu o grimasă dată doar de constipaţia cronică. No more smiles for me... should I cry? Sure, in a minute.

Deci câteva cucoane ostenite consideră că e bine să facă odorul religie din clasa întâi, ele fiind credincioase adevărate. Dar mă urăsc pe mine cu pasiune pentru că am avut tupeul şi neruşinarea de a-mi exprima părerea vizavi de obiectul de studiu. Iar limba engleză e inutilă şi e doar o modalitate de a chinui copilu', care şi-aşa învaţă doar câteva cuvinte acolo... ce-i trebuie?...
Chiar aşa? Ce-i trebuie?
Doamnele fac probabil parte din noul val... care aşteaptă cu nerăbdare introducerea limbii chineze în şcoli. 

Am uitat să precizez că multe dintre ele sunt mamele cohortelor de care vorbeam la început. Copii bine educaţi de mămici lobotomizate.


Revin cu educaţia civică.

Vara asta...

Life in picture - idee preluata de la Costin Comba

Sunt frumuşel, sunt frumuşel! 

Pata de culoare

Life in picture - idee preluata de la Costin Comba

Vogue

Life in picture idee preluată de la Costin Comba

Mamelor din România, cât vă îndopaţi copiii?

Mă întreb cu uimire şi un soi de furie cu ce naiba îşi furajează odraslele unele "mămici" iubitoare?! Pentru că am fost zilele astea într-un parc destinat celor mici (de ani şi de greutate) unde puştoaice de 8-10 ani care cântăreau cât mine foloseau leagănele fără pic de sfială.

Pare normal, dar nu e! Nu e normal ca un copil de 10 ani să aibă greutatea unui adult. 

Oare ce fericire simte o mamă a cărei fetiţă cântăreşte cât un pui de bivol, văzând că un leagăn geme şi se îndoaie sub suava aşezare a micuţei? Întreb şi eu... 

Da ştiu, n-am inimă şi mă leg de un copil nevinovat. Însă nu de copii mă iau, ci de ilustrele mame, acele purtătoare de sarcină, născătoare de pui vii care habar nu au cum să crească şi să educe un copil.

Înţeleg când sunt situaţii în care cel mic are unele probleme de sănătate, dar când odoru' se-ndoapă zi/lumină cu şaorma, pizza, hamburgeri, tone de dulciuri şi cola pentru că mamei îi este lene să gătească, deja discutăm despre altceva. Judec... pentru că nu pot înţelege excesele indiferent de natura lor. Iar când îndopatul fără frontieră afectează sănătatea unui copil (pentru că odată cu obezitatea apar şi alte probleme care afectează tânărul organism) e firesc să consider  mama direct răspunzătoare pentru dezastrul rezultat.

Ieri citeam pe un site despre neliniştile unor fetiţe aflate la pubertate. Majoritatea întrebau cum să slăbească, sau dacă dieta nu ştiu care chiar dă rezultate. Am fost şocată. Poate aşa erau timpurile, dar eu la anii lor abia mă despărţeam de păpuşi, în nici un caz nu ţineam cure de slăbire, şi nici nu mă înfometam ca să mai scap de 5-6 kg, aşa cum am observat că e trendul printre adolescentele internaute. Şi asta repede, înainte să înceapă şcoala!

6 kg înseamnă mult.

Nu pricep... nu se mai face înot? Nu se mai joacă tenis? Nu se mai sare coarda? Nu se mai mănâncă normal? Se pare că nu. Nici măcar rolele nu sunt la mare căutare. Sportul practicat acum se numeşte masacrarea limbii române cu laptopul în braţe, continuând apoi cu astfel de dileme: "cum să slăbesc 7 kg în trei zile?", "cum să mă machiez să par mai sexy?", "ce statusuri cool să-mi pun la avatar?" ş.a.m.d. Iar peste câţiva ani se dau de ceasul morţii să afle dacă au rămas sau nu însărcinate când s-a uitat Dorel sub fustă. Şi cum pot slăbi, evident. Obsesia slăbitului e constantă.

Pentru că obezitatea afectează sănătatea, personalitatea, viaţa socială... în câteva cuvinte, afectează toată viaţa unui individ. Şi totul se întâmplă din cauza unor mame indolente, călăi ai propriilor copii. 

Aşa că întreb... mămici, de ce vă urâţi copiii?

The Guardians

Life in picture - idee preluată de la Costin Comba

Cu capul în nori

Life in Picture - idee preluată de la Costin Comba

Casper îndrăgostit

grifon

Gânditorul de la Hamangia

Bubico

Testamentul

Vă mai amintiţi probabil poveştile copilăriei, unde împăratul cutare, pe moarte fiind, lăsa cu limbă de moarte instrucţiuni cu privire la succesiunea tronului. Sau aşa ceva.

Weekendul acesta am fost în vizită la mama. N-am cunoscut nici un împărat muribund, dacă la asta vă gândiţi, dar... am cunoscut-o pe tanti Caliopia. Aşa mi s-a recomandat. Tanti Caliopia e o femeie din sat, care mai departe de mănăstirea din apropiere n-a călătorit în viaţa ei. Şi ea e văduvă, şi asemeni mamei, suferă şi ea după bărbatul pierdut. De fapt, văduvia a apropiat-o de mama. 

Pentru că era curioasă nevoie mare să mă cunoască, nu a scăpat ocazia de a ne vizita când a auzit că venim. Şi m-a cunoscut. Şi a fost cucerită pe loc de Andreea, care are o priză la persoanele în vârstă ceva de speriat. 

Eram atât de obosită şi nu aveam nici un chef de socializare, dar am încercat să schimb câteva vorbe cu ea. Astfel, am aflat cum şi-a petrecut bărbatul ei ultimele clipe. Sunt convinsă că povesteşte asta oricui are chef şi timp să o asculte, pentru că odată ce începe să vorbească nu se mai opreşte. Tu poţi muri. Sau nu. Solemnitatea momentului nu lasă loc de alte morţi. Cu privirea pierdută undeva în eter, cu vorba apăsată şi lacrimi în glas îşi spune durerea trăită în urmă cu trei ani. 

Mi-a povestit că omul s-a trezit într-o bună zi şi a cerut la nevastă o porţie de fasole cu cârnaţi. Era bolnav de ceva vreme şi femeia s-a bucurat când l-a auzit cerând mâncare. S-a gândit că-i spre bine. Şi i-a îndeplinit cu bucurie dorinţa. I-a adus fasolea cu cârnaţi la pat, şi o farfurie cu varză murată. Că mai aveau încă din iarnă şi se păstrase tare bine. Omul a mâncat cu poftă două porţii, apoi i-a cerut să-l cheme pe băiatul lor, că vrea să-i vorbească.

Cu ultimele puteri, bătrânul i-a spus feciorului:

- Aurele, vezi că eu mor. Tu să ai grijă de iapă şi de mă-ta, ai auzit?

La adăpost

  

Life in picture - Costin Comba

Înapoi la Sanda Marin... cu dragoste

Am o prietenă în lista de facebook, care e pasionată de gătit şi e mare fană a site-urilor de bucătăreală. Prin intermediul ei aflu şi eu despre diverse reţete care mai de care mai deliciose şi mai încântătoare ochiului.
Aşa se face că ieri m-a atras fotografia unei creme uşoare de brânză. Dau click şi mă duc la pagina cu pricina, să văd modul de preparare. Cum îmi era şi puţin foame, având lipită de retină fotografia produsului finit, mă uit lacomă după ingrediente. Deja îmi închipuiam cam ce ar fi necesar, dar trebuia respectată reţeta, nu?
Şi mă uit cum spuneam, după compoziţie... atâta doar că în loc de ingrediente, sub titlul reţetei era o reclamă.

Acum... ştie toată lumea utilitatea publicităţii...
Numai că reclama la crema pentru hemoroizi ce promitea un "efec" (aşa scria!) garantat în 48 de ore, nu mi s-a părut a fi în deplină armonie cu titlul, cu reţeta şi cu site-ul. Abia sub minunatul tratament natural erau înşiruite ingredientele şi modul de preparare al antreului. Am zis pas.
Cele două creme sunt... relativ incompatibile... după gândul şi judecata mea, aşa că mi-a cam pierit pofta, însă nu m-am descurajat. Trec rapid la altă reţetă al cărui nume părea cunoscut... într-un anumit fel.

Brânzoici. 

Suna cam bizar, dar am mers pe pagina respectivă cu amintirea brânzoaicelor pufoase şi parfumate pregătite în copilăria mea, de mama. Mi-a trecut şi de astea. 

Nu ştiu cum să spun, dar cuvântul "brânzoici" nici nu există în dicţionar. Nu mai vorbesc de faptul că am 4 cărţi de bucate şi toate au la cuprins reţete de brânzoaice, nu brânzoici! Dar nu mai conta, eu oricum nu sunt mare bucătăreasă aşa că nu am pretenţia că le ştiu pe toate, iar brânzoicii păreau să promită un dezmăţ al papilelor gustative şi bineînţeles că m-am repezit să listez reţeta. 

Dar ia reţeta de unde nu e. Exista însă o reclamă la un preparat nemaivăzut care promitea să elimine candida în doar patru săptămâni. 

Oh, yeah! 

O persoană care părea să fi terminat primele două clase cu oarece probleme, lăuda minunaţii brânzoici într-un comentariu scurt. Ingredientele şi  modul de preparare lipseau. Era o trimitere către un alt site, unde în mod evident... nu am găsit ceea ce căutam.

Concluzie? Reclamele de pe unele site-uri cu mâncare sunt de toată jena. A pune reclame cu tratamente pentru candida şi hemoroizi pe un site culinar e ca şi cum ai pune reclame la prezervative şi canale tv. pentru adulţi, pe patriarhia.ro.

În mod paradoxal, sunt fericită acum. N-am mâncat nimic de ieri, ceea ce înseamnă mai puţine calorii consumate şi evident o siluetă mai zveltă. În plus, postul forţat m-a cam sleit de puteri aşa că vorbesc mai puţin deoarece nu mai am energie. Nu e amuzant să vorbeşti când ai băut apă două zile la rând, iar criza biliară ameninţă să se declanşeze dintr-o clipă în alta.

Dar nu asta contribuie la fericirea conjugală ci soţul meu, care apreciază tăcerea mea şi faptul că mă străduiesc să  mă menţin în formă.  E încântat de silueta mea şi e mândru nevoie mare că are la braţ o nevastă topmodeală. Paloarea feţei o pune probabil pe seama faptului că am evitat să stau prea mult la soare în ultima vreme. Iar tăcerea... pesemne se gândeşte că m-am maturizat... ideea e că la noi în casă domneşte o pace şi o armonie... de n-ai văzut! 

De asta zic că-s fericită. 

N-am găsit eu reţetele râvnite, dar am descoperit secretul unei căsnicii perfecte! 

Meditaţie

Life in picture  - Costin Comba.

Deci ăsta e drumul... cam neprietenos...

... şi când te gândeşti că abia am făcut primii paşi...

Chilipirul din spam

Te înşeală soţia? Colegii te sapă? Şeful îţi citeşte deja necrologul?
Desigur, până acum acestea au fost simple bănuieli. Însă viaţa ta poate deveni mai frumoasă.
Cu microfonul gsm poţi afla exact cine ţi-e prieten. Detalii mai jos.

Natura de lângă noi

Cum demonstrezi că eşti o doamnă

Sau cum să te dai în stambă. Ghid practic.


          Eşti prima generaţie încălţată din neamul tău, şi cu siguranţă ai tăi sunt mândri de tine şi de realizările tale. Pe bună dreptate de altfel, ai evoluat de când ai plecat din leagănul copilăriei tale. 
Ţi-ai găsit perechea potrivită (biată victimă în toată povestea), reuşind în cele din urmă să cumpăraţi un cuibuşor de nebunii numai al vostru, în care soacra (ducă-se pe alte meleaguri!) n-are ce căuta. În acest caz, trebuie să ţii cont de câteva reguli de aur.
          Apartamentul trebuie zugrăvit şi mobilat după ultimul trend, all day long! Ai grijă să te plângi la toată lumea că te-ai săturat de praf, deşi tu eşti cea care iniţiază procesul la fiecare 6 luni. Descrie cu lux de amănunte fiecare etapă, chiar şi de câte 3-4 ori dacă trebuie, pentru că lumea nu ştie cum se face o zugrăveală bună, şi mai ales, e posibil ca unii să comită crime în ale decoratului interior... cum ar fi să mai păstreze un obiect din cele cumpărate în anii anteriori. Aşa ceva pur şi simplu nu se face!!
And don't forget the prices!
          Dacă ţi-ai luat maşină (şi sigur ţi-ai luat!) ai grijă să mergi cât mai des pe la părinţi, claxonând toate gâştele de pe uliţă, să vadă toată lumea ce mare personalitate a ajuns fata Marghioalei lu' Buzatu'. Manelele ce se aud urlând din difuzoare completează imaginea bunăstării emanate prin fiecare por al pielii tale (s)nobile, aşa că nu e cazul să pleci la drum fără ultimul hit al lui guţă.
          Poşeta din imitaţie purtată la pantofii sport (numiţi "ádidáşi" dintr-un motiv încă nedescoperit), bluza mulată cu imprimeu leopard, sclipici şi franjuri pe mâneci, plus pantalonii cu trei numere mai mici, nu fac decât să arate bunul gust de care dă dovadă purtătoarea, aşa că nu te sfii să îţi încarci rafturile şifonierului cu astfel de ţinute.
         Vocabularul trebuie să fie cât mai variat, conţinând expresii mirobolante şi cuvinte elevate care încep cu "f" şi "p". Doar o doamnă se respectă şi nu se lasă călcată în picioare de toţi ... . 
Poţi râde cu poftă atunci când povesteşti ceva, nu are nici o importanţă dacă ceilalţi nu gustă gluma. Oricum tu ştii că posezi un simţ unic al umorului. 
Încrederea în sine se citeşte pe chip, aşa că orice "gogoaşă" ai spune, fă-o cu simţul răspunderii, şi fă-l k.o pe cel care îndrăzneşte să afirme adevărul. Tu le ştii pe toate, nu are rost să te laşi intimidată de amănunte.
         Socializează! Noii vecini de bloc/cartier/judeţ trebuie să afle cât mai curând ce noroc a dat peste ei atunci când te-ai mutat în zonă. Arată ce bună vecină eşti, oferindu-te să împrumuţi un praf de sare, o lingură de ulei, doi pempărşi şi consiliere gratuită în caz de ceartă în familie. În acest caz trebuie reţinut că nu poţi fi de partea ambilor soţi, este evident că unul dintre ei nu are dreptate, şi atunci nu poţi decât să îţi oferi rezerva de fitile, mereu la îndemână pentru orice eventualitate.
          Relaţiile se consolidează la un mic stropit cu bere, în grădina din faţa blocului, în fiecare uichend. Parangheliile să se ţină lanţ! Chiuie până rămâi fără voce pentru următoarele două zile, iar dansul să se facă regulamentar: din buric, fese, joc de gleznă şi genunchi, iar mâinile în aer. Asigură-te că vecinii afumaţi se vor minuna de talentele tale ascunse, şi-l vor invidia pe cel care ţi-a pus verigheta pe deget.
          
         Fiindcă veni vorba de verighetă... nu cumva să o laşi singurică acolo pe degeţel... Nuu! Mai pune pe lângă ea şi nişte ineluţe, câte două dacă încap, şi nu uita de lănţişoare şi cercei. Cu cât mai mare e gramajul, cu atât mai bine. Nu-ţi fie teamă să le porţi, doar ai muncit pentru ele, nu le-ai furat!


Cam atât pentru azi. Lista rămâne deschisă.

Uite apa, nu e apa

Nu ştiu cum e pe la alţii, dar în oraşul  nostru, în fiecare vară se fac reparaţii la conductele de apă. De câte 2-3 ori. Cum e şi normal, în această perioadă fiecare se spală în funcţie de posibilităţi... unul are centrală, altul foloseşte cu încredere aragazul, iar cei care detestă oricum apa şi săpunul, consideră că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Luni însă, societatea furnizoare de apă, a anunţat locuitorii oraşului că în intervalul 2.08.2011, ora 3.00 - 3.08.2011, ora 5, adică 26 ore, mai adaugă ei în paranteză, va întrerupe apa potabilă pentru executarea unor lucrări. 

Deci pentru 26 ore, Galaţiul avea să fie raiul nespălaţilor de pretutindeni. În fine, ne-am făcut rezerve de apă ca prin anii '80 (care apă arata aşa) ↓

apa de la robinet, luni seara                                            apă plată

 Evident, nu ştiu ce calitate avea apa în perioada sus menţionată, dar se vede cât de... minunat de tulbure e acum, în anul de graţie 2011.

Trecând peste asta, să spunem că lucrările cu pricina trebuiau făcute, iar apa trebuia să dispară din peisaj pentru câteva ore. 26 să zicem. Cei care au fost atenţi au făcut rezerve de apă, cei care din diverse motive n-au avut apă oprită, au sunat la dispeceratul societăţii şi au solicitat cisterne cu apă. Asta se întâmpla ieri.
Azi dimineaţă ar fi trebuit ca apa gălbuie şi plină de impurităţi să susure din nou vesel în bucătăriile şi băile noastre.
Bineînţeles că nu aşa s-a întâmplat. La ora 7 robinetul era la fel de tăcut ca şi ieri. Şi dăm telefon, dar sună veşnic ocupat, semn că lumea a luat cu asalt dispeceratul societăţii cu pricina.

Între timp...
... am aflat că realimentarea cu apă a oraşului se va face treptat, pentru a nu suprasolicita conductele, până la prânz tot oraşul urmând să aibă apă;
... pe site-ul societăţii apare un anunţ ;
... ora 10 a venit, apă tot nu-i de băut!
... din ziarul local aflăm că realimentarea cu apă mai durează , semn că Dorel nu doarme;
... este ora 11 şi am aşa o senzaţie că va mai trece o vreme până voi beneficia din nou de această minune a lumii moderne - apa la robinet.

Concluzii?
Doar câteva.

1. Ştirile care vin de la Apă Canal sunt atât de alambicate încât te întrebi (cum e şi normal) care e adevărul până la urmă. Le-aş încadra la categoria "... şi marmota învelea ciocolata în staniol".

2. Mi-am dat seama că lipsa apei nu e aşa o tragedie. Ieri a plouat, şi cei care s-au grăbit au reuşit să facă un duş rapid în stradă, uşurând astfel semnificativ factura la apă.
Cei care au ratat duşul, pot folosi cu încredere noile deodorante antiperspirante cu protecţie de până la 24/48/72 ore. Pe această cale, rog supermarketurile să pună în funcţiune toate casele de marcat pentru a evita aglomeraţia.
3........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................


Update: Este ora 13.28. Apă tot nu avem. Mă întreb când va mai ploua.