sâmbătă, iulie 23

Fumatul care ucide


Amintirile Arcadiei despre prima ţigară, mi-au adus în faţa ochilor momente preţioase din adolescenţă. 
Aveam 16 ani. În familia noastră doar fratele meu fuma. Pe ascuns, evident! Avea el certitudinea că nu se face să fumeze de faţă cu părinţii, şi, cu toate că tata (fost fumător a câte 2 pachete/zi în tinereţe) îl descoperise de mult, fratele meu n-ar fi recunoscut în ruptul capului că aroma tutunului nu-i este defel străină.
În rest, colegi, prieteni, vecini... toată lumea fuma... fără mine, evident! Asemenea activitate interesantă îmi era interzisă cu desăvârşire, căci parcă toţi se vorbiră şi se sfătuiră, să mă protejeze, să mă menajeze... şi aveau grijă să mă informeze că nu e bine, şi nu e sănătos fumatul. Mda... ipocriţilor... le răspundeam suav!

Aşa că, într-o după-amiază, pe când erau ai mei plecaţi la drum mai lung, mi-am luat inima în dinţi şi am cumpărat un pachet de ţigări More (pachet verde, că de-alea fumau "pretinile" mele). Am deschis larg fereastra de la cameră, că avea tata un simţ olfactiv extrem de dezvoltat şi nu voiam să mă deconspir, am pus picioarele pe masă (cum văzusem în filmele americane) şi... am tras un fum. Prima impresie... excelentă! Rotocoale stângace, fumul scos pe nas... au fost joacă de la prima încercare. Nu m-am înecat, nu mi-au dat lacrimile şi n-am tuşit nici măcar odată!
Deja mă umflam în pene şi râdeam pe sub mustăţi de toţi cei care îmi povestiseră că la primul fum de ţigară au pierdut câteva zile din viaţă. Am terminat ţigara fără urmări deosebite... eram mândră de mine! Aşa că am început-o şi pe a doua. Deja eram relaxată, aveam atitudinea omului care ştie ce are de făcut.

Hm... cugetam eu... deci toate poveştile auzite, sunt spuse de oameni care habar n-au să tragă un fum de ţigară! Simplu ca bună ziua!

Dădusem gata cam jumate din a doua ţigaretă, şi filozofam aiurea, când am simţit că-mi fuge scaunul de sub mine, iar podeaua o ia la sănătoasa. Ferestrele s-au alungit, iar plopii din depărtare mi s-au părut nefiresc de apropiaţi. Am simţit că-mi ard ochii, lacrimile înţepau ingrozitor şi stomacul meu a căpătat personalitate proprie, încercând să iniţieze o discuţie referitoare la prânzul din ziua respectivă.
Pân' aici! Mi-am impus şi ultima fărâmă de voinţă, încercând să mă îndrept spre bucătărie, în căutarea unui pahar cu apă. Dar ţi-ai găsit? Mai nou, holul apartamentului părea un fel de galerie subterană, fără lumină, fără aer. Mai ales fără aer.
Nu mai vedeam nimic în faţa ochilor, plămânii agresaţi refuzau să îşi mai facă datoria, şi în acel moment m-am gândit sincer că voi muri. Brusc mi s-a făcut milă de mine. Conform celor aflate de pe la babe, era mare păcat şi curată tragedie să mori fără lumânare. Mai mult târându-mă, am început să caut o lumânare. N-am găsit. M-a apucat bocitul. Aoleu, mor... şi n-are cine-mi ţine o lumânare! 
În cele din urmă, am aterizat pe un colţ de canapea, şi după ce mi-am recăpătat puţintel sufletul, am promis în sinea mea: dacă scap, nu mai trag din ţigară în viaţa mea!!


Şi-am scăpat... şi nici n-am mai fumat.

sâmbătă, iulie 2

I'm blue


Aşa arăta cerul aseară. Norii aveau forme interesante şi păreau din hârtie.


Turnul de televiziune din Galaţi



sâmbătă, iunie 25

Eu zic pas

V. e o femeie înaltă şi... mai robustă. Când vorbeşte, aude tot cvartalul, iar râsul "suav" face să vibreze ferestrele încăperii. Are mersul hotărât şi duduie pământul când trece pe lângă tine. E adevărat că are 35 de ani şi doi copii, aşa că, kilogramele în plus n-o incomodează deloc. Ce contează câteva straturi depuse, când oricum eşti măritată, posesoare de copii şi fără vreo intenţie de a mai face vreo cucerire? Văitându-se că are probleme cu sănătatea

luni, iunie 13

Magia unei nopţi nedormite

Mi se pare mie, sau criza a adus şi ceva bun în viaţa noastră? Am observat că de la o vreme nu se mai aud pe stradă "divine" acorduri de manele. Din telefoanele mobile răsună doar Moonlight Sonata, Fur Elise, ba cred că am auzit şi Oda bucuriei la un moment dat. Acum, fiecare ascultă ce doreşte când e sunat de cunoscuţi, dar parcă e prea mare diferenţa...

duminică, iunie 12

O chestiune delicată

Mi-a fost greu să scriu aceste rânduri. Este vorba despre o chestiune delicată. Ţiganii, sau... cum să-ţi educi copilul să nu urască oamenii din jur. Nu sunt rasistă sau xenofobă şi în general nu am probleme cu nimeni atâta timp cât dă dovadă că e OM.

Ideea acestui post mi-a venit acum două săptămâni, după ce am fost cu clasa fetiţei mele la grădina botanică. Copiii fiind mici, au avut nevoie de însoţitori, aşa se face că printre mămici a fost şi o bunică. Bunică despre care am mai discutat. O bunică depăşită de situaţie, de copil, de viaţă în general.

duminică, iunie 5

5 filme de Oscar

Am primit o leapşă de la ea , şi mi-a plăcut, chiar dacă n-am mai văzut un film de multă vreme. Nu mă pricep la filme şi multe dintre cele în exces lăudate... mie nu mi-au plăcut, dar asta contează mai puţin. Am să încerc totuşi să aşez în pagină 5 filme de Oscar ce m-au lăsat pe mine fără suflare.
1. Pe primul loc e...

sâmbătă, mai 21

Eu şi prietenul Google

Am cam neglijat blogul în ultima vreme şi am rămas cu datorii, dar nu-i bai, le voi onora pe toate... la un moment dat. Însă relaţia omenirii cu internetul e strânsă, aşa că am avut ocazia să-mi dau seama că problemele ce mi-au dat mie bătăi de cap odată, frământă acum alte minţi şi suflete. Leapşa primită de la Alm "tratează" exact acest subiect.
Ştiţi reclama cu  "respiră-mi şi mie în telefon"?

joi, mai 12

Crecă's infractoare!

Sau ceva de genu'... de vreme ce mă urmăreşte FBI, nu?!
Am clipit de 3 ori şi cu oarece pioşenie am deschis mail-ul primit de la... FBI!!! Nu-mi venea să cred! Adică măritul şi atotputernicul FBI nu are altă treabă decât să mă urmărească pe mine.
Pff! Ce persoană importantă sunt... şi eu habar n-aveam!

cutiuţa cu spam

miercuri, mai 11

Întrebări

Am fost la muzeu cu micuţa. A fost fascinată. Eu, mai mult decât ea, mai ales pentru faptul că, din câţi copilaşi erau pe acolo, al meu era cel mai zvăpăiat... aşa că totul a fost observat în fugă, folosindu-mi cel de-al treilea ochi... pentru că doi erau deja ocupaţi cu supravegherea zvârlugii. Iar fotografiile au fost un total dezastru. Peştii nu erau împăiaţi, aşa că n-am reuşit să fac nici o poză cum trebuie: ori se mişca Andreea, ori peştii! Aşteptăm primăvara şi mergem din nou. :D




Somn
 Când a ajuns în faţa acvariului din imagine, a exclamat:
- Oh, urâţilor! (era vorba despre 4 exemplare din specia somn)
S-a mai minunat puţin de urâţenia lor, şi apoi m-a întrebat:
- Mami, cum îl cheamă pe peştele ăsta urât? şi arată spre unul dintre ei.
- Somn - îi răspund.
- Dar de ce îl cheamă somn? pentru că e obosit?
.............
Ce era să-i spun, că se numeşte Silurus glanis?!

pauza de masă


sâmbătă, mai 7

Revin

Îmi cer scuze pentru absenţa mea de pe blog. Am trecut greu peste a doua zi de Paşti... atunci s-au împlinit 3 ani de la dispariţia tatălui meu. Am simţit nevoia să iau o pauză de la internet... de la toate. În schimb, mi-am făcut ordine în gânduri, m-am plimbat şi am fotografiat cam tot ce-a mişcat prin jurul meu. Şi... cum Andreea e "satelitul" meu, e normal ca ea să fie în aproape toate pozele.