joi, martie 18

Rani deschise

      O lacrima isi face loc in coltul ochiului si se prelinge pe obraz, fierbinte si amara. S-a strans in ea toata durerea, iar urma lasata arde. 
    Si timpul trece... lui nu-i pasa de durerea mea. El face ceea ce stie mai bine - trece nevazut, dar isi lasa amprenta. Si am crezut ca odata cu trecerea lui, uitarea isi va face simtita prezenta... dar nu e asa... Durerea e la fel de vie ca in prima zi.

duminică, martie 14

Curiozitati noi

     Zilele trecute ma gandeam ca am trecut cu brio peste perioada intrebarilor despre dinti si limba. Micuta mea a mai crescut, cuvintele au inceput sa fie mai pe intelesul nostru (desi, vocabularul "personalizat" inca nu a iesit complet din uz) si multora dintre curiozitatile sale le gaseste o explicatie foarte... originala.
       In momentul in care ii explicam ceva, asculta cu multa atentie iar la sfarsit aproba si completeaza: "aa, da!", dupa care pleaca la treburile ei. Am uitat sa spun ca fetita mea este o persoana extrem de ocupata. Cum vine ora de masa sau de culcare, brusc o apuca cheful de colorat intr-o carticica sau isi aminteste ca mai are de construit casuta din cuburi, asa ca, imi spune raspicat: "am multe de facut!"... inainte sa apuc eu sa mai articulez vreun cuvant.
       De ieri, a descoperit ca are... oase. Imi studiaza cu atentie mainile si se minuneaza. Cred si eu, mainile mele stravezii nu au nimic in comun cu manutele ei durdulii. Urmeaza evident intrebarile.
     - Mami, da' mainile tale au oase?
     - Da mami, au oase
     - Wow... si mainile mele au oase?
     - Da scumpo, si mainile tale au oase.
     - Si Bianca are oase? (Bianca e prietena ei de la gradinita)
     - Si Bianca are.
     - Wow... da'... mama lu' Bianca are oase?
     - Si mama Biancai are oase...
     - Si mamaie are oase? (soacra mea)
     - Si mamaie...
     - Si bunica...? (mama)
     - Si bunica...
      Pauza, apoi: -Si Kiki... Kiki are si el oase? (Kiki e catelul intalnit in vara la tara la bunica si e febletea ei. In amintirea lui, toti cateii de pe strada se numesc Kiki. Insa KIKI... e unul singur!!)
     - Si Kiki are oase mami, toata lumea si toate animalele au oase. 
     Se uita lung la mine iar eu nu stiu cum sa-i explic mai pe intelesul ei care e treaba cu oasele. Pentru ca nedumerirea e mare...
     - Daca Kiki are oase... atunci de ce mananca oase? Isi mananca oasele lui!?
     - Cateii mananca mancare pentru catei... incerc eu sa-i explic, dar...
     - Ba nu. Mananca oase. Am vazut eu la "Tom si Jely".
     - Alea nu erau oase, ci doar niste biscuiti in forma de oase pentru catei.
     Concluzie: 
     - Daca biscuitii pentru catei au forma de oase, atunci de unde stiu cateii ca sunt biscuiti si nu oase?

vineri, martie 12

Eurovision 2010

De cateva zile urmaresc piesele ce vor participa la Eurovision 2010. Cateva dintre ele suna destul de bine. Romania este reprezentata anul acesta de Paula Seling si Ovi cu piesa "Playing with Fire". Melodia e ritmata, Paula are un nou look, ce o prinde foarte bine, numai ca cele doua voci nu par a se potrivi.
         Ma intreb ce loc vom reusi sa "prindem" anul acesta - insa cum jocurile la Eurovision se fac pe motive politice, vom vedea. Nu stiu de ce, am impresia ca va castiga una din tarile vecine Norvegiei. Poate ma insel. Nu sunt asa buna la pronosticuri, asa ca astept cu nerabdare concursul.



Mamica "model"

Cred ca lumea a luat-o razna rau, da’ rau de tot! O mamica “ofera” un dans de-a dreptul deocheat, copilului. Cat de luata de val trebuie sa fii sa faci asa ceva??
Cu cata gingasie ar trebui o mama sa-si ocroteasca pruncul... 

joi, martie 11

Vine, vine, primavara...

Cineva spunea ceva de primavara - cred ca eu visam la floricele, soare, copaci inverziti… Care primavara!? Ninge asa de frumos de azi dimineata, incat zici ca se apropie Craciunul. Presupun ca dupa ce trece si zapada asta, vine direct vara. Si e un frig, incat mi-as face un abonament in pat, la caldura si confort! Doar privitul pe fereastra imi provoaca frisoane, nu mai vorbesc de plimbatul prin ninsoare, dar nu am ce face.
Visez la momentele cand eram copil, fara griji, fara batai de cap; si ma incapatanam sa-mi doresc “sa cresc mare”. Am crescut, na! Pot sa retractez? Vreau sa fiu iarasi copil, sa n-am alte griji decat invatatul si joaca. M-am razgandit, nu mai vreau sa fiu mare! De ce nu se poate omul scuza frumos ca a gresit, si sa o ia de la capat – adica nu chiar de la capat, dar macar de pe la 10 ani? Eh, ce bine ar fi…
Dar am sa revin la realitate si am sa ma pregatesc (din nou!!) de plecare! Asta e! Am crescut si nu am cum sa repar acest… “neajuns”. Poate intr-o alta viata voi avea mai multa grija cu ceea ce-mi voi dori, nu de alta, dar, s-ar putea sa se indeplineasca prea repede si mai apoi sa regret.
In concluzie, cand va veni vara si vor fi 50 de grade la umbra, chiar de-as lesina de cald, eu voi fi cea mai fericita, si nu-mi voi mai dori cu disperare sa vina odata iarna. Ca iarna vine oricum… si odata instalata, nu vrea sa mai plece!

miercuri, martie 10

Prietenie?

         Tocmai cand aluneci in capcana si crezi ca ai parte de prietenia cuiva (sau poate prietenie e mult spus, dar speram macar la o amicitie) se intampla ceva care vine sa-ti demonstreze contrariul, sa-ti dea peste nas si  sa iti mai taie din elanul naiv cu care accepti oamenii din jurul tau. Mda… se mai intampla. 
Insa dezamagirea n-a omorat pe nimeni. Si totusi, nu-mi dau seama la ce ma asteptam? La urma urmei, fiecare are viata sa, fiecare are o doza de egoism ce il ajuta sa supravietuiasca. Eu oare nu dau dovada de egoism gandind in felul acesta!?

In ce masura ne ajuta egoismul sa supravietuim? Mi se invart prin cap mii de idei, si mii de intrebari se inghesuie, care mai de care sa iasa la suprafata…

Pe cand tatal meu era bolnav, imi inchipuiam ca atunci cand se va intampla inevitabilul, nu voi reusi sa trec peste asta, imi inchipuiam ca voi innebuni. Dar nu a fost asa. Nu mi-am pierdut ratiunea, ba mai mult, am descoperit in mine puterea de a trece peste tragicul eveniment. Deci e adevarat ce se spune: “ceea ce nu te omoara, te face mai puternic."

miercuri, martie 3

Martie...




Daca e martie, e cald, frumos, strazile sunt pline de oameni veseli… Daca e martie, daruiesti cate un martisor si faci urari pline de ganduri bune…
 Daca e martie… imi amintesc de tatal meu, pe care nu l-am mai vazut de 2 ani…
 Daca e martie, prietena mea tocmai mi-a spus ca trebuie sa inceapa tratamentul cu citostatice…

 Daca e martie, e primavara! Insa nu regasesc in mine acea explozie de viata… Poate ar trebui sa caut mai adanc in sufletul meu, simt ca mai am resurse de bucurie, insa nu am puterea de a le scoate la lumina.
Dar nici tristetea nu o simt. Am impresia ca traiesc intr-un vis. Si astept sa ma trezesc. Nu pot trai “adormita”, nu pot trai resemnata! Daca natura moare in fiecare toamna si primavara se trezeste la viata, fara resemnare, pot face si eu acest lucru. Pot lupta, pot zambi, poate fi primavara si in sufletul meu...
Later edit: Daca e martie... tocmai a nins!! Si inca bine! Si e un frig...

joi, februarie 25

W. Shakespeare - Sonetul 40

Iubite, ia-mi iubirile, pe toate, 
esti mai bogat de le vei dobîndi?
Iubirea nu mi-o crezi iubire poate, 
dar ea a ta este de cînd o stii.
De dragul meu daca-mi primesti iubirea
si-o cheltui, nu te voi fi blestemat
si totusi te blestem, de-i iai sclipirea
fara sa ti-o doresti cu-adevarat!
Iubit tîlhar, tu, hotul de miresme, 
te iert cînd saracia mea o furi, 
iubirii-i ierti faradelegea lesne, 
mai greu faradelegile le-nduri.
O, desfrînat ce schimbi în bine raul
nu-mi fi dusman, chiar daca-mi esti calaul.


joi, ianuarie 7

Un nou inceput!




Ia te uita! A sosit si 2010! Asteptat, neasteptat... uite ca sosi! Mai avem doar doi ani pana la... mult discutatul sfarsit, al lumii! Desi, daca asculti doar cinci minute din stirile de seara, ai impresia ca sfarsitul e mai aproape decat crezi, nu de alta, dar "scumpii" nostri guvernanti nu ne prea lasa nici o alternativa de supravietuire. Eh, noi sa fim sanatosi...

Insa n-am sa ma apuc de politica, pentru ca chiar nu mi se potriveste. Nu sunt nici blonda si nu ma cheama nici Elena! Ma limitez deocamdata la meseria de mamica, ce mi se potriveste ca o manusa.

Casa noastra rasuna vesel de strigatele micutei mele "bakugaaaan, laaa luuptaaa!" cat e ziua de lunga. Si se lupta, ce-i drept, cu tot ce se poate prin colturile casei. Aa, si canta! "Mos caciun, cu pete dabe..." restul e o invalmaseala de litere. Inca ma minunez de felul in care reuseste sa le combine! Desi, spuse de ea, toate suna bine, problema apare atunci cand incerc eu sa le reproduc... se pare ca gresesc, pentru ca imediat ma corecteaza!!

De cand a nins, e cea mai fericita. "mami, uite, afara linge". Ninge, o corectam noi cu rabdare. Ninge, cu "n". Nu se supara, e foarte fericita si vrea sa ne faca si pe noi la fel:"linge... cu"n"!! "Trebuie sa mergem afara sa facem un om de "zupada" si sa-i punem un nas, mami, da?"

Ce sa spun, e o fericire sa fii mamica! Pentru ca te simti atotstiutoare atunci cand raspunzi la toate intrebarile complexe puse de copilul tau. "Mami, da'... pisica are dinti? Mami, da' limba are? Si soricelul are dinti? Si are si limba? Dar iepurasul are si el dinti? Si tu ai dinti? Mami, da' bunica are si ea dinti?" Ma uimeste consecventa cu care pune aceleasi intrebari de cateva sute de ori pe zi. 

Acum doarme. E asa de scumpa... parca am uitat de sutele de intrebari, fara noima pentru mine, dar atat de edificatoare pentru ea!