luni, august 8
vineri, august 5
Cum demonstrezi că eşti o doamnă
Sau cum să te dai în stambă. Ghid practic.
Eşti prima generaţie încălţată din neamul tău, şi cu siguranţă ai tăi sunt mândri de tine şi de realizările tale. Pe bună dreptate de altfel, ai evoluat de când ai plecat din leagănul copilăriei tale.
Ţi-ai găsit perechea potrivită (biată victimă în toată povestea), reuşind în cele din urmă să cumpăraţi un cuibuşor de nebunii numai al vostru, în care soacra (ducă-se pe alte meleaguri!) n-are ce căuta. În acest caz, trebuie să ţii cont de câteva reguli de aur.
Apartamentul trebuie zugrăvit şi mobilat după ultimul trend, all day long! Ai grijă să te plângi la toată lumea că te-ai săturat de praf, deşi tu eşti cea care iniţiază procesul la fiecare 6 luni. Descrie cu lux de amănunte fiecare etapă, chiar şi de câte 3-4 ori dacă trebuie, pentru că lumea nu ştie cum se face o zugrăveală bună, şi mai ales, e posibil ca unii să comită crime în ale decoratului interior... cum ar fi să mai păstreze un obiect din cele cumpărate în anii anteriori. Aşa ceva pur şi simplu nu se face!!
And don't forget the prices!
Dacă ţi-ai luat maşină (şi sigur ţi-ai luat!) ai grijă să mergi cât mai des pe la părinţi, claxonând toate gâştele de pe uliţă, să vadă toată lumea ce mare personalitate a ajuns fata Marghioalei lu' Buzatu'. Manelele ce se aud urlând din difuzoare completează imaginea bunăstării emanate prin fiecare por al pielii tale (s)nobile, aşa că nu e cazul să pleci la drum fără ultimul hit al lui guţă.
Poşeta din imitaţie purtată la pantofii sport (numiţi "ádidáşi" dintr-un motiv încă nedescoperit), bluza mulată cu imprimeu leopard, sclipici şi franjuri pe mâneci, plus pantalonii cu trei numere mai mici, nu fac decât să arate bunul gust de care dă dovadă purtătoarea, aşa că nu te sfii să îţi încarci rafturile şifonierului cu astfel de ţinute.
Vocabularul trebuie să fie cât mai variat, conţinând expresii mirobolante şi cuvinte elevate care încep cu "f" şi "p". Doar o doamnă se respectă şi nu se lasă călcată în picioare de toţi ... .
Poţi râde cu poftă atunci când povesteşti ceva, nu are nici o importanţă dacă ceilalţi nu gustă gluma. Oricum tu ştii că posezi un simţ unic al umorului.
Încrederea în sine se citeşte pe chip, aşa că orice "gogoaşă" ai spune, fă-o cu simţul răspunderii, şi fă-l k.o pe cel care îndrăzneşte să afirme adevărul. Tu le ştii pe toate, nu are rost să te laşi intimidată de amănunte.
Socializează! Noii vecini de bloc/cartier/judeţ trebuie să afle cât mai curând ce noroc a dat peste ei atunci când te-ai mutat în zonă. Arată ce bună vecină eşti, oferindu-te să împrumuţi un praf de sare, o lingură de ulei, doi pempărşi şi consiliere gratuită în caz de ceartă în familie. În acest caz trebuie reţinut că nu poţi fi de partea ambilor soţi, este evident că unul dintre ei nu are dreptate, şi atunci nu poţi decât să îţi oferi rezerva de fitile, mereu la îndemână pentru orice eventualitate.
Relaţiile se consolidează la un mic stropit cu bere, în grădina din faţa blocului, în fiecare uichend. Parangheliile să se ţină lanţ! Chiuie până rămâi fără voce pentru următoarele două zile, iar dansul să se facă regulamentar: din buric, fese, joc de gleznă şi genunchi, iar mâinile în aer. Asigură-te că vecinii afumaţi se vor minuna de talentele tale ascunse, şi-l vor invidia pe cel care ţi-a pus verigheta pe deget.
Fiindcă veni vorba de verighetă... nu cumva să o laşi singurică acolo pe degeţel... Nuu! Mai pune pe lângă ea şi nişte ineluţe, câte două dacă încap, şi nu uita de lănţişoare şi cercei. Cu cât mai mare e gramajul, cu atât mai bine. Nu-ţi fie teamă să le porţi, doar ai muncit pentru ele, nu le-ai furat!
Cam atât pentru azi. Lista rămâne deschisă.
Eşti prima generaţie încălţată din neamul tău, şi cu siguranţă ai tăi sunt mândri de tine şi de realizările tale. Pe bună dreptate de altfel, ai evoluat de când ai plecat din leagănul copilăriei tale.
Ţi-ai găsit perechea potrivită (biată victimă în toată povestea), reuşind în cele din urmă să cumpăraţi un cuibuşor de nebunii numai al vostru, în care soacra (ducă-se pe alte meleaguri!) n-are ce căuta. În acest caz, trebuie să ţii cont de câteva reguli de aur.
Apartamentul trebuie zugrăvit şi mobilat după ultimul trend, all day long! Ai grijă să te plângi la toată lumea că te-ai săturat de praf, deşi tu eşti cea care iniţiază procesul la fiecare 6 luni. Descrie cu lux de amănunte fiecare etapă, chiar şi de câte 3-4 ori dacă trebuie, pentru că lumea nu ştie cum se face o zugrăveală bună, şi mai ales, e posibil ca unii să comită crime în ale decoratului interior... cum ar fi să mai păstreze un obiect din cele cumpărate în anii anteriori. Aşa ceva pur şi simplu nu se face!!
And don't forget the prices!
Dacă ţi-ai luat maşină (şi sigur ţi-ai luat!) ai grijă să mergi cât mai des pe la părinţi, claxonând toate gâştele de pe uliţă, să vadă toată lumea ce mare personalitate a ajuns fata Marghioalei lu' Buzatu'. Manelele ce se aud urlând din difuzoare completează imaginea bunăstării emanate prin fiecare por al pielii tale (s)nobile, aşa că nu e cazul să pleci la drum fără ultimul hit al lui guţă.
Poşeta din imitaţie purtată la pantofii sport (numiţi "ádidáşi" dintr-un motiv încă nedescoperit), bluza mulată cu imprimeu leopard, sclipici şi franjuri pe mâneci, plus pantalonii cu trei numere mai mici, nu fac decât să arate bunul gust de care dă dovadă purtătoarea, aşa că nu te sfii să îţi încarci rafturile şifonierului cu astfel de ţinute.
Vocabularul trebuie să fie cât mai variat, conţinând expresii mirobolante şi cuvinte elevate care încep cu "f" şi "p". Doar o doamnă se respectă şi nu se lasă călcată în picioare de toţi ... .
Poţi râde cu poftă atunci când povesteşti ceva, nu are nici o importanţă dacă ceilalţi nu gustă gluma. Oricum tu ştii că posezi un simţ unic al umorului.
Încrederea în sine se citeşte pe chip, aşa că orice "gogoaşă" ai spune, fă-o cu simţul răspunderii, şi fă-l k.o pe cel care îndrăzneşte să afirme adevărul. Tu le ştii pe toate, nu are rost să te laşi intimidată de amănunte.
Socializează! Noii vecini de bloc/cartier/judeţ trebuie să afle cât mai curând ce noroc a dat peste ei atunci când te-ai mutat în zonă. Arată ce bună vecină eşti, oferindu-te să împrumuţi un praf de sare, o lingură de ulei, doi pempărşi şi consiliere gratuită în caz de ceartă în familie. În acest caz trebuie reţinut că nu poţi fi de partea ambilor soţi, este evident că unul dintre ei nu are dreptate, şi atunci nu poţi decât să îţi oferi rezerva de fitile, mereu la îndemână pentru orice eventualitate.
Relaţiile se consolidează la un mic stropit cu bere, în grădina din faţa blocului, în fiecare uichend. Parangheliile să se ţină lanţ! Chiuie până rămâi fără voce pentru următoarele două zile, iar dansul să se facă regulamentar: din buric, fese, joc de gleznă şi genunchi, iar mâinile în aer. Asigură-te că vecinii afumaţi se vor minuna de talentele tale ascunse, şi-l vor invidia pe cel care ţi-a pus verigheta pe deget.
Fiindcă veni vorba de verighetă... nu cumva să o laşi singurică acolo pe degeţel... Nuu! Mai pune pe lângă ea şi nişte ineluţe, câte două dacă încap, şi nu uita de lănţişoare şi cercei. Cu cât mai mare e gramajul, cu atât mai bine. Nu-ţi fie teamă să le porţi, doar ai muncit pentru ele, nu le-ai furat!
Cam atât pentru azi. Lista rămâne deschisă.
miercuri, august 3
Uite apa, nu e apa
Nu ştiu cum e pe la alţii, dar în oraşul nostru, în fiecare vară se fac reparaţii la conductele de apă. De câte 2-3 ori. Cum e şi normal, în această perioadă fiecare se spală în funcţie de posibilităţi... unul are centrală, altul foloseşte cu încredere aragazul, iar cei care detestă oricum apa şi săpunul, consideră că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Luni însă, societatea furnizoare de apă, a anunţat locuitorii oraşului că în intervalul 2.08.2011, ora 3.00 - 3.08.2011, ora 5, adică 26 ore, mai adaugă ei în paranteză, va întrerupe apa potabilă pentru executarea unor lucrări.
Evident, nu ştiu ce calitate avea apa în perioada sus menţionată, dar se vede cât de... minunat de tulbure e acum, în anul de graţie 2011.
Trecând peste asta, să spunem că lucrările cu pricina trebuiau făcute, iar apa trebuia să dispară din peisaj pentru câteva ore. 26 să zicem. Cei care au fost atenţi au făcut rezerve de apă, cei care din diverse motive n-au avut apă oprită, au sunat la dispeceratul societăţii şi au solicitat cisterne cu apă. Asta se întâmpla ieri.
Azi dimineaţă ar fi trebuit ca apa gălbuie şi plină de impurităţi să susure din nou vesel în bucătăriile şi băile noastre.
Bineînţeles că nu aşa s-a întâmplat. La ora 7 robinetul era la fel de tăcut ca şi ieri. Şi dăm telefon, dar sună veşnic ocupat, semn că lumea a luat cu asalt dispeceratul societăţii cu pricina.
Între timp...
... am aflat că realimentarea cu apă a oraşului se va face treptat, pentru a nu suprasolicita conductele, până la prânz tot oraşul urmând să aibă apă;
... pe site-ul societăţii apare un anunţ ;
... ora 10 a venit, apă tot nu-i de băut!
... din ziarul local aflăm că realimentarea cu apă mai durează , semn că Dorel nu doarme;
... este ora 11 şi am aşa o senzaţie că va mai trece o vreme până voi beneficia din nou de această minune a lumii moderne - apa la robinet.
Concluzii?
Doar câteva.
1. Ştirile care vin de la Apă Canal sunt atât de alambicate încât te întrebi (cum e şi normal) care e adevărul până la urmă. Le-aş încadra la categoria "... şi marmota învelea ciocolata în staniol".
2. Mi-am dat seama că lipsa apei nu e aşa o tragedie. Ieri a plouat, şi cei care s-au grăbit au reuşit să facă un duş rapid în stradă, uşurând astfel semnificativ factura la apă.
Cei care au ratat duşul, pot folosi cu încredere noile deodorante antiperspirante cu protecţie de până la 24/48/72 ore. Pe această cale, rog supermarketurile să pună în funcţiune toate casele de marcat pentru a evita aglomeraţia.
3........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................
Update: Este ora 13.28. Apă tot nu avem. Mă întreb când va mai ploua.
Deci pentru 26 ore, Galaţiul avea să fie raiul nespălaţilor de pretutindeni. În fine, ne-am făcut rezerve de apă ca prin anii '80 (care apă arata aşa) ↓
 |
apa de la robinet, luni seara apă plată
|
Trecând peste asta, să spunem că lucrările cu pricina trebuiau făcute, iar apa trebuia să dispară din peisaj pentru câteva ore. 26 să zicem. Cei care au fost atenţi au făcut rezerve de apă, cei care din diverse motive n-au avut apă oprită, au sunat la dispeceratul societăţii şi au solicitat cisterne cu apă. Asta se întâmpla ieri.
Azi dimineaţă ar fi trebuit ca apa gălbuie şi plină de impurităţi să susure din nou vesel în bucătăriile şi băile noastre.
Bineînţeles că nu aşa s-a întâmplat. La ora 7 robinetul era la fel de tăcut ca şi ieri. Şi dăm telefon, dar sună veşnic ocupat, semn că lumea a luat cu asalt dispeceratul societăţii cu pricina.
Între timp...
... am aflat că realimentarea cu apă a oraşului se va face treptat, pentru a nu suprasolicita conductele, până la prânz tot oraşul urmând să aibă apă;
... pe site-ul societăţii apare un anunţ ;
... ora 10 a venit, apă tot nu-i de băut!
... din ziarul local aflăm că realimentarea cu apă mai durează , semn că Dorel nu doarme;
... este ora 11 şi am aşa o senzaţie că va mai trece o vreme până voi beneficia din nou de această minune a lumii moderne - apa la robinet.
Concluzii?
Doar câteva.
1. Ştirile care vin de la Apă Canal sunt atât de alambicate încât te întrebi (cum e şi normal) care e adevărul până la urmă. Le-aş încadra la categoria "... şi marmota învelea ciocolata în staniol".
2. Mi-am dat seama că lipsa apei nu e aşa o tragedie. Ieri a plouat, şi cei care s-au grăbit au reuşit să facă un duş rapid în stradă, uşurând astfel semnificativ factura la apă.
Cei care au ratat duşul, pot folosi cu încredere noile deodorante antiperspirante cu protecţie de până la 24/48/72 ore. Pe această cale, rog supermarketurile să pună în funcţiune toate casele de marcat pentru a evita aglomeraţia.
3........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................
Update: Este ora 13.28. Apă tot nu avem. Mă întreb când va mai ploua.
sâmbătă, iulie 30
Din lumea lor
Le-am primit pe mail. Poate le-aţi mai văzut, dar eu nu, aşa că m-am gândit să le pun aici, poate mai sunt şi alţii care nu le ştiu.
Va urma
vineri, iulie 29
Poveste
Cu câţiva ani înainte de intrarea în noul mileniu, a hotărât să se pensioneze. Muncise o viaţă întreagă şi, pesemne simţise el că ceva nu-i în ordine, aşa că dorinţa i-a fost să-şi petreacă bătrâneţile liniştit, fără să mai lucreze pentru alţii. Îşi făcuse şi nişte planuri. I-ar fi plăcut să călătorească, să se plimbe pe malul apei, sau pur şi simplu să privească stelele licărind.
Nerăbdarea i-a fost mare - iar decepţia şi mai mare - în momentul în care a citit ce scria pe decizia de pensionare. Banii ce urmau să-i vină lunar în mână nu însumau nici măcar un sfert din salariul avut până atunci. Nu mai visa, iar planurile le-a ascuns bine într-un colţ al sufletului. S-a consolat cu gândul că nu e singurul Stan Păţitul şi a mers mai departe. Sfătuit de soţie, care era mult mai legată de glie decât el, a decis asemeni multor pensionari, să se întoarcă în sat. Acolo aveau o casă construită în tinereţe, când abia se luaseră, şi câteva hectare de pământ. Cei doi copii îşi aveau rostul lor în lume, aşa că lucrul pământului aveau să-l facă de plăcere, nu din necesitate. Fiind îndemânatic şi corect, s-a făcut repede remarcat în satul de unde plecase când abia-i dăduseră tuleiele. Apreciat de cei mai mulţi, nici duşmanii n-au întârziat să apară, pentru că pe la noi, cei cu principii, care-şi văd de treaba lor şi nu se amestecă în albia porcilor, nu sunt bine văzuţi. Oamenii nu-i iubesc pe cei care le aduc aminte prin simpla lor prezenţă, de ipocrizia şi nemernicia în care se complac. Dar lui nu i-a păsat, văzându-şi de viaţă aşa cum ştia mai bine. Cu demnitate.
S-a bucurat când fiica sa i-a dăruit o nepoţică, se simţea un om împlinit. Aştepta cu nerăbdare ca micuţa să crească. Făcea din nou planuri. Voia să se plimbe cu mititica prin parc, să o vadă venind de la grădiniţă şi să poarte discuţii interminabile cu ea, aşa cum doar bunicii ştiu.
Dar viaţa avea alte planuri pentru el. S-a îmbolnăvit... şi a citit ceva în ochii medicului ce-l trata. Atunci a ştiut că misiunea lui pe pământ a luat sfârşit. În scurt timp a dispărut în neant, lăsând în urmă durere şi suflete neconsolate. Şi o nepoţică ce întreabă tot timpul de bunicul său.
Astfel s-au dus şi planurile făcute odată, de două ori... O viaţă trăită... şi-atât.
Câţi n-or mai fi ca el? Dacă mai ai timp să priveşti în jur, le vezi chipurile obosite şi plictisite, iar în privirea goală citeşti decepţia. Poate nu toţi au visat să privească cerul înstelat ţinând-o de mână pe cea alături de care şi-au petrecut mai bine de 40 ani din viaţă, dar cu siguranţă au visat la ceva.
Dar asta e! În România nici tinerii nu mai au voie să viseze, aşa că, ce rost mai are să mai vorbim de vârstnici?
Nerăbdarea i-a fost mare - iar decepţia şi mai mare - în momentul în care a citit ce scria pe decizia de pensionare. Banii ce urmau să-i vină lunar în mână nu însumau nici măcar un sfert din salariul avut până atunci. Nu mai visa, iar planurile le-a ascuns bine într-un colţ al sufletului. S-a consolat cu gândul că nu e singurul Stan Păţitul şi a mers mai departe. Sfătuit de soţie, care era mult mai legată de glie decât el, a decis asemeni multor pensionari, să se întoarcă în sat. Acolo aveau o casă construită în tinereţe, când abia se luaseră, şi câteva hectare de pământ. Cei doi copii îşi aveau rostul lor în lume, aşa că lucrul pământului aveau să-l facă de plăcere, nu din necesitate. Fiind îndemânatic şi corect, s-a făcut repede remarcat în satul de unde plecase când abia-i dăduseră tuleiele. Apreciat de cei mai mulţi, nici duşmanii n-au întârziat să apară, pentru că pe la noi, cei cu principii, care-şi văd de treaba lor şi nu se amestecă în albia porcilor, nu sunt bine văzuţi. Oamenii nu-i iubesc pe cei care le aduc aminte prin simpla lor prezenţă, de ipocrizia şi nemernicia în care se complac. Dar lui nu i-a păsat, văzându-şi de viaţă aşa cum ştia mai bine. Cu demnitate.
S-a bucurat când fiica sa i-a dăruit o nepoţică, se simţea un om împlinit. Aştepta cu nerăbdare ca micuţa să crească. Făcea din nou planuri. Voia să se plimbe cu mititica prin parc, să o vadă venind de la grădiniţă şi să poarte discuţii interminabile cu ea, aşa cum doar bunicii ştiu.
Dar viaţa avea alte planuri pentru el. S-a îmbolnăvit... şi a citit ceva în ochii medicului ce-l trata. Atunci a ştiut că misiunea lui pe pământ a luat sfârşit. În scurt timp a dispărut în neant, lăsând în urmă durere şi suflete neconsolate. Şi o nepoţică ce întreabă tot timpul de bunicul său.
Astfel s-au dus şi planurile făcute odată, de două ori... O viaţă trăită... şi-atât.
Câţi n-or mai fi ca el? Dacă mai ai timp să priveşti în jur, le vezi chipurile obosite şi plictisite, iar în privirea goală citeşti decepţia. Poate nu toţi au visat să privească cerul înstelat ţinând-o de mână pe cea alături de care şi-au petrecut mai bine de 40 ani din viaţă, dar cu siguranţă au visat la ceva.
Dar asta e! În România nici tinerii nu mai au voie să viseze, aşa că, ce rost mai are să mai vorbim de vârstnici?
joi, iulie 28
Back in the loop
De trei săptămâni, posesorul numărului de telefon 0745212590 (pe care, fie vorba-ntre noi, nu îl cunosc) mă sună într-o veselie. Prima dată am crezut că e cineva cunoscut, pentru că m-a apelat de câteva ori până am răspuns. Apelantul a bâlbâit ceva, dându-mi astfel de înţeles că nu era om care avea de discutat cu mine, şi cum era de aşteptat, am închis văzându-mi de treburi.
Dar... cum există întotdeauna unul cu mintea odihnită, abia acum a început distracţia!
O vreme a sunat zi-lumină cu număr ascuns, apoi văzând că nu răspund, indiferent de insistenţa sa, admiratorul meu a hotărât să iasă din anomimat, apelurile fiind făcute în continuare de pe numărul de mai sus. Dacă văzu omul că nici aşa nu răspund, a început să-mi trimită sms-uri, îmi care îmi cerea să-l/o sun, mă tot întreba cine sunt şi de unde am numărul lui/ei de telefon.
Pardon?!
Acum, stimate concetăţean... iartă-mi îndrăzneala
... da'... 'mneata, de unde ai numărul meu de telefon?
În plus, dacă tot suntem best pals (pe principiul: "tu îţi pierzi vremea trimiţându-mi sms-uri, eu consum bunătate de timp liber, citindu-le), spune-mi rogu-te, tu chiar n-ai şi alte treburi pe-acasă?
Întreb şi eu, pentru că ieri am primit 3 sms-uri cu textul: "Sunama". Ete... exact asta mă pregăteam să fac, numa' că m-ai luat niţel prin surprindere!
Dar stai... "sunama" este oare echivalentul lui "sună-mă"? Că poate omul învaţă japoneza şi vrea să mă avertizeze de vreo catastrofă... sunama... tzunama... Mneah! Stai omule liniştit! Dunărea n-a mai ieşit din matcă de anul trecut, iar valul de căldură nu mă afectează prea tare, că merg mai pe la umbră şi nu plec de acasă fără sticla cu apă după mine.
Lăsând gluma, dacă persoana mai insistă, mă gândesc să fac o reclamaţie la poliţie. E bine? E rău? Îmi poate da cineva un sfat în această privinţă?
Dar... cum există întotdeauna unul cu mintea odihnită, abia acum a început distracţia!
O vreme a sunat zi-lumină cu număr ascuns, apoi văzând că nu răspund, indiferent de insistenţa sa, admiratorul meu a hotărât să iasă din anomimat, apelurile fiind făcute în continuare de pe numărul de mai sus. Dacă văzu omul că nici aşa nu răspund, a început să-mi trimită sms-uri, îmi care îmi cerea să-l/o sun, mă tot întreba cine sunt şi de unde am numărul lui/ei de telefon.
Pardon?!
Acum, stimate concetăţean... iartă-mi îndrăzneala
... da'... 'mneata, de unde ai numărul meu de telefon?În plus, dacă tot suntem best pals (pe principiul: "tu îţi pierzi vremea trimiţându-mi sms-uri, eu consum bunătate de timp liber, citindu-le), spune-mi rogu-te, tu chiar n-ai şi alte treburi pe-acasă?
Întreb şi eu, pentru că ieri am primit 3 sms-uri cu textul: "Sunama". Ete... exact asta mă pregăteam să fac, numa' că m-ai luat niţel prin surprindere!
Dar stai... "sunama" este oare echivalentul lui "sună-mă"? Că poate omul învaţă japoneza şi vrea să mă avertizeze de vreo catastrofă... sunama... tzunama... Mneah! Stai omule liniştit! Dunărea n-a mai ieşit din matcă de anul trecut, iar valul de căldură nu mă afectează prea tare, că merg mai pe la umbră şi nu plec de acasă fără sticla cu apă după mine.
Lăsând gluma, dacă persoana mai insistă, mă gândesc să fac o reclamaţie la poliţie. E bine? E rău? Îmi poate da cineva un sfat în această privinţă?
duminică, iulie 24
Tineret, mândria ţării
Mă sună ieri dimineaţă o prietenă pe care nu o văzusem de o vreme. M-a întrebat dacă nu vreau să ne întâlnim să mai punem ţara la cale, şi ne-am pus de acord să mergem cu picii în parc. Pentru că băiatul ei e mai măricel decât năzdrăvana mea, şi e îndrăgostit de o pereche de role de care nu s-ar despărţi nici noaptea la culcare dacă maică-sa n-ar face apel la tonalităţi mai înalte, am hotărât să mergem într-un loc special amenajat pentru rolleri.
Parcul plin de copii şi tineri ai căror hormoni se auzeau tropăind din depărtare, vremea frumoasă, vedere la Dunăre şi noi discutând.
Toate bune până aici.
La un moment dat, auzim o voce în spatele nostru:
- Eeii!! În puii mei...
Întoarcem capetele să vedem ce s-a întâmplat. Vedem o fată... o fetişcană de cel mult 16-17 ani, ce-şi flutura mâinile în aer, exprimându-şi încântarea.
- Ce faci, femeie!? şi porni cu braţele deschise către "femeia" de 40 kg, proaspătă posesoare a unei cărţi de identitate.
S-au îmbrăţişat, s-au pupat, lângă ele făcându-şi apariţia şi doi "masculi" feroce, cu tricouri roz, mulate, cu pantalonii strânşi pe gleznă şi turul până la genunchi. S-au pipăit îmbrăţişat călduros, s-au mozolit pupat cu drag, doar aşa fac prietenii, nu?
Amica mea, aflată la a doua tinereţe, zice privindu-le pe cele două:
- Tre' să mă duc la reciclare...
sâmbătă, iulie 23
Fumatul care ucide
Amintirile Arcadiei despre prima ţigară, mi-au adus în faţa ochilor momente preţioase din adolescenţă.
Aveam 16 ani. În familia noastră doar fratele meu fuma. Pe ascuns, evident! Avea el certitudinea că nu se face să fumeze de faţă cu părinţii, şi, cu toate că tata (fost fumător a câte 2 pachete/zi în tinereţe) îl descoperise de mult, fratele meu n-ar fi recunoscut în ruptul capului că aroma tutunului nu-i este defel străină.
În rest, colegi, prieteni, vecini... toată lumea fuma... fără mine, evident! Asemenea activitate interesantă îmi era interzisă cu desăvârşire, căci parcă toţi se vorbiră şi se sfătuiră, să mă protejeze, să mă menajeze... şi aveau grijă să mă informeze că nu e bine, şi nu e sănătos fumatul. Mda... ipocriţilor... le răspundeam suav!
Aşa că, într-o după-amiază, pe când erau ai mei plecaţi la drum mai lung, mi-am luat inima în dinţi şi am cumpărat un pachet de ţigări More (pachet verde, că de-alea fumau "pretinile" mele). Am deschis larg fereastra de la cameră, că avea tata un simţ olfactiv extrem de dezvoltat şi nu voiam să mă deconspir, am pus picioarele pe masă (cum văzusem în filmele americane) şi... am tras un fum. Prima impresie... excelentă! Rotocoale stângace, fumul scos pe nas... au fost joacă de la prima încercare. Nu m-am înecat, nu mi-au dat lacrimile şi n-am tuşit nici măcar odată!
Aşa că, într-o după-amiază, pe când erau ai mei plecaţi la drum mai lung, mi-am luat inima în dinţi şi am cumpărat un pachet de ţigări More (pachet verde, că de-alea fumau "pretinile" mele). Am deschis larg fereastra de la cameră, că avea tata un simţ olfactiv extrem de dezvoltat şi nu voiam să mă deconspir, am pus picioarele pe masă (cum văzusem în filmele americane) şi... am tras un fum. Prima impresie... excelentă! Rotocoale stângace, fumul scos pe nas... au fost joacă de la prima încercare. Nu m-am înecat, nu mi-au dat lacrimile şi n-am tuşit nici măcar odată!
Deja mă umflam în pene şi râdeam pe sub mustăţi de toţi cei care îmi povestiseră că la primul fum de ţigară au pierdut câteva zile din viaţă. Am terminat ţigara fără urmări deosebite... eram mândră de mine! Aşa că am început-o şi pe a doua. Deja eram relaxată, aveam atitudinea omului care ştie ce are de făcut.
Hm... cugetam eu... deci toate poveştile auzite, sunt spuse de oameni care habar n-au să tragă un fum de ţigară! Simplu ca bună ziua!
Dădusem gata cam jumate din a doua ţigaretă, şi filozofam aiurea, când am simţit că-mi fuge scaunul de sub mine, iar podeaua o ia la sănătoasa. Ferestrele s-au alungit, iar plopii din depărtare mi s-au părut nefiresc de apropiaţi. Am simţit că-mi ard ochii, lacrimile înţepau ingrozitor şi stomacul meu a căpătat personalitate proprie, încercând să iniţieze o discuţie referitoare la prânzul din ziua respectivă.
Pân' aici! Mi-am impus şi ultima fărâmă de voinţă, încercând să mă îndrept spre bucătărie, în căutarea unui pahar cu apă. Dar ţi-ai găsit? Mai nou, holul apartamentului părea un fel de galerie subterană, fără lumină, fără aer. Mai ales fără aer.
Nu mai vedeam nimic în faţa ochilor, plămânii agresaţi refuzau să îşi mai facă datoria, şi în acel moment m-am gândit sincer că voi muri. Brusc mi s-a făcut milă de mine. Conform celor aflate de pe la babe, era mare păcat şi curată tragedie să mori fără lumânare. Mai mult târându-mă, am început să caut o lumânare. N-am găsit. M-a apucat bocitul. Aoleu, mor... şi n-are cine-mi ţine o lumânare!
În cele din urmă, am aterizat pe un colţ de canapea, şi după ce mi-am recăpătat puţintel sufletul, am promis în sinea mea: dacă scap, nu mai trag din ţigară în viaţa mea!!
Şi-am scăpat... şi nici n-am mai fumat.
Pân' aici! Mi-am impus şi ultima fărâmă de voinţă, încercând să mă îndrept spre bucătărie, în căutarea unui pahar cu apă. Dar ţi-ai găsit? Mai nou, holul apartamentului părea un fel de galerie subterană, fără lumină, fără aer. Mai ales fără aer.
Nu mai vedeam nimic în faţa ochilor, plămânii agresaţi refuzau să îşi mai facă datoria, şi în acel moment m-am gândit sincer că voi muri. Brusc mi s-a făcut milă de mine. Conform celor aflate de pe la babe, era mare păcat şi curată tragedie să mori fără lumânare. Mai mult târându-mă, am început să caut o lumânare. N-am găsit. M-a apucat bocitul. Aoleu, mor... şi n-are cine-mi ţine o lumânare!
În cele din urmă, am aterizat pe un colţ de canapea, şi după ce mi-am recăpătat puţintel sufletul, am promis în sinea mea: dacă scap, nu mai trag din ţigară în viaţa mea!!
Şi-am scăpat... şi nici n-am mai fumat.
sâmbătă, iulie 2
I'm blue
Aşa arăta cerul aseară. Norii aveau forme interesante şi păreau din hârtie.
 |
| Turnul de televiziune din Galaţi |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)